Dupã câteva încercãri nereuşite de a-şi ţine spectacolul la Petroşani, în cele din urmã minunea s-a întâmplat zilele trecute. Preţul prohibitiv al biletelor, cheltuielile mari cu transportul, chiria sãlii de spectacol, cazarea, masa şi onorariul artiştilor s-au dovedit a fi, pânã nu de mult, piedici de netrecut. A trebuit ca d-na Mia Albescu, directoarea Casei de Culturã din Petroşani, sã ofere gratuit sala şi masa artiştilor pentru ca inevi­tabilul sã se producã. Spectacolul cu Noaptea furtunoasã imaginatã de Cara­giale, produsã de Asociaţia cultu­ralã „La Steaua” cu sprijinul Teatrului Nottara şi Redacţia Aromânã de la Radio România Internaţional, a fost pus în scenã de regizorul Toma Enache în cheie armâ­neascã („Aşa mi s-a arãtat noaptea furtunoasã în straie armâneşti, fluierându-şi oful şi cu sarica balcanicã rãsturnatã în zilele noastre”).

Potrivit lui Alexandru Rosetti „dialec­tele dacoromân, istroromân, aromân şi meglenoromân, în ciuda diferenţelor vi­zi­bile de astãzi, mai ales în domeniul foneticii şi al vocabularului, au format la origine o singurã limbã, urmaşã a latinei orientale, vorbitã odinioarã în provinciile dunãrene romanizate”. O seamã de mari oameni de culturã (mitropolitul Dosoftei, Andrei Şaguna, Şt. O. Iosif, Octavian Goga, Lucian Blaga, Henri Coandã, George Murnu, George Vraca, Toma Caragiu, Ion Carmitru etc.) au avut o ascendenţã totalã sau parţialã din aromâni.

Sterie Diamandi poves­teşte cã tatãl sãu avea dovada originii aromâne a marelui Caragiale. „Într-una din zile, Teleor îi spune tatãlui meu: vino, macedonene (aromâ­nule) sã-ţi recomand pe un compatriot de-al nostru, şi-l prezintã pe Caragiale. Auto­rul „Scrisorii pierdute” n-a tãgãduit.” 

E cert cã strãmoşii dramaturgului au venit în Ţara Româneascã din vechea Eladã. Faptul cã eroii sãi sunt fioroşi de morali iar onoarea lor de familişti e mai presus de orice sunt indicii clare cã modelul aromân de comportament casnic nu îi era deloc strãin.

Regizorul şi-a îmbrãcat eroii în frumoasele costume „armâ­neşti” şi a exagerat, în mod logic, latura moralã a  lui Jupân Dumitrache & Co. A ieşit un spectacol inedit, bine jucat, într-un spaţiu scenografic redus la esenţe. Un pat mare aşezat în centrul scenei suge­reazã marea poftã eroticã a eroilor ambetaţi de amor. O scarã imensã e o trimitere la aspiraţiile eroilor marcaţi, însã, de mediu şi pasiunile dilatate exagerat atât de amor cât şi de apãrarea valorilor familiale.

Principalul necaz al acestor turnee ale artiştilor bucureşteni în provincie este dorinţa de neoprit a actorilor faimoşi de a juca alãturi de text şi de a-şi face numerele personale. Au fost momente hilare în care Caragiale era doar un pretext pentru actorii de la centru de a-şi plasa poantele verificate, îndelung, în spectacolele de varie­tãţi. Pãcat…

Publicul (puţin dar elevat) din Petroşani a putut vedea, pe scenã Casei de Culturã, pe Alexandru Georgescu în Jupân Dumitrache, Eugen Cristea în Nae Ipingescu, Dana Pocea în Ziţa, Claudiu Bleonţ în Ricã Venturiano, Marcelo Cobzarin în Chiriac, Maria Teslaru în Veta şi Daniel Niţoi în Spiridon.

Programul de salã reproduce un citat din regizorul Valeriu Moisescu potrivit cãruia „un geniu de talia lui Caragiale poate fi pus în scenã în 1000 de feluri”. Toma Enache a ales o variantã în care straiele armâneşti şi-au pus amprenta pe tot spectacolul. Credinţa veche cã haina face pe om are o exemplificare concretã în spectacolul armânesc care şi-a propus sã ne facã „hârioşi şi sânâtoşi”. Adicã veseli şi sãnãtoşi.