|
.
19.12.2022, 23:35:24 | 0 comentarii | 2110 vizualizari
GALERIE:
FOTO
Lupeni / „WINTERFEST” – pentru copii
Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN
Primăria și Consiliul Local al municipiului Lupeni, în colaborare cu Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu”, îi invită pe lupeneni în perioada 19 – 23 decembrie 2022, la „Festivalul de Crăciun”.
Evenimente mult așteptate de copii toată săptămâna! Vorbim aici de prima ediție a „WINTERFEST”, iar activitățile care se vor derula sunt absolut inedite și atrăgătoare în mod special pentru copiii și tinerii din municipiul de la poalele Strajei-Vâlcan. După spectacolul de colinde de luni seara din parc, ziua de marți, 20 decembrie va aduce la ora 12.00, în foaierul Palatului Cultural „Minerul" – „Atelierul lui Moș Crăciun”. Este vorba din ce ne spun organizatorii de un atelier de creație unde „se vor crea ornamente și decorațiuni de Crăciun, dar și un loc unde cei de toate vârstele vor fi atrași cu jocuri și concursuri”. Tot în acest atelier va exista și o cutie poștală, unde cei mici îi pot trimite scrisori lui Moș Crăciun. „Scrisorile ce vor fi scrise de cei mici vor fi trimise practic către părinții acestora, conform unei proceduri de recunoaștere bine stabilite, procedurile fiind efectuate de echipa organizatoare a festivalului”, ne spun organizatorii. Așa, Moșul va putea prin părinți să le ofere copiilor cadourile dorite. Ziua de miercuri, 21 decembrie, de la ora 13.00 de data aceasta, tot la Palatul Cultural „Minerul", cei mici se vor putea bucura de un spectacol de teatru, este vorba de piesa „Pinocchio", îndrăgitul personaj de lemn, o păpușă creată de meșterul Gepetto și hărăzit de zâna cea bună cu suflet de om. Copiii se vor putea amuza urmărind aventurile năstrușnicii păpuși, în interpretarea actorilor talentați petroșeneni. Joi 22 decembrie, începând cu ora 17.00, „Caravana lui Moș Crăciun” se pune în mișcare și la Lupeni, pe traseul Cinematograf Cultural - Parc CAP. „Caravana lui Moș Crăciun va fi prezentă pe parcursul zilei pe bulevardul principal al orașului, alături de personajele de poveste îndrăgite de copii și, desigur, de spiridușii săi. Alaiul caravanei va fi compusă din Carul Special a lui Moș Crăciun, platforma cu Personaje de Poveste, mașina cu sonorizare și, cu sprijinul Primăriei, de mașina poliției locale cu girofarul aprins”, ne transmit organizatorii de la teatru. Suntem convinși că cei mici, dar și părinții lor, vor gusta din plin momentul ! Trei ore mai târziu, la ora 20,00 o emisiune în direct cu Moș Crăciun, transmisă pe pagina de Facebook a Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu" Petroșani, va termina o nouă zi de poveste de decembrie din localitatea din vestul Văii Jiului, emisiune ce va continua în direct și o zi mai târziu, începând cu ora 17.00 și unde copiii vor putea primi cadouri de la Moșul. Organizatorii explică emisiunea „live” din cele două zile: „Emisiunea va fi transmisă live pe pagina de Facebook a Teatrului de Stat I.D. Sîrbu Petroșani. În cadrul emisiunii se va atribui un număr de telefon mobil pentru a intra în legătură directă cu Moș Crăciun. Pe parcursul a 60 de minute Moș Crăciun va asculta dorințele celor mici și, desigur, va asculta poezii și colinde, va răspunde tuturor curiozităților și întrebărilor adresate de cei mici, urmând ca la sfârșitul emisiunii să organizeze un concurs intitulat: Ghicește colinda!. Pe parcursul emisiunii vor fi difuzate un număr de 5 colinde cunoscute de cei mici, iar cei ce vor intra în legătură directă cu Moșul, au domiciliul în Lupeni și dau un răspuns corect vor fi premiați de acesta cu un cadou special din partea lui”. Ca atare, iată că în așteptarea Nașterii Domnului Iisus, copiii din Lupeni și tinerii se pot bucura de aceste zile pline de evenimente. Cei de la teatrul din Petroșani merită felicitați, în primul rând de idee și apoi că au pus-o în practică, animând orașele noastre, pentru că aceste lucruri frumoase vor fi nu doar la Lupeni, ci și la Uricani, după cum colegul nostru Gheorghe Olteanu a scris recent. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |
FOTO



