16.11.2022,  18:47:38 | 0 comentarii | 2274 vizualizari GALERIE:     FOTO    
16 noiembrie 1937 - 16 noiembrie 2022 / 85 de ani de la finalizarea Coloanei Infinite a marelui Brâncuși la Atelierele Centrale Petroșani
de Corneliu BRAN

Miercuri 16 noiembrie 2022 s-au împlinit 85 de ani de la finalizarea turnării Coloanei Infinite la Atelierele Centrale Petroșani (15-16 noiembrie 1937). În Petroșani liniște și pace, de parcă nimic n-ar fi fost, în Valea toată nici măcar un artist plastic nu și-a amintit câte ceva despre acest fapt important și impresionant pentru comunitatea petroșeneană și hunedoreană în general, dar să mai și organizeze măcar o masă rotundă într-un parc (dacă nu erau bani destui pentru o sală de închiriat).

 

Ar fi cazul să se dea „deșteptarea”, iar Brâncuși să fie pus și la Petroșani acolo unde îi este locul, la loc vizibil, cu o placă comemorativă mare, unde cu litere aurite să stea înscris că aici, pe aceste meleaguri s-a turnat „Coloana Infinită” că tot aici au existat, cândva, Atelierele Centrale Petroșani, că din banii comunității petroșenene și a combinatului minier de-atunci s-a plătit transportul și montarea Coloanei în Tg-Jiu, dar și că inginerii, proiectanții și lucrătorii de la ACP  au avut un mare rol la apariția acestei capodopere universale cu care România se mândrește azi. Nu în ultimul rând tot pe aceiași placă ar trebui să se evidențieze zilele deloc puține petrecute de Constantin Brâncuși la Petroșani în 1937 și așa mai departe.

E drept că la Muzeul Mineritului din Petroșani există un panou cu toate aceste amănunte, al cărui conținut a fost realizat chiar doamna Sorana Georgescu-Gorjan , fiica inginerului la care a locuit Brâncuși când a fost în Petroșani și care a proiectatt coloana. Cine vrea să afle aceste informații și altele nu are decât să viziteze Muzeul Mineritului.

„Când am reorganizat Muzeul Mineritului, unul dintre cele 20 de panouri le-am dedicat istoriei edificării Coloanei Infinitului la Atelierele Centrale Petroșani. Chiar ieri, la 85 de ani de la finalizarea lucrării, împreună cu colegii mei am evocat acest moment. Am citit din cartea de amintiri a inginerului Georgescu-Gorjan evocarea timpului petrecut de Brâncuși la Petroșani. Dacă vom avea resurse, pregătim o surpriză editorială pentru la anul. Dacă nu la anul, atunci când va fi posibil”, ne-a declarat Marian Boboc, muzeograf la Muzeul Mineritului din Petroșani. 

 

La Peștera Bolii

Ovidiu Rizopol este un prieten al ziarului nostru și ne-a invitat miercuri la Peștera Bolii „să stăm de vorbă de… Brâncuși!”. Este vorba de vicepreședintele Asociației „Petro Aqua” Petroșani, asociația ce se ocupă voluntar de administrarea Peșterii Bolii, de aici și invitația domnului Ovidiu Rizopol, aflat pe metereze, alături de președintele Imre Szuhanek și de Ionel Șerb (un membru cu vechi state în asociație), în primirea și conducerea vizitatorilor în peșteră, lucru ce se întâmplă aproape zilnic acolo, chiar și acum după lăsarea frigului.

„Domnule, este 16 noiembrie și vă invit la o scurtă discuție despre Brâncuși!”, a sunat invitația. Firește că am acceptat. Vă prezentăm mai jos ce a avut să ne spună Ovidiu Rizopol în legătură cu acest subiect. Vom lăsa să curgă vorbele sale, doar că vom sparge textul cu câteva subtitluri, pentru a ieși în evidență ce dorește interlocutorul nostru să transmită.

 

O zi cu semnificații

„Vorbim de o zi care ar trebui să fie o zi de sărbătoare culturală în Valea Jiului, dar până la urmă și la Tg-Jiu. Sigur, la Tg-Jiu nu există sărbătoarea asta acum, va exista peste un an, fiindcă anul viitor se vor împlini 85 de ani de când a fost inaugurat întregul ansamblu Brâncuși. Istoria consemnează că în data de 15-16 noiembrie Coloana Infinită a fost terminată la Atelierele Centrale Petroșani, urmând chiar de a de-a doua zi să fie transportată la Tg-Jiu pentru a fi ridicată acolo. Ce se întâmplă? Noi, Petro Aqua, ne-am ocupat de acest mare eveniment cultural care a făcut ca Petroșaniul să fie înscris pe lista acelor comunități unde s-au realizat de-a lungul vremii valori artistice pentru umanitate. Să fi părtaș la realizarea capodoperei brâncușiene Coloana Infinită, nu e puțin lucru! Brâncuși era un meticulos. Toate operele lui au trecut prin mâna lui și se cunoaște exigența lui, modul cum și-a șlefuit o mare parte din operele lui. De aceea e foarte mare lucru ce spun: a avut atâta încredere în colectivul de la Atelierele Centrale Petroșani și în inginerul șef Ștefan Georgescu-Gorjan, cel care a făcut proiectul tehnic de execuție încât e un lucru demn de remarcat!”.

 

Amintiri, amintiri…

„Brâncuși a venit în Petroșani în luna august 1937 și a stat în casa inginerului șef până la data de 30 august. A plecat apoi la Paris, lăsând pe mâna constructorilor, a muncitorilor, a tehnicienilor, a maiștrilor și inginerilor din Petroșani toată responsabilitatea realizării Coloanei! Asta s-a petrecut în acel an 1937. Noi, asociația, și eu în principal, am căutat să aniversăm toate aceste date legate de Coloană și de maestrul de geniu, Brâncuși. Când s-au împlinit 80 de ani de la realizarea Coloanei la Petroșani, am organizat un simpozion în orașul nostru de înaltă ținută. Au participat 16 brâncușologi, oameni de artă, membrii ai Uniunii Artiștilor Plastici și ai Uniunii Scriitorilor din România, pe parcursul a două zile. Ziua a doua a fost terminată cu un spectacol la Teatrul I.D. Sîrbu din localitatea noastră, unde oaspeții noștri, alături de publicul petroșenean au vizionat piesa domnului Valeriu Butulescu, tot petroșenean, Infinitul Brâncuși. Acea acțiune s-a încheiat atunci foarte bine”.

 

Muzeul Mineritului și Peștera Bolii ce mai amintesc de Brâncuși și de turnarea Coloanei la Petroșani. În rest liniște și pace prin Petroșani și prin județ!

„Am căutat - și înainte de acel eveniment și după aceea – să punctăm toate datele legate de Brâncuși la Petroșani. Aveți și aici la Peștera Bolii, chiar în fața dumneavoastră, un panou cu titlurile celor două cărți scoase de asociație pe această temă, plus cele două caiete editate, unul cu Brâncuși la Petroșani celălalt cu istoria Coloanei, plus articole publicate în presa scrisă, inclusiv în Ziarul Văii Jiului. Din păcate, pe plan local, în afară de noi – acum nu că vreau să mă laud sau să critic dar asta e realitatea tristă! – domnește nepăsarea! Eu vreau să spun că un turist din țară, care vine în Petroșani, nu găsește absolut nicăieri vreun însemn, vreun înscris, vreo placă, vreun monument care să ateste că Brâncuși și-a montat marea capodoperă universală, Coloana Infinită la Petroșani, sau că a stat aici! Nici măcar Atelierele Centrale Petroșani nu mai există, nici nimic – cu excepția panoului destinat lui Brâncuși de la Muzeul Mineritului sau a panourilor de-aici de la Peștera Bolii pe care le-am montat noi, cei din asociație (dar cred că e mult prea puțin!). Vă dați seama, nimeni din țară nu știe că Petroșaniul, cu acei oameni minunați, a realizat capodopera brâncușiană, una din marile creații sculpturale ale umanității. Păcat și sunt trist din cauza asta…”.

 

Sprijinul pentru la anul

„Acum cinci ani când am sărbătorit 80 de ani de la realizarea Coloanei, tot în luna noiembrie, acest simpozion a fost foarte greu de organizat. De aceea nu mă mai înham singur, doar alături de colegii din asociație, că avem și noi o vârstă. Dar dacă se coagulează cei din administrația locală, oamenii de cultură, poate universitatea și alte forțe și oameni de bine care sprijină cultura, la anul, când și la Tg-Jiu va fi sărbătoare mare, am putea organiza ceva de amploare. Poate, cine știe, să dezvelim chiar un monument sau o placă prin care să evidențiem această lucrare săvârșită de maestru la Petroșani. Așa ar fi normal, dar, repet, singuri, doar noi cei din asociație, nu se mai poate! Avem în localitate sculptori, pictori, unii fac parte din Uniunea Artiștilor Plastici, ei pot să vină alături de noi, iar împreună cu noi și cei din administrația locală, cei din universitate, alte asociații culturale. Doar așa se poate se naște ceva!”.

 

Brâncuși nu a făcut Coloana la Tg-Jiu, ci la Petroșani

„S-a încetățenit o expresie care nu este deloc adevărată: Brâncuși a făcut Coloana la Tg-Jiu. Păi, nu e deloc așa! Vreau să reamintesc faptul că în afară că această capodoperă universală a fost turnată la Petroșani la Atelierele Centrale, județul Hunedoara are un aport aproape în totalitate la realizarea Complexului arhitectural de la Tg-Jiu: 1. Piatra din care s-a construit Masa Tăcerii și Poarta Sărutului este de la Cariera Bancpotop de lângă Simeria, județul Hunedoara. 2. Cele 42 de scaune care sunt pe Aleea Brâncușeană sunt cioplite la Deva – Brâncuși a comandat acolo, iar după terminarea lucrării au fost transportate la Tg-Jiu, cioplitorii de piatră cu binecunoscutul meșter Meyer având rolul decisiv la crearea acestora; 3. Aceiași meșteri hunedoreni, cioplitori în piatră, au mers la Th-Jiu și au sculptat Poarta Sărutului, după care Constantin Brâncuși a definitivat-o cu măiestria-i cunoscută; 4. Coloana Infinită nu numai că a fost realizată la Petroșani, dar a fost transportată și montată la Tg-Jiu de către lucrătorii de la ACP. Pe deasupra, absolut toate costurile generate de această Coloană au fost suportate de Compania minieră din acele vremuri, cu sprijinul acelui om care a fost o binecuvântată binefacere pentru toată Valea Jiului, inginerul Ioan Bujoiu. Costul de 2,5 milioane lei a fost suportat de societatea mineră..

Deci, în concluzie, este păcat că nu valorificăm acest moment istoric cultural, extrem de important pentru viața culturală a Văii Jiului, momente de acest gen destul de puține. Dacă nici cele care sunt nu sunt scoase în evidență, atunci ce să mai zic…”, a încheiat cu tristețe Ovidiu Rizopol.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter