Am pornit în aceastã drumeţie pe cãrãri de munte la su­gestia prietenului meu Carol, pentru a reface un traseu parcurs cândva de noi. Ţinta finalã erau munţii Şureanu, cabana Şureanu, iezãrul Şu­reanu şi cabana Poarta Raiului din acelaşi masiv muntos. Plecarea în drumeţie a fost în data de 14 iulie 2008. Am hotãrât ca în data de 20 iulie, de sãrbãtoarea Sfântului Ilie, sã ajungem la cabana Şureanu. De ce? Aici la cabanã, sub poalele muntelui (ce pare a fi un uriaş care doarme), an de an se respectã o tradiţie, se organizeazã “Nedeia Oierilor”. Aici se întâlnesc ciobanii şi bãciţele de pe Jiul transilvan cu ciobanii şi bãciţele din Şugag-Sebeş, cu ciobanii din mãrginimile Sibiului, din Novaci, din Cugir, din Oaşa şi luncile Prigoanei, aici se informau, când era cazul, de pierderea unui cal sau armãsar, unde şi în ce herghelie l-au vãzut, în ce munte. Aici se prind prietenii, aici se prind în hore, învârtite şi legãnate ciobanii şi bãciţele în sunet de oboi şi fluier. Au fost şi cazuri de gâlcevi, ba chiar bãtãi în bâte dar repejor stinse de oameni mai în vârstã, de organele de ordine care niciodatã nu lipsesc de la aceastã nedeie. Aici l-am întâlnit pe artistul Petre Birãu din Cimpa, astãzi un artist plastic consacrat prin operele sale de artã în municipiul nostru şi în strãinãtate. Aici se întâlnesc turişti şi iubitori de drumeţii pe cãrãri de munte din toatã ţara şi din strãinãtate. Dragi cititori şi iubitori de drumeţii pe cãrãri de munte, apropo de bãtãi ale ciobanilor în bâte, am sã vã relatez o întâmplare mai mult hazlie ce a avut loc în prima drumeţie parcursã pânã la cabana Şureanu de mine şi de camaradul meu Carol. Cu mulţi ani în urmã cabanier la cabana din Şureanu era un om între douã vârste cu numele Cozmoiu. Om gospodar, avea pe lângã cabanã câteva cornute mari, oi, gãini şi un mãgar de care se folosea pentru aprovizionarea cabanei cu alimente şi bãuturi necesare turiştilor vizitatori. Cabanierul Coz­moiu, fie-i ţãrâna uşoarã (am aflat cã s-a stins din viaţã), era foarte agitat, asta cu o zi înainte de nedeie. Noi l-am întrebat ce s-a întâmplat de ce este aşa agitat. “Sunteţi cazaţi la mine de douã zile şi nu ştiţi cã mâine e sãrbãtoare? Aici o sã fie  mare nedeie! Vin la mine ciobani şi bãciţe de prin toţi munţii, ba şi câţiva turişti şi bãrãbime, cum sã nu fiu agitat?!!”, a rãspuns el. “Da şi care-i necazul? Ãsta trebuie sã fie un prilej de bucurie, nu de supãrare?!”, am zis noi. “Da, dar mi-e teamã de încãierare, ce-o sã zicã organele cã n-am organizat bine?”, a re­plicat el. “Nenea Coz­moiu, am o propunere - spune camaradul meu. Ce ar fi dacã am face o pancartã din placaj, vãd cã aveţi aici, o pancartã mare sã o vopsim în alb şi pe ea sã scriem cu roşu urmãtoarea avertizare: <În incinta cabanei nu este voie cu bâte ciobãneşti!>”. “Mãi bãieţi, sã ştiţi cã ar fi fain s-o ridicãm pe stâlpii porţii de la intrare, dar cu ce o scrieţi cã eu n-am vopsele?” - a întrebat cabanierul. “Avem noi şi încã specialã, poate nu aţi observat cã lucrez la o picturã a locului”, rãspunde camaradul meu Carol. “Vopsea albã parcã am eu”, şi-o strigã pe bucãtãreasã s-o caute. S-a fãcut pancarta 2,50/0,90 metri, am ridicat-o deasupra porţii la intrare. Sã fi vãzut ce încântat era nenea Cozmoiu, ieşea pe poartã citea şi zâmbea, ba a mai scos-o şi pe bucãtãreasã sã vadã. Noi am primit, ce credeţi? Un halmeş-balmeş fãcut de bucãtãreasã, o mâncare ciobãneascã din unt, lapte, fãinã de mãlai şi puţinã brânzã, o mâncare delicioasã. A doua zi, ziua nedeii, veneau ciobanii, pancarta le sãrea în ochi cu scrisul acela mare. Nenea Cosmoiu se fãcea cã are de lucru prin apropiere, observând discret reacţia ciobanilor întrebându-se unii pe alţii ce sã facã cu bâtele. Cabanierul Cozmoiu le-a venit în ajutor spunându-le: “oameni buni, bâtele mi le predaţi mie şi eu, Cozmoiu, la terminarea petrecerii sau la plecare vi le voi înapoia aici la poartã”. Ciobanii s-au conformat fãrã nicio vociferare, ba dimpotrivã s-au scãpat de o grijã, grija boatelor. Pancarta a stat mulţi ani deasupra porţii pânã la construirea cabanei noi. Va urma.