|
Veşti tot mai bune pentru locuitorii din Colonia Cimpa, dar şi pentru cei din Birăoni, ne parvin dinspre Petrila. Se vede treaba că, odată ce primarul Petrilei şi şeful de la ape au îngropat securea războiului, lucrurile au început să [..]
|
|
Maleia va deveni, încet şi sigur, o zonă civilizată, cu asfalt pe fiecare stradă, canalizare, şi chiar trotuare. Doar că drumul spre un confort sporit este unul destul de greoi şi inconfortabil. Și pentru locatari, şi pentru administra[..]
|
|
- Domnule Costel Avram, se împlinesc doi ani de când aţi preluat funcţia de director general la Apa Serv Valea Jiului. Personal, aveţi motive de mulţumire faţă de activitatea de până acum?
- Sigură că da. Vreau să reaminte[..]
|
|
La instituţiile de profil din Petroşani şcoala a început în condiţii bune. Curăţenia, reparaţiile necesare au fost realizate. Din punct de vedere termic nu este nicio problemă. Siguranţa în şcoli este, de asemenea, un punct atin[..]
|
|
Echipa specială „Oaia Turbo” din Petroşani a reuşit să obţină un onorant loc 10 la Red Bull Soapbox Race, într-o competiţie fantastică la care au participat peste 50 de echipe.
Nelson Gall, Thomas Gall, Sebastia[..]
|
|
Astăzi vorbim de un interesant proiect social-creştin care tinde să devină realitate, chiar dacă lucrurile vor mai dura ceva timp. Suntem însă convinşi că se va întâmpla. Asta pentru că există, pentru început, doi oameni c[..]
|
|
Începerea anului şcolar a adus pentru oraşul Petrila o grădiniţă nouă, amplasată în incinta Şcolii Gimnaziale nr. 6, subiect pe marginea căruia v-am ţinut în priză toata vara, arătându-vă ce lucrări se efectuează.&nbs[..]
|
|
Ieri, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins o cerere a avocaților președintelui Consiliului Județean (CJ) Hunedoara, Mircea Ioan Moloț, de amânare a termenului stabilit pentru decizia finală, respectiv 15 octombrie.
[..]
|
|
Un tânăr din comuna Pui a crezut că poate umbla prin Petroşani fără să-l întrebe nimeni de permis. Numai că socoteala lui nu s-a potrivit cu socoteala poliţiei.
Astfel, luni, în jurul orei 11:25, poliţiştii au[..]
|
|
În faţa unei situaţii grave, creată de comportamentul abuziv şi pe lângă lege al unor societăţi de asigurări, Asociaţia Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI) a transmis o sesizare cu privire la fenomenul evaziunii fiscale[..]
|
|
Nu mai constituie un secret pentru oamenii de bună credinţă faptul că Cristian Resmeriţă, deputatul Colegiului de Vest Valea Jiului, a reuşit nu doar să turuie populist din gură cum fac mulţi politicieni din ungherele provinciei, ci, lucru rar pe[..]
|
|
Publicitatea abuzivă pe trecerile de pietoni din municipii hunedorene, făcută de un important canal naţional de televiziune, fără aprobări, fără acte, fără ruşine faţă de comunitate, am putea spune, a ajuns şi în Valea Jiului.
&n[..]
|
|
În afară de faptul că a participat la deschiderea anului şcolar la Colegiul Naţional „Decebal” şi la Colegiul Naţional Sportiv „Cetate” din Deva, ministrul Mihnea Costoiu a oferit, în cadru festiv, şi cheile de la[..]
|
|
SC Apa Serv Valea Jiului SA Petroşani comunică beneficiarilor săi din cartierul Aeroport, zona industrială Livezeni şi tuturor utilizatorilor dintre EM Livezeni şi Magazin Kaufland că în data de 17 septembrie 2014 se va sista furnizarea apei p[..]
|
|
Sâmbătă seara, jandarmii hunedoreni au fost sesizaţi că o femeie în vârstă de 60 de ani din Uricani a plecat în cursul zilei în zona Zănoaga, la cules de afine, şi nu a mai revenit la domiciliu.
Echip[..]
|
|
Duminică seara, poliţiştii Formaţiunii Rutiere Petrila au depistat în trafic un bărbat în vârstă de 36 de ani, din localitate, care conducea un autoturism pe strada Republicii şi care, la vederea echipajului de poliţie, a oprit br[..]
|
|
În opt oraşe din judeţul Hunedoara, odată cu începerea noului an şcolar, jandarmii hunedoreni vor participa, în sistem integrat, la menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în zona a 31 de instituţii de î[..]
|
|
Ieri, 15 septembrie 2014, Sala de Marmură a Primăriei municipiului Petroşani a găzduit lansarea proiectului „Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică în municipiul Petroşani”, ce este implementat în zona central[..]
|
|
Şi anul acesta, deschiderea noului an şcolar la Petroşani s-a făcut în Parcul Central „Carol Schreter” în prezenţa primarului Tiberiu Iacob-Ridzi şi a mai multor sute de elevi, părinţi şi bunici şi cadre didactice.
&[..]
|
|
Ca niciodată parcă bursa locurilor de muncă organizată de S.C. Euro Jobs Petroşani vineri, 12 septembrie, de la orele 10,00, la sediul instituţiei, n-a angrenat atâta interes din partea firmelor care doresc să recruteze personal de pe piaţa m[..]
|
|
După trei săptămâni de căutări zadarnice, minora dispărută în Retezat a fost descoperită întâmplător, moartă, în lacul de acumulare de la Gura Apelor.
În fapt, în data de 14 septembrie,[..]
|
|
Sâmbătă, la Rovinari, 107 sindicalişti din judeţele Gorj şi Hunedoara s-au întrunit în cadrul Consiliului de Coordonare al Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME).
Întrunirea a avut ca scop, în[..]
|
|
Centrul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Hunedoara a aprobat un plan de măsuri privind monitorizarea efectivelor de animale, recenzarea acestora şi informarea autorităţilor locale, agenţilor economici şi a crescătorilor particulari, &i[..]
|
|
Astăzi şi mâine, la împlinirea a 166 de ani de la luptele din Dealul Spirii şi a aniversării Zilei Pompierilor din România, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara organizează o serie de evenimente menite să marc[..]
|
|
În cadrul unei ediţii a emisiunii „Vorbeşte liber”, de la televiziunea naţională, ministrul Economiei, Constantin Niţă, a făcut mai multe referiri la situaţia din energetica hunedoreană şi, implicit, din mineritul Văii Jiu[..]
|
|
Odată cu începerea anului şcolar, demarează şi programul „Cornul şi laptele”, pentru anul 2014-2015, gestionat de Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara. Numărul elevilor şi preşcolarilor din judeţ, beneficiari ai acestui program, es[..]
|
|
Marţi, poliţiştii au depistat un tânăr în vârstă de 26 de ani, din municipiul Petroşani, pe numele căruia Judecătoria Petroşani a emis în data de 14 iulie 2014 un mandat de arestare preventivă, acesta fiind bănuit de săv[..]
|
|
După foarte controverse, Primăria Petrila şi S.C. Apa Serv Valea Jiului S.A. au lăsat deoparte disputele politice şi au reuşit să ajungă, în sfârşit, la un consens în ceea ce priveşte staţia de epurare de la Cap de Linie Lonea.[..]
|
|
După mai bine de două decenii, Uniunea Generală a Sindicatelor din România (UGSR) încearcă să se reorganizeze, inclusiv la nivelul judeţelor, unul din scopuri fiind revendicare tuturor clădirilor pe care uniunea le avea înainte de [..]
|
|
Împreună cu primarul Ilie Păducel am ajuns ieri pe str. Muncii.
Reabilitarea de blocuri continuă
Strada este un adevărat şantier. Se lucrează la reabilitarea a două blocuri, prin programul la care participă primăria,[..]
|
|
Str. Maleia din Petroşani şi prelungirea ei înspre municipiu, str. General Vasile Milea, străzi pe care se ajunge în zona turistică a Masivului Parâng, dar şi înspre Cheile Jieţului sau satul Jieţ-Petrila, se apropie spre fin[..]
|
|
După ce Camera Deputaţilor a votat marţi Legea de amnistie fiscală, de prevederile căreia vor beneficia şi cadrele didactice din unele localităţi ale Văii l-am abordat pe prof. Cristian Resmeriţă, deputat al Colegiului de Vest Valea Jiului, sing[..]
|
|
Problema câinilor comunitari nu este nici pe departe rezolvată. Aproape că ne-am săturat de-atâta scris pe această temă. Dar dacă presa nu trage semnale, atunci cine s-o mai facă?
Cetăţenii Văii Jiului
t[..]
|
|
Încheiem astăzi relatarea de la conferinţa de presă organizată de conducerea Universităţii Petroşani săptămâna trecută. Să sperăm că apelul lansat a fost auzit şi înţeles de cât mai mulţi tineri, care să se în[..]
|
|
Poate că mulţi merg la Ţebea doar ca să-şi facă propagandă şi doar în ani electorali. Cu siguranţă, destui ajung la Ţebea doar ca să arate celor de-acolo cine-i şeful şi să ţină apoi un discurs patriotic sec, demagogia politicienilor[..]
|
|
Ieri, Asociaţia Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI) a transmis, către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), un set de 15 propuneri de modificare a Normei RCA însoţite de explicaţiile necesare adoptării acestora.
&n[..]
|
|
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Hunedoara organizează vineri, 26 septembrie, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi.
Acţiunea se va desfăşura în această zi pe plan naţional şi în reţeaua terito[..]
|
|
Continuăm azi să vă prezentăm ce au spus la conferinţa de presă cei din conducerea Universităţii Petroşani, care încearcă în aceste zile să-i convingă pe tinerii din Valea Jiului – şi nu numai – că Universitatea din Pe[..]
|
|
► Comunicat de presă
[..]
|
|
În jur de 10.000 de elevi, atât preşcolari, cât şi şcolari sau liceeni vor începe la 15 septembrie noul an şcolar şi Vulcan.
L-am întrebat ieri pe primarul Gheorghe Ile cum se vor prezenta şcolile vulcănene [..]
|
|
Anunţul din titlu a fost făcut ieri de către Tiberiu Iacob-Ridzi, primarul municipiului Petroşani.
Iată declaraţia de presă făcută de primar în legătură cu începerea noului an şcolar 2014-2015: „Am avut ast[..]
|
|
În 14 septembrie, la Bucureşti, Petroşaniul va fi vedetă de marcă prin prezenţa Oii Turbo. Această trăsnită echipă de piloţi incendiari a reuşit să ajungă în marea cursă purtând marca Red Bull.
Oaia Turbo [..]
|
|
Unei femei din Petroşani i s-a furat lănţişorul de la gât, pe scările blocului unde locuieşte. Acţionând rapid, poliţiştii au reuşit să-l prindă pe tâlhar.
Joi după-amiază, în jurul orei 17.30, o fem[..]
|
|
Ca la orice instituţie de învăţământ superior ce se respectă, decanii şi prorectorii facultăţilor din cadrul Universităţii Petroşani au organizat vineri, 5 septembrie, o conferinţă de presă, în care au expus toate atu-urile [..]
|
|
Ieri în Munţii Şureanu, o femeie în etate de 74 de ani din Petroşani, dată dispărută de familie şi apropiaţi de câteva zile, a fost găsită moartă în apropiere de Vf. lui Petru din Valea Largă. Bătrâna a fost găsi[..]
|
|
Ieri, aproape de ora douăsprezece, pe DN66 şirul de autovehicule care aşteptau deschiderea defileului se întindea până la staţia Petrom din Livezeni.
Asta nu i-ar fi deranjat
cu nimic pe şoferii care mergeau[..]
|
|
Ieri, convocat la conferinţa de presă a PSD, directorul general al Complexului Energetic Hunedoara (CEH), Aurel Niculescu, a ţinut să facă o serie de precizări legate de viitoare investiţii la Termocentrala Mintia şi minele din Valea Jiului.
[..]
|
|
Urmare a articolului „Multipli campioni naţionali – batjocoriţi de Pantilimon de la CS Vulcan, omul care-l învârte (cum vrea) pe degete pe primarul Ile”, publicat în ediţia de ieri a cotidianului nostru, am fost conta[..]
|
|
Ieri, Tiberiu Balint, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, a organizat la Petroşani o conferinţă de presă. Deşi suntem sătui ca de mere acre de ieşirile în public ale acestui anost personaj al politicii şi administraţiei jude[..]
|
|
Pe vremuri, când, cu alţi copii, mergeam în spatele Preparaţiei Coroeşti, ca să prindem broaşte şi să facem facem baie în iazuri, ignoram cu bună ştiinţă, deşi eram preveniţi, pericolul la care ne expuneam, chiar dacă apa &i[..]
|
|
Conf.univ. Eduard Edelhauser, directorul Departamentului de Management, Ingineria Mediului şi Geologie din cadrul Universităţii Petroşani, atrage atenţia că dacă numărul studenţilor de la Petroşani scade sub 2.000 pe viitor „va fi foarte gr[..]
|
|
Dorinţa premierului Ponta, aceea ca Republica Chineză să devină un partener privilegiat pentru România, este aproape de a fi pusă în operă.
Cu prilejul vizitei sale în China, premierul Ponta a semnat un contract &[..]
|
|
De cele mai multe ori, cum s-a întâmplat şi la cea de luna trecută, la Vulcan discuţiile cele mai interesante de la şedinţele de consiliu local au loc la sfârşit. La punctul “Diverse”, după ce se dezbat şi se aprobă p[..]
|
|
Ne apropiem cu paşi repezi de un nou an şcolar. Până atunci, primăriile care-şi respectă elevii, părinţii şi dascălii analizează şi dispun luarea ultimelor măsuri pentru ca totul să fie bine când primul clopoţel va suna.
&n[..]
|
|
Când ziaristul merge pe un şantier, fiţi sigur că nu se duce ca să scrie poezii sau să culeagă folclor. La un asemenea loc de muncă, cum este cel pe care se ridică instalaţia de desulfurare şi şlam dens de la SE Paroşeni, încep&acir[..]
|
|
Astăzi, la Primăria Petroşani, începând cu ora 15:00, va avea loc o şedinţă de îndată, primarul Tiberiu Iacob-Ridzi convocând Consiliul local în acest sens.
Pe Ordinea de zi vor exista patru proiecte, dintre[..]
|
|
• Primăria aşteaptă încă cele 12 miliarde lei vechi de la Ministerul Dezvoltării, bani promiși de ministrul Dragnea în vară.
• Lucrările vor mai dura „maxim două luni”
• Constructorii şi preşedi[..]
|
|
Strada Timişoarei din Petroşani poate fi denumită şi strada paradoxurilor. Cine trece pe această stradă poate observa uşor cum arată decadenţa unor clădiri vechi, de care nimeni n-a mai avut grijă, dar poate să vadă şi câteva clădiri s[..]
|
|
Programate să fie date în folosinţă începând cu prima zi a lunii septembrie, punerea în funcţiune a aparatelor de taxare a parcării, amplasate pe Bulevardul Mihai Viteazul şi în Piaţa Agroalimentară din Vulcan, a fost [..]
|
|
Un şofer din Petrila, de 30 de ani, a fost prins duminică dimineaţă de poliţiştii Serviciului Rutier Hunedoara conducând un autoturism pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, din municipiul Petroşani, cu viteza de 81 km/ h.
În[..]
|
|
La ultima şedinţă de consiliu local Petrila, Susana Heljiu, directorul executiv al SPLAS Petrila, a trimis Consiliului Local Petrila un raport legat de activitatea serviciului pe care îl conduce despre situaţia persoanele cu handicap grav şi asi[..]
|
|
Cinci dintre cei şase primari ai celor 3 oraşe şi tot atâtea municipii din Valea Jiului s-au deranjat ieri până la sediul SC Apa Serv Valea Jiului S.A. Motivul deranjului îl aflăm dintr-un comunicat iscălit de cei 5 întâ[..]
|
|
La şedinţa Consiliului Local Petroşani, desfăşurată joia trecută, au fost aprobate mai multe proiecte de interes general pentru cetăţenii municipiului. Vă prezentăm mai jos trei dintre acestea.
Târgul de Produse Tradiţi[..]
|
|
Aşa cum se ştie, ziua de 1 octombrie este dedicată de către ONU sărbătoririi persoanelor vârstnice.
În acest context, Consiliul Local Petroşani a aprobat în şedinţa de joi, 28 august, proiectul privind alocarea[..]
|
|
După cum v-am informat în ediţia noastră de vineri, Apa Serv Valea Jiului a semnat joi un contract de asistenţă tehnică pentru un proiect de lucrări de 89 de milioane de euro, prin care reţelele de alimentare cu apă şi canalizare din Valea [..]
|
|
În urma unei solicitări făcute de conducerea Apa Serv Valea Jiului, Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara a aprobat, la sfârşitul săptămânii trecute, trecerea din domeniul public al judeţului în domeniul privat a unor mijloace fi[..]
|
|
Cu şase abţineri, consilierii petroşăneni au aprobat în şedinţa de consiliu local de joi, 28 august, amenajarea a două noi sensuri giratorii, în zonele Spitalului de Urgenţă Petroşani şi B.C.R. - supermarket „Penny”[..]
|
|
6 ani s-a chinuit administraţia uricăneană să întabuleze terenul fostei preparaţii de la Uricani. Acum şi ştie ce poate să facă cu el. Primarul s-a gândit că ar fi perfect pretabil pentru un Aqua Land.
Unul din acel[..]
|
|
Cu toate greutăţile bugetului local, administraţia petrileană încearcă să facă faţă lucrărilor care nu mai necesită amânare.
La şedinţa de miercuri,
27 august, consilierii locali petrileni au aprobat mai m[..]
|
|
După vrăjitoare şi cititoare în bobi, după dansatoare care oferă masaje erotice sau tailandeze, a venit şi rândul cămătarilor să-şi extindă afacerile online.
Site-urile de mică publicitate găzduiesc sute de anun[..]
|
|
Ieri, 28 august, în sala de şedinţe a Primăriei municipiului Petroşani s-a desfăşurat şedinţa ordinară de Consiliu Local Petroşani de pe luna august.
Consilierii locali au avut pe ordinea de zi 34 de proiecte de hotăr&ac[..]
|
|
Ieri la prânz, salvatorii montani de la punctul de permanenţă Bucura au fost alertaţi de către un grup de turişti că un bărbat în vârstă de 55 de ani din Bârlad, care se afla în zona lacului Bucura ar fi suferit un pos[..]
|
|
Ieri, la orele 10 fix, Costel Avram, directorul general al SC Apa Serv Valea Jiului S.A., a organizat o conferinţă de presă. Nu din acelea plicticoase, pe care de obicei le pun în scenă unii oamenii politici fără realizări palpabile, îns[..]
|
|
Cu trei zile înainte ca taxarea să devină obligatorie în locurile de parcare de pe Bulevardul Mihai Viteazul, din piaţa agroalimentară şi din celelalte locuri în care au fost montate parcometre, consilierii locali vulcăneni au dezb[..]
|
|
Prin fiecare acţiune, conducerea Sindicatului „Orizonturi Noi” de la Mina Petrila vrea să demonstreze membrilor săi că este mereu aproape de ei, toate iniţiativele fiind doar pentru angajaţii care fac parte din această grupare sindicală[..]
|
|
Cu o săptămână şi ceva în urmă, strada Crividia din Vulcan a ajuns iar să fie scurmată de pikamere şi buldozere. Nu toată, e adevărat, e vorba doar de la porţiunea cuprinsă între podul de peste Jiu şi intersecţia acesteia cu[..]
|
|
Vorba ardeleanului care a pierdut trenul, când nu-i lucrul tău nu te poţi baza să faci o treabă bună. Aşa păţeşte şi Primăria Petrila care ar vrea să se ştie cu un domeniu schiabil pe teritoriul ei, dar o încurcă demersurile biroc[..]
|
|
Cele mai proaste drumuri din Valea Jiului sunt în momentul de faţă în Aninoasa.
„Ziarul Văii Jiului” a tot atras atenţia acestui aspect, mai ales în ceea ce priveşte drumul principal care leagă Aninoas[..]
|
|
Sala de şedinţe a Casei de Cultură „Ladislau Schmidt” din Petrila a găzduit ieri, 27 august, o nouă şedinţă ordinară de consiliu local. Deşi şedinţa a avut pe ordinea de zi 35 de puncte, din care trei proiecte suplimentare plus punc[..]
|
|
Sunt conştient, ca oricare din branşa mea, că, scriind despre ceva, îi încânt pe unii şi-i dezamăgesc, ca să nu zic enervez, pe alţii. Asta, cu toate că scopul meu este acela de a face cunoscut ceva despre care, vă rog să fiţi [..]
|
|
Închiderea minei Petrila va fi stabilită definitiv, fie conform acordului iniţial, la finalul anului 2015, ori la finele anului 2016 sau 2017, fireşte dacă UE va fi de acord cu demersurile care se fac…
Fără să [..]
|
|
Marţi, 26 august, comisarii Gărzii de Mediu Deva s-au aflat pentru câteva ore la Aninoasa.
Ajunşi la primărie, comisarii n-au stat prea mult prin instituţie, ci s-au deplasat, împreună cu primarul Nicolae Dunca, s[..]
|
|
Ploaia de acum câteva zile a lăsat albie pe mijlocul drumului care duce-n Dealu Babii. Situaţia nu a durat nici două zile, fiindcă, după cum am văzut eu însumi alaltăieri, s-a trecut rapid la remedierea problemei.
Un a[..]
|
|
Ne aşteptam ca, la conferinţa de presă de ieri, dl. profesor Mircea Ioan Moloţ, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, să ne explice – matematic chiar – cum stau lucrurile cu majorarea preţului pentru metrul cub de apă potab[..]
|
|
Asocierea proprietarilor - singura soluţie pentru a beneficia de fondurile europene pentru anvelopări
Deşi nu a anvelopat până acum niciun bloc, promite ca la demararea finanţărilor cu bani europeni să fie cel mai harnic. Pr[..]
|
|
Nu mai e nevoie să vă mai spun despre restricţiile de circulaţie aplicate pe defileul Jiului. Şi nici despre consecinţele lor asupra a tot ce mişcă în Valea Jiului. Le simte pe pielea lui oricine merge sau vine dinspre Tg Jiu.
[..]
|
|
Căutările fetei dispărute în Retezat în 20 august nu s-au oprit.
Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, alături de jandarmi specializaţi în acţiuni montane, salvamontişti, reprezentanţi ai[..]
|
|
Uitându-vă la una dintre pozele care însoţesc acest articol şi văzându-l pe primarul Gheorghe Ile, să nu credeţi cumva că am luat-o dintre cele făcute, acum două săptămâni şi ceva, parcă, pe drumul care duce la Pasul V&[..]
|
|
În cea de-a doua parte a proiectului de reabilitare străzi din zona cap de linie Petrila, cartierele Bătianu, 6 August, Eminescu, Remete, Taia, Dobreşti şi Popi sunt cele care vor avea asfalt nou.
Etapa a doua a proiectului va [..]
|
|
În Petrila sunt 200 de blocuri. Câteva sunt noi, nu au nevoie de izolaţie termică, 40 sunt deja finalizate şi alte 11 se află în proces de anvelopare.
Petrila este oraşul cu cele mai multe lucrări de anvelop[..]
|
|
Publicăm în această pagină două luări de poziţii în aşa numitul „război al apei”. În fapt, o jalnică bătălie cu miros de apă băltită acoperită de mătasea broaştei. Prima luare de poziţie este un comunicat de [..]
|
|
Poate că în faţa lui Dumnezeu bisericile ocupă acelaşi loc, indiferent de cult, dar în faţa primăriei rânduiala este diferită, mai ales când vine vorba de finanţare.
Banii se împart în fu[..]
|
|
Drumurile naţionale din Valea Jiului, şi cel spre Voineasa şi cel spre Herculane, parcă-i urzică pe şefii de direcţii şi pe miniştrii Transporturilor. În afară de a promite rezolvarea solicitărilor primarilor, doar cu gândul de a sc[..]
|
|
Bună afacere va face Primăria Petrila cu italienii care au investit în microhidrocentrala de pe Taia.
Dacă aceasta va funcţiona la parametrii proiectaţi şi în octombrie va începe să funcţioneze, de anul viitor p[..]
|
|
Agitaţie mare, luni, în Primăria oraşului Petrila. Primarul Ilie Păducel a dat dispoziţie clară ca toate primăriile din judeţ, precum şi mai multe primării din din judeţele limitrofe, să fie anunţate de faptul că vineri, 29 august, la J[..]
|
|
Ieri, în timpul probei scrise la Limba şi Literatura Română, din sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat, un candidat din Valea Jiului a fost eliminat din examen, după ce fost prins cu fițuici.
La proba scrisă de[..]
|
|
Câteva zeci de angajați ai punctului de lucru din Coroești al EPCVJ s-au revoltat, ieri dimineață, împotriva unor prevederi ale contractului individual de muncă pe care ei au refuzat să-l semneze.
Cele 72 de persoane,&n[..]
|
|
S-au încheiat și Zilele orașului Uricani. S-au încheiat, cu un super foc de artificii, în seara zilei de duminică, după ce, pe scena de lângă Casa de Cultură, au evoluat artiști locali și invitați.
[..]
|
|
Conform declarațiilor oficiale, și ieri au continuat căutările minorei Daliana Rădoi, dispărută din zona Parcului Național Retezat în data de 20 august.
La activități iau parte polițiști, jandarmi și salvamontiști spe[..]
|
|
A mai trecut un an peste construcţia care trebuia să fie grădiniţa Şcolii Generale “I.G. Duca” Petroşani, corpul vechi. Situată între şcoală şi Casa de cultură, clădirea ar fi putut face ca instituția de învățăm&acir[..]
|
|