16.05.2023,  14:27:54 | 0 comentarii | 845 vizualizari
Cu primarul Tiberiu Iacob-Ridzi / Despre turismul în Parâng
de Corneliu BRAN

Luni, 15 mai, l-am întrebat pe primarul Petroșaniului de ceea ce ne spunea în ianuarie și de ceea ce auzisem recent pe holurile primăriei și prin oraș, legat de noua telegondolă care ar urma să înlocuiască actualul telescaun vechi, cel care duce și aduce turiștii în și dinspre Stațiunea Parâng.

Primarul susține că atât telegondola, cât și sania pe șine vor apărea în Parâng destul de repede

Iar întrebările noastre legate de turism și de investiții în acesta nu s-a rezumat doar aici, fiindcă am considerat să-l întrebăm pe primar și de alte lucruri importante, de care se întreabă nu doar presa locală, ci și cetățeanul obișnuit.

„În acest moment, practic, se lucrează la studiul de fezabilitate pentru a înlocui telescaunul vechi cu un instalație de tip telegondolă. În același timp, se lucrează deja și la proiectul tehnic pentru instalația de sanie pe șină, 90% fiind finalizat. Ambele investiții vrem să le facem pe fonduri europene, pe POR sau pe Just Transition. Să vedem unde vom găsi finanțarea cea mai bună pentru astfel de investiții în turism, pe care ni le dorim cât mai repede implementate”, ne-a dat răspunsul la prima întrebare primarul Petroșaniului.

Se așteaptă răspunsuri și fapte concrete de la „Romsilva” și guvern privind cele 10 hectare

Am fost în continuare curioși să aflăm care mai este stadiul discuțiilor cu cei de la „Romsilva”, instituția statului care a ținut pe loc o altă instituție a statului ani buni de zile. Primăria municipiului Petroșani a fost obligată să aștepte cu o serie de investiții care vizau noi pârtii de schi și un telescaun care să urce mai sus decât cel de azi. Fapte care ar fi dezvoltat stațiunea de deasupra Petroșaniului foarte mult și, cu siguranță, ar fi crescut numărul de turiști, mai cu seamă în sezoanele de iarnă.

„Așteptăm să vedem ce vor face, noi am refăcut documentațiile necesare pentru scoaterea din fondul forestier a 10 hectare de pădure și le-am trimis la Romsilva, acum așteptăm răspunsul celor de la București. După care urmează inițierea unei hotărâri de guvern pentru ca aceste 10 hectare să fie scoase din fondul forestier, unde, ulterior, vor fi amenajate acele pârtii de schi și instalații de tip telescaun”, ne-a oferit răspunsul edilul petroșenean.

În opinia primarului, sania pe șină va revigora serios turismul local de vară, alături și de alte activități

Am revenit apoi cu o întrebare legată de această sanie pe șine care va încerca să revigoreze turismul de vară în Parâng. Sau, cel puțin așa se lasă să se întrevadă de către primar și cei din primărie. L-am întrebat pe Tiberiu Iacob-Ridzi dacă crede că această instalație va avea succesul așteptat și investiția va fi, într-adevă,r una cum nu se poate mai oportună?

„Cu siguranță, va avea un aport foarte important pentru stațiunea noastră. În toată Europa și în toată lumea se pune mare accent și pe turismul de vară, nu doar pe turismul de iarnă, dacă vorbim de turismul montan. O categorie, sau dacă vreți o zonă importantă a turismului de vară este și acest tip de instalații unde turistul să meargă și să-și petreacă în mod plăcut timpul liber vara, alături de sporturile extreme, care nu pot fi practicate decât de cei inițiați – vorbesc aici de parapantă sau de mountain-bike. Această instalație de sanie pe șină poate fi folosită ușor și este o mare bucurie în primul rând pentru copii și tineri”, ne-a răspuns primarul.

Piste montane de biciclete și trasee noi

Ultima întrebare pusă de noi a fost dacă primăria din Petroșani are un plan mai amplu, unitar, legat de turismul de vară, sau rămâne doar această sanie pe șine, ceea ce după părerea subsemnatului ar fi totuși cam puțin pentru o stațiune?

„Da, avem. Urmează să amenajăm piste de biciclete. De fapt, nu sunt piste propriu-zis, ci mai degrabă trasee montane pentru mountain-bike. Este un sport destul de extrem, nelipsit de pericole, dar este foarte îndrăgit și destul de popular. Este o activitate din ce în ce mai căutată”, a venit răspunsul.

Europenii ar trebui să sprijine mai mult turismul Văii Jiului, în condițiile în care Valea a respectat cererile lor și s-au închis minele

Rămâne de văzut în acest an 2023 și anul 2024 dacă aceste două obiective vor fi realizate la Petroșani, plus celelalte obiective legate de pistele montane de biciclete și de noile pârtii de schi și telescaune și instalații pe cablu vor fi realizate de către Primăria municipiului Petroșani. Primarul ne vorbea printre altele de Tranziția Justă, de acel Program european destinat zonelor miniere. Dar să nu uităm că deocamdată componenta „turism” și investiții pe acest sector de activitate nu sunt în vederile celor care au inițiat acest Program. S-a promis că vor fi discuții în acest sens, cu un Program de investiții turistice comun, pentru toate cele șase localități, dar încă nu s-a dat un răspuns ferm. Mai rămâne POR-ul, de care vorbea primarul, dar și acolo banii sunt cam puțini pentru turism. Poate vor veni din urmă alte programe, și ar trebui să fie așa. Pentru că le amintim europenilor că Valea Jiului, care stă pe munți de cărbune, într-o zonă mirifică, cu munți înalți, lacuri glaciare, parcuri naționale cu floră și faună unică în Europa, cu salbe de cascade, chei și peșteri, a renunțat, la cererea lor la minerit, și acum așteaptă sprijin. Păi, dacă în turism nu sunt sprijinite aceste localități, atunci despre ce „tranziție justă” vorbim? Că în Vale, cu sprijin, toate localitățile au acest dar de la Dumnezeu: o natură unică în țară, cu frumuseți și peisaje superbe. Deci, de la asta trebuie început: de la un turism care să acopere măcar 30-40% din ceea ce producea mineritul. Apoi să vorbim de alte cele! Deci, domnilor din Consiliul Europei și alte instituții, dacă vreți într-adevăr să ajutați Valea Jiului, atunci începeți prima dată cu investițiile în turism, pentru dezvoltarea acestuia pe plan local. Apoi și altele, că trebuie, nu zicem nu! Or, până acum, pe „Just Transition” turismul a fost lăsat baltă. Ceea ce nu-i normal, în condițiile în care minele s-au închis aproape toate! O chestiune ce trebuie rezolvată cât mai urgent, că și așa Programul e în mare întârziere, iar fondurile promise Văii Jiului acum trei ani s-au diminuat substanțial, asta fiind o altă discuție. Păi, ce facem, domnilor europeni?


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Administrare pagină de Facebook pentru afaceri
_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Catalog promoţionale 2022
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Catalog promoţionale 2022


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter