06.11.2011,  13:56:01 | 1 comentariu | 619 vizualizari
Cu 6 maşini antice, / Pompierii din Valea Jiului sunt superoameni!
de Corneliu BRAN

Unii dintre noi, aflaţi în situaţii limită, când, Doamne fe­reşte, orice secundă contează, mai ales în cazul unui incendiu devastator, ne-am întrebat ce se întâmplă cu pompierii, de nu ajung foarte rapid la faţa locului? Din acest colţ de pagină, putem spune, fără să greşim, că pompierii din Valea Jiului şi foarte mulţi din ţară, ca şi ei, sunt nişte eroi, nişte superoameni. Și ajung chiar prea repede la ce maşini antice au! Nu ştim dacă i-a mai lăudat cineva „în asemenea hal”, vorba unui coleg de breaslă, dar o facem noi aici. Pentru că nu poţi să ceri unor oameni să fie supermani când se deplasează la locul incendiului cu maşini vechi de 10-15 ani, ba chiar 20. Pe care nu le au în dotare că aşa vor ei sau că n-au cerut… Le au că aşa este mersul în ţara asta, iar conceptul biblic „Cere şi ţi se va da!” nu este valabil şi pentru statul român, care, din contră, procedează exact aşa, dar pe invers: „Cere şi vom vedea dacă sunt fonduri!”. Din anumite surse din cadrul Detaşamentului de Pompieri din Petroşani aflăm ceea ce ştiam demult, anume că bieţii oameni se chinuiesc cu vreo trei autospeciale, toate cu dată de fabricaţie înainte de anul 2000, să facă faţă situaţiilor de incendiu, unele mai mici, altele mai mari, depinde de perioadă. „Cea mai nouă maşină este cea de la descarcerare, cum nici maşina pe care am primit-o pentru SMURD nu e veche. Dar cele trei autospeciale, precum şi cele două de la garda de intervenţie de la Uricani sau cea de la Baru sunt foarte vechi şi nu mai fac faţă azi-mâine necesarului nostru”. Iar omul ştie ce vorbeşte, în condiţiile în care sunt câteodată zile când se ivesc din senin şi trei-patru incendii, iar de la Uricani la Petroşani sunt de parcurs circa 25 de kilometri. Să nu mai vorbim de distanţa Câmpu lui Neag-Pui care este aproape dublă. Și atunci, ce-i de făcut? Simplu ar fi ca şefii pompierilor şi cei de la Interne să revizuiască în toată ţara parcul auto privind autospecialele. Aşa cum poliţia de la rutieră a fost dotată cu maşini şi motociclete în mai toată ţara, aşa şi detaşamentele de pompieri aşteaptă să primească măcar câte două maşini noi pe unitate. Atunci s-ar putea vorbi, într-adevăr, de operativitate, de profesionism, de secunde şi minute câştigate, poate exact acelea în care o viaţă de om mai poate fi salvată la timp. Cei 80 de oameni aflaţi pe patru ture la operativ, din cadrul pompierilor petroşeneni, ar putea lucra astfel fără să mai stea stresaţi că, în caz de o mare nenorocire, nu mai ajung la timp, sau ajung la faţa locului fără apă şi spumă suficiente. „Tot judeţul duce lipsă de maşini noi, ba chiar şi în ţară, în multe judeţe, sunt slabe dotările tehnice, din punctul de vedere al autospecialelor”, ne-a mai spus aceeaşi sursă. “Echipament de intervenţie, motopompe, chiar şi o barcă pneumatică, am tot primit, dar maşini noi nu vor nicicum să achiziţioneze, lăsându-ne să ne descurcăm cum putem. Ferească Dumnezeu de incendii de proporţii, care să izbucnească simultan în mai multe locuri…”, a încheiat interlocutorul nostru.  


Comentarii articol (1 )

#1 salut13.02.2013,  12:55:30
masina de prima interventie de la uricani are 27 de ani


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Administrare pagină de Facebook pentru afaceri
_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Catalog promoţionale 2022
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Catalog promoţionale 2022


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter