26.01.2023,  18:43:11 | 0 comentarii | 3102 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Trei proiecte europene ce vizează șomeri din județele Hunedoara, Sibiu și Gorj, ce au ca beneficiari firma S.C.„Euro Jobs” Petroșani și Asociația CROFMPS, au fost lansate joi
de Corneliu BRAN

Trei proiecte europene, care deservesc trei județe, respectiv județele Hunedoara, Sibiu și Gorj și care au ca beneficiar firma petroșeneană S.C. Euro Jobs S.R.L., cu partener de bază Agențiile Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă din  județele Hunedoara și Gorj, plus  Asociația CROFMPS, cu partener de baza AJOFM Sibiu, au fost lansate joi, 26 ianuarie 2023, în sala de ședințe și de activități a Bibliotecii Universității din Petroșani.

 

Invitații

În prezența a peste 100 de invitați și membri ai firmei beneficiare sau parteneri, plus o serie de oficialități din cadrul guvernului, Prefecturii Hunedoara, Consiliului Județean Hunedoara, ANOFM și a unor primării din Valea Jiului, ori din cadrul gazdelor evenimentului, Universitatea din Petroșani. Și aici i-am aminti pe președintele ANOFM, Florin Irinel Cotoșman, pe Lucian Rus, secretar de stat la Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, pe subprefectul de Hunedoara, Gheorghe-Bogdan Urdea, pe Georgeta Tomuța, director executiv AJOFM Hunedoara, pe Alin Țambă, vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara, pe Sorin Mihai Radu, rectorul Universității din Petroșani, pe Romeo Chiriac, director executiv în cadrul AJOFM Gorj, pe Dan Dumitru Hurdu, director executiv adjunct în cadrul AJOFM Sibiu și nu în ultimul rând pe președintele Asociației CROFMPS, Adriana Kinzsky. Cel care a coordonat agenda evenimentului, în calitate de beneficiar al proiectului, a fost administratorul Euro Jobs SRL Petroșani, Diana Vochițoiu. În sală s-au mai aflat primarii Uricaniului, Dănuț Buhăescu, Vulcanului, Cristian Merișanu, viceprimarul Petrilei Marius Heljiu și alți oficiali din cadrul primăriilor din cele șase localități componente Văii Jiului, precum și o serie de antreprenori și funcționari din cadrul a mai multor instituții publice, dar și angajați de la vârful unor firme private.

 

Un proiect hunedorean care te califică în viitor și care te pregătește astfel pentru un loc de muncă chiar și la o vârstă mai înaintată

Legat de proiectul european „Calificare pentru viitor”, din ce s-a vorbit în sală de către cei amintiți și de către administratorul Euro Jobs, Diana Vochițoiu, cea care a deschis, de altfel, partea discuțiilor legate de prezentarea proiectului, vă putem spune că acesta este un proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, cu o durată de implementare de 12 luni, până la 31 decembrie 2023. Dacă vorbim strict doar de partea de proiect legată de județul nostru, unde partener de proiect este, cum spuneam, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara, valoarea totală a proiectului este de 3.870.832,13 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile este de 3.170.370,85 lei, iar valoarea cofinanțării este de 700.461,28 lei.

Din ce ne-a spus Diana Vochițoiu și apoi reprezentantul ministerului, dar și președintele AJOFM Hunedoara, „obiectivul tematic al proiectului” care deservește județul Hunedoara este „promovarea unei ocupări sustenabile și de calitate a forței de muncă și sprijinirea mobilității în muncă”.

Prioritatea de investiții a proiectului prevede finanțarea privind accesul la noi locuri de muncă pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă și pentru persoanele inactive, inclusiv pentru șomerii de lungă durată, dar și pentru persoane cu șanse mici de angajare din diverse motive, toate acestea inclusiv prin inițiative locale de angajare și sprijin pentru mobilitatea forței de muncă.

Există în cadrul proiectului și câteva „obiective specifice”, care-i dau valoare acestui proiect, în sensul că sunt avuate în vedere nu doar șomerii și persoanele inactive, cum spuneam, dar și lucrătorii vârstnici, cu vârste cuprinse între 55-64 de ani, oameni care, de obicei, își găsesc greu un loc de muncă, precum și persoane cu dizabilități sau cu nivel redus de educație. Pentru județul Hunedoara, dar la fel se prezintă situația și pentru celelalte două județe, Gorj și Sibiu, scopul proiectului este acela ca în acest an 202 persoane să aibă ulterior posibilitatea să se reintegreze profesional, prin programe de formare profesională la meserii căutate pe piața muncii și prin programe de evaluare și certificare a competențelor dobândite în sistem non-formal și informal, vorbim aici de șomeri, persoane inactive, din care 93 de persoane să fie încadrate efectiv în muncă până la 31 decembrie, când se va închide proiectul. Deci, la finalul proiectului, 279 de români ar urma să beneficieze, prin acest proiect, de un loc de muncă decent, pe un post calificat după frecventarea acestor cursuri de formare profesională. Deloc puțin lucru și salutare astfel de proiecte, în condițiile în care, de exemplu, în județul Hunedoara există înregistrați oficial (și, probabil de trei-patru ori cel puțin mai mulți!) 6.216 șomeri, rata șomajului fiind de 3,99% față de 3,04% cât este media națională. Iar mai mult, conform datelor prezentate de AJOFM Hunedoara, dintre aceștia, 1.567 șomeri au vârsta cuprinsă între 40 și 49 de ani, iar 1.354 șomeri au vârsta cuprinsă între 50 și 55 de ani, adică exact ce spuneam, de la o anumită vârstă e tot mai greu cu angajarea dacă nu ai un serviciu sau dacă nu ai vreun talent ascuns care să te facă căutat și, bineînțeles să fi apt din punct de vedere fizic, că altfel vorbim degeaba.

 

Ce cursuri gratuite de meserii se pot face în cadrul proiectului și care este grupul țintă?

Ar fi mult mai multe de spus legate de acest proiect care deservește, iată, trei județe, și care are în prim-plan o firmă din Petroșani, care are destule proiecte europene la activ legate de cursurile de calificare și de piața muncii, deci experiență în domeniu, dar ne oprim aici nu înainte de a vă prezenta, pe scurt, pentru cei interesați, ce calificări pot obține în urma cursurilor gratuite de calificare: ajutor de bucătar – 180 ore de curs și se primesc de persoană 900 lei; sudor electric – 360 ore de curs și se primesc de persoană 1.800 lei; tâmplar manual – 360 ore de curs și se primesc 1.800 lei de persoană; lucrător în comerț - 360 de ore de curs și se primesc de persoană 1.800 lei; cofetar – 360 de ore de curs și se primesc 1.800 lei de persoană.

Totodată, evaluarea și calificarea competențelor profesionale se pot face în cadrul acestui proiect în meseriile: mecanic auto, instalator centrale încălzire și gaze, dulgher-tâmplar-parchetar.

Grupul țintă eligibil, format din 202 persoane pe fiecare din cele trei județe, va cuprinde - și repetăm ca să se înțeleagă exact de toată lumea, șomeri și peroane inactive, cu accent pe șomerii de lungă durată, lucrători vârstnici (55-64 de ani), persoanele cu dizabilități și persoanele cu nivel redus de educație.

 

Asociația CROFMPS implicată în proiectul „Mai calificat și mai ocupat”  (componenta Sibiu)

Încheiem prin a onora o promisiune făcută doamnei Adriana Kinzsky, președintele Asociației CROFMPS din Petroşani, care a castigat proiectul  alocat  judeţului Sibiu, aceea că vom reda şi declaraţia dumneaei oferită ziarului nostru.

„Asociația CROFMPS are, până în prezent, experiența acumulată în urma implementării a 5 proiecte cu cofinanțare europeană, cu valoare totală de 40 de milioane lei, în care a avut fost partener alături de instituții sau asociații precum: Primăria municipiului Lupeni, Asociația Psihologilor Gorjeni, iar, acum Agenția Județeana de Ocupare a Forței de Muncă Sibiu.

Proiectul Mai calificat si mai ocupat are o valoare totală de 2.950.758, 21 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile este de 2.836.379,53 lei, se înscrie în Axa prioritară 3 – Locuri de muncă pentru toți și care ca obiective specifice creșterea ocupării și îmbunătățirea nivelului de competențe pentru șomeri și persoane inactive, cu accent pe șomerii de lungă durată, vârstnici (55-64 ani), persoane cu dizabilități, persoane cu nivel redus de educație. Proiectul Mai calificat si mai ocupat va dura doar 12 luni, deci până la finalul anului. Timpul este scurt, dar am convingerea ca ne vom atinge obiectivele proiectului și indicatorii acestuia, în primul rând, pentru că avem un parteneriat valoros, lucru dovedit încă de la etapa de scriere a proiectului. 

Asociaţia CROFMPS a fost înfiinţată în anul 2010 și are ca obiective, pe lângă furnizarea de programe de formare profesională continuă, promovarea culturii antreprenoriale, facilitarea accesului grupurilor vulnerabile la educație pe piața muncii și sprijinirea parteneriatelor între toți factorii relevanți din comunitate”, a declarat pentru ZVJ, președintele Asociației CROFMPS, Adriana Kinzsky.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter