06.02.2014, 20:58:49 | 0 comentarii | 1655 vizualizari
GALERIE:
FOTO
Remember / Primele spectacole de teatru jucate pe scena Cazinoului Muncitoresc Petroşani
Articole de acelasi autor
de Marian BOBOC
Mâine, sâmbătă, 8 februarie, la Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroşani va avea loc premiera spectacolului Hamlet. Întrucât directorul publicaţiei noastre a tratat pe îndelete acest eveniment artistic în interviul publicat în copertele „Ziarului Văii Jiului”, nu voi insista asupra bucătăriei evenimentului teatral. Pentru a rămâne fidel tematicii „Prăvăliei cu istorii” vă propun o întoarcere în timp.
În cele 527 de pagini ale volumului meu, „Casinoul Muncitoresc din Colonia de Jos a Petroşaniului. Corso de la George Enescu la… A.R.L.U.S.”, tipărit în toamna lui 2012, am adunat cu multă trudă dublată de pasiune evenimentele găzduite în primul sfert de secol de Casinoul Muncitoresc Petroşani, între anii 1925-1950. Reamintesc că „piatra fundamentală” a edificiului cultural petroşenean a fost pusă la 16 septembrie 1923, la ceremonie participând, printre alţii, IPSS N. Bartolomeu, Mitropolitul Ardealului, Mârzescu - ministrul muncii, deputatul PNL Gh. Tătărescu, inspectorul general Iosif Iancu şi directorul general Teodorescu. Clădirea este gata peste doi ani, în toamna anului 1925. Mai precis, la 28 octombrie 1925 au loc primele reprezentaţii cinematografice, pe ecran rulând o peliculă cu Charlie Chaplin. După instaurarea comunismului, Casinoul Muncitoresc Petroşani va deveni sediul Teatrului Muncitoresc „Valea Jiului”, în prezent în această clădire funcţionând o unitate de alimentaţie publică.
Din volumul „Casinoul Muncitoresc din Colonia de Jos a Petroşaniului. Corso de la George Enescu la… A.R.L.U.S.” vă propun spre dulce aducere aminte câteva dintre spectacolele jucate pe scena casinoului în primii ani de viaţă artistică a acestuia, dar şi câteva articole despre relaţia spectator-teatru, lăsându-vă pe Dvs. să trageţi concluzia asupra vieţii culturale din acele vremuri.
1926
Opera Bucureşti:Tosca şi Rigoletto
Adevărat regal în primăvara anului 1926 pe scena Cazinoului Muncitoresc din Petroşani: „Cântăreţii de la Opera din Bucureşti sub conducerea dlui Vămăşescu au întreprins un turneu prin oraşele din ţară. În itinerariul lor s-au abătut şi la noi, predând joi şi vineri (20 şi 21 mai - n.a.) operele Tosca şi Rigoletto. În Tosca, opera lui Puccini, au deţinut rolurile principale d-na Victoria Costescu-Duca, Aurel Costescu-Duca, Belcini şi Steiner. S-a distins d-l Costescu-Duca în rolul Baronul Searpia, atât prin vocea sa plină, puternică şi plăcută, cât şi prin jocul de scenă. Restul de solişti la înălţime. Montarea bine, singur numai orchestra a mai lăsat puţin de dorit”.
Teatrul Naţional Bucureşti:
„Cocuţa”
Comedia „Cocuţa”, jucată în iunie de actorii Teatrului Naţional din Bucureşti, în Sala Casinoului Muncitoresc, înregistrează un succes deosebit.
Teatrul Naţional Cluj:
Finul coniţii şi Frumoasa aventură
În 14-15 iunie actorii teatrului clujean joacă la Casinoul Muncitoresc Petroşani două piese: „Finul coniţii” (comedie în 3 acte de Maurice Hennequin, Pierre Weber şi Henri de Gorsse; traducere Sică Alexandrescu) şi „Frumoasa aventură” (comedie în 3 acte de Robert de Flers şi Caillavet).
Consiliul local Petroşani:
O comisie culturală pentru teatru
În şedinţa Consiliului local a oraşului Petroşani din 15 iunie s-a hotărât „prelungirea conductei de apă în str. A. Panu, Casinoului muncitoresc şi a băilor”, iar „pentru a da concurs la reuşita reprezentaţiilor de teatru tot mai dese în oraşul nostru date de către trupe bune s-au ales în comisia culturală următorii d-ni: ing. Tiberiu Timoc - dir. principal, pr. I. Duma - protoereu, ing. Dimitriu şi Schäffer L. - comerciant, din sânul consiliului, şi s-a întregit cu d-nii: I.P. Ion - subdirector, Al. David - institutor, R. Russu şi M. Duşa - funcţionari”.
Teatrul Naţional Bucureşti:
Ovidiu
La 22 octombrie „trupa Teatrului Naţional din Bucureşti, în frunte cu marele artist Aristide Demetriade, a predat (…) în sala Casinoului Muncitoresc Ovidiu”.
Petroşenenii au aflat
Secretul lui Polichinelle
Duminică 21 noiembrie pe scena Casinoul Muncitoresc trupa N. Soreanu, societar al Teatrului Naţional Bucureşti, a jucat comedia Secretul lui Polichinelle de P. Wolf.
„Succesul piesei cu acţiune redusă, cu valoare literară în analiza sufletească, se datoreşte mai mult interpreţilor de frunte, ca Soreanu, Mărculescu şi d-şoara Aurelia Teodorescu. Micuţul Gică Levantis, în rolul lui Victor, a cucerit simpatia publicului prin drăgălăşia jocului său”, notează cronicarul ziarului local.
Celebrul Leonard
Dănţuieşte… ciardaşul
Opereta în trei acte Contesa Mariţa, pe muzică de Kalman, o operetă la modă în 1926, a umplut în două zile consecutive, 22 şi 23 noiembrie, sala Casinoului Muncitoresc.
Trupa de operetă Leonard a distribuit în rolurile principale pe Leonard, Timică, Carusi şi Adela Blum. Reţinem din cronica spectacolului: „Leonard are vocea plăcută şi puternică, nu în zadar e lăudat de toţi cei care au trecut vreodată pe la Bucureşti. În jocul de scenă e mult verzzi, dispunând de mari resurse artistice, punând mult suflet şi patimă în joc. Ungurilor care au participat la reprezentaţie nu le poate intra în cap cum poate pune atâta simţire şi măiestrie în danţarea ciardaşului. Adela Blum cântă bine de tot, iar subreta danţează cu graţie şi vigoare. Remarcăm decorurile, muzica, corul şi întreg ansamblul, care a întrecut orice aşteptări”.
1927
„Dubla” lui Victor Eftimiu:Glafira
După cum a fost anunţat în programul manifestărilor culturale din luna februarie, luni, 28 februarie 1927, la Casinoul Muncitoresc se joacă drama Glafira. Victor Eftimiu vine la Petroşani în dublă calitate: dramaturg şi… actor în rolul principal. Şi soţia sa, Agepsina Macri-Eftimiu, a însufleţit personajul feminin. În rolurile secundare au debutat tineri actori de la Teatrul Naţional din Bucureşti. Faţă de care cronicarul dramatic al Gazetei Jiului ar avea „cuvinte elogioase”, însă… Dar de ce nu duce elogiul până la capăt? Pentru că „în necunoştinţă de micimea sălii şi perfecta ei acustică, n-ar fi dat drumul vocii lor în torenţi de clamoare, ce la început chiar ne-a cam speriat”. În afara stridenţelor interpretării junilor artişti, cronicarul mai reţine comportamentul entuziast, sau needucat…, al unor spectatori: „Faţă cu această clamoare, cea din ultimele bănci de spectatori încă nu s-a lăsat mai pe jos şi câţiva domni din sală au găsit chiar că manifestaţii de aşa natură n-ar fi fost tocmai la locul lor. Aplauzele prea lungi, în scenă deschisă, încă sunt puţin cam iritante. De altfel, singur acest punct negru a contrastat cu înălţimea spectacolului, o adevărată sărbătoare atât pentru publicul ce se desfăta în desfăşurarea acestui rar eveniment artistic literar, dar şi pentru autorul artist, văzând buna desfăşurare a piesei”.
Dincolo de imperfecţiunile tinerilor actori şi a comportamentului unor spectatori, cronicarul reţine succesul de care s-a bucurat drama Glafira la Petroşani, apreciind jocul soţilor Eftimiu: „D-l Victor Eftimiu şi-a exteriorizat perfect personajul de frunte, după ce în lucrarea propriu-zisă a piesei îi dăduse un caracter îndeajuns de distinct. Întreg sufletul spectacolului, grăbirea ritmului şi ridicarea nivelului, a fost d-na Agepsina Macri. Ne-a redat cu multă competenţă manifestările sufletului feminin în durerea cea mai crudă dintre care poate îndura, ca şi voinţa nestrămutată de a reîntoarce pumnalul ce i-a fost împlântat el în inimă fără pic de mustrare. Celelalte personagii, îndeajuns conturate. Costumaţia, decorul: admirabile”.
O dată trasă cortina, actorilor le sunt rezervate clipe emoţionante: „După reprezentaţia poetului şi actorului Eftimiu i s-a făcut o vie manifestaţie de simpatie, apoi s-a luat o masă comună împreună cu câţiva admiratori din loc şi cu d-l Dumitrescu-Bumbeşti, aranjatorul spectacolului”.
Teatrul Naţional Cluj:
Amicii falşi
După cum era anunţat în programul manifestărilor culturale, sâmbătă, 14 mai, de la orele 21, pe scena Casinoului Muncitoresc, artiştii Teatrului Naţional din Cluj au jucat comedia în 4 acte Amicii falşi de V. Sardou.
Al. David face câteva consideraţii relativ la spectacol: „(…) Personalul artistic, până la unul, s-a achitat foarte bine de rolurile avute. Cei mai mulţi ne sunt cunoscuţi. Cu toţii am simţit o emoţie cu plăcute aduceri aminte, revăzându-i. Acelaşi ansamblu omogen, cu care ne-au obişnuit şi unde s-a simţit mâna regizorului şi artistului valoros Braborescu. D-nii Neamţu, Vasilescu, Lapteş, Simionescu şi Voicu ne-au descoperit noi laturi ale talentelor lor. Lelica Banuţiu, foarte bine în rolul fetiţei. O figură care se impune tot mai mult este d-şoara Cronvald. În eroina piesei a cucerit prin jocul bine nuanţat”.
Regalul unui
Monstru sacru al Thaliei: C. Nottara
În decurs de un an şi jumătate, prin frecvenţa şi, mai ales, calitatea evenimentelor găzduite pe scena sa, Casinoul Muncitoresc din Colonia de Jos a Petroşaniului a dovedit că se poate face cultură înaltă şi într-un zonă muncitorească, eminamente minieră. Desigur şi pentru că existau resurse financiare, conducători ai societăţii miniere cultivaţi, dar şi un public educat şi avid de evenimente artistice.
Un astfel de eveniment a fost şi spectacolul susţinut pe scena Casinoului Muncitoresc de către marele actor Constantin Nottara.
Spectacolul fusese anunţat pentru ultima zi a lunii mai, pe 31, însă a fost amânat. Spectatorii care, prevăzători, şi-au cumpărat bilete din timp sunt anunţaţi să nu se panicheze: „Comitetul de aranjare a reprezentaţiei maestrului Nottara roagă onoratul public să păstreze biletele pentru reprezentaţia, a cărei dată se va comunica din timp”.
În sfârşit, maestrul Nottara confirmă ferm venirea la Petroşani. La 12 iunie, V.B. Taloescu este în măsură să informeze călduros şi mobilizator publicul amator de teatru despre Turneul maestrului Nottara în Ardeal: „Maestrul Constantin Nottara, căruia i se făcuse pregătirile necesare de primire la data de 31 mai a.c. pentru a juca la Petroşani, a avizat oficial sosirea în acest oraş, irevocabil, pe ziua de 16 iunie a.c., urmând ca în acea seară să aibă loc în sala Casinoului Muncitoresc reprezentaţia piesei Fata muzicantului, jucată de ansamblul Teatrului Naţional din Bucureşti, în frunte cu d-sa. Acest artist desăvârşit, îmbătrânit pe prima scenă a teatrului românesc, de unde jumătate de secol a radiat în jurul său flăcările binefăcătoare ale culturii unui neam, vine în mijlocul nostru cu tot avântul unei tinereţi, pentru a cunoaşte şi acest colţişor de ţară, vine ca să aducă fiori în inimile noastre şi dragoste de tot ce-i nobil şi frumos, aşa cum el a propovăduit o viaţă întreagă pe unde a mers. Cu ocazia a 50 de ani de activitate, a fost sărbătorit anul trecut la Bucureşti de toată lumea, precum şi de familia regală, într-un elan de nedescris. În prezent, s-a înapoiat din turneul întreprins în Basarabia şi Bucovina, unde a fost sărbătorit. Acum, păşind în Ardeal, avem ocaziunea să-l vedem şi-n oraşul nostru în seara zilei de 16 iunie crt., cât tuturor ne incumbă o datorie de a lua parte în număr cât mai mare la spectacol şi a sărbători pe acest pionier al culturii româneşti, cu toate cinstea şi admiraţia ce merită. E de dorit să i se facă la sosire primirea cuvenită, din partea populaţiei, în frunte cu autorităţile şi instituţiile culturale din acest oraş, pentru a da dovadă că ştim să apreciem pe venerabilii apostoli ai neamului nostru”.
În numele petroşenenilor, prin intermediul Gazetei Jiului, V.B. Taloescu îl întâmpină pe marele artist Nottara cu ospitaliera şi tradiţionala urare „Bine-ai venit, maestre!”. Textul nu este doar unul doar de curtoazie, ci şi o pledoarie pentru rostul artei într-o zonă minieră: „Bine-ai venit, maestre! este strigătul cu care te întâmpină o populaţiune de câteva mii de suflete din acest oraş. Bine ai venit între noi! Este acelaşi strigăt pornit din sufletul tuturor, în momentul debarcării din tren. Ai venit să ne aduci o fărâmă de bucurie cu care să ne îndulcim viaţa. Ai venit să cunoşti o regiune pur muncitorească şi să duci la centru impresiile ce ţi-au făcut meleagurile noastre. Ai venit să ne redai şi nouă simţăminte din cultura şi arta, cărora le-ai închinat întreaga viaţă şi să ne inspiri cu tot ce-i bun şi frumos, aşa cum ai propovăduit 50 de ani neîntreupţi, în cariera de artist desăvârşit, care un neam întreg îţi va purta stima şi consideraţia cuvenită. În greutăţile de toate zilele, putem spune că cele mai sublime momente de reculegere sufletească nu ni le poate da decât arta. Arta, care prin apostolii ei, este hărăzită să aibă acest rol frumos, trebuia să se intensifice în toate stratele sociale, până în locurile noastre şi să aducă cu dânsa ceea ce era de aşteptat. Petroşenii are ocaziunea fericită să aibă în mijlocul său un pionier al culturii româneşti, cu un trecut despre care s-a dus faima şi cu un renume destul de mare. Avem nespuse bucurii să le vedem în mijlocul nostru şi datoria, în acelaşi timp, să le sărbătorim cu tot fastul necesar în atari împrejurări. Bine ai venit, maestre Nottara!”.
În fine, soseşte şi mult aşteptata zi de joi, 16 iunie. Gara Petroşani este ticsită încă de la orele amiezii de oameni care-l aşteaptă cu înfrigurare pe maestru. Ora 15, trenul garează pufăind zgomotos la linia I. Unei doamne îi cade pe obraz puţină funingine de la locomotivă. Elevii de liceu râd ca la comedie. Profesorii îi muştruluiesc. Maestrul Nottara coboară din tren. Este însoţit, printre alţii, de actorii Mia Niculescu Mateescu, M. Mateescu, Săvulescu şi Vinţescu.
În puţinele cuvinte adresate maestrului pe peronul gării, secretarul Despărţământului Jiu al Astrei, arată importanţa turneului maestrului Nottara, „venit să dezrobească sufletele noastre de măruntele preocupări ale zilei şi să le înalţe spre idealul artei”. În răspunsul său, maestrul Nottara subliniază binefacerile artei.
După ce petroşenenii s-au dovedit gazde bune cu musafirul de seamă, la orele 21, la Casinoul Muncitoresc se aprind luminile rampei. A început spectacolul Fata muzicantului. Cronicarul rezumă intriga piesei: „(…) Fata muzicantului, a cărui subiect de dragoste veşnică şi artă se concentrează în persoana lui Jaques, bătrânul muzicant stabilit în mansarda escrocului Bernardo din Franţa, care trăieşte în mizerie, dar şi visul de a mai revedea pe iubita lui din tinereţe, fata contelui Sant Marco, cu care încercase să fugă, dar nereuşind, ajunge închis în galere. Pe ea nu o mai vede, dar îi soseşte fiica lui, fruct al amorului său, care-l scapă de mizerie şi-l face fericit şi pe Marcel, tânărul poet, binefăcătorul tatălui său, luându-l de soţ.” - jocul maestrului Nottara şi a celorlalţi actori: „Acest rol dominat şi cu miezul întregii acţiuni a fost întrupat de maestrul Nottara în chip de tot emoţionant, captând atenţiunile până la încetinirea respiraţiei. Pentru aceste clipe de artă curată, aplauzele n-au încetat a curge în ropote asurzitoare. Restul, roluri mici dar bine conturate”. La o asemenea prestaţie artistică, nici publicul petroşenean nu rămâne dator, reacţionând chiar înainte de căderea cortinei: „După actul întâi se dă sărbătoritului o foarte frumoasă cunună de flori. Artistul, plăcut impresionat, mulţumeşte de căldura şi simpatia ce i se arată. Arată menirea artei de a înălţa, înfrăţi şi a cimenta sentimentele româneşti”.
La sfârşitul piesei, maestrul Nottara oferă spectatorilor şi un bonus, recitând cu farmecu-i inenarabil două poezii: Strigoiul de Sihleanu şi Vara la ţară de Depărăţeanu.
Pe fază, Al. David, redactor la foaia locală, profită de moment şi îl abordează pe marele artist: „Am căutat să vedem care sunt impresiunile şi observaţiunile d-sale. Ne-a răspuns că n-are obiceiul să şi le spue, de altfel ce a avut de spus a cuprins în vorbele adresate publicului. Pe neobservate, am prins, totuşi, câteva din impresiunile pe care şi le-a trădat. A rămas plăcut impresionat de primire, de sala de teatru, de atitudinea grupului frumos de intelectuali, care sprijină teatrul românesc, nou pe aceste meleaguri. Rolul din această seară l-a jucat mai întâi în 1888. Asupra amintirilor sale din tinereţe a mai scris câte ceva în Rampa, are intenţiunea să şi le scrie de acum înainte. Cariera şi-a început-o la anul 1875, pe când mai trăiau marii artişti Millo şi Pascali. Rolurile create îi sunt toate, deopotrivă, de dragi. Din piesele lui Shakespeare a jucat în toate cele mai cunoscute, în afară de Romeo şi Julieta, a cărei reprezentare la noi în ţară o găseşte dificilă. Asupra rolului Othello spune că are un cusur, şi anume că actul al patrulea e acelaşi aproape cu precedentul şi izbucnirea geloziei nu… izbucneşte atunci când a ajuns la culme, ci se mai prelungeşte în dauna succesului piesei. În Franţa, predarea ei, cu toată cheltuiala formidabilă de a o pune în scenă, n-a avut succesul aşteptat. În fine, urând distinsului interlocutor sănătate şi viaţă lungă spre a-l mai revedea şi cu alte ocaziuni, mi-a surâs, spunând: mă mai ţin încă tare, din picioare vreau să închid ochii! şi, mulţumindu-i, i-am urat împlinirea dorinţei”.
Când a venit la Petroşani, maestrul Nottara avea frumoasa vârstă de 68 de ani şi era decanul scenei româneşti. A mai trăit până în 1935, când a tras definitiv cortina, la 76 de ani. Nu ştim dacă venerabilul actor a murit conform dorinţei sale: „Din picioare vreau să închid ochii!”…
Cel mai mare artist dramatic al Ungariei:
Oszkar Beregi
În zilele de 17 şi 18 august, pe scena Casinoului Muncitoresc, Oszkar Beregi, cel mai notoriu artist dramatic din Ungaria, secondat de actriţa Fekete şi de actorul Fehér, a susţinut spectacolele „Morfina” şi „Vrăjitorul”. Trebuie să amintim că, dat fiind faptul că în anii interbelici numărul etnicilor maghiari, cetăţeni români, în Valea Jiului era considerabil, în zonă se produceau multe trupe de teatru maghiare. Cu toate că presa de limba română din Vale era destul de rezervată, şi chiar critică, în prezentarea momentelor artistice susţinute de diverşi artişti maghiari, în august 1927 Gazeta Jiului nu a făcut deloc economie la… superlative. Nici nu avea cum, din moment ce Oszkar Beregi era cel mai important artist dramatic din Ungaria, iar în faţa valorii nu mai e loc de polemici naţionaliste.
Iată câteva consideraţii despre piesa Morfina, jucată la 17 august: „(…) În tot timpul piesei, dl. Beregi a desfăşurat un joc superior, cu scene extrem de impresionante. Jocul, concentrat şi cu un temperament deosebit. Simplicitatea jocului avea o manifestare elocventă, ceea ce ne face să fim de opinie că se poate numără printre artişti mari”.
Cronicarul elogiază şi interpretarea din piesa Vrăjitorul, prezentată publicului petroşenenean la 18 august, şi avându-l în rolul principal pe acelaşi Oszkar Beregi: „(…) Reamintim aceleaşi calităţi sobre, concentrate şi cu un zguduitor efect dramatic. Această piesă mi-a evocat clipe de nespusă duioşie, gândindu-mă la marele artist român decedat, poetul Radovici, care a creat rolul doctorului cu o măiestrie rară. Felicitări d-lui Beregi pentru interpretarea plină de intelectualitate şi suferinţă”.
Teatrul Naţional Craiova:
Crimă şi pedeapsă
Actorii Teatrului Naţional din Craiova au prezentat la 8 octombrie pe scena Casinoului Muncitoresc piesa „Crimă şi pedeapsă”, dramatizare de Tudor Călin după romanul lui F. Dostoievski. Piesa actorilor olteni a deschis noua stagiune teatrală. Prin urmare, se poate vorbi de o constanţă în organizarea manifestărilor teatrale la Casinoul Muncitoresc iar, prin apariţia sintagmei „stagiuni teatrale” în limbajul curent publicistic şi de o racordare la terminologia instituţiilor teatrale de tradiţie din ţară.
Cronicarul anonim ascuns în spatele pseudonimului Spectator comentează prestaţia actorilor craioveni: „Drama a fost redată frumos şi emoţionant de artiştii Teatrului Naţional din Craiova. Studentul Raskolnikoff a fost interpretat de Tudor Călin, artist care are o bogată activitate pe scenele noastre în mod inteligent şi impresionant. A avut scene care te înfricoşau şi pasagiile dificile le-a redat cu multă pricepere. M.T. Cosmin a jucat cu măiestrie şi abilitate uimitoare rolul judecătorului de instrucţie. Ne-a dovedit îndeajuns o inteligenţă fină şi un joc superior. Sonia, Ort. Dordea, duioasă şi cu temperament puternic. În Varmeladof, dl. Dordea a avut succes. Cămătoreasa D-rei A. Ştefănescu a fost originală şi interesantă. Se vede că are o specialitate pentru roluri de babe. Studenţii, d-nii G. Iliescu, Dimitriu, au plăcut şi au atras atenţiunea publicului. În Nastasia, d-ra M. Niţescu ne-a dat posibilitatea să întrevedem că are calităţi şi să aşteptăm succese apropiate. Restul ansamblului bine. În general, spectacolul a plăcut mult”.
Cronicarul aminteşte şi contribuţia directorului Teatrului Naţional din Craiova, care nu a efectuat deplasarea la Petroşani: „Aducem elogii D-lui Director Boţoiu, care este un element util pentru teatru nostru şi luptă din tot sufletul ca propaganda întreprinsă să aibă succes, formându-şi companii ales”, lansându-i şi o invitaţie: „Îl aşteptăm în Petroşani în curând şi atunci se va convinge de dragostea şi amiciţia noastră”.
Vraca, Finteşteanu, Calbureanu:
Comedia fericirii
În continuarea stagiunii teatrale începute de Teatrul Naţional din Craiova, a fost prezentată piesa în 4 acte „Comedia fericirii” de Nicolae Jawreinov, în rolul titular jucând George Vraca. Reţinem din cronica spectacolului: „(…) Comedia a fost jucată cu mult talent şi spirit. Doctorul Frega, interpretat de dl. Vraca, ne-a convins încă o dată de marele resurse artistice. Profesoara Sonia Cruceru a fost de mult haz. Caracterizarea pe care a făcut-o o dovedeşte un talent real. În Lidoska, fiica ei, d-ra Gheorghiu, a avut clipe de compătimire şi duioşie. Calboreanu ne-a redat pe Fedja student aşa de fidel, precum l-a văzut şi autorul. Dl. Morutu în Lucanus, N. Antonescu în Nerone au produs ilaritate şi aplauze frenetice. Dl. Finteşteanu în amorezul a confirmat încă odată că este un artist preţios. D-ra Toto Ionescu, în Dansatoarea şi fata din casă a fost de o drăgălăşenie şi o variaţie cum numai d-sa poate să fie. Este un mare talent piesa pusă în scenă cu pricepere şi gust de dl. Soare Z. Soare. Publicul s-a amuzat şi a chemat în nenumărate ori la rampă pe artişti”.
Teatrul Naţional din Cluj:
Glovea
La 27 octombrie artiştii Teatrului Naţional din Cluj joacă la Casinoul Muncitoresc piesa „Glovea” de L. Moraseilli. Piesa, avându-l în rolul principal pe P. Bulandra, a fost pusă în scenă pentru prima dată la Teatrul Naţional Bucureşti, de Victor Bumbeşti şi a avut succes, jucându-se de peste 60 de ori. Şi la Teatrul Naţional din Cluj a fost montată tot de regizorul V. Bumbeşti.
Publicul de teatru
S-a cam lăsat pe tânjeală
Nu ştim din ce motive, dar mecanismul cultural petroşenean pare să se fi gripat în toamna anului 1927. Entuziasmul intelectualilor locali scade, locul său fiind luat de absenteism. De aceea, Gazeta Jiului portretizează publicul de teatru petroşenean, recent „născut”, neascunzându-şi dezamăgirea faţă de dezertarea acestuia de la idealurile culturale: „Se poate spune că cel mai fericit public de teatru a fost cel din Petroşani. Aici, afară de oraşele cu teatre fixe, s-au dat cele mai multe şi frumoase spectacole, cu cei mai de seamă artişti ai ţării noastre. S-au făcut intervenţii şi rugăminţi ca să ne cerceteze pentru un scop înalt, cultural şi naţional. Sacrificii mari, trudă multă, timp sacrificat şi toate încordările s-au depus ca mişcarea artistică din Valea Jiului să aibă un deplin succes. Părea că la început, intelectualii sprijinesc cu dragă inimă opera culturală şi, vai, cât de puţini au rămas credincioşi acestei opere frumoase. În cele din urmă, s-a arătat o indiferenţă şi lipsă faţă de manifestările culturale, încât ne întrebăm unde sunt făgăduielile şi promisiunile solemne pe care le făcuseră? Alţii munceau din greu, îşi neglijau interesele personale pentru un scop înalt, sperând că toţi vor înţelege sacrificiile ce se fac în interesul propagandei şi culturii neamului nostru. Ca să nu-şi mărturisească revoltătoarea absenţă de la datorie, invocau motive stupide pe care nu trebuie să le mai amintim. Facem un apel călduros la toate sufletele dornice de cultură şi frumos - ca să ne unim rândurile - şi, cu oricâte sacrificii, să luptăm pentru ridicarea culturală, artistică a acestei văi, care e subminată de fel de fel de tendinţe dăunătoare Statului. Oricât de abundente ar fi produsele noastre, oricât de înfloritoare ar fi industria, ceea ce ridică o ţară în rândurile statelor civilizate sunt artele şi literele. Sperăm că, pe viitor, vom fi uniţi, şi lăsând orice patimă la o parte, ne vom arăta demni şi harnici luptători pe tărâmul cultural, care face mândria şi gloria unui popor”.
Teatrul Naţional din Cluj:
Pescuitorul de umbre
Lehamitea publicului petroşenean de teatru, semnalată în octombrie, pare că se acutizează, fiind confirmată şi în decembrie. Foarte puţini spectatori au participat miercuri, 14 decembrie, la piesa Pescuitorul de umbre, jucată pe scena Casinoului Muncitoresc de actorii Teatrului Naţional din Cluj. Din fericire, printre aceştia s-a aflat şi anonimul cronicar al foii locale. Care, după ce îşi arată nedumerirea faţă de motivul prezenţei reduse a publicului („Nu se ştie care e cauza. Criza financiară sau indiferenţa pentru frumos.”), analizează interpretarea rolurilor: „Jean, jucat de dl. I. Tâlvan, a cucerit întreaga sală. A fost în toate scenele de o sinceritate şi măiestrie remarcabilă. E un actor inteligent şi cu mult talent. Îi recomandăm să se concentreze şi să nu se lase furat de vocea puternică, căci pierde mult din succesul câştigat. Nelly, a d-rei Virginia Cronwlad, a fost simpatică, mai ales că fizicul D-sale îi ajută mult. Păcat că nu şi-a manifestat un temperament mai puternic în acest rol de care se simte nevoie. Totuşi, a plăcut şi a meritat aplauze. Are calităţi pentru teatru şi o sfătuim să nu le neglijeze. D-na Mya Mateescu, în mama, ne-a redat sentimentele dureroase pe care o stăpânea. A avut distincţie, dramatism şi farmec. E o artistă de rasă. D-l Mateescu, în rolul episcopului, a fost bine. Réné a d-lui N. Voicu a lăsat de dorit. Regretăm că acest artist cu un viguros talent nu ne-a impresionat de această dată. Care să fie cauza? Nu i-a convenit rolul sau a trecut uşor peste el? Ce departe eşti Réné de Ţulucă”.
După ce actorii au ieşit din rolurile interpretate, „au fost sărbătoriţi în sala bufetului casinoului şi conduşi la gară cu multă dragoste şi entuziasm. D-l Victor Eftimiu merită elogii pentru sârguinţa şi priceperea de care a dat dovadă, trimiţând artişti buni şi piese plăcute”.
Din nou
O analiză tăioasă a publicului
Caton D. Bumbeşti, unul dintre colaboratorii Gazetei Jiului şi dintre artizanii revigorării mişcării teatrale în Petroşani, reia, în articolul Publicul de teatru din oraşul Petroşani, tema tratată în octombrie în publicaţia petroşeneană. Reiterează eforturile depuse pentru alinierea Petroşaniului în rândurile oraşelor de teatru şi lipsa de interes a publicului local faţă de spectacolele de teatru, lansând şi „un apel pentru viitor”:
„Au trecut doi ani de când ne străduim ca să facem din Petroşani un oraş de teatru. Nu s-a cruţat nimic, s-au învins obstacolele, iar sufletul şi dezinteresarea au fost motorul activităţii artistice. În această regiune, unde toţi sunt preocupaţi numai de exploatarea cărbunelui, de câştiguri mari şi repezi, era imperios necesar şi de o mişcare artistică, care să dovedească, că avem preocupări mai înalte şi nobile. Entuziasmul era puternic, speranţele ne înconjurau cu toată căldura şi credinţa fermă o aveam că vom învinge egoismul şi materialismul, care stăpâneau pe foarte mulţi. S-au invitat artişti renumiţi, cu piese de o valoare artistică de necontestat şi montări fastuoase spre a face o educaţiune aleasă publicului din Valea Jiului. Se părea că începutul este glorios, iar curentul format şi de mândria noastră pentru frumos îndreptăţit.
Dl. Tiberiu Timoc, directorul principal al Soc. Petroşani, s-a remarcat printr-un suflet de artist şi a dat sprijin preţios şi larg mişcării culturale.
D. R. Miocu, primarul oraşului, s-a interesat de propaganda culturală, dându-i ajutorul necesar.
Dl. Aurel Şinca, secretarul Soc. Petroşani, a făcut tot ce-i stă în putinţă ca succesul spectacolelor să fie asigurat.
Sacrificii mari, muncă intensă şi suflet neprecupeţit s-au depus pentru opera mare a propagandei artistice. S-a invitat personal fiecare spectator în parte. Li s-a explicat cine vor juca şi ce piese se vor reprezenta. Această nobilă propagandă culturală ne-a răpit aproape tot timpul, însă speram că odată vom fi scutiţi şi lumea va veni la teatru din proprie iniţiativă. Ce deziluzie. Publicul nu se mişca şi aştepta să fie iar invitat, cu toată propaganda afişajului şi a presei. Trebuie să-l inviţi, depunând mari stăruinţe, să te ploconeşti, să te umileşti, chiar numai spre a-i convinge că au o datorie sfântă să sprijinească propaganda artistică românească în această regiune, care e subminată de diferite secte şi partide, plângându-se că sunt neîndreptăţiţi, fără să aibă nici un motiv just. Unii dintre spectatori nu veneau la teatru pentru că nu li s-au dat loc în banca primă, iar alţii în a doua, iar ceilalţi în a treia.
Lucru imposibil de satisfăcut pentru toţi solicitanţii. Aceştia doreau să vină la teatru pentru a-şi arăta chipul, nu pentru dragostea de cultură şi frumos. S-a suportat mai mult decât s-ar putea crede şi cu totul dezinteresat, spre binele celor mulţi, ca să-şi lumineze mintea şi să-şi înnobileze sufletul.
Unii spuneau că numai un nebun este în stare să comită asemenea lucruri, să înghită mojicii, precum şi invidia celor mai mulţi. S-a mers mai departe cu propaganda, ca să se convingă lumea că hrana sufletului este tot atât de vitală ca hrana trupului. După aceste sforţări uriaşe, publicul a bătut în retragere.
Cauza?
Nu s-a putut stabili. S-au fixat preţuri de la 120 de lei până la 25 lei, ca toţi să aibă posibilitatea să cerceteze teatrul şi să se adape la harul culturii. S-au invitat artişti ca: maestrul Const. Nottara, Demetriade, Soreanu, Morţun, Atanasescu, Ana Luca, Marioara Voiculescu, Agepsina Macri, Baziliu, Lupescu, Steiner, Moga Georgescu, d-na şi dl. Bulandra, mult apreciatul regizor Victor D. Bumbeşti, precum şi alţi artişti de valoare. S-au jucat drame, comedii, opere şi operete. Toate sacrificiile au fost inutile. Unii invocau criza financiară, dar uitau să spună că li s-au fixat preţuri derizorii, alţii se scuzau că soţia lor e bolnavă, iar cei ce se dispensau de teatru spunând că, călătoresc, călătoresc… şi totuşi rămâneau acasă. S-a suspendat teatrul pentru un timp, dar care ne-a fost mirarea, că cereau cu aprindere să le aducem iarăşi artişti, să le aline necazurile şi să-i preocupe mai mult frumosul: renunţasem un timp, fiindcă cu 50-60 de persoane în sală nu se poate face propagandă culturală şi nu se pot susţine cheltuielile artiştilor.
Facem un apel călduros la intelectualii din Petroşani, Lupeni şi Vulcan să formeze un comitet teatral şi să înscrie pe cei care doresc hrană sufletească, bineînţeles încasând sumele necesare. Noi, la Petroşani, vom face la fel. Ne vom strânge cu toţi, vom hotărî ce artişti şi piese să aducem ca să se reprezinte la Petroşani, Vulcan şi Lupeni. Astfel, vom dovedi că ne interesăm de ce este mai esenţial, de cultura pe care s-o răspândim în masele poporului nostru. Cu aceste fapte frumoase ne îndeplinim misiunea de intelectuali dezinteresaţi puşi în slujba binelui obştesc”.
1928
Compania Tănase:Cioc, cioc, cioc!
Spectacolul Cioc! Cioc! Cioc! a beneficiat în presa locală de o promovarea asiduă, fiind anunţat cu surle şi trâmbiţe cu aproape două luni înainte: „La 23 octombrie a.c. Compania de sub direcţiunea d-lui C. Tănase va prezenta revista Cioc, cioc, cioc! Montare fastuoasă, mare balet, 60 baletiste. Mare succes bucureştean. Biletele la Jiul Cultural”; „La 23 octombrie 1928/ Turneul Companiei Cărăbuş; Direcţiunea: C. Tănase; va reprezenta la Petroşani în sala Casinoului muncitoresc; Mare succes bucureştean. Cioc, cioc, cioc!; Revistă în 2 acte şi 16 tablouri de N. Kirişescu; Montare fastuoasă/ Mare balet/ 60 balerine; Orchestră proprie sub conducerea d-lui Al. Bărcănescu”.
După atâta reclamă, soseşte şi mult aşteptata zi a mega-show-ului Companiei lui Tănase, 23 octombrie. Furtunatec, pseudonimul cronicarului dramatic al Avântului, nu este impresionat de notorietatea artistică a lui Constantin Tănase, criticând acolo unde este cazul şi lăudând puţin:
„Desigur, nu vom cere tuturor dascălilor să fie filosofi, nici fiecărui preot o integrală viaţă de sfânt. Categoriile există şi ele nu trebuie considerate ca nişte simple nuanţări sau ca ridicole discuţii, ci trebuiesc privite, uneori, ierarhic. Astfel, şi între artă şi artă există o deosebire. De altfel, în cazul de faţă ne este silă să întrebuinţăm acest termen, pentru că avem un deosebit cult al fenomenului estetic, aşa încât chiar autenticele scăpărări artistice greu ne pot determina să calificăm astfel serata din 23 octombrie. Şi chiar pentru aceasta, am simţit nevoia unor precizări care să ne lămurească dintr-un început atitudinea.
O revistă are în anticamera teatrului un rol mai puţin valoros decât opereta. Pentru că-i lipseşte concentrarea şi unitatea acţiunii, pentru că se pulverizează nesănătos şi trivial în desfrânate scene.
Ceea ce interesează aici este spiritul şi baletul. În ce priveşte aceste două elemente, trebuie să mărturisim sincer, avem oarece rezerve. Am văzut şi reviste mai reuşite, reprezentate de trupa Tănase! E de ajuns să ne gândim la Zodia Porcului de anul trecut.
Cioc! Cioc! Cioc! este o revistă alcătuită din senzaţiile Capitalei din acest an: descoperirea unui mare trafic de stupefiante, crima lui Găetan şi călătoria unor naţional-ţărănişti la Paris, în vederea împiedicării împrumutului etc. Scenele prezintă multă vioiciune uşoară şi au fost cu succes susţinute. Însă spiritele - şi aceasta nu e nici păcatul d-lui C. Tănase şi nici al trupei d-sale - nu au fost totdeauna pe deplin reuşite. Baletul a fost mai slab decât în alţi ani. În schimb, cu înfiorări de emoţie estetică, am contemplat cu toţii admirabilele producţii de dans artistic ale d-lui Wladislaw Karnecki cu partenera sa, d-şoara Marthe Hrueger. Amândoi posedă o tehnică desăvârşită, mişcări coregrafice adânci, sincere şi plastice mlădieri.
Mai contribuie la toate acestea vigoarea corpului d-lui Karnecki şi frumuseţea unei pure expresii inocente a dansatoarei. Nimic întrânşii nu era trivial, nici exagerat. Am remarcat doar, ca o meteahnă, covârşirea elementelor acrobatice, pe care le utilizează dl. Karnecki, în dauna realelor calităţi artistice ale dânsului. În tot cazul, a fost cea mai plăcută surpriză a serii.
Decorurile au fost excelente, îndeosebi ne-a plăcut contribuţia pictorului Feodoroff, care s-ar putea afirma că în scurt timp va deveni un bun decorator al comediilor moderne reprezentate pe scenele capitalei. Costumele, de asemenea, n-au displăcut.
E evident, aşa cum s-a desfăşurat întreaga apariţie a lui Tănase, cu multele lui trivialităţi, cu aromele de viaţă mondenă ale trupei sale, a oferit o seară de plăcută distracţie pentru publicul oraşului Petroşani”.
De notat că marele comediant Constantin Tănase va mai reveni în Valea Jiului.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... Cataloage promoţionale 2024 Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii Rame click - comandă online! Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! Steaguri publicitare - click pentru a comanda! Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! Cataloage promoţionale 2024 Alege să o susții! Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Newsletter
|