|
.
18.09.2023, 15:23:21 | 0 comentarii | 2188 vizualizari
Accident grav la intrarea în Petroșani, pe DN 66
Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN
Un accident urât, care a avut în prim-plan un autoturism BMW, condus de un șofer vitezoman petrilean de doar 21 de ani, care avea pe deasupra și un pasager în dreapta sa, s-a petrecut pe drumul național la ieșirea din Petroșani spre Deva, în ziua de vineri, 15 septembrie. Eveniment s-a soldat cu rănirea destul de gravă a celor doi și cu avarierea altor șase mașini parcate în fața unui service auto. Mai grav este faptul că și în acest caz polițiștii bănuiesc că ar fi vorba de folosirea de către șofer a unor substanțe interzise. De la comisarul șef Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, am aflat mai multe informații despre acest caz: „Astăzi, în jurul orei 17:30, Poliția municipiului Petroșani a fost sesizată cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DN 66. În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr de 21 de ani din Petrila, care conducea un autoturism din direcția Petrila-Petroșani, a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu șase autoturisme parcate în fața unui service auto, la intrarea în municipiul Petroșani. În urma evenimentului rutier, cel aflat la volan a fost rănit, însă a ieșit singur din autoturism înaintea sosirii echipajelor medicale, însă un pasager din autoturism, în vârstă de 20 de ani, tot din Petrila, a avut nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare. În interiorul autoturismului, polițiștii au găsit un dispozitiv grinder, ce conține substanțe vegetale, care a fost ridicat, pentru cercetări. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ și a fost transportat la o unitate medicală din Petroșani, în vederea recoltării probelor biologice necesare stabilirii eventualei prezențe, în organism, a substanțelor psihoactive. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”. Am primit de asemenea informații și de la pompieri și de la forțele de intervenție de urgență implicate în salvarea celor două victime de vineri după-amiază. „Pompierii Detașamentului Petroșani au intervenit în această după amiază, undeva după ora 17.00, la salvarea a două persoane aflate într-un autoturism implicat într-un accident rutier, pe DN 66, la ieșirea din Petroșani spre Deva. Un autoturism în care se aflau doi bărbați, conducătorul auto și un pasager, a lovit violent alte 5 autovehicule aflate parcate în afara părții carosabile. Sosiți la fața locului, pompierii au extras șoferul care a fost transportat la U.P.U. Petroșani de către un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, iar misiunea salvatorilor a continuat cu operațiunea de descarcerare a celei de-a doua persoane, aflată în interiorul autoturismului. După finalizarea intervenției salvatorilor, bărbatul aflat pe locul din dreapta al autoturismului a fost de asemenea transportat la spital cu o ambulanță SMURD. Echipajul format din 11 pompieri a intervenit la acest caz cu o autospecială de stingere cu apa si spuma, dotată cu un modul de descarcerare, plus două ambulanțe SMURD”, au comunicat cei de la ISU Hunedoara. După cum se poate constata, totul va depinde acum în acest caz de rezultatele finale ale analizelor de sânge ale tânărului șofer, dosarul de cercetare penală fiind deschis. Vom urmări și noi acest caz. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



