|
ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ JIU, str. Nicolae Romanescu, nr. 54, Craiova, tel.0251/426.655, ce intenţionează să solicite de la A.N. APELE ROMÂNE aviz de gospodărire a apelor pentru realizarea execuției lucrărilor în cadrul proiectului C[..]
|
|
În conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.90/23.08.2021 privind unele măsuri din domeniul pensiilor publice, publicată în M.Of. cu nr.808 din 23.08.2021, ale prevederilor Ordinelor Președintelui Casei Națion[..]
|
|
Câteva rânduri despre cei, la nedeie, au acționat fără să fi fost văzuți de toată lumea, dar al căror rezultat al muncii nu a trecut neobservat. Este vorba – unii dintre dumneavoastră și-au dat seama deja – de lucrătorii de [..]
|
|
Opiniile continuă să fie împărțite în ceea ce privește Nedeia Vulcăneană din acest an. Unii sunt de părere că e bine c-a avut loc, alții, dimpotrivă, afirmă că nu-și avea rostul în actuala situație de siguranță sanitară des[..]
|
|
Ca și în 2018, un moment aparte în ce s-a petrecut, sâmbătă, în Pasul Vâlcan a fost reconstituirea unei lupte purtate aici în Primul Război Mondial. Mulți ostași și-au pierdut viața la cota 1621 a Munților Vâ[..]
|
|
Răspunsul la întrebarea referitoare la ce număr a ajuns ediția din acest an a acțiunii ”De la Marele Război la Mare Unire” este cât se poate de sigur. La a șasea. Ea s-a ținut și anul trecut, în plină pandemie, dar cu o [..]
|
|
Două momente distincte au alcătuit unul dintre evenimentele desfășurate concomitent cu cele ale ediției numărul 49 a ”Nedeii Vulcănene”. Cel de vineri după amiază și următorul, cel din dimineața zilei de sâmbătă, 21 august.
[..]
|
|
La Uricani a început marea operațiune, se poate spune, de dezinsecție și deratizare a spațiilor publice ale localității. Informația a fost făcută pe o rețea de socializare. Rândurile care urmează se vor o completare la postarea de pe Fa[..]
|
|
Cum-necum, lumea s-a obișnuit cu disconfortul creat de lucrările necesare instalării noilor rețele de canalizare. Mai ales că, încă de la început, a existat promisiunea solemnă că, după ce conductele vor fi băgate în pământ,[..]
|
|
Evenimentul care a avut loc, joi după amiază, la Cabana Căprișoara a făcut parte din programul acestei ediții a ”Nedeii Vulcănene”, în desfășurare chiar și acum când citiți aceste rânduri.
An de an,
excepție[..]
|
|
Ceea ce m-a derutat puțin în scurta mea vizită în orășelul italian Orvieto și în câteva dintre localitățile sale componenta a fost lipsa oricărei tăblițe sau inscripții la/pe locurile de parcare a autoturismelor.
Deruta[..]
|
|
A plouat un pic, miercuri dimineață, la ora la care, pe Bulevardul Mihai Viteazul din Vulcan, erau programate să aibă loc întrecerea de role, trotinete, concursul de biciclete și cel de desene pe asfalt.
Noroc că
ploaia nu a ținut mult,[..]
|
|
Am auzit de câteva ori, la radio, știrea cum că, peste foarte puțin timp, în toate localitățile țării trebuie luate măsuri serioase, obligatorii, chiar, pentru colectarea selectivă, de către populație, a deșeurilor menajere.
 [..]
|
|
Tot despre o treceri de pietoni din Vulcan. Una din cele de pe Bulevardul Mihai Viteazul despre care cineva nu încape că sunt vopsite în alb și roșu. Poate că omului i-ar fi plăcut să fie în culorile curcubeului, dar, după cum am văz[..]
|
|
ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APĂ JIU, titular al proiectului “AMENAJAREA COMPLEXĂ A RÂURILOR JIUL DE VEST ȘI DE EST ÎN VEDEREA APĂRĂRII ÎMPOTRIVA INUNDAȚIILOR A LOCALITĂȚILOR RIVERANE: OBIECTIVUL 1 – PUNEREA ÎN SIGUR[..]
|
|
ŞCOALA SANITARĂ POSTLICEALA CAROL DAVILA PETROŞANI organizează concurs.
Pentru vedea mai multe detalii click aici.
INFORMAŢII SUPLIMENTARE LA SEDIUL ŞCOLII, PETROSANI, strada AVRAM IANCU, bl. 4, sc.4, apt.35 &nb[..]
|
|
Zilele trecute i-au fost tăiate crengile salciei care i-a pricinuit stricăciuni destul de mari unui vulcănean. Au trecut câteva luni de atunci, dar problema, conform spuselor omului, s-a rezolvat doar pe jumătate.
Salcia cu pricina
[..]
|
|
În ședința din ziua de joi, 12 august, consilierii locali vulcăneni au aprobat un proiect de hotărâre care vizează majorarea amenzilor contravenționale pentru cei care distrug bunuri, deranjează ordinea publică, adică fac pe nebunii, și [..]
|
|
Marțea trecută, la orele dimineții, pe tronsoanele din Vulcan în care au fost montate, recent, în subteran conductele noii rețele de canalizare a avut loc o operațiune importantă de care depinde buna funcțiune a rețelei.
[..]
|
|
După o oarecare perioadă de incertitudine, acum totul este clar: Nedeia Vulcăneană se ține în acest an. Cristian Merișanu spune că această decizie a fost luată și în urma răspunsurilor ”pro” de pe FB la postarea sa în [..]
|
|
Cei mai mulți cetățeni sunt de acord cu aceste acțiuni de igienizare și cer primăriei să le permanentizeze.
Primarul Tiberiu Iacob-Ridzi continuă să aibă pe agenda de lucru spălarea străzilor, trotuarelor, parcurilor și piețelor și a zonel[..]
|
|
Miercuri, drumul lui Dănuț Buhăescu, de acasă și până la primărie, a durat ceva mai mult. Nu că, în celelalte zile de miercuri, în care programul de lucru începe la ora 10.00, l-ar parcurge într-un timp mai scurt. De fiec[..]
|
|
Ceea ce relatez acum nu s-a petrecut la ședința ordinară de ieri a Consiliului Local Vulcan, ci în aceea din 30 iulie. Reproșul adresat primarului Cristian Merișanu a fost făcut atunci când i-a venit rândul la discuție proiectului de [..]
|
|
Primarul Tiberiu Iacob-Ridzi a dorit miercuri, 11 august, să verifice cum decurg lucrările de reabilitare termică la blocul de locuințe de pe strada Viitorului din Petroșani. La finalul inspecției, primarul s-a arătat mulțumit de felul în care s[..]
|
|
Credem că s-a trecut prea ușor de adoptarea Strategiei de Dezvoltare a municipiului Petroșani în ceea ce privește documentul în sine. Cum Strategia a fost prezentată în draft și pe site-ul primăriei, așa cum prevede legea, n-am auzit[..]
|
|
A fost mare vărsare, scuze, donare de sânge, marți dimineața, la Vulcan. Chemarea Direcției de Sănătate Publică Hunedoara a fost nu numai auzită, dar și urmată de către destui locuitori ai municipiului.
Surprinzător de mulți
voluntar[..]
|
|
Instituția Prefectului - Județul Hunedoara, transmite că se menține programul extins de lucru cu publicul, la „Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte”, activitatea desfășurându-se în continuare în intervalul orar 08.00 &[..]
|
|
O situație cu totul aparte mi-a fost adusă la cunoștință în după amiaza zilei de marți. Un prieten vechi din centrul vechi al Vulcanului mi-a vorbit despre ceva ce i-a revoltat, pur și simplu, pe locatarii din blocul C16 de pe strada Nicolae Tit[..]
|
|
Să forezi pământul la mari adâncimi nu este un serviciu simplu ce poate fi prestat oricând, de oricine. Implică cunoaștere, experiență, echipamente corespunzătoare, o coordonare de echipă în cele mai mici detalii. Iar tehnica a[..]
|
|
În vederea bunei desfășurări a Nedeii Vulcănene în data de 20 - 22 august 2021, Primăria Municipiului Vulcan organizează joi și vineri (12.08.2021 - 13.08.2021) o acțiune de dezinsecție și deratizare.
&[..]
|
|
Osteoartrita este o afecțiune frecventă la câini și pisici. Este o boală care evoluează în timp și care, din păcate, nu poate fi vindecată. Este nevoie de o mare implicare a proprietarilor, deoarece multe tratamente sunt deseori necesare p[..]
|
|
Sunt două astfel de module amplasate în Vulcan. Ambele având același scop: de a le oferi cetățenilor locul prielnic de ușurare în situații de urgență, omenești, de altfel. Un veceu public este situat în Coroiești, în ap[..]
|
|
Săptămâna trecută vă anunțam, prin intermediul primarului Tiberiu Iacob-Ridzi, că prima stație de încărcare pentru vehiculele electrice din Valea Jiului va funcționa cât de curând la Petroșani, aceasta fiind amplasată î[..]
|
|
În după-amiaza zilei de 5 august 2021, în jurul orei 18.00, pe un fond de vreme teribil de instabilă și cu averse torențiale însoțite de vânt puternic și grindină, un apel 112 anunța că două persoane au rămas blocate pe munt[..]
|
|
Nu de puține ori, de la diferite festivaluri naționale și internaționale de folclor, petrilenii de la Ansamblul tradițional „Junii Petrileni” au reușit să revină acasă cu tolba plină de lauri. Nici nu e de mirare, din moment ce acești m[..]
|
|
Colega mea Loredana Juglea a dat vestea bună în ediția de ieri a ziarului. Dan Voicu, antrenorul echipei de fotbal a CSM Vulcan, a revenit asupra deciziei sale verbale de a demisiona și, împreună cu jucătorii care aveau de gând să-l ur[..]
|
|
Vezi comunicat detaliat aici
Primăria Oraşului Petrila, prin Compartimentul Corp Control Comercial si Autorizare Transport Public Local, va procedura la atribuirea si eliberare unui număr de 41 autorizații taxi, autorizațiile sunt stabilite pr[..]
|
|
Am zis-o și-o mai zic. Lucrările de introducere în subteran a noilor rețele de canalizare au partea lor rea, dar aceasta este infinit mai mică în comparație cu avantajele ce va fi după ce acestea vor deveni funcționale.
E clar că,
d[..]
|
|
“Aveți de gând să dărâmați gărdulețele de la blocuri? Dacă da, ce vreți să puneți în locul lor?”, a fost întrebarea dublă pe care consilierul local PSD Adrian Hisem i-a pus-o primarului Cristian Merișanu la punc[..]
|
|
Nu demult scriam că zona de pe DN 66, de la intrarea în Petroșani dinspre Hațeg, afectată de introducerea lucrărilor de canalizare, va fi reabilitată de către Primăria Petroșani. Primarul ne spunea atunci că în cel mai scurt timp, ca și[..]
|
|
După campionatul european de fotbal România, nu s-a ales doar cu cele trei stadioane din Capitală, prin Programul EURO fiind construite prin toată țara câteva zeci de baze sportive, fondurile fiind asigurate prin Compania Națională de Invest[..]
|
|
O dată scrisă cu sânge de mineri
Ziua de 6 august 1929 a fost și este deosebit de tristă în istoria minerilor Văii Jiului. Nu mai puțin de 22 de mineri și-au pierdut viața în incinta Exploatării Miniere Lupeni, din cei peste[..]
|
|
De multă vreme nu au mai cunoscut o asemenea atenție Statuia Minerului, părculețul din fața poștei și împrejurimile lor. Minerul din granit cu două lămpi, nedus de ani buni la baie, a fost făcut lună, inclusiv piedestalul pe care stă sudat. [..]
|
|
Cei care, sâmbătă după amiază, s-au aflat în parcul de peste drum de CAP Lupeni, cunoscut și ca parcul cu baloane, au avut o surpriză plăcută. Preț de câteva ore au asistat la un spectacol de muzică populară prezentat de artiști [..]
|
|
În urma unei furtuni, în seara zilei de 5 august, un bloc din Lupeni a rămas fără acoperiș! Din fericire nu au fost înregistrate victime.
Cu o zi înainte de „Ziua Minerului”, 6 august, și de comemorarea celor 22 d[..]
|
|
Două dintre zonele cele mai aglomerate și mai călcate de cetățenii din Petroșani, Parcul Central „Carol Schreter” și zona Centrului Civic, înspre Piața Victoriei, inclusiv aceasta, au fost luate la periat de către angajații firmei [..]
|
|
Sunt deja ani mulți, mulți și frumoși, închinați celor care – dimineață de dimineață – scriu istoria Ziarul Văii Jiului. Mai domol ori mai tumultuos, noi doar relatăm frânturi din viața de astăzi ori de odinioară a Văii.[..]
|
|
• Stația de încărcare a vehiculelor electrice de la Petroșani a trecut de la statutul de proiect la statul de „obiectiv realizat”, fiind prima stație de acest gen din Valea Jiului
• Prin proiecte europene, primăria mai vrea [..]
|
|
Primăria și Consiliul Local Petroșani au organizat cu ocazia Zilei Minerului – 6 August o festivitate de depunere de coroane de flori în semn de recunoștință față de minerii care și-au sacrificat viețile pe altarul cărbunelui în d[..]
|
|
Vestea că operatorul desemnat pentru ridicarea deșeurilor voluminoase de la Petroșani, firma Supercom S.A. va desfășura pe raza municipiului o nouă acțiune de ridicare a saltelelor deteriorate, mobilă veche, oglinzi de dimensiuni mari, mochete și cov[..]
|
|
În aceste zile se împlinesc 70 de ani de la prima sărbătorire a Zilei Minerului Român. Vă propun un remember al acestei zile. Comunicarea am citit-o și duminică, 1 august, la Muzeul „Mineritului”, cu prilejul evenimentelor c[..]
|
|
Petrila rămâne în continuare localitatea cu cele mai multe probleme pe linie de „delicte silvice”. De aceasta s-au prins se pare și cei din cadrul Biroului de Combatere a Delictelor Silvice, un birou ce aparține de I.P.J. Hunedoara,[..]
|
|
S-a schimbat conducerea la Departamentul Sindicatului ”Muntele” de la E.M. Vulcan, dar obiceiul ca, atunci când se face sorocul, să le fie ridicat părăstas minerilor morți în evenimentele tragice din subteran s-a transmis mai depar[..]
|
|
Am întâlnit-o, întâmplător, miercuri dimineață, în biroul viceprimarului Corneliu Braia. Venise la primărie, pentru ultimul demers necesar înfăptuirii a ceea ce și-a propus: începerea unei afaceri pe cont propri[..]
|
|
Repetiția e mama învățăturii. De aceea cred că (re)publicarea acestui text, în preajma Zilei Minerului, care, conform legii, ar trebui marcată în prima duminică după 6 august, poate duce la o asimilare naturală, deloc forțată, a &[..]
|
|
Cu puțină grijă și niște proiecte edilitare puse-n practică, pe care primarul Tiberiu Iacob-Ridzi ne-a spus anul trecut că le-a creionat și că după ce se vor da drumul la finanțările europene, va încerca să le pună și în practică, [..]
|
|
Operatorul regional de apă și canalizare S.C. Apa Serv Valea Jiului ne-a obișnuit ca, periodic, să ne invite la acțiuni de ecologizare. Așa s-a întâmplat și miercuri 4 august, când am fost invitați de cei de la „Apa Serv”[..]
|
|
În Vulcan există câteva chioșcuri metalice care stau nefolosite de multă vreme. Unele, degradate în mare măsură, nu dau deloc bine în peisaj. În privința acestora și-a exprimat îngrijorarea consilierul local Constant[..]
|
|
„Am reușit să găsim actele pe acest spațiu - a spus Cristian Merișanu, atunci când i-a venit rândul proiectului de hotărâre -, unele nu se regăseau. Acum totul este în regulă !”.
Proiectul de[..]
|
|
Nu s-a încheiat încă disputa referitoare la limitatoarele de viteză amplasate la trecerile de pietoni din Vulcan. Unii continuă să fie împotriva prezenței lor, iar alții, dimpotrivă, salută ideea montării acestor dispozitive.
&[..]
|
|
• 21.000 lei - pentru mâncarea pentru pelerini și pentru spectacolul folcloric • Transport gratuit cu telescaunul
A devenit o obișnuință ca pe data de 15 august, de Ziua Adormirii Maicii Domnului, petroșenenii să se adun[..]
|
|
Exista în România o poveste tristă legată de analizele medicale. În sensul că omul mergea la medicul de familie, acesta îl trimitea pe om să-și facă analizele. Iar aici se cam sfârșea povestea, deoarece programarea omului,[..]
|
|
Unul dintre proiectele de hotărâre aflate pe ordinea de zi a ședinței ordinare de vineri a Consiliului Local Vulcan s-a referit la „aprobarea programului acțiunilor culturale, științifice, artistice, sportive și de agrement care se vor desf[..]
|
|
Îmi amintesc cum fie iertat Gheorghe Ile vorbea cu oricare prilej despre necesitatea deprinderii fiecărui locuitor al Vulcanului, și nu numai, cu strângerea selectivă a deșeurilor menajere din gospodărie. Numai că, între timp, el s-a d[..]
|
|
Mai multe acțiuni pe raza județului ale polițiștilor hunedoreni de la rutieră ne-au fost transmise de către cei din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, prin intermediul purtătorului de cuvânt, comisarul șef Bogdan Nițu. Vi l[..]
|
|
Jandarmii montani hunedoreni din cadrul postului Câmpul lui Neag au fost prezenți duminică 1 august alături 50 de elevi, care își petrec câteva zile din vacanța de vară în tabăra „Adeona Camps”.
Pri[..]
|
|
În momentul în care Primăria municipiului Petroșani a mutat Deponeul de Deșeuri Industriale într-un spațiu generos în apropiere de podul de peste Jiul de Est de lângă fosta Mină Dâlja, am fost printre primii care au s[..]
|
|
Nu-i localitate în Valea Jiului în care lucrările de introducere a noilor rețele de canalizare să nu fi creat disconfort locuitorilor și bătăi de cap administrațiilor publice locale. În general, acolo unde primarii urmăresc cu atenț[..]
|
|
Nemulțumirile au apărut chiar din momentul în care a început montarea lor. Ba, mai mult, au ieșit și fel de fel de vorbe care puneau conducerea administrației publice locale din Vulcan într-o lumină deloc plăcută.
Ni[..]
|
|
Problemele celor de pe strada Sirenei, din apropiere de fosta Mina Dâlja, s-au acutizat în ultimii ani, în condițiile în care strada este aproape impracticabilă atunci când plouă. Locatarii celor 20-25 de case au parte de un a[..]
|
|
Se vede treaba că administrația publică locală vulcăneană, în speță Poliția Locală și cei de la vârful primăriei, de atâta și atâta treabă nu mai au timp și de animalele cu stăpân lăsate în voia sorții pe [..]
|
|
Din ce ne-a spus primarul Tiberiu Iacob-Ridzi legat de Strategia de Dezvoltare a Văii Jiului, personal am tras concluzia, printre rânduri cum se zice, că nici edilul șef petroșenean nu este foarte mulțumit de cum s-a întocmit acest document p[..]
|
|
Municipiul Lupeni a primit undă verde pentru un nou proiect depus de primărie pe fonduri europene. Un proiect de actualitate legat de criza sanitară și de măsurile de siguranță din școli, ținând cont că nu peste multă vreme va începe un[..]
|
|
La fel ca și Lupeniul, după cum am scris într-un material alăturat în această ediție a ziarului nostru, Uricaniul este pe cale să obțină fonduri europene pe un proiect legat de criza sanitară și siguranța activității din școli, prin [..]
|
|
Demagogia liderilor hunedoreni ai Partidului Social Democrat a atins cote de neimaginat.
Metodele de înșelare a publicului, practicate de PSD prin promisiuni mincinoase și discursuri bombastice, sufocă în ultimele zile s[..]
|
|
Discuțiile au fost referitoare la fondurile care vor fi alocate județului Hunedoara prin rectificarea bugetară și posibilitățile de finanțare din partea Guvernului României, pentru autoritățile locale, a proiectelor guvernamentale deja în[..]
|
|
În legătură cu Strategie de dezvoltare a Petroșaniului, adoptată de Consiliul Local Petroșani luni, 26 iulie, primarul Tiberiu Iacob-Ridzi ne-a declarat: „Este strategia de dezvoltare pe următorii 7 ani. Acest document a fost în dezbat[..]
|
|
Miercuri la Petroșani va avea loc o nouă ședință legată de mult discutatul „Proiect european „Green Line”, cel care ar fi trebuit să aducă liniștea și confortul a ceea ce înseamnă transportul public al Văii Jiului. Din păc[..]
|
|
Dorind să vadă cum decurg lucrurile la adăpostul pentru câini din Colonia Petroșani, aflat din nou în administrația primăriei de la începutul acestui an, primarul Tiberiu Iacob-Ridzi, însoțit de Ciprian Preda, directorul executi[..]
|
|
Blocul turn de la Uricani, singurul bloc cu opt etaje din localitate, va fi reabilitat și va fi destinat locuințelor pentru tineri.
Da, nu va fi vorba nici de un hotel, cum se tot vorbea într-o perioadă. Va fi un bloc cu 60 de aparta[..]
|
|
Nu de puține ori șoferii care traversează Valea Jiului de la est la vest și viceversa au parte, chiar pe drumul principal, de animale de casă aflate în mijlocul drumului ori pe marginea carosabilului.
Vorbim aici nu doar de animale[..]
|
|
• Cine sunt vinovații pentru punerea pe butuci a termocentralei? • Administrația CEH? • Ministerul Energiei? • „Băieții deștepți” de la sindicate?
O nouă întâlnire a fost convocată luni[..]
|
|
Primarul Aninoasei, Nicolae Dunca, e nemulțumit de faptul că firma din Deva ce execută lucrările de reabilitare a rețelelor de apă și canalizare este în „întârziere mare cu lucrările”, iar când le fac supără cetă[..]
|
|
Primăria orașului Petrila
Primarul orașului Petrila, Vasile Jurca, invită fermierii petrileni la o sesiune de informare privind oportunitatea de accesare a unor fonduri europene destinate finanțării unor proiecte de dezvoltare a fermelo[..]
|
|
Despre lacul format pe fosta carieră de cărbune de la Câmpu lui Neag am scris acum ceva vreme, pentru a nu știu câta oară, că s-ar putea exploata în scop turistic, vara, numai că situația trenează din cauza exproprierilor, exist&acir[..]
|
|
Pentru petroșenenii ce locuiesc pe străzile Sarmizegetusa, Jiului, Pompierilor, Miorița și Aurel Vlaicu, mult a fost puțin a mai rămas. Primarul Tiberiu Iacob-Ridzi a transmis sâmbătă că ceea ce scriam acum vreo săptămână s-a adeverit,[..]
|
|
În ultimii ani tot mai multe străzi din Lupeni primesc fie „botezul” asfaltic, fie covor asfaltic nou.
Una dintre țintele primarului din Lupeni, Lucian Resmeriță, declarată la modul deschis de câteva ori, inclusiv[..]
|
|
În data de 20 iulie 2021, poliţiştii din cadrul Poliției Oraşului Petrila au fost sesizaţi de către mama minorei DĂJIC SIMONA-SIDONIA, în vârstă de 14 ani, despre faptul că în data de 18 iulie 2021, a plecat voluntar de [..]
|
|
Cea de-a treia tranșă cu alimente de la Uniunea Europeană pentru persoanele vulnerabile din Petroșani, derulată prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) – 2018-2020, via Prefectura Hunedoara, va ajunge în munici[..]
|
|
• Din lipsă de personal, ISCIR nu poate aviza revizia
La început de iunie
scriam de telescaunul vechi din Parâng că va intra în revizie generală. În acest sens, la acesta au lucrări de întreținere [..]
|
|
În primăvară primarul Tiberiu Iacob-Ridzi le spunea petroșenenilor că va repara drumul principal al Petroșaniului în cele două zone de intrare în localitate cu bani de la bugetul local. Zis și făcut!
După ce primăr[..]
|
|
După ce săptămâna trecută am relatat că în Parcul Central „Carol Schreter” au fost suplimentat numărul de bănci cu alte 28 noi-nouțe, astăzi vă prezentăm imagini cele 10 coșuri de gunoi achiziționate și montate de lucrăt[..]
|
|
Anul acesta se împlinesc 110 ani de la tipărirea Regulamentului de funcţionare al uzinei de apă a comunei Petroşani. Chiar dacă momentul, deosebit de important pentru istoria Văii Jiului, nu a fost marcat (timpul nu e pierdut, desigur) de APA SERV[..]
|
|
Săptămâna trecută, la ieșirea din clădirea Primăriei Uricani, l-am întâlnit, întâmplător, pe ing. Daniel Băescu, șef birou Serviciul Public de Gospodărire. Se putea vedea pe chipul lui că e bucuros, așa că nu m-am sf[..]
|
|
Semne bune se arată dinspre Crividia. Cei care fac zilnic sau destul de des drumul spre acest cartier al Vulcanului spun că starea lui este incomparabil mai bună decât era cu câteva luni în urmă. Cu excepția porțiunii care ține [..]
|
|
Sunt deja câțiva ani buni de când, pe baza unei convenții de parteneriat, Primăria municipiului Vulcan ține aproape de Asociația de Voluntariat „Casa Pollicino” din Petroșani. Este ceva firesc din moment sunt și copii vulcăneni[..]
|
|
Nu am de gând să insist asupra legăturii puternice care se poate realiza, în timp, între om, un câine, o pisică. Treaba asta o cunosc cei care au avut sau mai au în grijă un astfel animal de companie. Printre ei mă număr ș[..]
|
|
Conform unui proiect de hotărâre adoptat în unanimitate de consilierii locali la ultima ședință ordinară de Consiliu Local Petroșani, la finalul acestei luni vor fi organizate la Petroșani „Zilele Municipiului Petroșani”.
[..]
|
|
Săptămâna trecută, o patrulă din cadrul Poliției Locale Petroșani a surprins un grup de 7 tineri în momentul în care aceștia încercau să pătrundă în incinta sediului fantomă al Casei de Cultură a Studenților din Petr[..]
|
|
Odată cu învestirea domnului Spiridon Simion în funcția de consilier local al municipiului Vulcan, a fost nevoie ca domnia sa să fie introdus și în comisia de specialitate în care, până să-i fi intervenit decesul, a activat[..]
|
|