23.07.2023,  11:48:38 | 0 comentarii | 674 vizualizari
Peste 4.300 de gospodării și locuințe hunedorene au rămas fără curent electric în noaptea de vineri spre sâmbătă. Pagube însemnate în tot județul
de Corneliu BRAN

Cum s-a spus de data aceasta de către meteorologi, care au emis din timp un cod portocaliu de instabilitate atmosferică, care s-a transformat la un moment dat în cod roșu (!), așa a și fost: vijeliile și vremea rea au cuprins și județul Hunedoara, noaptea de vineri spre sâmbătă fiind una foarte grea pentru mii ce hunedoreni, inclusiv din Valea Jiului.

Vijelii cu aspect de mici tornade

Cel mai bun exemplu este faptul că, din păcate, din cauza vântului puternic, care a ajuns în unele zone și la viteza de 70-80 km/oră și avea aspectul de „mică tornadă”, după cum am fost anunțați sau după cum povestesc unii dintre păgubiți, peste 4.300 de locuințe și case au rămas în noaptea respectivă fără curent electric, iar unii au rămas chiar și fără acoperișuri sau autoturisme, ori au avut pierderi materiale destul de consistente. Peste 40 de copaci au fost rupți, iar câteva curți și zeci de grădini au fost inundate de ploaia puternică ce a urmat vântului puternic.

60 de pompieri mobilizați în 17 localități din județ

Ca urmare a avertizărilor meteorologice - cod portocaliu și cod roșu emise pentru județul Hunedoara, reprezentanții ISU au primit peste 40 de apeluri prin care se solicita intervenția echipajelor de urgență.

Mobilizarea celor de la ISU Hunedoara a fost și ea promptă, 60 de pompieri de pe raza județului fiind mobilizați să intervină în 17 localități: Deva, Petroșani, Călan, Hațeg, Sarmizegetusa, Teliucu Inferior, Teliucu Superior, Lăpugiu de Jos, Ohaba, Ilia, Fizeș, Boholt, Sălașu de Sus, Paroș, Orăștioara de Sus, Chitid și Bretea Mureșană.

Trei acoperișuri au căzut pe autoturisme sau alte construcții, 15 copaci au căzut pe căi rutiere, au fost semnalate două avarii la rețele stradale de energie electrică (risc de incendiu) și o curte a fost inundată.

Din cauza pagubelor făcute de vijelie, circulația a fost restricționată pe DN 68 Hațeg - Caransebeș, iar alte 8 drumuri județene au fost blocate pe un interval cuprins între 6 și 14 ore.

Sâmbătă la prânz: intervenții în derulare în patru localități, inclusiv la Petroșani

Sâmbătă la prânz existau încă patru intervenții ale celor de la ISU Hunedoara în desfășurare, pompierii acționând pentru segmentarea și înlăturarea arborilor căzuți pe carosabil în localitățile Peșteana, Bretea Streiului și Petroșani și pentru remedierea unei situații de urgență semnalată în localitatea Zeicani, unde mai multe fire de curent electric erau desprinse de pe stâlpii de electricitate.

Primul mesaj al ISU Hunedoara

Primul mesaj al ISU Hunedoara a fost unul destul de scurt și generalist, probabil că în ziua de luni vom afla mai exact cum și unde s-a intervenit și un bilanț complet al intervențiilor:

„În urma manifestării fenomenelor meteorologice periculoase, peste 60 de pompieri din cadrul ISU Hunedoara au intervenit pe parcursul nopții și în această dimineață, pentru înlăturarea efectelor negative înregistrate în 17 localități: Deva, Petroșani, Călan, Hațeg, Sarmizegetusa, Teliucu Inferior, Teliucu Superior, Lăpugiu de Jos, Ohaba, Ilia, Fizeș, Boholt, Sălașu de Sus, Paroș, Orăștioara de Sus, Chitid și Bretea Mureșană.

Din cauza vântului puternic, au fost afectate 3 structuri de acoperiș (dislocate și căzute pe alte construcții sau pe autoturisme), 23 de copaci au căzut pe carosabil sau pe căi de acces și au fost semnalate numeroase avarii la rețelele de energie electrică.

De asemenea, circulația a fost restricționată DN 68 Hațeg - Caransebeș și alte 8 drumuri județene au fost blocate până la intervenția echipajelor operative”.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter