Munţii râd acum cu flori albastre,

Munţii râd cu flori de piatrã, lin,

Ce ne-am face noi cu inimile noastre

Cãror vãi le-am trece şi prin

ce grãdini?...”

La general

Pe munte, dragi cititori şi împãtimiţi ai drumeţiei pe cãrãri de munte, smulgerea raritãţilor florei cum ar fi floarea de colţ, sângele voinicului, garofiţa şi a altor minuni pe care le-a creat natura, este interzisã şi ocrotitã de lege. Împodobirea rucsacului cu crengi de brad şi tot felul de flori este la fel de inutilã. Gândiţi-vã ce s-ar putea întâmpla dacã toţi turiştii ar proceda astfel. Câtã frumuseţe şi câtã dragoste se înfiripã în inimile noastre, atunci când, ne reamintim versurile de mai sus din poemul lui Zãinescu: „Munţii râd acum cu flori albastre...”. Dacã în drumul pe care-l strãbateţi întâlniţi un cort, o stânã sau un refugiu, ai cãrui locatari sunt plecaţi, nu este cazul sã faceţi spirite de glumã, oferindu-le cele mai subtile surprize proprietarilor. Cât de bunã e apa de izvor captatã de undeva dintr-o crãpãturã a muntelui şi care şiroieşte murmurând printr-un mic jgheab! Deşi instalaţia de captare este rudimentarã, îşi face pe deplin rolul. De aceea, nu vã osteniţi s-o modificaţi sau sã o distrugeţi, sã o desfiinţaţi pur şi simplu, declarând-o necorespunzãtoare.

Dacã  v-aţi  oprit într-o poianã sã faceţi popas, sã luaţi masa, nu uitaţi ca, dupã ce plecaţi, sã nu lãsaţi urmele ospãţului, deoarece poluarea - fie şi sonorã - a muntelui conturbã liniştea montanã. Animalele pãdurii iubesc liniştea. Fumatul pe munte este un nonsens. Mergi la aer curat sã-ţi umpli plãmânii cu fum. Dar, mã rog, asta este! Vorba nepotului meu: “Omul nu se poate lãsa de fumat nici când respirã aerul cel mai pur”. Atenţie însã unde aruncãm mucurile şi cum le stingem. Dintr-o ţigarã aprinsã poate lua foc o întreagã pãdure. La fel, atenţie mãritã la focurile fãcute în scopul pregãtirii  hranei.

Evitaţi pãdurea pentru asemenea îndeletniciri, retrageţi-vã la o distanţã suficientã pentru a evita pericolul unui incendiu. Am mai scris-o şi o mai scriu, a-ţi însemna trecerea, scuipând copacii,  rupând crengile, florile, nu denotã dragoste pentru naturã. Pe munte, pornirile bahice nu sunt deloc bine­venite. Ele au condus de multe ori la accidente grave, la dezastre.

Timpul pe munte se schimbã brusc, aşa cã îmbrãcãmintea trebuie sã fie adecvatã. De aceea, nu trebuie uitat sã aveţi în interiorul rucsacului un tre­ning, un pulovãr şi ciorapi de schimb în caz de ploaie şi de trecere a umezelii prin încãlţãminte. Se recomandã ca în afarã de bocanci sã fiţi dotaţi şi cu o pereche de adidaşi sau tenişi. Ei sunt foarte recomandaţi la popasuri mai lungi la relaxarea picioarelor. Pentru cã nu trebuie sã uitãm cã pe munte, buna dispoziţie vine de la... “picioare”. Nu plecaţi la drum fãrã a umple bidonul cu apã. Nu trebuie sã uitaţi de o micã trusã me­dicalã şi farmacie. Arta alcãtuirii rucsa­cului şi încãrcãrii sale face parte din arta drumeţiei, a excursiei. Drumeţii şi turiştii de dinainte şi de astãzi, nefiind însoţiţi de un ghid sau cãlãuzã, atât de necesari pe cãrãrile munţilor noştri, trebuie sã cunoascã ABC-ul de orientare în teren dupã busolã, dupã harta geograficã a masivilor pe care-i viziteazã. Pe munte, cabana este casa drumeţului. Deci,  respectaţi-o, aşa cum vã respectaţi propria casã. 

Mi-am permis, dragi cititori şi iubitori de drumeţie, pe cãrãrile munţilor, sã dau un sfat cu adresã, sper, sã nu fie cu supãrare, un ultim sfat în caz de pericol. În munţi, se mai foloseşte un cod de semnalizare S.O.S.  care constã în 6 semnale acustice sau luminoase pe minut, adicã la fiecare 10 secunde câte un semnal, dupã care urmeazã un minut de pauzã. Semnalul de rãspuns constã în 3 semnale acustice sau luminoase pe minut şi un minut pauzã. Sã ne comportãm cu rãniţii, accidentaţii blând, zâmbitor, optimist, dar hotãrât. Primul ajutor se acordã pe loc. Accidentatul este culcat în poziţie comodã, i se desfac hainele.  Nu i se ridicã capul, pe rãni nu se pun frunze sau alte “leacuri” care pot provoca îmbolnãviri grave (injecţii tetanos) şi nu aduc niciun folos momentan. Astãzi se apeleazã la telefonul mobil, formând numãrul 112, indiferent dacã aveţi semnal sau nu veţi fi  reperaţi de urgenţã de cãtre serviciul de intervenţii rapide.

 

La concret

Deşi lãsasem cortul deschis, aerul rece de munte inundându-l pur şi simplu, camaradul meu încã mai sforãia. 

L-am lãsat sã mai sforãie pânã voi pregãti micul dejun. Am pus la foc unicul vas de aluminiu (ceaun) cu un litru de apã din bidonul cu apã sã fiarbã, focul încã se lupta cu vreascurile umezite de roua rece a dimineţii. Am aşezat frumos pânza albã de care ne foloseam ca “meseriţã”,  aşezai pâinea şi am scos din raniţa mea douã pateuri mici de ficat de porc, brânzã, douã roşii mari şi douã cepe cu foi verzi, sarea şi zahãrul. M-am dus repede la izvor: spãlatul pe mâini, gât şi faţã, apoi pe dinţi şi fuga la cort. Camaradul meu nu se trezise, mai sforãia din când în când. Din ceaun ieşeau aburi. Deci apa se pregãtea sã fiarbã. În jurul cortului era plin de tufe de afine. Am cules o mânã de crenguţe cu frunze pe care le-am bãgat în apa clocotitã. Ceaiul era gata. Era ora 9:30 şi camaradul meu tot mai dormea. Fie ce-o fi, la ora 10 fix am 

sa-i dau deşteptarea. M-am dus la rucsac sã verific „bomba”, gândindu-mã cã şuguluţul s-o fi trezit pe noapte când dormeam eu şi o mai fi bãut câteva „şnopţuri”. Nu, „bomba” era cum o lãsasem înainte de culcare. Îl aud mormãind din cort. Camaradul meu se trezise. 

- Tom, mãi, Tom, unde eşti?

- Aici, camarade, dupã cort! S-a întâmplat ceva?

- Da de unde… Nu s-a întâmplat nimic, dar ascultã tu o strigãturã: „Fetele de pe la noi/ Fã-le Doamne toate oi/ Şi pe mine un berbecuţ/ Sã le fac câte un mieluţ.”

- Te-ai sculat cu voie bunã Coarci dragã. Asta-i bine, dar de unde ai învãţat strigãtura asta cu perdea, domnule dragã?

- Mãi Tom, eu sunt mai momârlan decât tine cât cã mã strigã Carol! Mãi, Tom, da’ harnic ai mai fost, ai pregãtit şi micul dejun!!!

- Da, da şi te poftesc la el.

- Imediat, numai sã merg sã mã spãl şi eu, cã vãd cã tu ai fãcut-o, se vede pe prosop şi pe periuţa de dinţi cã sunt afarã! Şi am o foame în mine de numai-numai. Cât e ceasul? Este ora 9:45, îi rãspunsei. Hai, îndeamnã, cã la ora 11:00 fix decolãm spre obiectiv, cabana Şurean.  

(Va urma)