05.09.2022,  22:04:55 | 0 comentarii | 626 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Lupeni / Primarul-dascăl Lucian Resmeriță nu a lipsit de la deschiderea noului an școlar
de Corneliu BRAN

La fiecare început de an școlar, de când a fost ales primar al municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță, profesor de meserie, alege să meargă personal la toate școlile din localitate și la cele două licee.

 

Așa a fost și în acest an, iar alături de primar s-au aflat și alți oficiali din primărie. Puțin mai retras, în mijlocul elevilor și părinților s-a aflat, ca de fiecare dată, și fratele primarului, și el reputat profesor, senatorul social-democrat Cristian Resmeriță.

„La început de an școlar doresc multă sănătate, putere de muncă, mult succes și multe realizări tuturor elevilor, cadrelor didactice, părinților și bunicilor! În municipiul Lupeni există un bun parteneriat între Școală, Administrație locală, Biserică, Poliția națională, Jandarmerie și Poliția locală pentru ca actul de învățământ să se desfășoare în siguranță și în cele mai bune condiții.

Primăria și Consiliul Local al municipiului Lupeni vor continua investițiile în sistemul educațional pentru a avea un învățământ de calitate!”, a fost mesajul de început de an școlar al primarului Lucian Resmeriță.

 

Prezență mare și în acest an

La toate unitățile școlare din Lupeni, elevii, părinții și cadrele didactice au fost prezente în număr mare. Atmosfera a fost una caldă, emoțiile revederii cu colegii după vacanța mare fiind, ca de fiecare dată, foarte mari. Vremea a ținut cu elevii și dascălii lor, asta după ce ziua de luni dimineață a început cu o ploaie scurtă, după care soarele și-a făcut loc și temperatura a trecut de 20 de grade.

Primarul Lupeniului a fost „taxat” după fiecare discurs cu ropote de aplauze. Emoționat, acesta le-a mulțumit de fiecare dată. Baia de mulțime a continuat și după aceea, primarul întreținându-se cu părinții elevilor și cu dascălii sau directorii de licee, ascultând atent toate părerile și ideile acestora.

 

Atenție sporită când e vorba de școli

De altfel, nu demult Lucian Resmeriță ne spunea că este foarte atent la ceea ce îi spun cetățenii, după care, în funcție de problema sesizată încearcă să rezolve.

„Din punctul de vedere al unităților noastre de învățământ, Lupeniul stă foarte bine, școlile noastre sunt moderne și au toate condițiile, astfel încât procesul de învățământ să decurgă în cele mai bune condiții. Avem tot ce ne trebuie, iar unde trebuie să mai facem câte ceva, o facem întotdeauna cu promptitudine. Eu sunt dascăl de meserie și școala are în inima mea un mare loc și va avea cât voi trăi. Pe de altă parte, când vorbim de școli, vorbim de elevi, de copiii noștri. Deci, cum să nu ne preocupe tot ce se întâmplă în școli și de ce au ele nevoie dacă vorbim de viitorul nostru? Da, copiii noștri sunt viitorul acestei comunități, acestei țări până la urmă, și de aceea școlile vor rămâne pe primul loc la preocupările primăriei. De aceea vizăm diverse proiecte și programe prin care reabilităm sau modernizăm aceste clădiri, și prin care căutăm să dotăm cu tot ce e nou și modern, astfel încât procesul educațional să fie în pas cu vremurile”, sublinia primarul Lucian Resmeriță într-un interviu acordat la finalul anului școlar trecut.

Iar ce spunea primarul se adeverește prin faptul că la Lupeni, în momentul de față, nu mai există vreo școală părăginită. Din contră, toate arată bine, inclusiv cele două licee și grădinițele. Iar cine nu crede să citească materialele noastre din ultimii trei ani, chiar ultimul legat de Școala Gimnazială nr. 3, dar și să se informeze despre proiectele și programele legate de școli, că au fost și sunt destule și în continuare. Și, de asemenea, să nu uităm de noile grădinițe din localitate și de viitoarea creșă de copii ce va apărea la Lupeni, chestiuni deloc minore și de care uneori se cam uită.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter