Vraca, Finteşteanu, Calbureanu:

Comedia fericirii

În continuarea stagiunii teatrale începute de Teatrul Naţional din Craiova, a fost prezentată piesa în 4 acte „Comedia fericirii” de Nicolae Jawreinov, în rolul titular jucând George Vraca.  Reţinem din cronica spectacolului: „(…) Comedia a fost jucată cu mult talent şi spirit. Doctorul Frega, interpretat de dl. Vraca, ne-a convins încă o dată de marele resurse artistice. Profesoara Sonia Cruceru a fost de mult haz. Caracterizarea pe care a făcut-o o dovedeşte un talent real. În Lidoska, fiica ei, d-ra Gheorghiu, a avut clipe de compătimire şi duioşie. Calboreanu ne-a redat pe Fedja student aşa de fidel, precum l-a văzut şi autorul. Dl. Morutu în Lucanus, N. Antonescu în Nerone au produs ilaritate şi aplauze frenetice. Dl. Finteşteanu în amorezul a confirmat încă odată că este un artist preţios. D-ra Toto Ionescu, în Dansatoarea şi fata din casă a fost de o drăgălăşenie şi o variaţie cum numai d-sa poate să fie. Este un mare talent piesa pusă în scenă cu pricepere şi gust de dl. Soare Z. Soare. Publicul s-a amuzat şi a chemat în nenumărate ori la rampă pe artişti”. 

 

Teatrul Naţional din Cluj:

Glovea

La 27 octombrie artiştii Teatrului Naţional din Cluj joacă la Casinoul Muncitoresc piesa „Glovea” de L. Moraseilli. Piesa, avându-l în rolul principal pe P. Bulandra, a fost pusă în scenă pentru prima dată la Teatrul Naţional Bucureşti, de Victor Bumbeşti şi a avut succes, jucându-se de peste 60 de ori. Şi la Teatrul Naţional din Cluj a fost montată tot de regizorul V. Bumbeşti.

 

Publicul de teatru

S-a cam lăsat pe tânjeală

Nu ştim din ce motive, dar mecanismul cultural petroşenean pare să se fi gripat în toamna anului 1927. Entuziasmul intelectualilor locali scade, locul său fiind luat de absenteism. De aceea, Gazeta Jiului portretizează publicul de teatru petroşenean, recent „născut”, neascunzându-şi dezamăgirea faţă de dezertarea acestuia de la idealurile culturale: „Se poate spune că cel mai fericit public de teatru a fost cel din Petroşani. Aici, afară de oraşele cu teatre fixe, s-au dat cele mai multe şi frumoase spectacole, cu cei mai de seamă artişti ai ţării noastre. S-au făcut intervenţii şi rugăminţi ca să ne cerceteze pentru un scop înalt, cultural şi naţional. Sacrificii mari, trudă multă, timp sacrificat şi toate încordările s-au depus ca mişcarea artistică din Valea Jiului să aibă un deplin succes. Părea că la început, intelectualii sprijinesc cu dragă inimă opera culturală şi, vai, cât de puţini au rămas credincioşi acestei opere frumoase. În cele din urmă, s-a arătat o indiferenţă şi lipsă faţă de manifestările culturale, încât ne întrebăm unde sunt făgăduielile şi promisiunile solemne pe care le făcuseră? Alţii munceau din greu, îşi neglijau interesele personale pentru un scop înalt, sperând că toţi vor înţelege sacrificiile ce se fac în interesul propagandei şi culturii neamului nostru. Ca să nu-şi mărturisească revoltătoarea absenţă de la datorie, invocau motive stupide pe care nu trebuie să le mai amintim. Facem un apel călduros la toate sufletele dornice de cultură şi frumos - ca să ne unim rândurile - şi, cu oricâte sacrificii, să luptăm pentru ridicarea culturală, artistică a acestei văi, care e subminată de fel de fel de tendinţe dăunătoare Statului. Oricât de abundente ar fi produsele noastre, oricât de înfloritoare ar fi industria, ceea ce ridică o ţară în rândurile statelor civilizate sunt artele şi literele. Sperăm că, pe viitor, vom fi uniţi, şi lăsând orice patimă la o parte, ne vom arăta demni şi harnici luptători pe tărâmul cultural, care face mândria şi gloria unui popor”. 

 

Teatrul Naţional din Cluj:

Pescuitorul de umbre

Lehamitea publicului petroşenean de teatru, semnalată în octombrie, pare că se acutizează, fiind confirmată şi în decembrie. Foarte puţini spectatori au participat miercuri, 14 decembrie, la piesa Pescuitorul de umbre, jucată pe scena Casinoului Muncitoresc de actorii Teatrului Naţional din Cluj. Din fericire, printre aceştia s-a aflat şi anonimul cronicar al foii locale. Care, după ce îşi arată nedumerirea faţă de motivul prezenţei reduse a publicului („Nu se ştie care e cauza. Criza financiară sau indiferenţa pentru frumos.”), analizează interpretarea rolurilor: „Jean, jucat de dl. I. Tâlvan, a cucerit întreaga sală. A fost în toate scenele de o sinceritate şi măiestrie remarcabilă. E un actor inteligent şi cu mult talent. Îi recomandăm să se concentreze şi să nu se lase furat de vocea puternică, căci pierde mult din succesul câştigat. Nelly, a d-rei Virginia Cronwlad, a fost simpatică, mai ales că fizicul D-sale îi ajută mult. Păcat că nu şi-a manifestat un temperament mai puternic în acest rol de care se simte nevoie. Totuşi, a plăcut şi a meritat aplauze. Are calităţi pentru teatru şi o sfătuim să nu le neglijeze. D-na Mya Mateescu, în mama, ne-a redat sentimentele dureroase pe care o stăpânea. A avut distincţie, dramatism şi farmec. E o artistă de rasă. D-l Mateescu, în rolul episcopului, a fost bine. Réné a d-lui N. Voicu a lăsat de dorit. Regretăm că acest artist cu un viguros talent nu ne-a impresionat de această dată. Care să fie cauza? Nu i-a convenit rolul sau a trecut uşor peste el? Ce departe eşti Réné de Ţulucă”.

După ce actorii au ieşit din rolurile interpretate, „au fost sărbătoriţi în sala bufetului casinoului şi conduşi la gară cu multă dragoste şi entuziasm. D-l Victor Eftimiu merită elogii pentru sârguinţa şi priceperea de care a dat dovadă, trimiţând artişti buni şi piese plăcute”. 

 

Din nou

O analiză tăioasă a publicului

Caton D. Bumbeşti, unul dintre colaboratorii Gazetei Jiului şi dintre artizanii revigorării mişcării teatrale în Petroşani, reia, în articolul Publicul de teatru din oraşul Petroşani, tema tratată în octombrie în publicaţia petroşeneană. Reiterează eforturile depuse pentru alinierea Petroşaniului în rândurile oraşelor de teatru şi lipsa de interes a publicului local faţă de spectacolele de teatru, lansând şi „un apel pentru viitor”:

„Au trecut doi ani de când ne străduim ca să facem din Petroşani un oraş de teatru. Nu s-a cruţat nimic, s-au învins obstacolele, iar sufletul şi dezinteresarea au fost motorul activităţii artistice. În această regiune, unde toţi sunt preocupaţi numai de exploatarea cărbunelui, de câştiguri mari şi repezi, era imperios necesar şi de o mişcare artistică, care să dovedească, că avem preocupări mai înalte şi nobile. Entuziasmul era puternic, speranţele ne înconjurau cu toată căldura şi credinţa fermă o aveam că vom învinge egoismul şi materialismul, care stăpâneau pe foarte mulţi. S-au invitat artişti renumiţi, cu piese de o valoare artistică de necontestat şi montări fastuoase spre a face o educaţiune aleasă publicului din Valea Jiului. Se părea că începutul este glorios, iar curentul format şi de mândria noastră pentru frumos îndreptăţit.

Dl. Tiberiu Timoc, directorul principal al Soc. Petroşani, s-a remarcat printr-un suflet de artist şi a dat sprijin preţios şi larg mişcării culturale.

D. R. Miocu, primarul oraşului, s-a interesat de propaganda culturală, dându-i ajutorul necesar.

Dl. Aurel Şinca, secretarul Soc. Petroşani, a făcut tot ce-i stă în putinţă ca succesul spectacolelor să fie asigurat.

Sacrificii mari, muncă intensă şi suflet neprecupeţit s-au depus pentru opera mare a propagandei artistice. S-a invitat personal fiecare spectator în parte. Li s-a explicat cine vor juca şi ce piese se vor reprezenta. Această nobilă propagandă culturală ne-a răpit aproape tot timpul, însă speram că odată vom fi scutiţi şi lumea va veni la teatru din proprie iniţiativă. Ce deziluzie. Publicul nu se mişca şi aştepta să fie iar invitat, cu toată propaganda afişajului şi a presei. Trebuie să-l inviţi, depunând mari stăruinţe, să te ploconeşti, să te umileşti, chiar numai spre a-i convinge că au o datorie sfântă să sprijinească propaganda artistică românească în această regiune, care e subminată de diferite secte şi partide, plângându-se că sunt neîndreptăţiţi, fără să aibă nici un motiv just. Unii dintre spectatori nu veneau la teatru pentru că nu li s-au dat loc în banca primă, iar alţii în a doua, iar ceilalţi în a treia.

Lucru imposibil de satisfăcut pentru toţi solicitanţii. Aceştia doreau să vină la teatru pentru a-şi arăta chipul, nu pentru dragostea de cultură şi frumos. S-a suportat mai mult decât s-ar putea crede şi cu totul dezinteresat, spre binele celor mulţi, ca să-şi lumineze mintea şi să-şi înnobileze sufletul.

Unii spuneau că numai un nebun este în stare să comită asemenea lucruri, să înghită mojicii, precum şi invidia celor mai mulţi. S-a mers mai departe cu propaganda, ca să se convingă lumea că hrana sufletului este tot atât de vitală ca hrana trupului. După aceste sforţări uriaşe, publicul a bătut în retragere.

Cauza?

Nu s-a putut stabili. S-au fixat preţuri de la 120 de lei până la 25 lei, ca toţi să aibă posibilitatea să cerceteze teatrul şi să se adape la harul culturii. S-au invitat artişti ca: maestrul Const. Nottara, Demetriade, Soreanu, Morţun, Atanasescu, Ana Luca, Marioara Voiculescu, Agepsina Macri, Baziliu, Lupescu, Steiner, Moga Georgescu, d-na şi dl. Bulandra, mult apreciatul regizor Victor D. Bumbeşti, precum şi alţi artişti de valoare. S-au jucat drame, comedii, opere şi operete. Toate sacrificiile au fost inutile. Unii invocau criza financiară, dar uitau să spună că li s-au fixat preţuri derizorii, alţii se scuzau că soţia lor e bolnavă, iar cei ce se dispensau de teatru spunând că, călătoresc, călătoresc… şi totuşi rămâneau acasă. S-a suspendat teatrul pentru un timp, dar care ne-a fost mirarea, că cereau cu aprindere să le aducem iarăşi artişti, să le aline necazurile şi să-i preocupe mai mult frumosul: renunţasem un timp, fiindcă cu 50-60 de persoane în sală nu se poate face propagandă culturală şi nu se pot susţine cheltuielile artiştilor.

Facem un apel călduros la intelectualii din Petroşani, Lupeni şi Vulcan să formeze un comitet teatral şi să înscrie pe cei care doresc hrană sufletească, bineînţeles încasând sumele necesare. Noi, la Petroşani, vom face la fel. Ne vom strânge cu toţi, vom hotărî ce artişti şi piese să aducem ca să se reprezinte la Petroşani, Vulcan şi Lupeni. Astfel, vom dovedi că ne interesăm de ce este mai esenţial, de cultura pe care s-o răspândim în masele poporului nostru. Cu aceste fapte frumoase ne îndeplinim misiunea de intelectuali dezinteresaţi puşi în slujba binelui obştesc”. 

 

1928

Compania Tănase:Cioc, cioc, cioc!

Spectacolul Cioc! Cioc! Cioc! a beneficiat în presa locală de o promovarea asiduă,  fiind anunţat cu surle şi trâmbiţe cu aproape două luni înainte: „La 23 octombrie a.c. Compania de sub direcţiunea d-lui C. Tănase va prezenta revista Cioc, cioc, cioc! Montare fastuoasă, mare balet, 60 baletiste. Mare succes bucureştean. Biletele la Jiul Cultural”; „La 23 octombrie 1928/ Turneul Companiei Cărăbuş; Direcţiunea: C. Tănase; va reprezenta la Petroşani în sala Casinoului muncitoresc; Mare succes bucureştean. Cioc, cioc, cioc!; Revistă în 2 acte şi 16 tablouri de N. Kirişescu; Montare fastuoasă/ Mare balet/ 60 balerine; Orchestră proprie sub conducerea d-lui Al. Bărcănescu”.

După atâta reclamă, soseşte şi mult aşteptata zi a mega-show-ului Companiei lui Tănase, 23 octombrie. Furtunatec, pseudonimul cronicarului dramatic al Avântului, nu este  impresionat de notorietatea artistică a lui Constantin Tănase, criticând acolo unde este cazul şi lăudând puţin: 

„Desigur, nu vom cere tuturor dascălilor să fie filosofi, nici fiecărui preot o integrală viaţă de sfânt. Categoriile există şi ele nu trebuie considerate ca nişte simple nuanţări sau ca ridicole discuţii, ci trebuiesc privite, uneori, ierarhic. Astfel, şi între artă şi artă există o deosebire. De altfel, în cazul de faţă ne este silă să întrebuinţăm acest termen, pentru că avem un deosebit cult al fenomenului estetic, aşa încât chiar autenticele scăpărări artistice greu ne pot determina să calificăm astfel serata din 23 octombrie. Şi chiar pentru aceasta, am simţit nevoia unor precizări care să ne lămurească dintr-un început atitudinea.

O revistă are în anticamera teatrului un rol mai puţin valoros decât opereta. Pentru că-i lipseşte concentrarea şi unitatea acţiunii, pentru că se pulverizează nesănătos şi trivial în desfrânate scene.

Ceea ce interesează aici este spiritul şi baletul. În ce priveşte aceste două elemente, trebuie să mărturisim sincer, avem oarece rezerve. Am văzut şi reviste mai reuşite, reprezentate de trupa Tănase! E de ajuns să ne gândim la Zodia Porcului de anul trecut.

Cioc! Cioc! Cioc! este o revistă alcătuită din senzaţiile Capitalei din acest an: descoperirea unui mare trafic de stupefiante, crima lui Găetan şi călătoria unor naţional-ţărănişti la Paris, în vederea împiedicării împrumutului etc. Scenele prezintă multă vioiciune uşoară şi au fost cu succes susţinute. Însă spiritele - şi aceasta nu e nici păcatul d-lui C. Tănase şi nici al trupei d-sale - nu au fost totdeauna pe deplin reuşite. Baletul a fost mai slab decât în alţi ani. În schimb, cu înfiorări de emoţie estetică, am contemplat cu toţii admirabilele producţii de dans artistic ale d-lui Wladislaw Karnecki cu partenera sa, d-şoara Marthe Hrueger. Amândoi posedă o tehnică desăvârşită, mişcări coregrafice adânci, sincere şi plastice mlădieri.

Mai contribuie la toate acestea vigoarea corpului d-lui Karnecki şi frumuseţea unei pure expresii inocente a dansatoarei. Nimic întrânşii nu era trivial, nici exagerat. Am remarcat doar, ca o meteahnă, covârşirea elementelor acrobatice, pe care le utilizează dl. Karnecki, în dauna realelor calităţi artistice ale dânsului. În tot cazul, a fost cea mai plăcută surpriză a serii.

Decorurile au fost excelente, îndeosebi ne-a plăcut contribuţia pictorului Feodoroff, care s-ar putea afirma că în scurt timp va deveni un bun decorator al comediilor moderne reprezentate pe scenele capitalei. Costumele, de asemenea, n-au displăcut.

E evident, aşa cum s-a desfăşurat întreaga apariţie a lui Tănase, cu multele lui trivialităţi, cu aromele de viaţă mondenă ale trupei sale, a oferit o seară de plăcută distracţie pentru publicul oraşului Petroşani”.

De notat că marele comediant Constantin Tănase va mai reveni în Valea Jiului.