|
Uricaniul se află într-o situaţie deosebită comparativ cu celelalte localităţi ale Văii Jiului. Este singurul oraş în care consiliul local nu a aprobat încă bugetul local. Cauza, aflu de la primarul Dănuţ Buhăescu, [..]
|
|
Fără scrupule, mânați doar de nevoia de a câștiga bani ușor, șarlatanii apelează la o metodă care transcede istoria, aceea de a se pretinde altcineva, și de a încerca să convingă un aparținător că ruda lui este în pericol[..]
|
|
La sfârşitul săptămânii trecute la Vulcan s-a desfăşurat Olimpiada Judeţeană din cadrul Artei Culinare „Tehnologii, Educaţie Tehnologică” şi Concursul judeţean pe meserii. Întrecerile elevilor au fost organizate de că[..]
|
|
După seria proiectelor ambiţiose din ultimii doi ani, când SHI Petroşani a obţinut, prin Apele Române Jiu-Craiova, o serie de proiecte prin care s-au investit sute de milioane de lei la trei obiective din Valea Jiului absolut de importan[..]
|
|
Cazul petrecut la Vulcan a fost intens mediatizat. Şi în presă, şi pe reţelele de socializare. Un bărbat de 50 de ani a murit la câteva zile după ce - relatează membrii familiei sale - iniţial „prezenta semnele unei viroze/ răceli, [..]
|
|
Referitor la data inaugurării cinematografului „Victoria” primarul Petroșaniului, Tiberiu Iacob-Ridzi, a făcut joi, 1 martie, câteva precizări.
„Am primit adresa de la CNI. Trebuiau să vină în 28 februarie, dar ne-au a[..]
|
|
Nevoia ridicării unui gard de protecţie înspre Maleia în Parcul Pensionarilor din Petroşani ne-a fost împărtăşită de către primarul municipiului, în condiţiile în care acolo a avut loc de curând un eveniment n[..]
|
|
Ministerul Educaţiei Naţionale organizează, în perioada 5 - 7 martie 2018, la nivel național, simularea Evaluării Naționale pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII). Sunt așteptați să participe cei aproape 180.000 de elevi înscriși î[..]
|
|
Guvernul a aprobat, joi, 1 martie, o Ordonanţă de urgenţă pentru adoptarea unor măsuri bugetare privind finanţele publice locale. UAT-urile pot să solicite, în perioada 2018-2019, contractarea de împrumuturi din venituri din privatiza[..]
|
|
Ieri dimineaţă cineva m-a sunat şi s-a plâns că, în clădirea Colegiului Tehnic „Mihai Viteazu” din Vulcan, e frig, încât nu se poate sta, decât cu paltonul pe tine. Nu am exclus varianta, dar, puţin mai t&a[..]
|
|
În ultima zi a lui februarie am participat la cea mai liniştită şedinţă de Consiliu Local Petroşani. Începută mai târziu decât de obicei, seara la orele 17:00, şedinţa a avut pe ordinea de zi 33 de proiecte, plus&nbs[..]
|
|
Calendaristic astăzi intrăm în primăvară! După calendarul vechi ar mai fi vreo două săptămâni până la primăvară, după raportarea la „primăvara astronomică” (echinocţiul de primăvară) ar mai fi aproape trei săpt[..]
|
|
Subiectul conferinţei de presă susţinută în prima zi a lunii martie de către primarul municipiului Petroşani a fost legat de participarea acestuia la Bruxelles la acţiunea de lansare a „Platformei pentru Regiunile Carbonifere în Tranz[..]
|
|
TMG Guard SRL va asigura paza INSEMEX anul acesta.
Instituția, cu obiect de activitate unic în România, va plăti pentru 12 luni de pază și protecție 96.374 euro. Serviciile nu se rezumă la a pune un om la poartă care să verifice lumea[..]
|
|
În şedinţa de consiliu local din februarie Gheorghe Ile a povestit cu lux de amănunte vizita făcută la o fabrică de autobuze din Turcia şi la o societate de transport în comun, tot turcească, care asigură transportul î[..]
|
|
Anul trecut, în noiembrie, când se întețea frigul, un petrilean s-a gândit că face o afacere bună dacă va cumpără ceva cărbune pentru sobă. Cum în Valea Jiului se dezvoltase o întreagă rețea de vândut cărbu[..]
|
|
Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara are un obicei frumos, de 1 Martie ”amendează” șoferițele cu mărțișoare.
Nu s-au abținut de la tradiție nici anul acesta, și ne bucurăm când polițiștii de la rutieră n[..]
|
|
Am pornit de la o întrebare care i-a fost pusă primarului Gheorghe Ile în şedinţa ordinară de consiliu local din luna februarie. Avea în ea ceva de speriat, mi s-a părut, fiindcă se referea nu numai la posibila schimbare a op[..]
|
|
Demult nu ne-a fost dat să vedem prin Petroşani o asemenea „minunăţie”! Întrebarea este cum de nu s-a sesizat nimeni până acum dintre vecini sau dintre funcționarii primăriei de la mediu, bine plătiți.
În[..]
|
|
Sunt vorbele lui, nu le-am inventat eu. La o întrebare a domnului consilier local Ion Tilea i-a răspuns, reproduc textual, „Ne luptăm cu armata!”. Spusele astea belicoase nu le-a rostit, echipat milităreşte, la vreo î[..]
|
|
Cinema City şi CineMagia sunt potențiali parteneri privați cu care Primăria Petroșani poate încheia un contract pentru a putea difuza filme la Cinematograful Victoria.
Miercuri, 28 februarie, Primăria Petroșani a anunțat organizarea un[..]
|
|
După ce s-a relaxat prin Emiratele Unite un an şi jumătate, și-a mai îndreptat coloana vertebrală vreo 6 luni în închisoare, Alin Simota, condamnat într-un dosar privind constituirea unui grup infracţional organizat, şantaj &ici[..]
|
|
Camera de Comerţ şi Industrie Româno - Germană (AHK România) a organizat marți, 27 februarie, la București, o conferință despre regenerarea urbană prin industrie şi turism, sub titulatura ”Cities of Tomorrow”.
Au fo[..]
|
|
E bine când poezia are prieteni. Un prieten (și) al poeziei mele este Costel Avram, datorită căruia volumul meu „str. bețivilor. poeme de iubire” a putut să apară. Îi mulțumesc încă o dată. Am uzat de această mărturisi[..]
|
|
Primăria Petrila a primit la începutul anului trecut vestea că i se vor aloca de la Ministerul Dezvoltării bani pentru 8 proiecte de investiții infrastructurale.
Le enumerăm: Construire Grădiniţă cu program normal 5 gru[..]
|
|
Jandarmeria Română asigură, în condiţiile legii, paza sau protecţia transportului cu caracter special, care constau în: arme, muniţii, tehnică de luptă, materii explozive, stupefiante, substanţe toxice, materiale nucleare sau alte ma[..]
|
|
De mulți ani Petrila nu mai are sistem de încălzire centralizată, pentru că acesta este costisitor și produce foarte multe pierderi. Însă pe vremuri sistemul exista, iar după desființarea lui în Petrila au rămas fostele puncte [..]
|
|
Ieri dimineaţă a fost „o de îndată” la Vulcan. Adică o şedinţă de consiliu local convocată nu pe ultima sută de metri, ci pe ultimii zece. Programarea ei la ora 11:00 a zilei de marţi, 27 februarie, a fost necesară, a argumentat p[..]
|
|
La şedinţa ordinară a Consiliului Local a municipiului Vulcan, de acum câteva zile, socialistul Ion Tilea, veteranul consilierilor locali, i-a solicitat primarului să-i facă cunoştinţă cu membrii comisiei care face recepţia lucrărilor din ora[..]
|
|
Astăzi, 27 februarie, poliţiştii Formaţiunii de Investigaţii Criminale Petrila, în urma unei acţiuni specifice, au depistat și depus la Penitenciarul Deva un petrilean de 39 de ani.
Acesta a fost condamnat la data de 26.02.2018, de Judecăto[..]
|
|
Trei echipaje, alcătuite din pompieri ai Secției Ilia și Gărzii Dobra au acţionat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă situată pe strada Lugojului, din comuna Dobra, ieri, 26 februarie, la ora 19:00.
Cazul era unul grav pentru că &i[..]
|
|
În acestă dimineață, pe autostrada A1, pe sensul Simeria - Orăștie, a avut loc un accident care a blocat circulația. În accident a fost implicat un autotren ce a derapat blocând circulația pe un sens.
Martorii au sunat la [..]
|
|
Consiliul Local Petroșani anulează anual creanțele fiscale în cuantum de până la 40 de lei aflate în sold la data de 31 decembrie 2017, datorate și neachitate de debitori, dintr-un motiv simplu: recuperarea acestora costă mai[..]
|
|
Domnul Teodosie Cuciuc este artist plastic şi îndrumător al elevilor înscrişi la secţia de arte frumoase a Clubului Elevilor din Vulcan. Numele său este rostit şi auzit, alături de cele ale celorlalte cadre didactice, în fiecare toamn[..]
|
|
E de-a dreptul jenant modul în care primarul Gheorghe Ile îi obligă pe colegii de la alte publicaţii să dea cu fard jurnalistic gros de-o palmă, menit să-l scoată faţă curată din situaţiile deloc plăcute pe care el singur şi le creeaz[..]
|
|
În conformitate cu prevederile Legii 1/2011 - Legea Educaţiei Naționale, finanțarea de bază a unei unități școlare rezultă prin multiplicarea costului standard per elev/ preșcolar cu coeficienții specifici unității școlare și numărul de e[..]
|
|
Anul trecut, în noiembrie, mai exact, Primăria municipiului Vulcan solicita, printr-o expunere de motive, organizarea reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din localitate pentru anul şcolar 2017-2018. Ră[..]
|
|
Concluziile cu care reprezentantul Agenţiei de Dezvoltare Economico-Socială Hunedoara – ADEH (instituție subordonată Consiliului Județean Hunedoara), directorul Radu Barb, a venit de la cel mai mare târg de turism din ţară desfăşurat săp[..]
|
|
În fiecare an organigramele primăriilor suferă modificări, uneori pentru a face loc noilor angajați. Numărul de posturi disponibile în cadrul unei primării este stabilit la nivel central și nu poate fi suplimentat oricând, oricum. Aș[..]
|
|
Poate nu ne mai aşteptam, dar a venit în sfârşit iarna! Prilej numai bun pentru autorităţile locale să-şi arate competenţa în ceea ce priveşte curăţarea străzilor şi trotuarelor de zăpadă. La Petroşani, luni, 26 februarie, cu [..]
|
|
În aceste zile în Staţiunea Parâng din municipul Petroşani se desfăşoară o amplă activitate de formare, pregătire profesională şi evaluare a salvamontiştilor din întreaga ţară, acţiune organizată de Asociaţia Naţională[..]
|
|
Ca niciodată, ultimul punct al ordinii de zi al şedinţei de consilliu local din ziua de vineri, 23 februarie, a fost mai interesant decât unele dintre proiectele de hotărâre care fuseseră, anterior, supuse discuţiei şi aprobării, Interesan[..]
|
|
Cam neconvingătoare replica primarului Gheorghe Ile la punctul de vedere pe care l-a avut, în şedinţa de vineri dimineaţa, consilierul local vulcănean Dănuţ Anghel. Liberarul acuza faptul că, de când pe bulevard, în apropierea primă[..]
|
|
Vulcăneni, păzea, vine poșta! Cât de curând veți găsi în cutia poștală scrisoarea anuală a primarului. Gheorghe Ile vrea să vă transmită personal care sunt realizările dumnealui pe anul trecut, dar și proiectele. Intenția nu e [..]
|
|
În Valea Jiului la CEH mai sunt 4 mine. Două (Lupeni și Lonea) se închid anul ăsta, două vor continua exploatarea cărbunelui (Livezeni și Vulcan). În aceste condiții, în mod absolut cretinoid a fost ales lider la Sindicatul &bdq[..]
|
|
Calitatea cărbunelui din Valea Jiului, generatoarele termocentralelor, se testează cu instalații de diagnostic vechi de peste un deceniu, instalații de tip radiologic.
Tocmai de aceea, periodic este necesară verificarea aparaturii și realizarea mă[..]
|
|
Ovidiu Zaharie a fost numit în decembrie 2017 comandantul Poliţiei municipiului Petroşani, pentru o perioadă de şase luni. De la el am aflat și bilanţul Poliţiei municipiului Petroşani în anul 2017.
15 tâlhării, niciun un[..]
|
|
Femeia din imagine este o sărmană care, ca să câștige un ban de-o pâine, face curat în și în fața cârciumii din piața din Vulcan. Dă cu mătura, curăță veceul și adună de pe mese. Seara, după ce localul se &ic[..]
|
|
O veste bună. S-a găsit cineva care a dres gura de canal de lângă bătrâna salcie a Pieței Agoalimentare din Vulcan. Aceea despre care am scris, de câteva ori la rând, că a fost desfigurată de roțile dubițelor cu marfă ca[..]
|
|
Ne uităm ca tot românul în curtea vecinului care este mai frumos, mai deștept și mai descurcăreț decât noi. Dacă vrem să găsim scuze la urâțenia și prostia noastră, zicem că vecinul este privilegiat, mai bine poziționat. D[..]
|
|
Problema patrulelor de poliţie în municipiul Petroşani nu e de azi, de ieri. Datează de mai mulţi ani, din cauza efectivelor scăzute de poliţişti din cadrul poliţiei municipiului.
În timp, s-a încercat rezolvarea prin suplimenta[..]
|
|
Cum bugetul local petroşenean suferă în acest moment cu vreo 6 milioane lei (e drept că Primăria își permite în aceste condiții austere să aibă angajați în continuare 15 pensionari de lux), am purtat o discuţie cu A[..]
|
|
Au fost date în lucru documentațiile tehnice pentru anveloparea blocurilor 43 și 11 situate pe strada 8 Martie din Petrila.
Creșterea performanței energetice este unul dintre proiectele edilitare ale actualului primar, Vasile Jurca, care contin[..]
|
|
Un incident care ridică mari semne de întrebare în privința stării mentale a lui Gheorghe Ile s-a petrecut în prima zi a acestei săptămâni peste drum de piața agrolimentară a Vulcanului. În plin centru, cum ar veni. Inexpl[..]
|
|
Alaltăieri dimineață am zăbovit aproape un ceas în chioșcul de ziare al lui nea Nelu Chirculescu. Acela situat la cinci-șase metri de celebra „Prelată Verde” din Piața Agroalimentară din Vulcan. Trebuia să mă-ntâlnesc cu cin[..]
|
|
Alaltăieri, când i-am dat roată celui mai de sud cartier al Vulcanului, nu am dat de guri de canal înfundate sau de râuri de apă care să curgă din ele. Doar la capătul vestic al străzii Traian am observat o baltă cu vechime care - de[..]
|
|
• Oare de ce Stancu a economisit de 4 ori mai mult decât Melczer?
Ani de zile unii oameni de afaceri s-au îmbogățit după ce au încheiat contracte de prestări servicii cu Complexul Energetic Hunedoara. Alții, care nu ave[..]
|
|
Miercuri, 21 februarie 2018, membrii Sindicatului „Muntele” își vor alege noua conducere. Vor trebui să pună ștampila ori pe Ion Calotă, ori pe Darius Cîmpeanu. Primul mai are de lucrat la mina Vulcan până în 202[..]
|
|
Echipajele de pompieri, descarcerare şi prim-ajutor ale detaşamentelor din judeţul Hunedoara şi subunităţile aflate în subordine au intervenit, în intervalul 16 - 18 februarie la 5 incendii, 1 accident, 4 transporturi de la domiciliu la ambu[..]
|
|
Cred că v-am dus la disperare de câte ori am scris despre gura de canal de lângă bătrâna salcie aflată la doi paşi de „Prelata Verde” din Piaţa Agroalimentară a Vulcanului. Îmi cer scuze! Intenţia mea era de a-[..]
|
|
Cel de-al doilea magazin „Profi” din Vulcan a fost inaugurat la sfârşitul săptămânii trecute. Joi sau vineri, nu am reţinut bine. În orice caz mai devreme decât am amintit eu într-un articol. Ceea ce nu&[..]
|
|
Ieri dimineaţă am experimentat, cu maşina, un drum la Crividia. Nu am greşit numind astfel parcursul traseului cum este cel din oraş şi până la mina Vulcan. Din fericire, eu experimentez asta din când în când. Dar închipui[..]
|
|
I-am adresat câteva întrebări de actualitate unui specialist în probleme sindicale și de minerit, ing. Adrian Jurca, președintele Sindicatului „Noroc Bun”.
Un om care nu a semnat protocolul de închidere a mi[..]
|
|
N-au trecut nici două săptămâni de când vă scriam de reînceperea lucrărilor de la Grădiniţa I.G. Duca şi deja vă putem arăta primii paşi concreţi care s-au făcut în acest interval.
Acum toată clădirea are ferestre d[..]
|
|
Str. Nicolae Iorga se află chiar în buricul târgului, făcând legătura între Piața Centrală și nordul Petroșaniului. E fosta colonie Ianza. Aici este și Castelul „Ianza”, cu celebra sa galeria de artă. Din păcate, [..]
|
|
Am primit cu plăcere invitaţia de a participa la petrecerea de majorat din seara zilei de 10 februarie. Pentru tânărul care, iată, a intrat în rândul persoanelor cu drept de vot, dar şi din respect şi consideraţie pentru cun[..]
|
|
Aş fi putut scrie un simplu anunţ care să apară pe penultima pagină a ziarului. Nu ştiu câţi l-ar fi citit şi, mai ales, câţi donatori de sânge voluntari s-ar fi oferit să-i urmeze îndemnul. Dar mai este şi [..]
|
|
Primăria Vulcan dorește să rezolve problema combustibilului pentru automobilele și utilitarele din dotare pentru următorii doi ani.
În acest sens a scos la licitație un contract pentru achiziţionarea de carburant, benzină și motorină[..]
|
|
Actul doi al discuţiilor din şedinţa de consiliu local de miercuri despre un viitor monument la Petroşani care să marcheze Anul Centenarului s-a petrecut, cum spuneam şi în ediţia de ieri, la finalul şedinţei, la punctul 4 de pe ordinea zi. Un [..]
|
|
Consiliul Local Lupeni este convocat în şedinţă extraordinară pentru luni, 19 februarie, ora 14:00. Pe ordinea de zise află doar 4 proiecte.
Primul proiect
vizează aprobarea Bugetului local pe anul 2018 și a estimărilor pentru anii 2019&n[..]
|
|
Primarul Nicolae Dunca a declarat pentru „Ziarul Văii Jiului” că Masa Adrigela a câștigat licitația pentru realizarea blocului social din Aninoasa.
Atribuirea licitației a durat atât de mult pentru că Mihai Tudose a apu[..]
|
|
Deşi, în pagina întâi a ediţiei de miercuri, s-a dezvăluit, negru pe alb, modul în care pensionarii mineri au luat ţeapă marca PSD, există, încă, asociaţii şi persoane care cred în mitul recalculării pensiilo[..]
|
|
Miercuri, la puţin timp de la lăsarea serii, în cartierul vulcănean Cocoşvar întunericul era străfulgerat de luminile girofarurilor şi vuia de la zgomotul produs de sistemele de avertizare sonoră ale maşinilor de pompieri, poliţie şi SMU[..]
|
|
Complexul Energetic Hunedoara achiziționează 2.600 perechi cizme tip minier de subteran.
Aproximativ 120 dintre acestea vor fi încălțate de femei încadrate la sucursalele miniere, restul fiind destinate minerilor. Cizmele fac parte din ec[..]
|
|
CEH își păstrează linia investițiilor în Paroșeni, dar și în subteranul minier, însă strict la limita păstrării minimului activității de producție.
Investițiile importante se mențin la Paroșeni, în paralel cu [..]
|
|
O persoană a decedat, în această seară, după ce s-a prăbușit în albia pârâului Maleia. În timp ce se afla pe o bancă din Parcul Pensionarilor, situat lângă clădirea fostului ICPM, bărbatul s-a aplecat în spa[..]
|
|
Ieri primarul Nicolae Dunca declara pentru Ziarul Văii Jiului că Masa Adrigela a câștigat licitația pentru realizarea blocului social din Aninoasa.
Atribuirea licitației a durat mult, atât de mult că Mihai Tudose a apucat să fie insta[..]
|
|
În bugetele locale găseşti, uneori, fel de fel de ghiduşii, rezultat al mofturilor celor aflaţi la vârful administraţiilor publice. Se pune pe hârtie necesitatea achiziţionării a te miri ce bunuri, urmând ca, după aceea, p[..]
|
|
După ce Vulcanul şi Petroşaniul au prins prin CNI proiecte prin care şi-au pus la punct două cinematografe de care tinerii din cele două municipii, dar şi cinefilii, aveau mare nevoie pentru petrecerea Âtimpului liber, cel de-al treilea municipiu[..]
|
|
În cele din urmă, după depăşirea stufoşilor paşi birocratici ai legislaţiei româneşti, Aninoasa are un câştigător al licitaţiei pentru lucrările de ridicare din temelii a unui bloc social în strada Vulculeşti, un proi[..]
|
|
Sunt de acord cu opinia directorului cotidianului la care lucrez. Atunci când se stabileşte ora de programare a filmelor care se proiectează la Cinematograful „Luceafărul” din Vulcan, ar fi bine ca administratorul instituţiei s[..]
|
|
Miercuri, 14 februarie, cetăţenii oraşului Aninoasa au fost invitaţi în sala de şedinţe a consiliului local din clădirea PAPI (Punctul de Acces Public la Informaţii) la dezbaterea bugetului local pe anul 2018.
Aninosenii au fost [..]
|
|
Ieri miercuri, 14 februarie, s-a desfășurat ședinţa extraordinară a Consiliului Local Petroşani. De ieri Petroșaniul are bugetul local pe anul 2018.
Proiectul iniţiat de primarul Tiberiu Iacob-Ridzi a fost votat în unanimitate de c[..]
|
|
Inginerul Viorel Romonţi din Lupeni ne-a pus zilele trecute două întrebări pertinente şi interesante legate de zona Gării CFR Lupeni din Bărbăteni.
„Ce se întâmplă cu această gară, din moment ce nu mai circul[..]
|
|
Consiliul Local al Municipiului Petroşani se întâlnește în ședință extraordinară miercuri, 14 februarie, în sala de şedinţe a consiliului local, începând cu ora 15.
3 proiecte
Pe ordinea de zi sunt[..]
|
|
Ion Calotă este inginer și lucrează ca specialist CAMS la EM Vulcan și va îndeplini condițiile de pensionare la data de 26 septembrie 2023. Celălalt candidat la funcția de președinte al Sindicatului „Muntele”, Darius Cîmpe[..]
|
|
La extraordinara de alaltăieri a consiliului local vulcănean, undeva, la capătul mesei din sala de şedinţe, vecin cu două doamne din presă, a luat loc un bărbat. A stat până la sfârşit şi a ascultat, fără să zică nimic, tot ce s-a s[..]
|
|
Cu siguranță, vă mai aduceţi aminte când am scris vara trecută că zona din apropiere de staţia de maxi-taxi şi pasarela CFR din Piaţa Victoriei arată jalnic. Aceasta se află la o aruncătură de macaz de o altă zonă puturoasă a Petroșaniu[..]
|
|
Pentru inginerii şi echipele de muncitori de pe şantierul din incinta SE Paroşeni, a doua lună a acestui an a consemnat intensificarea vizibilă a ritmului de lucru. Un asemenea fapt l-ar mira, eventual, doar pe un novice. Pentru cineva care este la [..]
|
|
Trei camere de luat vederi şi mulţi ziarişti de televiziune şi de la presa scrisă au fost prezenţi, ieri dimineaţă, în sala de şedinţe a Consiliului Local al municipiului Vulcan, ca să asiste la botezul oficial al bugetului local pe acest an.[..]
|
|
Deşi trebuie să recunoaştem că iarna aceasta a fost o iarnă blândă în Valea Jiului, totuşi pentru cei fără adăpost şi cu probleme sociale această constatare n-a ţinut de cald, în condiţiile în care temperaturile noct[..]
|
|
Lucrări
Întrerupere furnizare apă potabilă în cartierul Bosnia din Petroşani
Apa Serv Valea Jiului Petroşani va întrerupe temporar furnizarea alimentării cu apă potabilă, în zilele de 13, 14, 15 februarie, în in[..]
|
|
Uneori îmi vine să cred că numărul comentariilor online la articolele scrise de mine îl întrece pe cel al vulcănenilor pe care viceprimarul îi invită şi îi aşteaptă să intre, cu diferite chestiuni, la el î[..]
|
|
Vineri s-au făcut două săptămâni de la întâmplarea petrecută, în seara zilei de 26 ianuarie, într-un magazin alimentar din Vulcan, iar proprietarul acestuia a aflat, cu stupoare, că nu s-a pornit nicio invest[..]
|
|
Petroșenenii din două cartiere vor ca în 2018 pe lista cu lucrări de investiţii locale ale primăriei să se regăsească şi modernizarea acestor parcări.
Sperăm ca și Daniel Vișan, șeful DADPP și împătimit vânător, să [..]
|
|
Aşa se prezintă, acum, stâlpul metalic plantat în zona mărfurilor industriale a pieţei vulcănene, despre care am tot scris. E ţeapăn, e bine ancorat în sol, aşa că viaţa lui în acest loc va fi, neîndoielnic, una lu[..]
|
|
Oare de când nu a mai ajuns cineva din primărie în acest cartier? Nu zic de consilierul local care-l reprezintă. Vorbesc de careva din vârful administraţiei locale vulcănene. Am început cu întrebarea asta, fiindcă [..]
|
|
Ministerul Educației Naționale (MEN) a organizat miercuri, 7 februarie, o ședinţă a Comisiei de Dialog Social (CDS) în cadrul căreia a fost dezbătută și structura anului școlar 2018-2019.
În contextul discuțiilor, au fost pre[..]
|
|
Mai bine să mă înşel eu, decât să se întâmple aşa cum am crezut. Este cazul subiectului tratat în ediţia de acum două-trei zile a ziarului. Totuşi, rămân la ideea că un impuls, un pic de viteză a imprimat şi scr[..]
|
|
Clădirea fostului Complex de Alimentaţie Publică din Vulcan, cunoscutul CAP, este în plină transformare. Asta o poate vedea oricine se află la intersecţia străzii Preparaţiei cu Bulevardul Mihai Viteazul.
Cele mai vizibile
sunt, în [..]
|
|