|
Vă promiteam în ediția de ieri că vă vom prezenta și răspunsul la întrebările adresate de Ziarul Văii Jiului celor din Comisia Economică a Senatului la conferința de presă de la Uzina Paroșeni, acolo unde s-a dezbătut aprins, peste do[..]
|
|
A fost foarte bună ideea aceea cu amenajarea, în iulie, a câtorva cișmele pe Bulevardul Mihai Viteazul din Vulcan, a căror utilitate s-a văzut imediat, mai ales că, atunci, era caniculă.
Îmi amintesc
că despre el[..]
|
|
Balul Bobocilor de la Liceul Tehnologic ,, Retezat “ Uricani se va desfășura anul acesta cu tema ,,A failed mission” și va avea loc vineri, 04 noiembrie, ora 16.00, la Casa de Cultură Uricani. Balul este organizat de elevii clasei a XII-a A, &[..]
|
|
Înghesuială mare miercuri dimineața în sala de ședințe de la Uzina Paroșeni, acolo unde au ajuns, la invitația senatorului social-democrat, Cristian Resmeriță, o parte din membrii Comisiei Economice din Senatul României, în fru[..]
|
|
Având în vedere creșterea numărului de solicitări depuse la punctul de lucru secundar din Petroșani al „Serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor&rd[..]
|
|
La ordinea de zi a ședinței de joi, 29 septembrie, a Consiliului Local Vulcan a apărut un proiect de hotărâre care a vizat „completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 9/2022, pentru demararea procedurilor legale de atestare a municipiu[..]
|
|
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă organizează, în data de 14 octombrie 2022, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți.
Evenimentul are ca scop facilitarea accesului absolvenților la locurile de muncă disponibile și inte[..]
|
|
Lucrurile merg mai repede, decât și-ar fi imaginat careva, dovadă că Dănuț Buhăescu nu aruncă vorbe-n vânt. Vineri, 30 septembrie, la București primarul orașului Uricani a semnat, la Ministerul Dezvoltării, contractul de finanțare[..]
|
|
Astăzi, a avut loc ședința lunară a Comisiei de Dialog Social Hunedoara, întâlnire condusă de Lorincz Szell, subprefect al județului Hunedoara.
La lucrările comisiei au participat și subprefectul Gheorghe Bogdan Urdea și I[..]
|
|
Vești bune de la recentul Campionat Național de Dans Sportiv de la Baia Mare, informează pagina de Facebook a clubului CSM Deva.
Perechea compusă din Brigita Marina și Andrei Stoica, sportivi legitimați la CSM Deva, au obținut locul al doilea la Clas[..]
|
|
În luna septembrie a.c., specialiştii Inspecţiei de Prevenire din cadrul I.S.U. Hunedoara au desfăşurat 54 de activităţi de informare şi educaţie preventivă în unități de învățământ dar și la operatori economici di[..]
|
|
Reprezentanți ai tuturor Direcțiilor de Sănătate Publică din țară participă, în aceste zile, la un seminar de instruire ce se desfășoară la Orăștie.
La deschiderea cursurilor, prefectul județului Hunedoara, Că[..]
|
|
Un mic savant care seamănă foarte mult cu Albert Einstein (când era ceva mai tânăr decât îl ştim noi cu toţii din imaginile de epocă) înveseleşte de acum clădirea Şcolii nr. 7 de pe strada 1 Decembrie 1918 (f[..]
|
|
Dovadă concretă a faptului că, atunci când e vorba de școli și de copii, spusele și promisiunile lui Dănuț Buhăescu nu conțin nici cea mai mică urmă de gargară. Pentru el cuvântul e cuvânt, iar realizarea proiectelor asumate con[..]
|
|
Din câte am mai aflat, au fost negocieri intense între cei din conducerea Asociației Pensionarilor Valea Jiului și secretarul de stat de la Ministerul Energiei, Pavel Casian Nițulescu, pentru ca acesta din urmă să fie prezent în sală l[..]
|
|
Întâmplarea petrecută undeva la orele amiezii ale zilei de vineri, 28 septembrie, nu s-ar fi petrecut dacă nu ar fi existat bazinele, celebrele vălaie, cu care a fost împopoțonat, de-a lungul și de-a latul, Bulevardul Mihai Viteazul din[..]
|
|
Este un prilej bun să recunoaștem că indiferent dacă vorbim despre o pisică, un câine, un hamster sau o broască țestoasă, aceste suflete reușesc întotdeauna să ne aducă zâmbetul pe buze, chiar și în cele mai nefavorabile zi[..]
|
|
În ultimele 72 de ore, echipajele operative din cadrul ISU Hunedoara au fost prezente la datorie pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență.
Astfel, paramedicii[..]
|
|
Ceea ce se dorea a fi o mică excursie, un weekend liniștit și relaxant cu familia, s-a transformat în câteva secunde într-o acțiune rapidă, fermă și asumată pentru un coleg de la ISU Hunedoara. Trecerea, într-o clipită, d[..]
|
|
A 74-a deschidere de an universitar la Petroșani a reunit în aula Universității de pe Dealul Institutului sute de cadre didactice, studenți, inclusiv bobocii din anul I, precum și o serie de invitați din lumea administrației publice locale și ju[..]
|
|
Primăria orașului Uricani dispune de șase polițiști locali. Puțini, dar buni, vorba cântecului. Aceștia își rezolvă sarcinile de serviciu pe care le au și, în diferite situații, colaborează strâns cu colegii lor de la nați[..]
|
|
Viceprimarul orașului Uricani, Corneliu Braia, consideră că închiderea mineritului din orașul Uricani a afectat cetățenii și administrația locală din mai multe puncte de vedere și susține că turismul și alte investiții pe linie economică [..]
|
|
După recomandarea adresată managerului public, Dan Constantin Marinescu și-a făcut cunoscută demisia din funcția de consilier local USR al municipiului Vulcan.
El și-a motivat demersul
prin aceea că, înainte de alegeri, &ic[..]
|
|
O secvență mai aparte s-a petrecut, joi, 29 septembrie, la sfârșitul ședinței de consiliu local. Profitând de faptul că în sală se afla și managerul public Marius Daci, consilierul local Dan Constantin Marinescu i-a cerut explicații[..]
|
|
Șeful SHI Petroșani, inginerul Sorin Corici ne-a informat faptul că în această săptămână o delegație de specialiști în managementul apei din Regatul Țărilor de Jos (Olanda) și reprezentanți ai Apelor Române au vizitat obie[..]
|
|
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) își exprimă îngrijorarea profundă cu privire la numărul ridicat de suspiciuni de plagiat care planează asupra persoanelor aflate la conducerea țării.
 [..]
|
|
În 17 septembrie, când, de fapt, a căzut ”Ziua Mondială a Curățeniei”, vremea nu a fost favorabilă deplasării în natură, a plouat toată ziua, așa că, la Uricani, acțiunea ”Hai, s-o facem!” (”Let s do [..]
|
|
Ziua Internațională a Vârstnicilor, 1 octombrie, a fost marcată duminică și de către Asociația Pensionarilor Valea Jiului, printr-o întâlnire cu prezență record în noua sală de ședințe de la Casa de Cultură „Ion Dul[..]
|
|
Vezi comunicat detaliat aici
Ministerul Dezvoltării, Lucrärilor Publice și Administratiei în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operational Capacitate Administrativä Municipiul Lupeni în calitate de b[..]
|
|
La Uricani, ca și în alte localități ale Văii Jiului, problema locuințelor este departe de a fi complet rezolvată. Cereri sunt îndeosebi pentru apartamentele din fondul de stat și cele sociale. Nu duc lipsă de solicitanți nici cele din bl[..]
|
|
După ce a ieșit din PSD și a pierdut alegerile în 2020 la fotoliul de primar, cochetând ulterior cu alte partide, fostul primar al Comunei Bănița, Ionel Burlec, și-a readus aminte de „prima iubire” și a revenit spectaculos &icir[..]
|
|
Continuă seria întâlnirilor din Valea Jiului dintre reprezentanții administrațiilor locale și județene și ai prefecturii cu diverși oficiali din cadrul ministerelor, sau ai ADR Vest pe subiectul „finanțarea și implementarea Programu[..]
|
|
În ședința ordinară din august, Consiliul Local Vulcan a aprobat hotărârea „privind încheierea unui contract de prestări servicii între UAT municipiul Vulcan și Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Bănicea[..]
|
|
Într-o nouă zi dedicată mișcării, dinamismul, energiei și bucuriei din Săptămâna Europeană a Sportului (inițiativă a Comisiei Europene), adrenalina a fost la cote maxime. Iar zeci de hunedoreni de toate vârstele au rezistat cu stoi[..]
|
|
Ca toată lumea în această perioadă grea, și bisericile ortodoxe de pe cuprinsul patriei trec prin această criză energetică cu facturi mari la electricitate și gaz, acolo unde există centrale pe energie electrică sau gaz, sau la achiziționarea[..]
|
|
Săptămâna viitoare, luni 3 octombrie, Universitatea din Petroșani va deschide în mod oficial noul an universitar. Pe lângă studenții din Valea Jiului și din județ, dar și din celelalte județe apropiate județului nostru, printre &bd[..]
|
|
Marți, în jurul orelor amiezii, Vulcanul a vuit de sunetul sirenelor emanate de dispozitivele autospecialelor de pompieri, celei a SMURD și ale mașinilor de poliție care se îndreptau spre cartierul Micro 3 B (Dallas). Era clar că se înt[..]
|
|
Pe strada Jiului din Vulcan, muncitorii au terminat ce au avut de reparat după alți colegi de-ai lor. Au decopertat carosabilul pe unde a fost montată conducta de canalizare, au așternut material corespunzător, l-au tasat, după care au pus un nou strat [..]
|
|
Aproape 150 de elevi, care studiază turismul în școlile din județul Hunedoara, au răspuns invitației DGAMPT Hunedoara de a sărbători această zi specială în Cetatea Dacică Sarmizegetusa Regia.
La nivel mondial, tema aleas[..]
|
|
O întâlnire a avut loc marți 27 septembrie în Sala de Marmură a Primăriei municipiului Petroșani. Cei de la Banca Mondială, în relația cu România, s-au aflat pentru câteva ore la Petroșani, unde au avut un dialog cu [..]
|
|
Un apel primit la 112, luni, în jurul orei prânzului, i-a pus în mișcare pe polițiștii din Vulcan, și pe cei naționali, și pe cei locali, și pe un echipaj de paramedici de la SUMRD. Îmbarcați în autoturismele și autospec[..]
|
|
♦ Votul senatorilor social-democrați și ai UDMR n-a fost de-ajuns! ♦ În privința minelor Lonea și Lupeni, „ZVJ” a avut dreptate: acestea au fost și rămân pe program de închidere ♦ Termocentrala Paroșeni a[..]
|
|
Am relatat despre modul în care Dănuț Buhăescu a reușit să rezolve banii pentru ceea ce mai e de făcut la noua grădiniță din centrul civic al orașului Uricani. El nu s-a dat la o parte, fiind vorba de școli și de copii, să amâne alte [..]
|
|
Salvital Hunedoara participă, în această săptămână, la acțiuni dedicate Zilei Mondiale a Inimii și Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice. Acțiunile sunt realizate cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara.
DEVA,[..]
|
|
Tatăl Gheorghe, fiul George. Pentru cel dintâi o etapă se încheie, însă nu înainte de a transmite pasiunea și iubirea pentru uniforma militară fiului său.
Într-o ședință de tragere cei doi s-au întâ[..]
|
|
Deși ne aflăm pe final de an, iar bugetul local al fiecărei primării e tot mai subțire, cei din Executivul Primăriei municipiului Petroșani au găsit resurse să mai sprijine două evenimente. Consilierii locali și-au dat acordul la ședința ordinar[..]
|
|
O inițiativă de acum trei ani are șanse mari să se realizeze la Uricani. Dănuț Buhăescu spune că „au fost făcute eforturi extraordinare, pentru a se obține această finanțare, iar acum se așteaptă normele metodologice, pentru aplicarea prog[..]
|
|
Selectarea deșeurilor menajere și containerele cu cartelă, denumite plastic „insule ecologice digitalizate” printr-un Program cu fonduri europene derulat prin Ministerul Mediului prin PNRR, au intrat și în atenția edililor petroșeneni.[..]
|
|
„Lucrările la canalizare se apropie de sfârșit, spunea Cristian Merișanu la ședința ordinară din august, iar noi trebuie să fim atenți să nu rămână nimic în urmă”. Nimic însemnând, desigur, lucru făcut de[..]
|
|
Duminică, 25 septembrie, un caz șocant ne-a atras atenția la Petroșani. O femeie ce are casă în cartierul „Colonie”, încărcată de plase pline cu produse de toamnă, achiziționate de la piața din apropiere, a căzut pe scările[..]
|
|
Șeful ANAF, Lucian Heiuș a participat în această dimineață la ședința de deschidere a misiunii de asistență tehnică a Fondului Monetar Internațional în România, alături de reprezentantul FMI, Cameron Smith.
Întâl[..]
|
|
Exact în ziua în care s-au împlinit 32 de ani de la înființarea primei echipe S.M.U.R.D., paramedicii Detașamentului de Pompieri Orăștie, alături de Salvamont Hunedoara au avut parte de o intervenție contra cronometru, pentru sal[..]
|
|
Primarul orașului Petrila, Jurca Vasile, Consiliul Local și Primăria orașului Petrila, în colaborare cu Centrul de Cultură și Artă a județului Hunedoara și Casa de Cultură "Ladislau Schmidt" din Petrila, vă invită la Festivalul int[..]
|
|
Trei voci autorizate din Valea Jiului sunt de părere că trebuie ca lucrările hidrotehnice de pe Defileul Jiului să fie reluate, în condițiile în care ele sunt începute încă din anul 2004 și azi finalizate în proporție de [..]
|
|
Sunt zone ale Vulcanului în care locuitorilor li s-a urât de când așteaptă să aibă în gospodării gaz metan. Promisiuni au fost în fiecare an, dar, de fiecare dată, edilii au rămas repetenți în a le materializa.
[..]
|
|
„Adunarea Momârlanilor”, a doua ediție, organizată de Primăria municipiului Petroșani, s-a încheiat duminică, după trei zile în care petroșenenii au putut să se distreze în centrul civic al localității, dar și s[..]
|
|
Așa cum ziarul nostru a prezentat din timp programul, la finalul săptămânii trecute, sâmbătă, 24 septembrie, a venit rândul Petroșaniului să bifeze o manifestare în cadrul Zilelor Maghiare ale județului Hunedoara, acțiune orga[..]
|
|
Dănuț Buhăescu s-a ținut de cuvânt în ceea ce privește noua grădiniță din vecinătatea blocului 13 din Uricani, așa că activitatea de educație a preșcolarilor a început să se desfășoare, și aici, odată cu deschiderea noului [..]
|
|
Mâine, în Pasul Vâlcan se va da startul unei competiții sportive ajunse la a opta ediție. Este vorba despre semimaratonul organizat cu ocazia Zilei Mondiale a Turismului și inclus în manifestarea „Castelul din Carpați&r[..]
|
|
Miercuri, 21 septembrie, s-au consumat ultimele ore ale trecerii pe acest pământ a profesorului Francisc Czimbalmoș. La capela „Ultimul Popas” din Vulcan a avut loc slujba de înmormântare, urmată de drumul fără de înto[..]
|
|
Târgul anual de produse tradiționale de la Petroșani și-a schimbat de vreo doi ani numele în „Adunarea Momârlanilor”. Asta de când cu brandul „Ținutul Momârlanilor”, agreat și votat de toate consiliil[..]
|
|
În partea a doua a conferinței de presă desfășurate miercuri, 21 septembrie, despre care am scris pe larg în ediția de ieri, senatorul Cristian Resmeriță a răspuns întrebărilor puse de jurnaliști.
Referitor la ce f[..]
|
|
Primăria Vulcan este sigură pe cele 16,5 milioane de lei pe care le are de primit pe Programul Saligny, numai că există o problemă majoră în ceea ce privește modul de utilizate a banilor.
Milioanele
se pot lua numai dacă ex[..]
|
|
Lucrările de modernizare a drumurilor vicinale sunt departe de a se fi încheiat la Uricani. Încă două loturi de asemenea căi de acces spre gospodăriile aflate mai departe de șoseaua națională vor fi puse la punct și asfaltate.
[..]
|
|
Primarul Lucian Resmeriță ne-a informat că Lupeniul a depus un proiect care vizează construcția a 50 de „insule ecologice digitalizate”, cu o valoare totală de peste 2,7 milioane lei.
„Primăria municipiului Lupeni a d[..]
|
|
Dănuț Buhăescu are un motiv temeinic, ca să fie bucuros. O spune chiar el de ce: „Cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara am reușit să obținem bani pentru două obiective importante deja începute în Uricani”. Astăzi, voi r[..]
|
|
Afirmația îi aparține lui Cristian Merișani și, prin ea, primarul a încercat, din nou, să justifice întârzierea care se tot întinde în ceea ce privește inaugurarea bazinului de înot din municipiu.
[..]
|
|
Un fapt care devine foarte îngrijorător este conducerea autoturismelor de către tineri drogați. Vă prezentăm câteva informații transmise în doar câteva zile, consecutive, de purtătorul de cuvânt al IJP Hunedoara, comisarul[..]
|
|
• Apa Serv „Valea Jiului” va ieftini apa?
A plouat în Vale în ultimele săptămâni mai ceva ca-n poeziile lui Bacovia. Doar săptămâna trecută, în zona de vest a Văii Jiului, la Valea de Peșt[..]
|
|
Salvatorii hunedoreni au gestionat în ultima săptămână 353 de misiuni și intervenții.
Majoritatea situațiilor de urgență – 269 - au fost pentru acordarea primului ajutor specializat persoanelor aflate în dificultate.
Det[..]
|
|
• Bilă albă pentru constructorul care se ocupă de cele 73 de unități locative sociale din clădirea dezafectată de lângă primărie
Constructorul unui bloc social din Aninoasa întârzie lucrările din l[..]
|
|
Treabă bună cu - în acest caz chiar se poate spune așa - modernizarea drumului Dealu Babii – Merișor. Asta, fiindcă locuitorii din Vulcan, cei din Lupeni sau Uricani care vor să ajungă la Deva nu mai sunt nevoiți să facă ocolul prin Petr[..]
|
|
Primarul Lucian Resmeriță dorește ca prin PNRR Primăria Lupeni să rezolve cât mai multe proiecte pentru localitate. Foarte multe chiar, așa cum a declarat de mai multe ori în ultimul an și așa cum ne-a spus și nouă.
&Ic[..]
|
|
Miercuri, 14 septembrie, Dănuț Buhăescu i-a convocat pe membrii Consiliului Local Uricani la o ședință de îndată în care urma să se ia o hotărâre de mare însemnătate pentru realizarea unui demers la care s-a gândit și [..]
|
|
Discuția despre parcări a venit firesc, din moment ce de curând primarul Lucian Resmeriță a anunțat că primăria s-a apucat de o nouă parcare mare, asta după ce în ultimul an Primăria Lupeni a amenajat peste 1.000 de locuri de parcare.
[..]
|
|
O plimbare cu mașina pe Maleia aduce șoferilor mai mulți nervi decât relaxare, dar și multă nesiguranță din cauza acelor capace de canalizare, mai ales la urcare înspre telescaun sau înspre intersecția cu Petrila. Vestea bună e că [..]
|
|
• Primăria Aninoasa – circa 15 milioane de lei pe PNI „Anghel Saligny”
Am discutat joia trecută cu primarul din Aninoasa despre proiectele primăriei care au primit aprobare pe PNI „Anghel Saligny”.
[..]
|
|
Proiecte pentru 25 de „insule ecologice digitalizate”
Pe subiectul „insule ecologice digitalizate” am vorbit cu primarul Petrilei, Vasile Jurca. Din concluziile discuției putem spune că e treabă faină, nimic[..]
|
|
Nu e cine știe ce, mă refer la Vulcan, să auzi că mai nu știu care s-a urcat pe bloc și amenință că se aruncă. Ultima amenințare de acest fel a fost, în timpul pandemiei, a unui tip din G8 și s-a petrecut în mandatul regretatului.
[..]
|
|
Vineri, am fost uimit să văd că se sapă pe strada Jiului din Vulcan, de la Clubul IMAX în jos. Că se sapă din nou, vreau să zic, exact de-a lungul porțiunii pe care, acum câteva luni, a fost montată noua conductă de canalizare și pe car[..]
|
|
Joi, Centrul de Antrenament și Pregătire de Specialitate din cadrul ISU Hunedoara a desfășurat în nordul județului, la Ocolul Silvic Căzănești, partea practică a stagiului de perfecționare cu tema "Tactica stingerii incendiilor forestiere[..]
|
|
Ne-am obișnuit ca la fiecare început de an școlar, campania de ecologizare a orașelor noastre „Let`s Do It România!” să se întoarcă. Așa va fi și în acest an, iar la Petroșani, sâmbătă 17 septembrie, primaru[..]
|
|
Sâmbătă, 17 septembrie, la nivel global se sărbătorește „Ziua Mondială a Curățeniei”. Un prilej bun, pentru a-i mobiliza pe oameni să fie mai atenți cu mediul înconjurător, pentru a fi apt menținerii vieții.
&nb[..]
|
|
Debutul acțiunilor caritabile de o mai mare anvergură ale celor de la Crucea Roșie Petroșani debutează în acest început de toamnă, sâmbătă, 17 septembrie, și duminică, 18 septembrie, cu o competiție de fotbal.
[..]
|
|
Zilele trecute am stat de vorbă cu primarul Petrilei, Vasile Jurca, despre proiectele aprobate la finanțare pe Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Iată ce ne-a declarat edilul petrilean.
4 proiecte în val[..]
|
|
În extraordinara din dimineața zilei de 13 septembrie, Consiliul Local Vulcan a aprobat programul acțiunilor „culturale, științifice, sportive și de agrement care se vor desfășura în luna septembrie 2022”.
De fa[..]
|
|
Lupeniul are încă destule străduțe în zone mai depărtate de zonele aglomerate și centrale care nu au încă asfalt, ori care au fost asfaltate sau pietruite foarte demult, în momentul de față fiind necesară intervenția. Dintr-u[..]
|
|
Cele peste 34 de milioane lei primite pe Programul „Anghel Saligny” de Primăria Lupeni vor rezolva, definitiv, problemele legate de canalizare și, parțial, problemele legate de infrastructura rutieră de pe străzile mai mici și mai ales de pe[..]
|
|
Primăria municipiului Petroșani și administrația publică locală continuă seria investițiilor în parcări, întreținând ideea de viitor a primarului Tiberiu Iacob-Ridzi: „nicio mașină parcată pe părțile laterale ale bulevar[..]
|
|
În cartierul Micro-3 B „Dallas” din Vulcan există un număr mare de apartamente aflate în proprietatea statului și ai căror locatari au statutul de chiriaș. E adevărat, în ultima vreme, la primărie s-au înregistrat ș[..]
|
|
Un nou proiect european a început să fie implementat în municipiul Lupeni începând de miercuri, 14 septembrie, de către administrația publică locală.
Asistență numeroasă la eveniment
Iar când spunem[..]
|
|
Construcția Grădiniței nr.4 din Vulcan a început, oficial, la 8 aprilie 2019. Finalizarea ei era programată să aibă loc un an mai târziu, în aceeași lună și aceeași zi. Numai că n-a fost să fie așa.
În mod[..]
|
|
Vezi comunicat detaliat aici
Denumirea beneficiarului: UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ ORAȘ URICANI
Adresa beneficiarului: Oraș Uricani, Str. 1 Mai, nr. 6, UAT funcționează în baza Legii 215/2001 și OG 57/2019, județul
Hunedoara, cod [..]
|
|
Deunăzi, o locatară de acum a mult discutatului bloc D5 de pe Bulevardul Mihai Viteazul din Vulcan întreba, pe marginea unei postări a ZVJ, când vor fi reluate lucrările de reabilitare la acest bloc și, mai ales, când ar urma să se sf&[..]
|
|
Cu ocazia aniversării “Zilei Pompierilor din România”, în data de 13 septembrie şi a împlinirii a 174 de ani de la lupta pompierilor din Dealul Spirii de la 1848, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Iancu de Hune[..]
|
|
Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara a organizat în data de 9 septembrie 2022, o întâlnire de lucru cu directorii din 23 de unități de învățământ din județul Hunedoara, în vederea semnării contractelor pen[..]
|
|
O discuție interesantă s-a purtat, deunăzi, pe internet între două doamne din Vulcan și un domn polițist local cu o activitate de invidiat pe Face Book. Controversa, că asta era, de fapt, a plecat de la ceea ce s-a petrecut, cam două-după-amiez[..]
|
|
„Platoului” din Vulcan este mai sus de fostul minimarket, actualul magazin chinezesc, în care dai urcând pe porțiunea betonată a străzii Vasile Alecsandri. Este o stradă ce revine în discuțiile de la „Diverse” al[..]
|
|
• Se solicită o întâlnire la Petroșani cu Primul-ministru Nicolae Ciucă, pentru ca șeful guvernului „să aibă o imagine reală a Văii Jiului”
După noua organizare din acest an, Asociația Pensionarilor[..]
|
|
Prin apelul făcut de ZVJ, cei de la Complexul Energetic Petroșani au dat semne de trezire și au făcut ceea ce trebuie sâmbătă 10 septembrie, la 150 de ani de la moartea Eroului Național, Avram Iancu: au depus o coroană de flori la statuia Crăi[..]
|
|