|
.
29.10.2011, 13:36:16 | 0 comentarii | 809 vizualizari
Deputatul Monica Iacob-Ridzi / Rupe tăcerea (II)
Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN
La proces - multe probe „surpriză”
În ceea ce priveşte scandalul în care a fost implicată, fapt pentru care a trebuit să-şi dea demisia din funcţia de ministru, Monica Iacob-Ridzi spune: „Sunt o victimă şi foarte mulţi oameni m-au văzut ca pe o victimă şi m-au tratat ca atare. Ceea ce mi s-a întâmplat, consider că este o nedreptate şi cred că a fost o proastă comunicare la tot ceea ce mi s-a întâmplat în ultimii doi ani. A fost şi vina mea, pentru că nu am comunicat mai mult cu oamenii, o vină pe care mi-o asum, sens în care aş vrea să pot să lămuresc mai multe aspecte. În timp, voi avea această posibilitate, şi sunt hotărâtă să spun tot ceea ce s-a întâmplat şi, mai ales, să demonstrez că sunt nevinovată. Am fost trimisă în judecată de două luni de zile. După doi ani, în sfârşit, am fost trimisă în judecată. Din păcate, nu înţeleg de ce le-a trebuit doi ani pentru a face acest lucru. În mod corect şi normal ar fi fost să fiu scoasă de sub urmărirea penală, neexistând probe asupra mea. Dar, fiind un scandal foarte mare în jurul acestui subiect, au considerat că este mai bine ca instanţa să dea o decizie în acest sens. Și pe mine mă bucură acest lucru, pentru că orice soluţie de închidere a dosarului la Parchet ar fi fost nefavorabilă mie deoarece s-ar fi scos, ca de obicei, multe şi multe speculaţii. Orice decizie în instanţă este una corectă şi nu poate fi contestată de nimeni. Am încredere că în instanţă voi avea posibilitatea să pot să spun lucruri pe care nu le-am putut spune la Parchet, pentru că nu am fost lăsată, nici măcar n-am fost chemată să dau declaraţii în doi ani. E bine că m-au trimis în judecată, nu vreau să vorbesc despre acest lucru, se ocupă avocaţii mei de asta. Pentru mine este un moment al adevărului, un moment prin care voi dovedi nevinovăţia mea. Pledez nevinovată, dar aş vrea să nu intru în detalii despre cum am fost lucrată. Vreau să las opiniile de genul acesta pentru proces. Este o experienţă nefericită, dar o experienţă care, ca om politic, îmi va fi de folos pe viitor. Am foarte multe probe în apărarea mea, probe de care nici n-am vrut să vorbesc, iar surprize vor fi destule pentru mulţi”.
În Parlament - absenţe doar motivate
O alt reproş adus deputatei de către adversarii politici este aceea că ar absenta de la activităţile Camerei Deputaţilor, lucru pe care Monica Iacob-Ridzi îl consideră total neadevărat: „Nu este adevărat şi vă spun şi de ce. Eu nu mi-am luat concediul pentru îngrijirea copilului, pentru că nu este cazul, mă ajută mama. Nici n-aş putea să stau acasă, eu sunt o fire foarte activă şi, chiar pentru acest motiv, nici nu pot să stau. Mi-am luat doar acele concedii, pre şi post natal, de 123 de zile. În acele 123 de zile nu am fost în Parlament, atât şi nimic mai mult. Ceea ce pot să vă spun este că, într-adevăr, există o practică printre unii parlamentari, pe care eu nu o agreez deloc, aceea de a semna prezenţa în locul altora. Eu le-am spus tuturor colegilor ca nu cumva să-şi permită lucrul acesta în cazul meu, deoarece nu mi se pare un lucru firesc. După mine, în Parlament ar trebui să fie ca la şcoală, la un număr de absenţe nemotivate parlamentarul X să fie exmatriculat. Aş fi pentru o astfel de soluţie, dar credeţi că marea majoritate a parlamentarilor ar accepta-o? Chiar o să propun acest lucru săptămâna care vine, să văd dacă va agrea cineva aceasta. Revenind la prezenţă, după ce am născut am fost tot timpul prezentă, la un moment dat chiar şi când eram în concediu, aceasta pentru că dreptul de vot nu i se poate lua unui parlamentar nici măcar când acesta se află în concediu. Când s-a votat reprezentantul pentru Curtea Constituţională, a fost un vot la un moment dat la ora 1,00 dimineaţa. Deşi eram în concediu, m-am dus să votez, colegii m-au aşteptat să pot să ajung, undeva spre orele 19,00. Deci, nu mi se poate reproşa că nu am prezenţă, iar cine o face este doar răutăcios”.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



