|
.
14.09.2023, 14:39:30 | 3 comentarii | 2898 vizualizari
Lupeni. Exemplul absolventei Flavia
Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN
Pentru fiecare unitate de învățământ, începerea anului școlar reprezintă, simultan, un nou început, dar și un moment de bilanț. Dintre instituțiile de învățământ din Valea Jiului la care putem să constatăm o continuitate a performanțelor se numără Liceul Teoretic „Mircea Eliade” din Lupeni. Astăzi vom vorbi despre o absolventă a liceului din acest an, care a ales calea Medicinii. Fosta elevă a liceului ne-a împărtășit câteva gânduri legate de „rețeta succesului” și de viața ei. Vorbim aici de un model demn de urmat de cei care sunt pe băncile acestui prestigios liceu din vestul Văii Jiului și nu numai, dar și de cei care vor venii din urmă de pe băncile școlilor la această unitate de învățământ. Rețeta e simplă, dar deloc ușoară și este una universală și sigură, folosită mereu de toți cei care au reușit în viață: multă carte, pasiune și muncă! Flavia Duleanțu-Bolosin - un viitor medic lupenean trecut prin băncile unui liceu de tradiție din Vale Generații întregi de elevi au clădit prestigiul acestui liceu prin rezultatele la învățătură, concretizate în mediile anuale foarte mari, în performanțele realizate la olimpiadele școlare și în reușita la facultăți prestigioase. Printre ei se numără Flavia Duleanțu-Bolosin, care a absolvit în acest an liceul la clasa a XII-a A „Matematică-Informatică”, cu predare intensivă a Limbii engleze. Am aflat despre ea că s-a remarcat prin mediile foarte mari obținute în fiecare an, dar și la examenul de bacalaureat, că s-a implicat în diferite activități extrașcolare, inclusiv în proiecte europene adresate tinerilor. Încununarea acestei activități laborioase a fost, în luna iulie, reușita la Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, pe locurile finanțate de la buget. Performanța este remarcabilă, fiindcă este vorba despre una dintre facultățile cu cea mai mare și mai selectă concurență din România. Gândurile Flaviei și un mesaj pentru elevii liceului I-am adresat Flaviei câteva întrebări, la care ne-a răspuns cu amabilitate. Ce a ieșit, puteți citi mai jos. Magia descoperirii - De ce îți place să înveți? Cât de mult ai învățat în liceu? - Plăcerea mea pentru învățat se trage dintr-o curiozitate avidă de care „sufăr” încă din vremea grădiniței. Prețuiesc magia descoperirii, setea de cunoaștere și cultura; elementele definitoare ale învățatului. De-a lungul liceului, am avut vaste interese, astfel am ajuns să învăț mult. În primii doi ani, până am început studiul pentru admitere, m-am delectat cu matematică și astronomie. În ultimii doi ani, timpul alocat studiului a fost unul substanțial mai mare, alocat însă anatomiei și a chimiei. Pregătirea pentru facultate. Mii de grile, sute de ore de studii... - Cum te-ai pregătit pentru admiterea la Facultatea de Medicină din București și ce a însemnat pentru tine reușita la această facultate? - Pregătirea pentru concursul de admitere al Facultății de Medicină a început pentru mine în iarna din clasa a XI-a, odată cu începutul pregătirilor pentru olimpiada de biologie. Deși nu am obținut un rezultat deosebit, am învățat astfel să învăț, să mă organizez, dar am și dezvoltat o mai mare pasiune pentru anatomie și tainele corpului uman. Chimia, necesară pentru examenul de admitere, am studiat-o, în special, în clasa a XII-a. Pentru a-mi asigura reușita, am lucrat mii de grile, uneori peste 300 doar într-o singură zi. Astfel, am ajuns să scriu aproximativ 15 caiete doar cu exerciții. Pentru mine, intrarea la această facultate a fost cea mai arzătoare dorință de la 14 ani, astfel reușita a fost una monumentală, o bucurie pe care nu o pot expune în cuvinte. Hobbyuri unei mediciniste - Ce alte preocupări ai? - După cum am spus mai sus, sunt foarte curioasă, așa că am o mulțime de hobby-uri. Sunt o împătimită a cititului, iubesc politica și filosofia, croșetez, sunt un bun patisier, ador să călătoresc, să ascult muzică. Sunt și voi fi mereu recunoscătoare școlii mele pentru șansele pe care mi le-a oferit pentru a-mi dezvolta interesele. Anul trecut, împreună cu Consiliul Local al municipiului Lupeni, am participat la un proiect intitulat „Network for a New Europe-Net4EU”, în cadrul căruia am luat parte la întâlniri cu delegații din mai multe municipalități din Europa, unde s-au discutat aspecte ale politicilor interne și externe. Apogeul acestui proiect a fost călătoria la Bruxelles, unde am vizitat și Parlamentul European. Amintirea tatălui pierit în mină... - Cum te vezi ca medic? - Îmi doresc să fiu un medic devotat și empatic, să tratez atât suflete, cât și trupuri. Dorința mea de a realiza o carieră în acest domeniu pleacă din durere, căci tatăl meu a decedat, din păcate, într-un accident minier. Un doctor mi-a spus chiar în cadrul admiterii că cele mai strălucite cariere se nasc din durere. Mesaj de încurajare - Ce mesaj ai pentru actualii elevi ai liceului pe care l-ai absolvit în mod strălucit? - Le urez în primul rând succes la examene celor ce se află în anul terminal. Le doresc să fie puternici, încrezători și luptători, să muncească pentru visele lor și să creadă mereu în ele, chiar dacă acestea par irealizabile uneori. Părerea venerabilului profesor La final, am solicitat opinia și celui mai vechi cadru didactic din Liceul Teoretic „Mircea Eliade” Lupeni, domul profesor Dan-Daniel Tănase, totodată și fostul meu profesor de istorie din liceu. „A fost un privilegiu pentru mine să am o elevă excepțională ca Flavia. O elevă foarte bună la obiectele specifice profilului Real, iar reușita sa la Medicină e o dovadă incontestabilă a acestui fapt. Subliniez faptul că Flavia a avut și are ample preocupări și pentru domeniul Umanist. Ea nu a contenit să mă uimească prin lecturile din domeniul literaturii, al filosofiei etc. Pot să vă spun că ea este reîncarnarea spiritelor enciclopedice ale antichității grecești și ale Renașterii. Va fi un altfel de medic: prin însăși prezența ei, va fi un adevărat balsam pentru pacienți! Tineri ca ea mă fac să sper că România are viitor”. Comentarii articol (3 )
#1
Liliana Trandafir 14.09.2023, 20:58:58
Exceptional, bravoo jos palaria Flavia.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



