|
Așa cum v-am informat în ediția noastră de ieri, Sâmbătă, 13 martie, fostul Prim-ministru și actualul președinte a Camerei Deputaților, liberalul Ludovic Orban a fost prezent la Deva la o dezbatere importantă legată de tema fondurilor eu[..]
|
|
„Pilonul de dezvoltare II. Diversificarea economică, inovarea și antreprenoriatul”
Iată-ne ajunși cu materialul nostru legat de draft-ul viitoarei Strategii de dezvoltare a Văii Jiului, realizat de specialiștii de la firma de consultan[..]
|
|
Discuțiile dintre Primăria Uricani și Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului sunt departe de a se fi terminat. Dănuț Buhăescu nu este mulțumit deloc de modul în care se derulează aceste lucrări și de faptul că, în m[..]
|
|
La finalul săptămânii trecute, în urma numeroaselor apeluri făcute de cetățeni, dar și în urma întâlnirii de săptămâna trecută cu reprezentanții din industria HoReCa, primarul Petroșaniului a adresat reprezentan[..]
|
|
• Soluția „Ebara”, propusă de Dane - neluată în calcul în Europa • 100 de uzine ecologice Ebara de producere a energiei electrice, de 40 MW fiecare, cu funcționare pe bază de cărbune și deșeuri ecologice, fac câ[..]
|
|
În ultimii ani, montarea coșurilor de gunoi stradale și în locuri mai îndepărtate de zona centrală a Petroșaniului a constituit o prioritate pentru administrația locală. Așa au apărut astfel de obiecte stradale și în Colonia [..]
|
|
Pregătirea pentru asfaltare a suprafețelor de șosea din Vulcan extrem de deteriorate a început la sfârșitul săptămânii trecute. Practic, la DN 66A se va acționa de la capătul dinspre Iscroni până la ieșirea din Paroșeni-Soho[..]
|
|
Sunt locuri pustii pe care trecem, fără să bănuim că pe vremuri acestea zumzăiau de căruțe, trăsuri, mașini, popor. Un astfel de loc, astăzi parcă golit de istorie, pe vremuri cel mai important drum comercial al Petroșaniului, este drumul ce duce[..]
|
|
Serviciile medicale furnizate cetățenilor de către Spitalul municipal Vulcan sunt, în prezent, destul de diversificate și, în continuare, se are în vedere înființarea altora. Toate urmând să fie la dispoziția locuitorilor [..]
|
|
Subiectul amenajării de noi parcări pe raza municipiului Lupeni rămâne deschis pentru administrația locală și pentru cetățeni, care solicită acest lucru primarului lor.
Chiar dacă în ultimii doi ani la Lupeni s-au amenaj[..]
|
|
Primăria municipiului Petroșani a început curățenia de primăvară. Joi 11 martie, primarul Tiberiu Iacob-Ridzi, ne-a informat că lucrătorii primăriei din serviciile specializate pentru acest gen de lucră ce prevăd curățirea orașului, toalet[..]
|
|
Firește că cei din industria HoReCa sunt îngrijorați de viitorul afacerilor lor în condițiile în care la Petroșani, ca și în alte municipii și orașe ale țări, din cauza creșterii incidenței de infectări cu COVID-19 pe ulti[..]
|
|
Nu cred să fie vreun vulcănean care să nu știe de Cabana minei Vulcan. Asta, deși a trecut multă vreme de când clădirea situată „La Brazi”, locul de agrement al locuitorilor din Vulcan, nu-i mai aparține exploatării miniere.
&[..]
|
|
Continuăm serialul nostru legat de draftul noii Strategii de dezvoltare a Văii Jiului, realizat de către cei de la PwC, document important ce va sta la baza finanțărilor europene viitoare și care în acest moment se află în discuție public[..]
|
|
ROMÂNIA
JUDEŢUL HUNEDOARA
În conformitate cu prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, îşi manifestă intenţia de a adopta următorul proiect de act normativ:
[..]
|
|
La finalul săptămânii trecute a avut loc la Petroșani o campanie de colectare a deșeurilor periculoase pentru mediu.
Din păcate, mediatizarea insuficientă, realizată de firma de colectare a deșeurilor „Super Com”, a [..]
|
|
Doamna consilier local Ileana Alstanei e mai liniștită acum, când strada Ion Creangă pare să revină la starea de dinainte de a fi săpată de-a lungul. De la capătul dinspre calea ferată la cel care dă în strada Nicolae Titulescu.
&nb[..]
|
|
Spunea cineva că Petrila este în prezent orașul cu cele mai multe beneficii acordate de primărie, prin DAS Petrila din Valea Jiului, raportat la numărul de locuitori. Nimic mai fals, conform datelor și informațiilor pe care le deținem la nivelul [..]
|
|
Comitetul Național pentru Situații de Urgență (C.N.S.U.) a adoptat Hotărârea nr. 15 din 05.03.2021, prin care sunt făcute modificări privind participarea la cursuri în scenariul ROȘU.
Astfel, la Art. 4 al hotărârii se precizeaz[..]
|
|
• Astfel, se vor rezolva baza sportivă și dotarea celor 55 de laboratoare
În ultimii ani, rectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, a vorbit în repetate rânduri de implementarea unor proie[..]
|
|
La intersecția străzii Bazinului cu aleea care duce la locul de agrement la Brazi din Vulcan există un punct de colectare a deșeurilor menajere. Și a tot ce nu-i mai e de folositor omului la garaj sau în gospodărie. Locul respectiv nu dă prea bin[..]
|
|
• Pe țeava „revolverului” bagă 6 gloanțe, în loc de 3 gloanțe (cât era indicele de infectare la mia de locuitori când se aplica scenariul roșu) • Ministrul „Abramburel” bagă în ceață corpul pro[..]
|
|
Primăria Municipiului Petroșani a somat, vineri, 5 martie 2021, Strabag SRL București, constructorul aflat sub contract cu Consiliul Județean Hunedoara pentru amenajarea drumului din stațiunea Parâng, și i-a cerut ca anul acesta să finalizeze luc[..]
|
|
MOL România și Fundația Pentru Comunitate vor acoperi costurile școlii de șoferi pentru 36 de tineri din medii defavorizate
Cei 36 de tineri – care doresc să obțină permise din categoriile B și C – sunt câș[..]
|
|
Urmare a unei hotărâri a Comitetului local pentru situații de urgență, pe fondul creșterii alarmante a incidenței cazurilor la mia de locuitori, au reînceput acțiunile de spălare cu detergent și de dezinfecție a domeniului public din Pet[..]
|
|
Continuă ca pe bandă rulantă „povestea” transportului ilegal de lemne.
De la noul purtător de cuvânt al jandarmeriei județene am aflat că miercuri 3 martie 2021, jandarmii montani din cadrul Postului Râu de Mori[..]
|
|
Accidentele rutiere petrecute, în ultima vreme, în Vulcan au determinat administrația publică locală să aibă în vedere găsirea unor soluții pentru diminuarea numărului și – de ce nu? - chiar a eliminării acestora în vii[..]
|
|
Se luptă, așa cum mi-a mărturisit una dintre ele, de șaptesprezece ani, ca să-și redobândească și să reintre în posesia pădurilor moștenite din moși-strămoși. Acum, cele două femei din Sălașu de Sus sunt foarte aproape de ceea ce [..]
|
|
Se pare că, încet, încet, deși va mai dura ceva, ne apropiem de momentul mult așteptat de coloniștii din cartierul nordic al Vulcanului. Acela al începerii reabilitării infrastructurii rutiere din Colonia de Jos. Lucrare care face parte[..]
|
|
• Doamnele de la social au distribuit, în condiții civilizate, peste 1.100 de pachete
Din 27 februarie a început și la Petroșani distribuirea alimentelor primite de la Uniunea Europeană. Vorbim de o a doua tranșă a pac[..]
|
|
Ținându-se cont de situația grea prin care trecem în contextul actual dat de pandemie, dar și de numeroasele probleme sociale existente, consilierii locali, la propunerea primarului Tiberiu Iacob-Ridzi, au dat o mână de ajutor pensionari[..]
|
|
Era de așteptat ca, după ce a reușit la Uricani, Asociația „Salvital” Hunedoara să-și încerce norocul și la Vulcan. Ca atare, la primăria municipiului a fost înregistrată adresa nr.17818/09.02.2021 prin care este comunicată h[..]
|
|
Miercuri, 3 martie, rectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Sorin Radu, a susținut la Rectoratul din clădirea principală de pe Dealul Institutului o întâlnire cu presa locală.
Senatul a decis „predare [..]
|
|
Marți, 2 februarie, lucrătorii din cadrul DADPP, au intervenit cu utilaje pentru rezolvarea situației.
De la directorul executiv Ciprian Preda am aflat că prima dată s-a „scarificat” strada cu un autogreder. Apoi „s-a [..]
|
|
Periodic, vă prezentăm situația locomotivei istorice de lângă pasarela CFR din Petroșani. Care, din câte am înțeles, va fi relocată în centru, lângă fântâna arteziană din cartierul Petroșani Nord. Astfel, ea[..]
|
|
La finalul săptămânii doamna Nela Sprînceană din Petrila ne-a sunat să ne comunice că la DAS Petrila se întâmplă „lucruri necurate” cu alimentele primite de la Uniunea Europeană, via Ministerul Investițiilor și Pro[..]
|
|
Un proiect de hotărâre legat de colectarea selectivă, de transportul deșeurilor menajere și de ADI-ul constituit special în acest scop la nivel de județ a fost prezent, în ianuarie, în dosarul ședinței ordinare al consilierilor [..]
|
|
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD), a început distribuirea celei de-a doua tranșe a pachetelor cu ajutoare alimentare.
În județul Hunedoar[..]
|
|
• Profesorii sunt revoltați • O întrebare pentru Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara: De ce trebuie ca profesorii și învățătorii să fie expuși și să devină carne de tun, atunci când incidența cazurilor se apropie d[..]
|
|
Utilajul multifuncțional achiziționat de către Primăria orașului Uricani este din nou la datorie. Deși au durat ceva mai mult, operațiunile de reparații efectuate la Tg. Jiu i-au priit, așa că el s-a întors „însănătoșit” l[..]
|
|
Despre ecologizarea depozitului neconform de deșeuri din Vulcan închis în 2016 se vorbește și acum. Ultima oară asta s-a petrecut la ședința ordinară din ianuarie 2021 a consiliului local. Asta, după ce problema mai fusese discutată &icir[..]
|
|
Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, a participat luni, 1 martie, la startul campaniei pentru depunerea Cererii Unice de Plată, la Centrul județean al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.
Astfel, Guvern[..]
|
|
Într-un comunicat de presă transmis luni 1 martie, în urma violentului incendiu ce a avut loc săptămâna trecută la un magazin chinezesc de pe strada 1 Decembrie 1918 din apropiere de un bloc de locuințe din zona spitalului, primarul Tib[..]
|
|
Începând cu data de 1 martie 2021, la nivelul Inspectoratul de Jandarmi Județean Hunedoara, ofițer specialist la Compartimentul „Informare Relații Publice și cu Publicul” este sublocotenent Cornel Herban.
Tân[..]
|
|
Unul dintre cele mai violente incendii ale acestui an din Valea Jiului a izbucnit la sfârșitul săptămânii trecute la acoperișul unui magazin situat la doar câțiva metri de un bloc de locuințe în zona Spitalului de Urgență din P[..]
|
|
Bugetul țării este aproape gata să iasă din Parlament. Motiv de bucurie, dar și de tristețe pentru multe administrații publice locale care, conform datelor deja știute, nu prea au mari așteptări pentru 2021.
În toată perioada[..]
|
|
Din fuga mașinii, cei care se îndreaptă spre Cheile Buții sau mai departe pot vedea, pe locul fostei exploatări miniere Valea de Brazi, câteva construcții interesante. Deocamdată, așa cum am observat, foarte puțini sunt curioși să afle d[..]
|
|
Recent, Guvernul României a aprobat Memorandumul privind înlocuirea unui membru titular și desemnarea a doi membri supleanți din partea Asociației Municipiilor din România în cadrul delegației României la Comitetul Regiunilor[..]
|
|
Joi, 25 februarie, la Petroșani a avut loc ședința ordinară de Consiliu Local Petroșani. Din cauza pandemiei și această ședință s-a ținut on-line, pe ordinea de zi existând 11 proiecte de hotărâre, toate aprobate în unanimitate d[..]
|
|
• 9,540 milioane lei – pentru 3.995 angajați ai complexului energetic
Vineri, 26 februarie, angajații Complexului Energetic Hunedoara au primit sumele corespunzătoare contravalorii tichetelor de masa (10 luni) și ale decontului[..]
|
|
De când sediul Poliției Locale Vulcan funcționează în „ciuperca” de la capătul dinspre bulevard al străzii Preparației, în zonă nu mai vezi umbră de boschetar sau de dubios în așteptarea vreunui vârstnic pe c[..]
|
|
„Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020"
Vezi comunicat aici
„Să nu ne trădam singuri niciodată spunând că am terminat educația; pentru că asta ar &i[..]
|
|
Comunicat aici
Municipiul Lupeni este beneficiarul contractului de finantare nr.5448 din 30.09.2020 semnat cu Ministerul Lucrarilor Publice, Dezvoltarii si Administratiei pentru proiectul,,Reabilitare,modernizare si dotare Liceul Tehnologic Lupeni" [..]
|
|
Acum, că voi scrie ceva mai mult despre subiectul respectiv, mă simt dator să repet ceva ce am mai spus. Meritul pentru deschiderea, în 2020, a adăpostului destinat câinilor fără stăpân de la Uricani este al lui Gheorghe Ile.
&n[..]
|
|
După Cinematograful „Cultural”, astăzi vă prezentăm două investiții realizate de Primăria municipiului Lupeni, aflate în derulare.
Centrul medical social în clădirea fostei Stomatologii a orașului
Î[..]
|
|
Miercuri după amiază, am avut ocazia să fiu de față la materializarea unei inițiative – „Mediul de afaceri din municipiul Vulcan – prezent și perspective” - a Grupului de Acțiune Locală Vulcan, sprijinită de către prim[..]
|
|
Proiectul „Strategia pentru tranziția de la cărbune a Văii Jiului este finanțat de Comisia Europeană prin Programul de Sprijin pentru Reforme Structurale (DG-REFORM) și realizat în colaborare cu „PricewaterhouseCoopers” (PwC), av[..]
|
|
Accidentele rutiere petrecute la/ pe trecerile de pietoni sunt dese în Vulcan. Și pe strada Nicolae Titulescu, și pe Bulevardul Mihai Viteazul. Din fericire, majoritatea s-au soldat fără pierderi de vieți omenești. Însă, în cazuri de [..]
|
|
La Uricani bătrânii sunt la mare cinste. Nu zic că vârstnicii nu ar fi prețuiți și de administrațiile publice locale ale celorlalte localități din Valea Jiului, dar desele vești care ne vin din această parte a văii ne fac să credem că[..]
|
|
Îi dau cu scrisul de-o viață, dar, dacă aș fi consilierul lui Cristian Merișanu, l-aș lua la o cafea și i-aș sugera câteva dintre prioritățile pe care ar trebui să le focuseze și să le materializeze cât mai rapid posibil. Mai al[..]
|
|
S-a nimerit ca, ieri dimineață când a ajuns la primărie, Dănuț Buhăescu să fi dat peste câțiva muncitori care duceau înăuntrul clădirii câțiva saci cu materiale. După ce s-a oprit și-a stat de vorbă cu ei, le-a indicat ca[..]
|
|
Angajații Complexului Energetic Hunedoara vor primi azi, 24 februarie 2021, salariile restante pentru luna ianuarie (chenzina a 2-a).
Guvernul României, prin Ministerul Muncii și cel al Energiei, a asigurat suma necesară plăților [..]
|
|
După ce a studiat proiectul de buget, lui Dănuț Buhăescu i-a fost cât se poate de clar că, în acest an, sumele de bani care le revin UAT-urilor sunt mai mici, decât în 2020. Ca atare, el a gândit câteva măsuri pe care[..]
|
|
Un vulcănean vârstnic de pe strada Fântânelor care, de câteva luni bune, a reclamat în stânga și-n dreapta că becul de pe stâlpul din fața casei sale se încăpățânează să nu funcționeze pe timp de[..]
|
|
• Un adevăr „artistic”: Mineritul, atât administrativ, cât și sindical, e condus de muzicanți: CEH e condus de un saxofonist (directorul general Dioane)! Minerii au în fruntea sindicatelor un clăpar (Alin Sân)[..]
|
|
Continuăm azi cu informații din prezentarea noului draft al „Strategiei pentru tranziția de la cărbune a Văii Jiului”, un proiect finanțat de Comisia Europeană prin „Programul de Sprijin pentru Reforme Structurale” (DG-REFORM) [..]
|
|
Dănuț Buhăescu a studiat în amănunt și cunoaște fiecare detaliu de până acum cuprins în structura formei de guvernanță discutate în Asociația pentru Dezvoltarea Văii Jiului. Structură din care, în afara UAT-urilor din[..]
|
|
Trebuie, neapărat, să le dai dreptate locuitorilor din Colonia de Jos a Vulcanului. De ani și ani de zile așteaptă ca, în locul străzilor cu gropi și pline de noroaie, să umble și ei pe asfalt. Numai că, în tot acest răstimp, le-au fost[..]
|
|
Un nou caz de furt, ziua în amiaza mare, ne-a fost semnalat de către cei de la jandarmeria hunedoreană.
„În data de 19 februarie, în jurul orei 13.00, un jandarm hunedorean, aflat în timpul liber, în mun[..]
|
|
„Harnici și ascultători”, după cum i-a caracterizat șeful lor de echipă, 22 de lucrători veniți tocmai din îndepărtata Asie, mai exact din Vietnam, trăgeau tare la săpat de șanțuri, pe un ger amețitor, în Cartierul „[..]
|
|
Un caz incredibil care arată că hoții nu se sfiesc să spargă pe lumină, în miez de zi, s-a petrecut, miercuri, la Vulcan, în spatele clădirii fostei cantine-restaurant, în spațiile căreia funcționează, în prezent, mai multe [..]
|
|
O elevă de clasa a VIII-a din Uricani a fost confirmată, luni, 15 februarie, cu Covid-19 după ce i s-a făcut testul PCR. Fata nu mai fusese la școală de vineri. Ca atare, au fost luate imediat măsurile care se impuneau în acest caz.
[..]
|
|
Administratorul unic al societăţii PARÎNGUL S.A., cu sediul în Petroşani, str. 1 Decembrie 1918, nr. 110, jud. Hunedoara, având J20/126/1991 şi CUI RO2135276, CONVOACĂ ADUNAREA GENERALĂ EXTRAORDINARĂ A ACŢIONARILOR pentru data de 22.[..]
|
|
„Ziarul Văii Jiului” a avertizat de nenumărate ori asupra pericolului în care se află mineritul atunci când este condus de un saxofonist și de un chelner, care, culmea, sunt și membri ai principalului partid de guvernământ.[..]
|
|
Săptămâna trecută, primarul Dănuț Buhăescu a primit vizita unui tânăr arhitect petrilean. Domnul Ioan Mirci activează în cadrul firmei AKA Arhitect din Petroșani și le vine în ajutor administrațiilor publice locale interesat[..]
|
|
• Primarul Lucian Resmeriță - mulțumit
Proiectul ce vizează reabilitarea Cinematografului „Cultural” Lupeni este în derulare și „în grafic” după cum ne spune primarul Lucian Resmeriță. Miercur[..]
|
|
Stabilirea taxei speciale de salubrizare pentru anul 2021 a revenit în atenția consilierilor locali din Vulcan la ședința de îndată din 11 februarie. Nu vă îngrijorați, nu-i deloc vorba de creșteri ale acesteia, ci – vă vine s[..]
|
|
• Practic, imaginea e mult mai sumbră decât o văd administrațiile locale și localnicii
Proiectul „Strategia pentru tranziția de la cărbune a Văii Jiului” este finanțat de Comisia Europeană prin Programul de Spr[..]
|
|
Comentariul făcut de primarul Cristian Merișanu la prezentarea ultimului proiect de hotărâre aflat la ordinea de zi a ședinței de îndată din 11 februarie a fost sec: „Școala 5 a dorit să devină independentă, s-a primit aviz nefavor[..]
|
|
Informații legate de un incendiu al unei case de vacanță din Sibișel ne-a fost adus la cunoștință luni 15 februarie de către purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda. Exemplul acesta poate fi un semnal de alarmă pentru toți cei car[..]
|
|
După o perioadă de vreo trei luni, în care la locul amenajat special de primărie pentru containerele de gunoi menajer de pe strada 9 Mai din Cartierul „Avram Iancu” din Petroșani a fost liniște și pace, de sâmbătă, 13 februarie[..]
|
|
La finalul ședinței de îndată de săptămâna trecută, primarul Cristian Merișanu s-a referit pe larg la o problemă care este din ce în ce mai reclamată de către cetățeni și care a devenit deja acută la Vulcan.
E[..]
|
|
La fel cam ca peste tot, și la Uricani lumea se îngrămădește să-și achite taxele și impozitele locale. Nu numai pensionarii fac asta, cum îndeobște este cunoscut. Pe holul de la parterul clădirii primăriei se pun la rând și v&acir[..]
|
|
În ședința de îndată a Consiliului Local Vulcan, convocată în ziua de joi, 11 februarie, consilierii locali nou aleși au făcut cunoștință cu un proiect de hotărâre de care, în mod sigur, li se va urî, fiindc[..]
|
|
BOR cere inventarierea tuturor monumentelor înălțate în cinstea Eroilor Neamului și a mormintelor sau construcțiilor funerare din cimitire dedicate unor eroi sau personalități marcante
•l Biserica Ortodoxă Română (BOR) a de[..]
|
|
Primăria municipiului Lupeni are în derulare, de câțiva ani, un amplu proiect social intitulat „Bahtalo! Împreună combatem sărăcia și discriminarea!”, derulat cu fonduri de la Uniunea Europeană.
Acest proi[..]
|
|
Primele două proiecte de hotărâre de la ordinea de zi a „ordinarei” Consiliului Local al municipiului Vulcan din 28 ianuarie s-au referit la taxe și impozite. Nu e vorba de biruri noi, ci, asta-i va bucura pe unii, de facilități.
&[..]
|
|
Subiectul legat de Mecanismul European de Redresare și Reziliență a fost discutat, în aceste zile, nu doar în Parlamentul European în care intervenția unui reprezentant român s-a concentrat pe modul în care poate fi îmb[..]
|
|
Vorba aceea, nici nu s-a uscat bine tușul de pe ediția scrisă a Ziarului Văii Jiului și cei de la Primăria municipiului Petroșani, la ordinul primarului Tiberiu Iacob-Ridzi, s-au și mișcat și au făcut lună pe strada Cărbunelui din Colonia de Jos [..]
|
|
Situație sub orice critică pe strada Ion Luca Caragiale din Colonia de Jos a Petroșaniului! Miercuri am dat curs și cererii unor cetățeni de pe această stradă, care ne-au chemat să vedem cum arată strada lor…
Într-adev[..]
|
|
Un adevărat dezastru ecologic și un focar imens de infecție - pe strada Cărbunelui din Colonia de Jos a Petroșaniului.
Urmare a unor sesizări, miercuri am mers pe str. Cărbunelui, să ne convingem cu ochii noștri de realitatea din ter[..]
|
|
Cea ce a semnalat consilierul local Dan Petre Petculescu nu e o noutate. Cum noutate nu e nici faptul că, deși situații de acest gen pot fi văzute zi de zi, nu s-a făcut mai nimic, pentru ca ele să nu se mai petreacă.
Este vorba,
[..]
|
|
Proiectul de hotărâre privind aprobarea organigramei și a statutului de funcții ale Primăriei municipiului Vulcan apare la începutul fiecărui an, chiar în mapa primei ședințe ordinare, ca să fie dezbătut și aprobat de către consil[..]
|
|
Fiindcă pe finalul săptămânii meteorologii anunță un val de câteva zile de ger crunt, cu temperaturi nocturne și diurne cu minus accentuat, practic cu circa 16-17 grade mai mici decât în zilele de luni și de marți, operatorul r[..]
|
|
La discutarea proiectului de hotărâre privind aprobarea organigramei și a statutului de funcții ale Serviciului Public de Salubrizare –Vulcan, cei prezenți, în dimineața zilei de 28 ianuarie, în sala de ședințe a Consiliului Loc[..]
|
|
În 2021 parapantistul petroșenean Toma Coconea împlinește trei decenii de zbor cu parapanta. Timp în care a planat peste munți și văi de pe patru continente și a participat la toate cele nouă ediții ale „Red Bull X-Alps”.[..]
|
|
Taxa specială de salubrizare, de gunoi, cum o știe lumea, conține elemente pe care le cunoaște majoritatea orășenilor care o plătesc. Se mai întâmplă, însă, uneori, ca aceste componente să nu fi ajuns la cunoștința celor care, cu[..]
|
|
Aflăm de la jandarmii hunedoreni, prin vocea purtătorului de cuvânt lt.col. Nicolae Răducu, că în ultimele 24 de ore, peste 30 de jandarmi montani hunedoreni au acţionat pe raza staţiunilor montane Straja-Lupeni, Parâng-Petroșani, pre[..]
|
|
Stațiunea Parâng are de trecut un mare hop până marți la prânz, vântul măturând tot ce îi stă în cale la peste 1.800 altitudine cu o viteză a rafalelor de peste 100 km/oră. Salvamontistul șef al stațiunii pet[..]
|
|
Vineri, 5 februarie, la sediul Complexului Energetic Hunedoara din Petroșani a avut loc o întâlnire organizată de Sindicatul „Muntele”, la care au fost invitate o serie de oficialități hunedorene, printre care deputatul PNL Vetuța[..]
|
|