10.01.2023,  20:31:19 | 0 comentarii | 1401 vizualizari
Petroșani / 3 milioane de lei pentru 100 de camere video


de Corneliu BRAN

La începutul lunii noiembrie a anului trecut primarul Petroșaniului ne anunța faptul că proiectul „Realizarea sistemului de monitorizare și siguranță a spațiului public din municipiul Petroșani” a ajuns la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și că a primit undă verde, astfel că aproape 3 milioane lei vor fi finanțați prin PNRR, via minister și vor aduce pe străzile și în parcurile localității 100 de noi camere video de supraveghere, pe lângă cele alte câteva zeci existente.

 

Lucrurile au stat chiar așa cum ne-a spus primarul Tiberiu Iacob-Ridzi și cum am anunțat și noi în cotidianul nostru, astfel că în prima zi a acestei săptămâni ministrul MDLPA, Attila Cseke, a semnat contractul de finanțare depus de Primăria municipiului Petroșani pentru acest proiect. De-acum înainte e doar o chestiune de timp și ceva birocrație, cum e pe la noi, până ce aceste camere vor fi achiziționate și montate.

„Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), Cseke Attila, a semnat astăzi contractul de finanțare depus de Primăria municipiului Petroșani privind Realizarea sistemului de monitorizare și siguranță a spațiului public din Municipiul Petroșani, în valoare de 2.929.006,50 lei, cu TVA. În cadrul acestui proiect investițional, 100 de noi și moderne camere video vor fi montate în toate zonele din localitate, pentru creșterea gradului de siguranţă a cetățenilor. Aceste camere vor asigura supravegherea video nu doar pe străzile din cartierele Petroșaniului ci și din parcuri, astfel că de-acum înainte gradul de siguranță a cetățeanului va fi unul sporit. Mă bucur că am reușit să primim finanțare europeană pentru acest proiect și că putem veni în sprijinul cetățenilor, pentru liniștea și siguranța dumnealor”, ne-a transmis marți primarul Tiberiu Iacob-Ridzi


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter