12.07.2023,  16:16:40 | 0 comentarii | 863 vizualizari
O furtună de vară a făcut distrugeri în cartiere din municipiul Hunedoara și în alte localități din nordul județului
de Corneliu BRAN

Toate avertizările meteo de marți și de miercuri dimineața vizau județul nostru doar pe linia de caniculă. Nimic despre vreo furtună sau cod portocaliu de ploi sau de vreme rea.

Din senin, după ce o furtună puternică s-a abătut zdravăn asupra municipiului Hunedoara și a altor localități din nordul județului, precum Orăștie, Călan, Simeria, Geoagiu sau alte localități mai mici, a apărut și codul portocaliu de vreme rea pentru Ținutul Pădurenilor și zonele învecinate, emis de specialiștii din meteorologie. Cam la limită cu timpul, am zice, asta ca să nu zicem prea târziu, în condițiile în care există foarte multă fâțâială și vorbărie seara pe toate canalele tv, la meteo, ba chiar de ceva ani și la anumite emisiuni speciale dedicate „ravagiilor naturii”. Mai nou, de vreo câteva zile, se  insistă pe caniculă, după ce toată lumea se plângea până mai ieri de ploi și răcoare. „Cum ar da-o, nicicum nu-i bine”, vorba românului.

Revenind la furtuna de miercuri, chiar înainte cu puțin de momentul emiterii codului portocaliu despre care vorbeam, o ploaie torențială însoțită de vijelii a smuls la Hunedoara, într-un cartier, acoperișul unui bloc, care s-a prăbușit pe mai multe autoturisme parcate în zonă. Vestea bună dată de autorități, că în tot răul a fost și o veste bună, a fost că în acel moment nu se afla nimeni în parcarea blocului, astfel că nimeni n-a fost rănit, sau poate și mai rău, ținând cont de greutatea acoperișului smuls de forța vântului foarte ușor și purtat apoi ca o pană.

Cei care au avut de lucru și au fost mobilizați în toată după-amiaza de miercuri au fost, firește, tot pompierii din cadrul ISU Hunedoara. Ei sunt ca de obicei eroii localităților și despre ei, seara, pe la tv, se vorbește foarte puțin, în contrast cu „vedetele” de la meteo plătite din bani publici și care nu de puține ori sperie populația cu tot felul de prognoze apocaliptice ori, în alte dăți, nu sperie că nici nu anunță sau dau prognoza prost, cum a fost și în cazul de față. În funcție de evenimentele ulterioare și de pagubele pe care această furtună le-a făcut, vom reveni dacă va fi cazul.

Încheiem prin a mai spune că o mică „gălăgie” de vară a fost și prin localitățile din sudul județului, în Valea Jiului, la un moment dat, undeva în jurul orei 14:30 întunecându-se bine de tot. Imaginea părea desprinsă parcă din filme, cu nori negri și amenințători, străzile golindu-se imediat de oameni la acea oră. Dar stropii de ploaie ce au urmat, deși cu picuri mari, n-au fost prea mulți și nici n-au existat descărcări electrice crunte ca în alte dăți, astfel că după vreun ceas soarele a fost din nou stăpân.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter