05.07.2022,  18:33:33 | 0 comentarii | 2568 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Primarul Petroșaniului cere să se intervină imediat dupa decopertare cu covor asfaltic
de Corneliu BRAN

Moda decopertărilor de drumuri aflate în reparații se pare că a cuprins de scurtă vreme și Petroșaniul. De vreo câteva săptămâni câteva străzi din localitate au fost decopertate în zonele unde era necesară intervenția cu turnarea de asfalt, numai că, ulterior, deși a trecut ceva vreme, liniște și pace, nici măcar cu un utilaj nu s-a mai trecut pe-acolo!

 

Gropi și iar gropi care provoacă disconfort, pagube și nervi șoferilor…

 

Așa s-a întâmplat, ca să dăm un exemplu, pe strada Păcii din Aeroport, acolo unde șoferii ni s-au plâns la redacție că de ceva vreme își cam rup mașinile pe această stradă. „S-a decopertat și apoi nimeni n-a mai făcut nimic. Și nu doar pe această stradă se stă cu săptămânile, ci și pe altele. Păi, dacă repară, lucru lăudabil, nimic de zis, atunci de ce nu se apucă imediat să asfalteze, să nu lase craterele alea de-și strică oamenii mașinile! Oare primăria știe?”, ne-a fost pusă o întrebare de către un domn Petre. Cam la fel au întrebat și alții, inclusiv câțiva taximetriști, care ne-au spus că pe moment evită comenzi de pe Păcii că își uzează mașina. „Tocmai ce am băgat 500 în ea să repar unele și altele, nu am chef să o stric iar, până ce nu repară cum trebuie”, ne-a mărturisit unul dintre ei.

 

Pe Păcii mici greșeli de programare

 

Astfel că la prima conferință de presă din această lună l-am întrebat de acest subiect pe primarul Tiberiu Iacob-Ridzi.

„O să intre pe Păcii firma care face reparațiile și cu turnarea de covor asfaltic. Au fost câteva lucruri legate de programări, dar nu e nici un fel de problemă, am discutat și nu vor mai fi astfel de probleme. Vom continua lucrările cât de curând și pe Păcii și pe celelalte străzi pe care le avem în Programul de reparații”, ne-a răspuns primarul Petroșaniului.

 

Reabilitare și la drumul de acces spre stadion

 

În altă ordine de idei și dacă tot suntem la capitolul străzi din Petroșani, în aceste zile a început o lucrare de reabilitare a drumului de acces spre Stadionul „Petre Libardi”, sau „Jiul”, așa cum îl știe tot microbistul.

În aceste zile se toarnă covor asfaltic pe drumul de acces din incinta Stadionului Petre Libardi, care de la inaugurarea acestuia nu a mai fost reabilitat. Lucrările de asfaltare sunt cuprinse pe Programul de reparații, desfășurat cu fonduri de la bugetul local. Cum vremea ține cu noi, această lucrare, ca și altele pe care le avem, va fi terminată în scurtă vreme, astfel că în noul sezon de fotbal acest drum va fi reabilitat pentru toți cei care merg la stadion și care îl folosesc”, ne-a transmis primarul Petroșaniului”.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter