|
Intervenția pe care consilierul Ion Tilea a avut-o la punctul „Diverse” al ședinței din 17 ianuarie a fost scurtă și la obiect. „Să căutăm o soluție, ca să salvăm pădurea, a grăit pătrunzător bravul socialist. Se taie copaci, [..]
|
|
Astăzi, 29 ianuarie, în jurul orei 14:05, o femeie în vârstă de 32 de ani, din oraşul Haţeg, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66, din direcția de mers Hațeg - Călan, în afara localității Bretea S[..]
|
|
La data de 8 noiembrie, Comisia Europeană a emis Decizia privind ajutorul de stat SA 43785/C pus în aplicate în România pentru restructurarea Complexului Energetic Hunedoara. Conform deciziei, o serie de împrumuturi în[..]
|
|
Atât luna februarie, cât și începutul lunii martie sunt înțesate de evenimente în Straja. Evenimentele programate vin la pachet cu o serie de promoții și reduceri, atât pentru instalațiile pe cablu cât și [..]
|
|
Luni, 28 ianuarie, Secția de Pediatrie a Spitalului de Urgență Petroșani a fost scena unui act de agresiune, după ce o tânără a fost luată la palme de fostul concubin.
În jurul orei 18:30, Poliția Municipiului Petroșani a fost sesiz[..]
|
|
Noroc că nu mai am Dacia Sport 1410. Imediat se fac cinci ani de când i-am vândut-o primarului Ile, mare amator și colecționar de autoturisme de epocă. De ce zic că sunt norocos din punctul acesta de vedere? Să vă spun!
În n[..]
|
|
Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului SA are obligația de a raporta Agenției pentru Protecția Mediului nivelul de poluare a solului și aerului pe parcursul lucrărilor de închidere. Toți acești factori de mediu (apă, sol, ae[..]
|
|
Primarii de municipii au formulat o scrisoare deschisă către Guvernul României și doresc o ședință de urgență a Asociației Municipiilor din România (AMR) pentru astăzi, 29 ianuarie. Aceștia au solicitat atât premierului Viorica D[..]
|
|
Duminică dimineața, în Vulcan trebuia să fii bun echilibrist, ca sa te poți ține în picioare pe gheața care acoperea mari porțiuni de străzi, dar și de trotuare. Era cât pe ce să mă întind și eu, cât sunt de mare[..]
|
|
În ultima perioada sunt din ce în ce mai dese știrile conform cărora câțiva minori din Lupeni, cu vârste între 12 și 17 ani, comit tot felul de infracțiuni. Nimic nu pare să-i sperie, în niciun caz poliție. Vestea bu[..]
|
|
Asta, ca să sune, totuși, acceptabil, fiindcă, despre cum s-a acționat pentru înlăturarea zăpezii, s-ar fi putut spune ”Și bine, și rău”. Dovadă că-i chiar așa este postarea de sâmbătă a viceprimarului, care îi[..]
|
|
Am auzit zicându-i-se în diferite feluri. Defilare cu torțe, retragere cu torțe (unde o fi fost tragerea?!), paradă cu torțe etc. Dar, oricum ar fi numită, acțiunea care, de câțiva ani, se organizează, în seara zilei de 24[..]
|
|
În noaptea de vineri spre sâmbătă, un acoperiș al unei case de colonie din Aninoasa a cedat din cauza zăpezii căzute, 11 apartamente cu aproape 60 de cetățeni fiind evacuate de autorități pentru a se preîntâmpina o posibilă n[..]
|
|
Printre puținele primării din Vale care an de an respectă cu strictețe Ziua Micii Uniri, 24 ianuarie, este cea a municipiului Petroșani. Joia trecută, cu o zi înainte de acest mare eveniment românesc, cu însemnătate istorică raportat[..]
|
|
Greu se leagă demersurile de realizare a obiectivului de investiții DJ 709F DN7A - Cabana Rusu - Masivul Parâng. Anul trecut a fost stabilit constructorul, în luna august, iar de atunci până la prima ninsoare se știe faptul că au fost r[..]
|
|
Numărul infracțiunilor comise de minori este din ce în ce mai mare. Tinerii delicvenți nu sunt impresionați de justiție, și este evident că măsurile coercitive nu au efectul scontat, iar sistemul de protecție socială, și cel educațional nu a[..]
|
|
În vederea implementării proiectului Green Line Valea Jiului, se cheltuiesc bani pentru un nou studiu de oportunitate. Primăria Vulcan a scos la licitație serviciile de consultanță pentru delegarea gestiunii serviciului de transport public de căl[..]
|
|
Hotărârea de Consiliu Local Petroșani nr. 456/2018 nu poate fi trecută așa de ușor cu vederea, nici de către presă și nici, mai cu seamă, de administrația publică locală, deoarece ea vizează crearea unui turism cu adevărat sănătos și cu[..]
|
|
Situația economică a Complexului Energetic Oltenia (C.E.O.) nu seamănă deloc cu cea a Complexului Energetic Hunedoara (C.E.H.), datele financiare fiind în favoarea oltenilor. Exploatarea cărbunelui la cele două mine neînchise deocamdat[..]
|
|
La prima conferință de presă a anului 2019, primarul Petroșaniului ne informa că situația la cinematograful repus în funcțiune anul trecut este bună, în sensul că încasările sunt cam egale cu cheltuielile, iar telescaunele din Par&[..]
|
|
La trei puncte ale ordinii de zi a ședinței de consiliu local vulcănean din joia trecută a fost vorba despre probleme de asistență socială. Interesante, nu zic ba, dar, fiindcă ele sunt acum aprobate și pot fi citite pe site-ul primăriei, eu, cum v-[..]
|
|
Ne costă mult să exploatăm cărbunele din subteranul minelor Lonea și Lupeni, în condiții optime de siguranță, cu randamentul dorit, dar ne costă mult și să închidem minele. Complexul Energetic Hunedoara a încheiat un contract cu I[..]
|
|
Miercuri, 23 ianuarie, este program de audiențe, între orele 11.00 - 13.00, la Biroul Teritorial al Consiliului Județean Hunedoara de la Petroșani. Audiențele vor fi susținute de administratorul public al Consiliului Județean Hunedoara, Costel Avr[..]
|
|
Conform raportului de activitate încheiat de Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara pentru anul 2018, la Dispeceratul 112 al poliţiei a primit, în anul 2018, 35.671 apeluri telefonice de la cetăţeni, fiind necesară intervenţia &ici[..]
|
|
Acum o ușă și patru pereți nu mai protejează agresorii de intervenția forțelor de ordine. Agentul de poliție poate să intre cu forța într-o locuință și intervine ferm în cazurile de violență domestică. Agenții de poliție&nbs[..]
|
|
Undeva la mijlocul lunii decembrie, Dănuț Buhăescu a auzit despre starea gravă de sănătate a unui uricănean, „un om super corect”, cum l-a numit el atunci. „Să dea Dumnezeu să se facă bine, a fost urarea primarului, ca să mai[..]
|
|
Activitatea de colectare a deșeurilor menajere nu se desfășoară încă așa cum ar vrea cei care plătesc acest serviciu public. Asta este părerea unor vulcăneni, nemulțumiți că, după plecarea autospecialei, în unele puncte gosp[..]
|
|
Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. va derula începând din acest an lucrări de închidere la minele de la Lonea și Lupeni. Lucrările de închidere se vor realiza cu personalul încă activ al celor două mine, dar confo[..]
|
|
Nu de puține ori, diverși șarlatani bat la ușa oamenilor, în special persoane vârstnice, pretinzând că sunt de la diverse societăți comerciale care furnizează servicii, și fac tot posibilul să convingă oamenii să le dea drumul &i[..]
|
|
Un bărbat a decedat astăzi într-un incendiu, la Merișor. Din nefericire pompierii au ajuns destul de târziu la casa acestuia, care ardea, din cauza drumului care nu era deszăperit, și care nu a permis înaintarea autospecialelor. Așadar[..]
|
|
De acum și până prin februarie-martie se va tot discuta de bugetele locale ale administrațiilor locale, tot mai peticite în Vale Jiului de la an la an, în condițiile în care industrie minieră nu mai prea avem. Acest fapt se simte [..]
|
|
Doamna Oana Nebunu, președintele filialei vulcănene a USR, a promis că va fi prezentă, lunar, la ședințele ordinare ale Consiliului Local al municipiului Vulcan, și, iată, se ține de cuvânt. Joi, 17 ianuarie, a fost din nou în sala de șe[..]
|
|
Și în acest an, Primăria municipiului Vulcan are de gând să organizeze ceva serios în seara zilei de 24 Ianuarie. Sau, cum a zis însuși Ile, „vom realiza o manifestare deosebită în această zi!&rdqu[..]
|
|
Rovinariul a dat o lecție utilă atât Guvernului Dăncilă, dar mai ales ministrului ALDE Anton Anton, care pare mereu dezinteresat de energia pe cărbune.
Minerii din Gorj, care lucrează în exploatare de suprafață, au primit o majorare s[..]
|
|
În Valea Jiului a nins în decembrie cum nu a mai nins de mult.
Petroșani
Cu toată bucuria cabanierilor și turiștilor sau iubitorilor de sporturi de iarnă, zăpada n-a adus fericire posesorilor de mașini, pietonilor și administra[..]
|
|
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara a realizat raportul activității pentru anul 2018. De asemenea, i-a premiat pe pompierii care s-au remarcat în acțiunile de anul trecut.
Cele mai multe intervenții ale pompierilor nu su[..]
|
|
Marți dimineață, când am ajuns la primărie, în biroul lui Dănuț Buhăescu se aflau doi bărbați: Ion Ciurea, directorul Casei de Cultură, și Sorin Inel de la Punctul de Informare Turistică din Uricani. Prezența lor acolo nu a fost deloc[..]
|
|
A nins ca de basm și cu toate acestea administrația petrileană nu se poate bucura de asta, din moment ce nu există nici o stațiune în paradisul munților petrileni, în condițiile în care, peste munte, în Șureanu, la ve[..]
|
|
Un șofer de 28 de ani din Petroșani și-a testat destul de mult norocul miercuri, 16 ianuarie, când s-a urcat la volanul unui autoturism și a pornit la drum. Autoturismul era radiat din circulație, iar pentru a nu stârni suspiciuni, bărbatul [..]
|
|
Semaforul distrus la sfârșitul săptămânii trecute este remontat, în zona Jiul Shopping Center.
Instalația de semnalizare rutieră, pe partea cu centrul comercial, a fost doborâtă la pământ și s-a făcut praf, în[..]
|
|
Codul portocaliu de viscol instaurat de meteorologi miercuri, 16 ianuarie, și în județul Hunedoara a creat destule probleme cetățenilor și instituțiilor menite să țină situația sub control. Pentru a vedea ce se întâmplă [..]
|
|
SC Maribel Prodcom SRL este firma care va deschide la Uricani primul depozit de procesare și depozitare legume-fructe.
Lucrarea pentru construirea depozitului, care va fi cel mai complex și modern realizat din Valea Jiului, a fost scoas[..]
|
|
Persoanele juridice care au nevoie de forţă de muncă pentru activităţi sezoniere pot angaja, ca zilieri, persoane ce beneficiază de ajutor social.
Potrivit prevederilor Legii nr. 192/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 416/2001 privin[..]
|
|
Luni, 14 ianuarie, doi adolescenți au tâlhărit o femeie. O urmăriseră dintr-un magazin, spre casă ca să-i fure poșeta.
Imediat după incident, în jurul orei 16:37, femeia de 58 de ani s-a dus la Poliţia Municipiului Lupeni pentr[..]
|
|
În data de 11 ianuarie, Poliţia Municipiului Lupeni a fost sesizată de un bărbat din localitate despre faptul că fratele său, Bogdan Iuliu (foto), în vârstă de 58 de ani, a plecat în data de 24.12.2018 de la o familie din m[..]
|
|
Viscolul și ninsoarea abundentă sunt un calvar pentru traficul de mare tonaj. Pe DN 66 s-a circulat greu, chiar dacă utilajele au intervenit în permanență. la 30 de minute după întervenție zăpada era viscolită din nou pe carosabil, iar cu[..]
|
|
Am avut o vară plină de precipitații, și o iarnă asemenea. Ninge fără încetare, și ce este mai rău, este faptul că până astăzi, 16 ianuarie, la ora 20, suntem sub cod galben de vânt, ceea ce înseamnă că zăpada este visco[..]
|
|
Marți, 15 ianuarie, exact de Ziua Culturii Naționale, un dascăl, cadru universitar, din sfera culturii, de la Universitatea din Petroșani, era să o pățească mergând pe drum, mai exact pe pavelele din centrul civic din zona Hotelului On[..]
|
|
Lucrările de modernizare și reabilitare la Sala Sporturilor din Petroșani, un proiect ambițios cu implicarea celor de la consiliul județean, prin școala sportivă, via Compania Națională de Investiții (CNI), urmează să fie finalizate.
Mar[..]
|
|
Lângă gardul din partea sudică a Grădiniței cu Program Prelungit, cel care dă spre strada Nicolae Titulescu, se află o structură din fier masiv care, la o adică, ar putea intra în istoria Vulcanului. Este un panou de onoare din anii c[..]
|
|
Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului SA trebuie să încheie din nou un contract de expertizare tehnică a instalațiilor de extracție cu durata de funcționare depășită, de reparații mecanice și electrice. Acest tip de exper[..]
|
|
În urmă cu 100 de ani, în 15 ianuarie 1919, lua ființă ,,Regimentul 3 Jandarmi” cu reședința la Deva, având în compunere: Compania Jandarmi Arad cu sediul la Boroșincu, Compania Jandarmi Hunedoara cu sediul la Deva, Compani[..]
|
|
Pompierii şi salvamontiştii petroşeneni, alături de angajaţii Primăriei Vulcan au reuşit să aducă un strop de bucurie bătrânilor izolați de nămeţi de un metru, în Dealul Babii. La iniţiativa prefectului de Hunedoara, [..]
|
|
Acoperișul unei case situate pe strada Avram Inacu din Lupeni s-a aprins luni după-masă, din cauza unui scurt circuit.
Conform informațiilor transmise de purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda, imediat după apelul la 112,două&nb[..]
|
|
Luni, 14 ianuarie, a avut loc la București ședința Comitetului Director al Asociației Municipiilor din România. În ședița la care au participat reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Publice şi al Ministerului Dezvoltării Regiona[..]
|
|
Cam de multișor așteaptă să fie luate de acolo manechinele care, în părculețul devenit așa-zisul orășel al copiilor din Vulcan, au întruchipat Nașterea Domnului. Berbecii de alături au dispărut mai demult, iar de staulul improvizat se [..]
|
|
Pentru mulți vulcăneni ziua de luni a început cu statul la coadă. Nu la alimentare sau măcelării, fiindcă s-ar fi „băgat” portocale sau carne, ci la unitățile comerciale la care, pe lângă produsele aflate la vânzare, se[..]
|
|
Pe linia aplicării prevederilor legale au fost constatate 210 fapte de natură penală cu 187 autori identificaţi. De remarcat este că 131 fapte de natură penală au fost constatate în cadrul dispozitivelor independente, iar 79 au fost constatate &i[..]
|
|
Întregul efectiv al Primăriei municipiului Petroșani, de la portar la primar, e foc și pară după ce la adresa a două angajate, ambele încadrate la Biroul Cadastru și Registru Agricol, au fost lansate acuzații absolut incredibile. Oame[..]
|
|
O tânără de 24 de ani din Aninoasa strânsese în saci 300 de kg de cărbune, dar nu a mai apucat să ajungă cu ei acasă, a fost prinsă de polițiști.
Vineri, 12 ianuarie, în jurul orei 10:30, în timp ce patrulau &i[..]
|
|
Începând din luna ianuarie 2019, s-au modificat limitele de venit pe membru de familie pentru acordarea ajutorului de încălzire.
Astfel, potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, limita maximă de venit pe membru de [..]
|
|
În ultimul episod, continuăm cu bilanțul activității pe 2018 la ultimele două entități economice subordonate Consiliului Județean Hunedoara: Apa Serv Petroșani, respectiv Apa Prod Deva.
SC Apa Serv Valea Jiului SA [..]
|
|
Puneți-vă în pielea oricărui locuitor de pe strada Morii din Vulcan și, la fel ca mine, îi veți da dreptate gospodarului pe care l-am întâlnit, vineri dimineață, în fața porții sale dând de zor la o parte stratul g[..]
|
|
Prima conferință de presă a comandantului Inspectoratului Județean de Jandarmi „Decebal” Hunedoara, colonelul Robert-Iulian Vîță, a avut ca subiect, vineri, 11 ianuarie 2019, bilanțul activității jandarmeriei județene pe anul 2018.[..]
|
|
• Deși în baza acestei facilități s-a fundamentat majorarea tarifelor de parcare, minunea cu transferul gratuit al turiștilor n-a ținut prea mult.
Spre finalul anului trecut, printr-o Expunere de motive semnată chiar de primaru[..]
|
|
Pe parcursul acestei nopți semaforul de la Jiul Shopping Center, chiar cel care reglementează trecerea pe partea cu complexul comercial, a fost trântit la pământ, și s-a făcut praf. Vestea bună este că el luminile încă funcționează[..]
|
|
Miercuri, 9 ianuarie, în jurul orei 22:40, Poliţia Oraşului Uricani a fost sesizată despre faptul că la locuinței unei femei în vârstă de 32 de ani, din Uricani, are loc un scandal între aceasta și concubinul său, u[..]
|
|
Încă nu știu cu ce faptă bună a pășit Dănuț Buhăescu în acest an, dar vă pot spune ceva despre una pe care a făcut-o la mijlocul lunii trecute, în preajma Crăciunului. Îmi amintesc și revăd și acum fericirea de pe c[..]
|
|
„Avem un proiect depus pe Axa 13, și de curând am avut vizita în teren a celor de la ADR Vest. Am primit vestea că sunt mulțumiți de ce au văzut și avem certitudinea acum că acest bloc de locuințe sociale se va construi. În cad[..]
|
|
Iarna aceasta, la Aninoasa, pe fondul volumului mare de zăpadă, dar și din cauza stării sale precare, un acoperiș al unui bloc de locuințe sociale de pe strada Libertății s-a prăbușit. Și nu a fost singurul care stătea să cadă, alte două acoper[..]
|
|
Petrila este orașul reabilitărilor termice. Astfel i-am putea spune, din moment ce are cele mai multe blocuri reabilitate termic din Valea Jiului, administrația având în obiectiv pentru această primăvară creșterea eficienței energetice a [..]
|
|
Important: deoarece suma se impozitează, din norma de hrană a funcționarilor publici, de aproximativ 330 de lei, mai rămân puțin peste 170 de lei.
Joi, 10 ianuarie 2019, la Prefectura județului Hunedoara, prefectul Fabius Kiszely și juriști[..]
|
|
Cu destul de mult înainte de instalarea sezonului rece, atunci când a venit vorba despre încălzirea instituțiilor publice din Vulcan și a locuințelor administrate de primărie, primarul a promis, în privința celor două [..]
|
|
În fine, se vede și la Vulcan un dezgheț în activitatea de curățare de zăpadă a trotuarelor dintre blocuri. Fiindcă pe cele de pe bulevard nămeții au mai fost dați de-o parte, inclusiv - am auzit de la un prieten - cu un utilaj[..]
|
|
Primarul Tiberiu Iacob-Ridzi este un susținător al educației, și deci și a construirii de grădinițe.
El a considerat încă de la începutul primului mandat că e nevoie la Petroșani de noi grădinițe, cererea fiind mare la perioa[..]
|
|
Băieții din echipa de la colectarea și transportul gunoiului menajer care, până acum o lună, țineau încă de Pregoterm Vulcan, nouă muncitori și cinci șoferi, au intrat deja în cadența de lucru impusă de patronul societății come[..]
|
|
Prefectura Hunedoara a reamintit la începutul acestui an conducerii localităților din județ despre beneficiile Legii Muntelui, intrată în vigoare în luna iulie a anului trecut.
Legea Muntelui (nr. 197/2018)
acordă beneficii [..]
|
|
Din păcate, „Ziarul Văii Jiului” a avut dreptate: minele Lonea și Lupeni și-au încetat activitatea la 31 decembrie 2018.
De acum încolo la cele două mine se va scoate fumul din abataje și câte o cască-două d[..]
|
|
Astăzi, în jurul orei 13.30, un incediu puternic a afectat casa unui bărbat . Proprietarul casei a ajuns la spital cu arsuri la nivelul membrelor superioare , după ce focul a mistuit o mare parte din acoperiș și apoi a coborât spre fundație.[..]
|
|
Începând cu data de 28 decembrie 2018, poliţiştii care intervin la cazuri de violență domestică pot emite, după analizarea situației pe baza unui formular de evaluare a riscului, un ordin de protecţie provizoriu, valabil 5 zile, astfel &ic[..]
|
|
Pot confirma eu însumi că, la ninsoarea de acum, în Vulcan s-a acționat mult mai prompt și mai bine, decât la aceea care, scuza penibilă a unuia care se vede primar, a fost o ninsoare abundentă într-un interval de t[..]
|
|
Două autoscări pentru lucrul la înălțime și 3 ambulanțe, tip B2, au fost distribuite Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara„ al județului Hunedoara.
Una dintre autoscări va deservi zona de centru și v[..]
|
|
Cinematografele se dovedesc a fi o investiție bună la Petroșani și Vulcan, fiind un mijloc la îndemână de distracție pentru oricine, mai ales în sezonul rece. Chiar dacă numărul clienților nu este mare, este constant. Din acest moti[..]
|
|
Un tânăr de 19 ani din Petrila, după ce a băut câteva pahare în oraș, cu prietenii, sâmbătă seara, a pornit spre casă la volanul automobilului. Decizia, firește, nu a fost una inspirată.
În jurul orei 00:25, p[..]
|
|
Vineri, 3 ianuarie, doi bărbați au fost tâlhăriți la Vulcan, pe stradă, în timp ce se deplasau spre casă. Cei doi au fost victimele unui adolescent de doar 17 ani.
În jurul orei 19:00, Poliţia Municipiului Vulcan a fost ses[..]
|
|
Multe dintre cardurile de sănătate au termen de valabilitate anul 2019, diferite luni. Cum guvernul nu mai are alți bani de cheltuit pentru aceste carduri, și Ghiță nu mai vine, CNAS reamintește că valabilitatea cardurilor naționale de s[..]
|
|
Utilajele de deszăpezire ale firmelor contractate de DRDP Timișoara au fost prezente pe toate drumurile naționale din județ imediat ce a început să ningă, și s-a circulat fără probleme peste tot. În ultimele 24 de ore, de exem[..]
|
|
Ceva, ceva se întâmplă nu numai în Vulcan, unde s-a petrecut cazul de o mare gravitate pe care-l voi relata, dar situații similare au loc mai în toată țara. Și toate vin de la legile prin care hoții din închi[..]
|
|
● Oferta este disponibilă până pe 31 ianuarie 2019 şi se poate achiziţiona atât online, pe noul site www.eon.ro, cât şi în magazinele E.ON;
Oferta E.ON lansată în pragul sărbătorilor d[..]
|
|
Companiile Enel Energie și Enel Energie Muntenia desfășoară în luna ianuarie un amplu proiect de implementare a unui nou sistem informatic de facturare. De asemenea, în cadrul acestui proiect se vor adăuga noi funcționalități în apli[..]
|
|
Banii pentru Domeniul Schiabil Parâng chiar vin cu țârâita de la Ministerul Dezvoltării, și foarte târziu. Anul acesta Directia Administrarea Domeniului Public si Privat Petroșani a avut bani doar pentru achiziționarea unei benzi [..]
|
|
Pârtiile sunt pline la Straja, cu toate că ceața și vântul fac probleme. Salvamontiștii din Straja sunt fosrte solicitați. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont, s-au primit 62 de apeluri de urgență dintre care &n[..]
|
|
Iarna nu este anotimpul potrivit pentru a călători cu trenul în România. Șirul evenimentelor negative continuă. În această dimineața, în zona localității Băiești din județul Hunedoara, ultimele 2 vagoane din garnitura unui t[..]
|
|
Problema colectării gunoiului menajer a constituit una dintre chestiunile căreia i s-a acordat destul de mult timp în cadrul discuțiilor care au avut loc, marți, în ședința consiliului local vulcănean. S-a discutat despre ce va face societa[..]
|
|
Ieri după amiază, s-a petrecut un eveniment deosebit la SE Paroșeni. Cu o participare selectă, a avut loc inaugurarea oficială a instalațiilor de desulfurare și de șlam dens, instalații de o importanță majoră pentru continuarea func[..]
|
|
„Revelionul Pensionarilor” era un eveniment care mobiliza chiar și ultimele forțe ale vârstnicilor vulcăneni dornici să prindă un bilet de șaizeci de lei care, în noaptea trecerii în noul an, le permitea să mănâ[..]
|
|
A fost emisă dispoziţie de evacuare pentru locatarii din 3 cele 3 imobile situate pe strada Libertății din Aninoasa, care au rămas fără acoperiș în urma căderii masive de zăpadă.
Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă din Ani[..]
|
|
Fiecare proprietar de casă, mic afacerist, locatar la bloc, trebuie să deszăpezească în fața porții, societății comerciale, blocului. Nu este doar de bun simț, este obligatoriu prin lege. Nu doar că se protejează asfel integritatea trecători[..]
|
|
Peste 200 de echipe ale E-Distribuție și ale contractorilor societății sunt mobilizate în Banat și intervin în continuare în teren pentru remedierea avariilor provocate de căderile de zăpadă. Principalele cauze care au produs defecț[..]
|
|
Chiar dacă e supus presiunii a sute de tone de zăpadă, acoperișul Pieței Centrale Petroșani încă rezistă. A cedat doar o lucrare minoră de la intrarea în hala pieței, copertina, care nu impietează buna funcționare a pieței. [..]
|
|