14.01.2014,  21:03:44 | 2 comentarii | 1819 vizualizari
În pieţe / Scumpirea laptelui pare inevitabilă
de Corneliu BRAN
Conform unor declaraţii ale unor oameni de specialitate din agricultură, industria alimentară, ANSVA şi ale unor oficiali care fac parte din asociaţii de crescători de animale, din februarie laptele din pieţele agroalimentare pus la vânzare de micii producători s-ar putea scumpi cu cel puţin 20%. Aceasta pentru că, conform reglementărilor UE, producătorii care vând lapte în pieţe au de ales între a scumpi laptele sau a dispărea de pe piaţă dacă menţin preţurile actuale. 
 
UE este fermă, iar Guvernul României a acceptat: din 2014 buletine de analiză, lunare, de 180 de lei!
După noile reglementări şi cum perioada de graţie pentru România s-a sfârşit în acest an, micii producători aflaţi în pieţe cu laptele au nevoie, pe lângă certificatul de sănătate, şi de două buletine de analiză, valabile o lună de zile. Problema cea mai mare este că buletinele de analiză costă 180 lei (şi din punct de vedere tehnic, cum e cazul localităţilor din Valea Jiului, ele se emit după 8 zile!).
Laptele crud vândut pe piaţă trebuie să îndeplinească criteriile de calitate cu privire la numărul total de germeni, „maxim 100.000/ ml” şi de celule somatice „maxim 400.000/ml”. Pe scurt, laptele trebuie să fie de bună calitate. În condiţiile în care litrul de lapte se vinde acum în pieţe cu 2 lei, maxim 2,5 lei, faceţi singuri un calcul cam cât lapte trebuie să vândă producătorii de lapte ca să-şi acopere începând cu luna februarie cheltuielile cu aceste buletine de analiză, la care se mai adaugă transportul şi chiria mesei din piaţă pe zi! 
În aceste condiţii, scumpirea laptelui pare iminentă. Sau mai există şi varianta păguboasă pentru toată lumea, vânzarea laptelui la negru, printre blocuri şi pe coclauri, fără analiză şi fără niciun control. Probabil că se va ajunge şi la astfel de soluţii.
Din nefericire, se fac statistici de tot felul, se lucrează la nivel înalt, european, se iau tot felul de hotărâri, dar nu se ţine cont de situaţia precară a ţăranului român, care are două-trei vaci şi care din acest lapte vândut îşi asigură existenţa de pe o zi pe alta.
Dacă partea cu respectarea igienei e salutară, partea cu cei 180 lei este de neînţeles. Nu se poate să se meargă pe preţuri de analiză de Franţa sau Germania, iar ţăranul să nu câştige mai nimic. Căci scumpirea laptelui nu reprezintă o soluţie, deoarece nu-l avantajează pe micul producător. O mare nedreptate, ca şi atâtea altele, care ar trebui să fie analizată mai serios de guvernanţi. Eventual o parte din această sumă să o suporte ministerul de resort, fiindcă România nu se poate compara cu Franţa. 
 
Unde-i lege, nu-i tocmeală…
Dr. Octavian Popescu, din cadrul DSV Petroşani, este de părere că oamenii trebuie deocamdată să se conformeze, neavând ce face: „Mai bine să vină să vândă laptele într-un sistem controlat, decât să umblăm după ei pe coclauri. Plus de asta, cine are curajul să cumpere laptele necontrolat, neanali­zat? Cel mai bine ar fi să facă ce trebuie, să păstreze igiena mulsului, a echipamentului, să spele ugerul vacii şi să se spele pe mâini, apoi să facă aceste buletine de analiză. Noi nu avem ce să facem, legea e lege. Fiecare trebuie să respecte legea, chiar dacă nu ne place uneori. Ştiu că le este greu, dar aici nu noi suntem vinovaţi, avem ministere, guvern. Acestea trebuie să ia decizii în favoarea omului de rând”.
Conform datelor furnizate de ANSVSA, în România există aproximativ 40.000 de producători care-şi vând laptele pe tarabele pieţelor, iar din producţia de două milioane de tone de lapte pe an circa o treime se vinde în pieţe, restul comercializându-se în supermarketuri şi magazine specializate.
Conform datelor furnizate de DSV Petroşani, la Petroşani, ca să dăm doar un exemplu din Valea Jiului, există circa 27-30 de mici producători, care vin la piaţa din Petroşani periodic, zilele de vineri şi de sâmbătă fiind cele mai bogate în oferta de lapte.
 
Mai multă igienă
Este de notorietate faptul că ţara noastră stă prost la capitolul TBC şi alte boli care pot fi luate şi din lapte. Conform broşurii editate de către ANSVSA „Recomandări pentru un lapte igienic”, căile de contaminare a laptelui crud pot fi: „la nivelul ugerului vacii, cu microbi care ajung pe calea circulaţiei sângelui şi se locali­zează în uger, producând boli specifice denumite mastile; cu microbi din mediul exterior care pătrund prin canalul mamelonului datorită condiţiilor precare de igienă a animalelor şi adăposturilor”. Dar contaminarea laptelui crud se poate face şi după muls din cauza „mâinilor şi echipamentelor murdare ale mulgătorilor, a rănilor de pe mâinile mulgătorilor, a ugerului şi mameloanelor necurăţate, a echipamentelor murdare folosite pentru muls sau pentru stocarea laptelui sau a apei contaminate folosită la clătirea echipamentelor sau la spălatul ugerului animalului”.
„Cel care mulge trebuie să se spele pe mâini, să poarte un halat curat şi, în cazul în care are răni des­chise, să aibă bandaje rezistente la apă sau să poarte mănuşi de protecţie, să spele cu detergent şi să clătească bine găleţile în care ajunge laptele, dar şi să elimine primele jeturi de lapte. Odată muls, laptele trebuie filtrat şi depozitat în vase curate, acoperite, într-o cameră separată de adăpostul vacilor, şi răcit imediat la o temperatura de maxim 8 grade Celsius, atunci când este colectat zilnic, iar în caz contrar la 6 grade”, se mai arată în pliantele de atenţionare ale ANSVSA.
Totodată, ANSVSA recomandă ca laptele crud cumpărat din pieţe să fie bine fiert, în oale speciale – folosite în general doar la fiertul laptelui, iar după răcire, ceea ce nu s-a consumat să fie păstrat în spaţii reci sau în frigider.

Comentarii articol (2 )

#1 consumator15.01.2014,  04:46:00
vad ca n-a murit nimeni de la laptele natural de vaca! spalatura aia de bidoane din comert e mai sanatoasa?!
#2 roman valentin15.01.2014,  14:47:09
Interesanta grija UE sia guvernantilor pentru laptele de la tarani.Dar ei pot numi lapte ce se vinde in magazine de la vaci furajate cu conentrate PREA USOR NE BATEM JOC DE NOI


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema
Odată cu începerea anului şcolar, demarează şi programul „Cornul şi laptele”, pentru anul 2014-2015, gestio[..]
10.09.2014, 22:57   |    0 comentarii
Degeaba te uiţi în spate, ca să dai cumva de ugerele Joienei de la care vine laptele. Nu-i nimic acolo, totul e maşinări[..]
26.03.2014, 20:00   |    0 comentarii
Pentru a linişti micii producători de lapte din judeţ, Instituţia Prefectului şi 09.01.2014, 20:11   |    1 comentarii
Cu toate că la Baru Mare funcţionează de mai bine de un an o fabrică de lapte sub sigla TED, laptele şi produsele din lapte p[..]
07.01.2014, 20:36   |    0 comentarii
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter