|
Săptămâna trecută, de la ora trei și un sfert în dimineața zilei de vineri, primarul Dănuț Buhăescu a fost mai mult oaspete în propria-i locuință. În ziua aceea a ajuns acasă pe la unsprezece seara și a zăbovit cât s[..]
|
|
Uricaniul cunoaște exact cu ce pagube a rămas în urma potopului din săptămâna trecută.
Primăria și primarul Dănuț Buhăescu n-au avut stare de-atunci. Sprijiniți de importante forțe din cadrul ISU Hunedoara și din primărie, precu[..]
|
|
În vederea execuţiei lucrărilor de reabilitare a reţelelor de apă care fac parte din proiectul ”Reabilitarea rețelelor de apă și canalizare Petrila”, traficul rutier înspre orașul Petrila dinspre zona Jieț, va fi închis [..]
|
|
Județul Hunedoara a fost din nou măturat de ape, ca urmare a fenomenelor hidrometeorologice consemnate cu precădere în zona râurilor Mureş, Strei și Jiul de Vest, precum şi a afluenţilor acestora. A fost cod roșu meteorologic și hidrologi[..]
|
|
După ce o lună de zile s-a stat cu cele două fântâni arteziene în stand-by din cauza ploilor, în sfârșit vremea a permis celor din primărie să se ocupe de ele. Vestea bună ar fi că, dacă vremea bună va fi tot așa, &ici[..]
|
|
Situația operatorului regional de apă și canalizare S.C. Apa Serv Valea Jiului S.A., după dezastrul lăsat de ape săptămâna trecută, și bilanțul pagubelor și costurilor suplimentare ale acestei societăți ne-au fost prezentate miercuri, 1 iul[..]
|
|
La punctul de pe ordinea de zi a ordinarei din 25 iunie în care se vorbesc de toate - și, uneori, degeaba -, doamna consilier local Angela Stoica a felicitat administrația publică locală vulcăneană pentru un fapt care, cel puțin pe mine, m-a nedu[..]
|
|
Cele patru persoane din Vulcan care au dorit să asiste la lucrările ședinței ordinare de la sfârșitul lunii iunie au fost nevoite ca, în prealabil, să facă cerere în scris, pentru a putea fi lăsate în sala de ședințe.
&b[..]
|
|
Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru joi, 2.07.2020, în localitățile:
Petroșani - între orele 8:00 – 20:00.
Zonele afectate: Cartier Aeroport.
Mo[..]
|
|
Vezi format pdf aici
Numele programului: REGIO-PROGRAMUL OPERATIONAL REGIONAL 2014-2020 Titlul proiectului: "REABILITAREA SI DOTAREA UNIVERSITATII DIN PETROSANI"
Beneficiarul: UNIVERSITATEA DIN PETROSANI
Autoritatea de management: MINISTERU[..]
|
|
• A fost activat Planul Roşu de Intervenţie • Îşi va prezenta demisia Samuel Dioane - directorul general CEH? • Intervenţia promptă a medicilor de la SUP
Mina Livezeni a avut parte marți, 30 iunie, de un incident destul de grav[..]
|
|
„Ziarul Văii Jiului” a avut din nou dreptate! În noaptea de 25 spre 26 iunie a plouat mult mai mult decât se vehicula după evenimentele tragice cauzate de revărsările apelor și viiturilor în cele 8 localități și sate apar[..]
|
|
Iluminatul public din Vulcan este în suferință. „Pe zi ce trece el este tot mai deficitar”, a observat consilierul local Anghel în intervenția sa verbală făcută la finalul ședinței de consiliu local din luna iunie.
Aspectu[..]
|
|
Un proiect de hotărâre foarte controversat și discutat în ședința ordinară a Consiliului Local Vulcan din 25 iunie a fost acela „privind aprobarea Actului adițional nr.1/ 2020 la Acordul de parteneriat nr. 27055/26.07.2018”. [..]
|
|
Începem relatarea despre urmările inundațiilor din Aninoasa cu o veste bună: impozanta casă a primarului PSD din Aninoasa, Nicolae Dunca, a rezistat furiei apelor. În câteva imagini se poate vedea cum arăta vineri, după retragerea apel[..]
|
|
După potop a venit pârjolul pentru cei de la Cheile Buții! Nici n-a trecut bine starea de inundații și de viituri, că duminică spre luni noaptea la cea mai veche cabană de la „Cheile Buții” s-a întâmplat nenorocirea, caba[..]
|
|
Familia Costache Hiciu locuiește de-o viață în Valea de Brazi. Are casa și gospodăria vizavi de biserica de-acolo. În noaptea revărsării apelor, 25 spre 26 iunie, a trecut prin momente dificile.
La stânga-mprejur…
Cu pri[..]
|
|
Pandemia bat-o vina! Ea este cauza pentru care au fost oprite lucrările de modernizare a Parcului „Avram Iancu” din Vulcan. Cel puțin acesta a fost motivul invocat de către viceprimarul Pompiliu Barbu când a fost interpelat, pe această t[..]
|
|
În ședința ordinară din luna 28 mai a Consiliului Local Vulcan, președintele de ședință Simion Spiridon, atunci înșurubat în funcție, s-a arătat nemulțumit de explicațiile doamnei director economic referitoare la excedentul cu mi[..]
|
|
Nu-i ședință de consiliu local la care să nu apară un proiect de hotărâre care să se refere la rectificarea bugetului local. Dacă acest lucru nu se petrece la vreo ordinară, atunci, pentru rezolvarea promptă a problemei, se apelează la o șed[..]
|
|
Noaptea de joi (25 iunie) spre vineri (26 iunie) va rămâne ca una dintre cele mai sumbre nopți din Valea Jiului, o noapte de coșmar, când cerul s-a rupt în capătul cel mai de vest al regiunii noastre, la Câmpu lui Neag și Valea de[..]
|
|
A fost nevoie ca două hotărâri de consiliu local votate de către consilierii locali vulcăneni să fie date la întors din cauza, asta trebuie spus, superficialității cu care proiectele lor au fost pregătite în serviciile de specialitat[..]
|
|
Primarul Lucian Resmeriță - la datorie încă din cremenele nopții
La Lupeni, încă de la orele 2,00, tânărul primar Lucian Resmeriță s-a aflat pe străzi. Dimineața la 8,30 l-am găsit tot pe stradă, în imediata apropiere a M[..]
|
|
Peste 400 de pompieri, jandarmi şi poliţişti au acţionat ieri în oraşele Văii Jiului grav afectate de inundaţiile produse de o puternică viitură pe râul Jiul de Vest.
Prefectul judeţului Hunedoara, Vasilică Potecă, s-a deplasat viner[..]
|
|
• Se încumetă vreun organ să deschidă dosare celor care au panicat cu bună știință populația?
Scenariul apocaliptic despre barajul de la Valea de Pești, dat ca „sigur” de niște oameni care nu gândesc, inconștienți[..]
|
|
Actualizare: ELICOPTERUL ISU SURVOLEAZA VALEA JIULUI PENTRU A EVALUA SITUATIA
Nimeni nu mai poate intra sau iesi din Lupeni. Circulatia inspre Petrosani este blocata.
Primarul Lucian Resmerita si angajatii Primariei&nbs[..]
|
|
Blocul 2 de pe strada Aleea Liliacului a fost multă vreme un bloc fantomă. Deși adăpostea o serie de birouri unde își desfășurau activitatea organizații de partid din localitate, de unde și denumirea de la mijlocul anilor 90 de „blocul pa[..]
|
|
Dănuț Buhăescu se gândește serios ca, în exercițiul financiar 2021-2027, să dezvolte un proiect pentru o creșă-grădiniță cu program prelungit. Primarul Uricaniului știe că există un număr mare de părinți cu copii care au nevoie de[..]
|
|
Ceva nemaiîntâlnit de luni bune. Deși doar cu șase puncte la ordinea de zi, cărora li s-a adăugat, ulterior, prin votul aleșilor locali, și cel de „Diverse”, ședința ordinară, începută la ora 11.00 a zilei de joi, 25 iu[..]
|
|
Aflat pe teren să urmărească stadiul lucrărilor la parcările începute, vorbim de cele cinci parcări pe care primăria le execută cu bani de la bugetul local și care în vara asta trebuie finalizate, primarul Petroșaniului a constatat joi, [..]
|
|
Angajații primăriei, sub coordonarea directă a primarului Tiberiu Iacob-Ridzi, au atacat mai multe zone ale Petroșaniului, continuând seria de lucrări de vară de curățenie, înfrumusețare și întreținere a localității.
Î[..]
|
|
Centrul vechi al orașului Uricani și centrul vechi al Vulcanului au ceva în comun. Ambele datează cam de la mijlocul secolului trecut, blocurile de locuințe construite aici fiind în stilul barocului sovietic. Solide, cu pereți de-o jumătate [..]
|
|
Într-o societate cât de cât așezată, drumul care duce la gară, nu la lună și la soare, drumul principal din Colonie, Cuza Vodă, nu ar trebui să constituie un subiect de discuție sau dispută politică. Măcar pentru faptul că duce l[..]
|
|
Câteva vești bune pentru petroșeneni au fost transmise miercuri, chiar în ziua Sfântă de Sânziene de către primarul Petroșaniului, Tiberiu Iacob-Ridzi, în cadrul unei conferințe de presă.
Cerere la CNI pentru reabilit[..]
|
|
Miercuri, 24 iunie, începând cu orele 14,00, în sala de ședințe a Primăriei municipiului Petroșani a avut loc un nou workshop, după cel de săptămâna trecută de la Petrila, pe subiectul elaborării Strategiei de Dezvoltare a Vă[..]
|
|
Din ianuarie 2018 de la demararea lui, ZVJ a scris de proiectul „BAHTALO”. Ținând cont de amploarea proiectului dar și de impactul său pentru populația săracă din Lupeni nici nu a fost de mirare să tot scriem. La finalul acestui an, p[..]
|
|
Ca în oricare primărie, Oficiul de Stare Civilă are importanța-i care nu-i poate fi pusă în discuție. Și la Uricani, ca să fie legal, fiecare act emis de către acest oficiu trece, mai întâi, neapărat pe sub ochii primarului, d[..]
|
|
Pe la sfârșitul lui ianuarie, undeva înainte să se arate pandemia, s-a petrecut o minune în Parcul „Avram Iancu” din Vulcan. Ca din senin, parcă, după ani și ani de așteptări, au apărut utilaje și lucrători care au &ici[..]
|
|
Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru miercuri, 24.06.2020, în localitatea:
Petrila - între orele 10:00 – 15:00.
Zonele afectate: Cartier Brătianu.
Motivu[..]
|
|
De la începutul lunii iunie, odată cu aprobarea, în mai, a proiectului de hotărâre care se referea la această chestiune, vulcănenii sunt obligați să meargă la primărie, „pentru înregistrarea, evidența și radierea vehicu[..]
|
|
Repartizarea locuințelor din fondul locativ de stat și a celor sociale este o chestiune delicată pentru orice primărie. De oriunde ar fi ea. Și, cum și la Uricani cererile de locuințe care așteaptă să fie rezolvate este mare, Dănuț Buhăescu este [..]
|
|
După mult timp, haitele de câini au început să terorizeze petroșenenii. O problemă care fusese rezolvată, a revenit în comunitate. Primarul Tiberiu Iacob-Ridzi nu stă cu brațele încrucișate, ci caută soluții.
Primarul Ti[..]
|
|
• Doar 40-45% dintre persoanele juridice au achitat taxele şi impozitelor locale • Termenul de plată pentru plata taxelor şi impozitelor locale cu bonificaţie de 10% a fost prelungit până la 30 iunie 2020!
Luni, 22 iunie, Alin Gal, [..]
|
|
Uricaniul este ultima localitate din vestul Văii Jiului care a aderat la recent înființatul ADI de Gestionare a Câinilor fără Stăpân. Structură județeană cu care, mai întâi, au încheiat contracte primăriile din Vul[..]
|
|
Viceprimarul Pompiliu Barbu a exclus categoric posibilitatea ca un vulcănean care a primit o locuință din fondul locativ de stat, după care a renunțat la ea, să mai poată primi o alta. În plus, vicele a mai precizat că listele de acordare a locu[..]
|
|
Finalizarea lucrărilor de modernizare și reabilitare a Stației Taia din Petrila ar putea rezolva chestiunea turbidității și problemelor de la această stație.
Mai modernă decât stațiile Valea de Pești și Jieț
Acest lucru ne-a fo[..]
|
|
În partea a doua a conferinței de presă organizată săptămâna trecută la sediul din Petroșani a consiliului județean, administratorul public al județului a răspuns întrebărilor jurnaliștilor.
Mai afectate, după ploile intens[..]
|
|
Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru luni, 22.06.2020, în localitatea:
Lupeni - între orele 8:00 – 16:00.
Zonele afectate: Cartier Braia.
Motivul restr[..]
|
|
Varianta pdf aici
Numele programului: Regio-Programul Operational Regional 2014-2020 Titlul proiectului: „Îmbunătățirea calității vieții populației din orașul Petrila etapa II"
Beneficiarul: UAT Orasul Petrila
Autoritatea de man[..]
|
|
Varianta pdf aici
Numele programului: Regio-Programul Operational Regional 2014-2020 Titlul proiectului: " Imbunătățirea calității vieții populației din orașul Petrila etapa I "
Beneficiarul: UAT Orasul Petrila
Autoritatea de manage[..]
|
|
• Coronavirusul loveşte puternic încasările APA SERV • Încasările de la asociaţii au scăzut cu 55% • Cetăţeni, plătiţi-vă apa consumată!
Situația alimentării populației din cauza precipitaților, restri[..]
|
|
Joi, 18 iunie, administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, a susținut o conferință de presă la sediul consiliului județean din Petroșani. În prima parte a conferinței a tratat câteva subiecte legate administrativ de [..]
|
|
Exercițiul financiar european 2021 – 2017 se apropie, iar primăriile din Valea Jiului nu vor ca acesta să le prindă nepregătite. Săptămâna trecută, ADR Vest le-a solicitat administrațiilor publice locale să-i trimită fișele de pr[..]
|
|
Din 10 iunie plouă în Valea Jiului zi de zi și aproape noapte de noapte. Nici în această săptămână lucrurile nu s-au schimbat. Din contră, ploile au fost și mai multe.
Medie de peste 100 l/ mp în șapte zile și debit[..]
|
|
Tot răul spre bine. Vorbesc despre controlul prin surprindere pe care inspectori de la Protecția Consumatorului l-au făcut, la sfârșitul lunii mai, prin piețele agroalimentare din Valea Jiului. Controale care, pentru unii administratori de piețe, [..]
|
|
Situație destul de complicată pentru zece familii din Bănița, care riscă oricând să rămână izolate. Este vorba de o alunecare de teren datorată ploilor ce cad neîncetat de 10 zile în comuna de lângă Petroșani.
&Ic[..]
|
|
Ședințele unui consiliu local sau județean sunt conduse de către un președinte de ședință. În cazul celor locale, mandatul unui președinte este de trei luni. Conform legii, el este jupân de jupân în adunările lunare ordinare,[..]
|
|
Ultima investiție pe partea de infrastructură la cel mai mare proiect european pe linie de cultură din Valea Jiului, reabilitarea și modernizarea Muzeului Mineritului, investiție totală de un milion de euro, a fost finalizată cu succes.
Este vorba[..]
|
|
În ediția de ieri a ziarului nostru v-am prezentam pe larg aspecte de la seminarul organizat de ADR Vest în Sala Senatului din cadrul Universității Petroșani, unde discuțiile s-au axat pe tot ceea ce înseamnă ITI, viitoarea Strategie d[..]
|
|
Casele cu un etaj din Aninoasa, de pe strada Libertății, construite în 1895 și care prezentau un real pericol pentru viețile a sute de aninoseni ce locuiesc în ele, mai ales în ceea ce priveau acoperișurile, dar și structurile de rezis[..]
|
|
La ultima ședință de consiliu local vulcănean, Florin Govor de la „Plus+” i-a pus primarului câteva întrebări la care Gheorghe Ile a dat și răspunsuri detaliate, și nu prea.
Prima chestiune
s-a referit la strada Crividia[..]
|
|
Veștile date de primarul Lupeniului, Lucian Resmeriță, la începutul acestei săptămâni sunt foarte bune, despre proiectul depus de către Primăria municipiului Lupeni legat de Spitalul Municipal Lupeni la Ministerul Fondurilor Europene, &icir[..]
|
|
Orice leu contează pentru pensionarii care au a zecea parte dintr-o pensie specială de șapte mii de lei. Am dat doar un exemplu, fiindcă aceea a unui anonim truditor de rând poate fi și de douăzeci sau treizeci de ori mai mică. Astfel că un asem[..]
|
|
Seminarul „Oportunități de Dezvoltare pentru Valea Jiului în perioada 2021-2027”, organizat de ADR Vest, desfășurat luni, 15 iunie, în Sala Senatului din cadrul Universității din Petroșani, i-a adus în prim-plan pe lâ[..]
|
|
Este clar că începe pe față campania electorală și lupta politică! După ce primarul Petroșaniului a revenit cu ideea de acum câțiva ani, „Valea Jiului un singur oraș”, ani în care unii primari ai Văii Jiului erau atunc[..]
|
|
Doamna consilier local Eugenia Bărbiță a rămas dezamăgită când i s-a precizat că magistralul proiect de sistematizare a iluminatului public din Vulcan nu are în vedere deloc asigurarea unui iluminat corespunzător printre blocurile de locui[..]
|
|
În ședința ordinară din luna mai, consilierii locali vulcăneni au aprobat două proiecte de hotărâre referitoare la investiția ”Modernizarea Sistemului de Iluminat Public în Municipiul Vulcan”. Una vizează aprobarea bugetu[..]
|
|
O veste absolut tristă îndoliază în aceste momente sufletele petrilenilor, ale tuturor celor care trăim în Valea Jiului și nu numai: a trecut în lumea celor drepți penultimul veteran de război din Petrila și din Valea Jiului, cp[..]
|
|
Vineri, 12 iunie, în Sala Galbenă din cadrul Primăriei municipiului Petroșani, primarul Tiberiu Iacob-Ridzi a organizat o conferință de presă. Alături de primar a fost și doamna Paulina Dragoș, director în cadrul primăriei. Deloc î[..]
|
|
Miercuri, 10 iunie, am stat de vorbă mai puțin ca de obicei cu Dănuț Buhăescu. Asta, fiindcă primarul de la Uricani a trebuit să facă un drum până la Petroșani și, apoi, să ajungă la Vulcan. Municipiu în care urma să aibă loc o nou[..]
|
|
În cadrul unei conferințe de presă, finalul săptămânii trecute, primarul Tiberiu Iacob-Ridzi a ținut să transmită alte câteva informații, în afară de cele legate de cele patru proiecte propuse și prezentate într-un ampl[..]
|
|
Să fiu contrazis dacă greșesc. La Dănuț Buhăescu intră cine vrea. Între orele 11.00-13.00, așa cum au fost programate audiențele de când cu pandemia de covid, nu-i zi în care, pe hol, să nu dai peste câteva persoane care așt[..]
|
|
Controlul inopinat de la sfârșitul lunii trecute, efectuat de către o comisie formată din inspectori de la Protecția Consumatorului din Petroșani și Deva, printre care s-a aflat și un secretar de stat, i-a cam băgat în doliu, cu o excepți[..]
|
|
În dimineața zilei de miercuri, 10 iunie, domnul Teodor Mangu, președintele filialei Hunedoara a Partidei Romilor Pro-Europa, a poposit, preț de câteva ore, la Primăria orașului Uricani. Ajunsese aici după un parcurgerea unui itinerar care a[..]
|
|
Nu e mult de scris și nici de comentat. Cele două fotografii sunt făcute duminică după amiază pe zona spațiului verde din apropierea Prelatei Verzi din piața agroalimentară vulcăneană. Loc intens circulat în cursul săptămânii ș[..]
|
|
Strada Prundului din cartierul cu același nume este una din străzile reabilitate în Petrila în actualul mandat al primarului Vasile Jurca, printr-un program cu bani asigurați de guvern. Cititorii ziarului nostru își aduc probabil aminte [..]
|
|
Joi, 11 iunie, am ajuns și în Cartierul Prundului din Petrila, după mai multe solicitări mai vechi ale unor petrileni adresate ziarului nostru. Cartierul arată acum relativ bine spre foarte bine în urma lucrărilor de reabilitare a străzilor [..]
|
|
După ce, de curând, Primăria municipiului Petroșani a montat la locul de joacă pentru copii din Parcul Central „Carol Schreter” un joc nou și complex, începând de joi, 11 iunie, s-a trecut la montarea unui covor artificial p[..]
|
|
Pdf-ul comunicat aici
REGIO – PROGRAMUL OPERATIONAL REGIONAL 2014-2020
AXA PRIORITARA 3 - Sprijinirea tranzitiei catre o economie cu emisii scazute de carbon
PRIORITATEA INVESTITIEI 3.1- Sprijinirea eficientei energetice, a ge[..]
|
|
Recentele modificări legislative în domeniul transportului public de persoane au generat noi reguli. Pentru o cât mai corectă interpretare a noilor reglementări, operatorii de transport din județul Hunedoara au avut o primă întâln[..]
|
|
• Conform primarului Tiberiu Iacob-Ridzi, pe lângă cele două străzi pentru care s-a semnat contractul, urmează extinderea și pe alte cinci-șase străzi mai micuțe din Colonie, printre care și strada Oltului!
Exact înainte de inst[..]
|
|
Și dacă într-un material publicat tot azi de ZVJ am amintit de strada Oltului din „Colonia” Petroșani, ei bine, din ceea ce am văzut acolo miercuri, 10 iunie, vom aminti aici. Mai exact vom vorbi despre iluminatul stradal de pe strada re[..]
|
|
Marți, 9 iunie, primarul Tiberiu Iacob-Ridzi a fost prezent în Capitală, unde a avut întâlniri cu primul-ministru Ludovic Orban și cu vicepremierul Raluca Turcan, precum și o întâlnire de lucru la Guvernul României, &ic[..]
|
|
E normal ca un primar să știe tot ce se petrece în localitatea pe care o diriguiește. Așadar, cel puțin în ceea ce mă privește, nu mă mai mir atunci când, intrând în biroul lui Dănuț Buhăescu, îl găsesc pe acest[..]
|
|
Lucrările de modernizare a Aleii Muncii din Vulcan sunt în mare parte finalizate. Dacă ar fi să dau un procent după cum arată acum această arteră de circulație, aș zice că undeva aproape de nouăzeci la sută. Sau chiar peste. Ceea ce, la o pr[..]
|
|
Ținând cont că Petroșaniul este o localitate destul de întinsă și cu multe zone verzi între blocuri dar și în multe zone publice, dar și de faptul că, inevitabil, există zone unde trebuie cosită iarba poate și de 3-4 ori pe [..]
|
|
Lucrurile încep să se schimbe în bine, cu 180 de grade, pe strada Carpați din Petroșani. Firma care se ocupă de lucrările de apă și canalizare pe proiectul integrat al Apa Serv Valea Jiului de vreo câteva săptămâni a înc[..]
|
|
Mai mulți cetățeni de pe strada Slătinioara ne-au solicitat încă de săptămâna trecută să ajungem și pe strada lor. Am ajuns marți, 9 iunie.
Vor drum și ei, ca la oraș
„Vrem și noi să vedeți că nici acum nu asfaltează[..]
|
|
Știți vorba aceea că nu există copil cuminte și babă frumoasă. În primul caz e vorba, desigur, despre acea necumințenie, să-i zic așa, acceptată, peste care se trece ușor cu vederea. Aceasta este, însă, de departe, de neimaginat faț[..]
|
|
Pățania recentă a unui vulcănean, soldată, din fericire, cu urmări nu prea grave, arată că mai e cale lungă până când asistența medicală oferită de instituția spitalicească din municipiul Vulcan să redevină la complexitatea celei [..]
|
|
Miercuri, 3 iunie, administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, a susținut la sediul biroului teritorial al consiliului județean, din Petroșani, o conferință de presă. Subiectele discutate au fost diverse, pe linie administrativă dar [..]
|
|
În ședința ordinară din iunie a Consiliului Local al orașului Uricani va fi pus în discuție și dezbătut un proiect de hotărâre care-i va bucura negreșit pe administratorii uricăneni de societăți comerciale.
Ideea acordării
[..]
|
|
Străzile 1 Mai și revoluției și trotuarele aferente lor din Uricani arată super după ce ele au fost, practic, sfârtecate, pentru a fi introduse noile rețele de apă potabilă și de canalizare. Și, trebuie să se țină seama, ele nu au fost &ic[..]
|
|
Acum o săptămână primarul Tiberiu Iacob-Ridzi ne anunța faptul că au început lucrările la prima parcare din cele cinci anunțate de primărie, cu bani de la bugetul local, pentru acest an. Joi, 4 iunie, de la edilul Petroșaniului aflăm ves[..]
|
|
O veste bună pentru toți cei din Petroșani care au acasă lucruri vechi și doresc să scape de ele, fără risc de a fi amendați de cei de la Mediu, ne-a fost dată joi, 4 iunie, de către Arthur Ambruș, șeful Compartimentului de Mediu din cadrul prim[..]
|
|
Diferență ca de la cer la pământ între cele două telefoane primite ieri și alaltăieri de la două persoane din Primăria municipiului Vulcan. Diferența nu e doar în ce privește convorbirile, ci și între cele două persoane ca [..]
|
|
Lucrările de întreţinere şi protecţie efectuate pe porţiunea din judeţul Hunedoara a Drumului Naţional 7A continuă şi se află în graficul stabilit la începutul anului.
Vasilică Potecă, prefectul judeţului Hunedoara, c[..]
|
|
La ultima ei prestație din actualul mandat ca președinte de ședință, doamna consilier local Angela Stoica a primit foarte multe aprecieri pe contul ei de Facebook chiar în timpul desfășurării ordinarei din 28 mai. Asta, fiindcă, încă de [..]
|
|
De la începutul acestei săptămâni se muncește din nou la viitoarea Grădiniță nr. 4 din cartierul Coroești al Vulcanului. După câteva luni bune în care, pe șantier, nu a putut fi văzută umbră de constructor, treaba a fost re[..]
|
|
Printre apărătorii „conurbației” în zona noastră nu sunt doar primarul Tiberiu Iacob-Ridzi sau tânărul liberal Adrian David. O voce puternică, venită direct din stradă, este și cea a petroșeneanului Romulus Burdan, cunoscut f[..]
|
|