|
De o bună bucată de vreme, proiectele de hotărâre dezbătute în ședințele consiliului local vulcănean sunt avizate de către domnul jurist Gabriel Velea. Tot domnia sa este cel care deschide aceste ședințe, înainte de a-i p[..]
|
|
Blocul de locuințe 52 de pe strada 8 Martie din Petrila va fi reabilitat, iar lucrările, posibil, vor fi realizate în acest an. Foarte sigur este că execuția lucrărilor de reabilitare termică în vederea creșterii performanței ene[..]
|
|
Unul dintre multele proiecte de hotărâre dezbătute și aprobate în ședința de consiliu local vulcănean din penultima zi a lunii februarie s-a referit la „Modificarea HCL nr. 96/2018 privind desemnarea reprezentanților Consiliului [..]
|
|
Pompierii hunedoreni cheltuie timp și resurse pentru a stinge incendiile de vegetație provocate de agricultori. Imediat ce focul le-a scăpat de sub control, ori în momentul în care aud sirenele pompierilor, cei car[..]
|
|
(click aici pentru a vedea comunicatul în format PDF - se deschide în pagină nouă)
Numele programului: Regio-Programul Operational Regional 2014-2020
Titlul proiectului: "Lucrari de interventie la Spitalul de Urgenta Petrosani[..]
|
|
La ședința ordinară din 28 februarie a consiliului local vulcănean a mai fost prezent încă un grup de cinci cetățeni, în afara celui ceva mai numeros, alcătuit din locatari de pe strada Crividia. În numele celor patru a vorbit domnul[..]
|
|
Discuții lungi și cam fără sens în consiliul local la proiectul ce a vizat aprobarea contribuției Consiliului Local al municipiului Petroșani în calitate de asociat la Asociația „Salvital” Hunedoara.
Dacă vă mai[..]
|
|
Poliția Locală Petroșani din cadrul primăriei ne-a prezentat, prin cel care coordonează activitatea acestei instituții de ordine și liniște publică, un scurt bilanț al primelor două luni ale anului în curs.
107 sancțiuni contravenționa[..]
|
|
Gerom Internațional continuă relațiile contractuale cu Complexul Energetic Hunedoara și face ceea ce este specializat să facă, repară stâlpii hidraulici folosiți în exploatarea minereului la cele 4 exploatări miniere: Lonea, Livezeni[..]
|
|
Pompierii hunedoreni au luptat, în ultimele 4 zile, pentru stingerea a 38 de incendii de vegetație uscată ce au pârjolit aproape 170 de hectare de teren.
187 de pompieri au stins focurile pornite de alții
Incendiile de veget[..]
|
|
De joia trecută, Consiliul Local al municipiului Vulcan are din nou 19 membri. Locul rămas valid după demisia voluntară a lui Costel Dragu a fost ocupat de un alt membru ALDE, aflat pe lista cu care această formațiune politică s-a prezentat la alegeril[..]
|
|
• Petroșenenii plătesc sănătatea petrilenilor!
Situația Ambulatoriului de la Petrila, ce aparține azi, după reorganizarea de acum câțiva ani, de Spitalul de Urgență Petroșani (SUP), nu este tocmai roză, această instituție medical[..]
|
|
Miercuri, 27 februarie, de pe bătătorul de lângă blocul nr.26 din Uricani a dispărut un covor. După ce-l lovise de câteva ori, femeia care executase operațiunea îl lăsase acolo, ca să mai ia aer, vorba aceea. Când să-l ducă &[..]
|
|
Ședința ordinară a Consiliului Local Petroșani din ultima zi a lunii februarie a debutat cu o intervenție a unui grup de momârlani de pe străzile Coasta și Slătinioara din Petroșani. Oamenii au preluat modelul momârlanilor din Dâlja[..]
|
|
Subiectul „Romsilva” și „ariile protejate” a fost discutat săptămâna trecută de către Costel Avram, administratorul public al județului. Este interesant cum a dezvoltat subiectul Costel Avram, după ce a fost în[..]
|
|
La început de primăvară calendaristică, poliţiştii hunedoreni au “amendat” astăzi doamnele și domnișoarele cu flori şi mărțișoare!
Ca în fiecare an, poliţiştii rutieri au participat, cu ocazia zilei de 1 [..]
|
|
Pe parcursul acestei săptămâni, de luni până joi, la Școala Gimnazială nr.4 din Vulcan s-a derulat un proiect european care i-a angrenat pe unsprezece profesori și cincisprezece elevi, români și străini, de la școala gimnazială car[..]
|
|
Un protest spontan a izbucnit, miercuri dimineața, în capătul de sus al cartierului Crividia din Vulcan. În jur de treizeci și ceva de persoane s-au adunat, pentru a propune semnarea unei petiții prin care să-i fie adusă la cunoștința admi[..]
|
|
Sâmbătă și duminică (2 și 3 martie 2019), în intervalul orar 9:00-16:00, mediatorii autorizați din județul Hunedoara sunt așteptați la Petroșani să-și voteze reprezentanții în Consiliul de Mediere, pentru următor[..]
|
|
Miercuri, 27 februarie, în jurul orei 21:50, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Vulcan au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie ar fi fost tâlhărită, în timp ce se afla într-o stație de autobuz din zona &[..]
|
|
Ieri, aproape de orele amiezii, privirea mi-a fost atrasă de ceva care mi-a amintit de discuția avută, acum zece zile, cu domnul viceprimar Corneliu Braia. Amănuntul se referea la cerinţe ca uricănenii să înțeleagă necesitatea colectării [..]
|
|
Pentru că, indirect, sunt implicate Consiliul Județean Hunedoara, Consiliul Județean Gorj și UAT Aninoasa, miercuri, la Petroșani, administratorul public al județului, Costel Avram, a fost întrebat de situația lucrărilor Hidroelec[..]
|
|
Problema numărul doi a petiționarilor de săptămâna trecută, prezenți și miercuri, a fost rezolvată pe loc.
Șeful RAR Hunedoara a venit la solicitarea lui Costel Avram și a lui Mircea Bobora, după discuțiile purtate cu cetățenii &[..]
|
|
Așa cum a promis înainte cu o săptămână zecilor de petiționari proprietari de păduri și de tractoare și utilaje necesare muncilor agricole și forestiere de pe tot întinsul Văii Jiului, administratorul public al județului Costel Av[..]
|
|
Indiscutabil că, anul trecut, străzile și aleile din Lupeni au văzut o cantitate de asfalt cum nu au mai pomenit ele de când sunt. De la un capăt la altul principalul bulevard al localității arată ca-n palmă. Ca de altfel și șoseaua de c[..]
|
|
Polițiștii caută o fată de 17 ani, din Lupeni, care a plecat de acasă și nu a mai revenit. Persoanele care deţin informaţii utile anchetei sunt rugate să sesizeze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112.
[..]
|
|
Elevi și profesori din Grecia, Polonia, Finlanda, Portugalia și Germania sunt în vizită în Valea Jiului și în județul Hunedoara, în cadrul unui proiect Erasmus+ al Școlii Gimnaziale nr. 4 din Vulcan, coordonat de profesorul[..]
|
|
Oamenii sunt revoltați pe bună dreptate. De ani și ani așteaptă ca strada Crividia să fie reparată și asfaltată, dar nimic nu s-a întâmplat până acum. De fiecare dată au auzit numai promisiuni și justificări. Nimic concret. Din [..]
|
|
Condițiile de cazare din blocul turn de pe strada Șt.O. Iosif din Vulcan, pe care un american plecat de aici, de la noi, l-a cumpărat pe când era o ruină și l-a refăcut de jos până sus, sunt excelente. Lucru confirmat mie și de către memb[..]
|
|
Fiind al doilea edificiu cultural important, cinematograful „Cultural” din Cartierul Braia, situat în centrul Lupeniului, l-am întrebat pe primarul Lucian Resmeriță despre situația acestuia.
„Ați fost printre p[..]
|
|
Luni, 25 februarie, în jurul orei 21:00, Poliţia Oraşului Petrila a fost sesizată de o femeie din localitate despre faptul că fiul său, Vitez Adrian-George (foto), în vârstă de 20 de ani, în data de 25.02.2019, în juru[..]
|
|
În cursul zilei de ieri, 25 februarie, poliţiştii Biroului Investigații Criminale Deva au luat măsura preventivă a reținerii pe o durată de 24 ore faţă de un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Petroșani, recidivist, după c[..]
|
|
(click aici pentru a vedea comunicatul în format PDF - se deschide în pagină nouă)
Comunicat de presă
Data: februarie 2019
Finalizarea proiectului „Achiziția software de prelucrare imagini, echi[..]
|
|
Săptămâna trecută, rectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr. Radu Sorin, s-a aflat în Capitala Austriei, Viena, într-o delegație oficială alături de conf.univ.dr.ing. Olimpiu Stoicuța. Acțiunea a avut ca scop o seri[..]
|
|
În decembrie anul trecut Primăria Uricani scotea la licitație lucrările de construcție a unei grădinițe cu 4 săli de clasă, pe strada Aleea Brazilor.
Luna aceasta ar fi trebuit să aflăm constructorul acestei grădinițe. Din păcate, nici[..]
|
|
M-am convins că Dănuț Buhăescu nu semnează automat, ca primarul, tot ce i se pune în față. Am văzut eu însumi, nu o dată, când secretarea îi aducea la semnat mapa cu documente, cum edilul șef uricănean le studia pe fiecare, [..]
|
|
• Ce va spune Comisia Europeană?
• Comunicat CEH
Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA aduce la cunoștință faptul că urmare a prezentării concluziilor studiului Glowny Instytut Gornictwa din Polonia în cadrul ședințe[..]
|
|
E bine că a ajuns și la urechile celor de la vârful administraţiei publice locale vulcănene faptul că dalele de pe trotuarul nordic al Bulevardului Mihai Viteazul, de la poștă la UNIC, dar și în zona fostului CAP, se clatină din toate &ic[..]
|
|
Săptămâna trecută în Capitala Valsului au mai avut loc două întâlniri - cu cei de la Universitatea pentru Resurse Naturale și Științe ale Vieții, pe scurt BOKU, din Viena, precum și cu președintele Asociației Trans[..]
|
|
Comunicat CEH
Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA, aduce la cunoștință faptul că urmare a prezentării concluziilor studiului Glowny Instytut Gornictwa din Polonia în cadrul ședinței Consiliului Tehnico - Economic al societății [..]
|
|
În atenția formațiunilor politice și a candidaților independenți. Ziarul Văii Jiului, precum și zvj.ro, hunedoaraplus.ro și timisplus.ro își arată disponibilitatea de a găzdui, inclusiv în perioada de precampanie, m[..]
|
|
Gheorghe Ile (PSD), de altfel un primar activ și plin de viață, continuă să ne surprindă cu lovituri pompieristice la adresa bugetului local. Deși are ceva oameni bine pregătiți aproape, cum ar fi jr. Rodica Peter, deși există atâtea și at&a[..]
|
|
Pentru a putea beneficia de scutirea de la plata impozitului pe clădire, contribuabilii pensionari trebuie să îndeplinească câteva condiții.
În primul rând, trebuie să fie proprietarii clădirii, să nu aibă venituri su[..]
|
|
Un Memoriu interesant a fost adresat către Primăria municipiului Petroșani și înregistrat pe 13 februarie făcut de Liga Pensionarilor Mineri Valea Jiului – Petroșani.
Documentul ajuns la primărie e semnat de toată conducerea ace[..]
|
|
În Petroșani Termoficare SA este societatea care a asigurat furnizarea energiei termice către persoanele fizice și juridice.
Societatea se află în reorganizare judiciară, fiind administrată de un administrator judiciar. Activi[..]
|
|
În acest an, în vederea materializării programului acțiunilor culturale, științifice, artistice, sportive și de agrement, aprobat de către Consiliul Local al municipiului Vulcan în ședința din luna ianuarie 2019, s-a alocat suma de 4[..]
|
|
Pe timpuri, nedeia din Paroșeni se ținea pe dealul Ploștina, înălțime pe care se află crucea și mormintele ostașilor morți în Primul Război Mondial. Se ajungea la nedeie urcând treptele dinspre pârâul Baleia, dar [..]
|
|
Într-o intervenție făcută ziarului nostru, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici Valea Jiului – Petroșani, Mircea Muntean, îl cam face „praf” pe președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din Ro[..]
|
|
Ca și celelalte municipii din Valea Jiului și din județ, Petroșaniul face parte din Asociația Municipiilor din România (A.M.R.).
Municipiile fiind asociate, reprezentanții acestora se întâlnesc, își stabilesc o agendă de a[..]
|
|
La extraordinara din ziua de 18 februarie a Consiliului Local al municipiului Vulcan a fost aprobat și proiectul de hotărâre referitor „la numărul de burse, precum și cuantumul acestora, pentru elevii din învățământul preun[..]
|
|
Să nu se creadă, cumva, că primarul Dănuț Buhăescu a lăsat-o mai moale în privința continuării lucrărilor de modernizare a drumului spre Herculane. Nicidecum. Nu trece nicio întâlnire oficială sau chiar una întâmplăto[..]
|
|
Joi dimineața, în fața biroului Consiliului Județean din Petroșani, în paralel cu grupul ce venise pentru rezolvarea problemei cu inspecția tehnică la tractoare se aflau și cetățeni care veniseră și cu o altă problemă, legată de data[..]
|
|
Bani mai mulți
L-am întrebat pe administratorul public al județului dacă bugetul consiliului județean, ce se configurează, va fi suficient pentru repararea drumurilor județene.
„Se pare că anul acesta vor fi bani mai mulți pentru drumu[..]
|
|
Primăria Petrila este pe locul trei în județ la atragerea banilor europeni, cu 18 proiecte depuse. Din acest motiv, primarul Vasile Jurca merge des la Timișoara, pentru a semna contracte de finanțare. Ieri, 21 februarie, a mai semnat două contracte[..]
|
|
Alina Dunca, a făcut un prim demers pentru eliminarea din facturi a apei meteorice evacuată.
Pentru a putea reuși acest demers, care constă în depunerea unei note de fundamentare în vederea formulării unui proiect de hotărâre, are[..]
|
|
La Biroul teritorial al CJ Hunedoara de la Petroșani au fost prezenți ieri, 21 februarie, primarii din Valea Jiului, reprezentanții ADI Deșeuri și ai operatorului care asigură, în zona Văii Jiului, serviciul de colectare și transp[..]
|
|
În cadrul programului de audiențe din data de 21 februarie de la Biroul de audiențe din Petroșani, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea-Flaviu Bobora, și administratorul public Costel Avram s-au întâlnit cu un grup de 20[..]
|
|
Un lucru îmbucurător se poate constata la Uricani. În Câmpu lui Neag, mai exact. Încet, încet, la nivelul superior al administrației publice locale, apar tot mai des solicitări de la persoane din afara Văii Jiului d[..]
|
|
Pe pariu? Întrebați-l pe care consilier local vreți, din oricare localitate a Văii Jiului, dacă are cea mai vagă idee privind, dacă nu chiar data exactă, ci măcar anul în care, între Uricani și Lonea, vor circula celebrele de a[..]
|
|
O delegație condusă de domnul Ctibor Kocman, responsabil pe proiecte de mediu al DG Regio în cadrul Comisiei Europne din partea României, se află în aceste zile în județul Hunedoara. Vizita este una de informare și vizează funcț[..]
|
|
A fost încheiat un nou contract de furnizare servicii de pază a obiectivelor, bunurilor și valorilor pentru sucursala Mina Petrila cu TMT Guard, firma gorjeană care a păzit obiectivul și până acum.
Contractul a fost înch[..]
|
|
Adarco Invest a realizat deja peste jumătate din instalațiile complexe de sortare a deșeurilor din România și a continuat colaborările cu diverse societăți de profil din Germania, Ungaria, Rusia, Franța etc.
De asemenea, urmare a bunel[..]
|
|
Marţi noaptea, în jurul orei 02:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hațeg au oprit în trafic, pentru control, un autoturism care se deplasa pe strada Progresului, din Hațeg, din direcția Petroșani - Caransebeș.
C[..]
|
|
18.000 euro a pierdut un petroșenean, cu bună știință, după ce a fost convins de cineva să pună într-un cont acești bani.
Acel cineva se presupune doar că este femeie, pentru că în spatele unui cont pe rețelele de socializare poat[..]
|
|
Solicitat de cetățenii din blocul 61 de pe strada Republicii, primarul Petrilei, Vasile Jurca, a trebuit să dea curs invitației, în condițiile în care oamenii se arătau foarte nemulțumiți de faptul că în locuințe la toalete apa ref[..]
|
|
Aidoma Petroșaniului și Aninoasei, și Petrila va avea din acest an o nouă grădiniță, la Lonea. Aceasta vine în sprijinul copiilor din localitatea aparținătoare Petrilei și va „acapara” toate cele trei grădinițe din Lonea existent[..]
|
|
Un lucru îmbucurător. Oamenilor, din orice localitate a Văii Jiului ar fi, le pasă de ceea ce și cum este în jurul lor. Mă bucur că, astăzi, pot să scriu despre doi vulcăneni atenți pe care-i cunosc și despre recentele lor postări pe F[..]
|
|
Odată cu încălzirea vremii, la Uricani au fost reluate lucrările de reparații generale începute în toamnă la blocul 11 de pe strada 1 Mai. Cel de peste drum de primărie. Câțiva locatari au venit la primar și s-au plâns de[..]
|
|
Ieșit pe teren ca să vadă cum stau lucrurile în ceea ce privește strada Republicii, în condițiile în care zăpada s-a topit demult și acum se vede bine starea asfaltului de pe principala arteră a Petrilei, reabilitată [..]
|
|
Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. investește 85.000 lei pentru realizarea auditului energetic pe întregul contur Grup nr.4 de 150 MW din S.E. Paroșeni și instalația de termoficare a Văii Jiului.
Documentația a fost scoas[..]
|
|
Luni, 18 februarie, în jurul orei 15:00, o femeie în vârstă de 84 de ani, din Vulcan, a deschis ușa unor femei care erau încărcate cu diferite produse pe care le comercializau la „super preț”.
Femeile au fost[..]
|
|
Anul trecut Primăria Petroșani a demarat o licitație pentru stabilirea furnizorului care avea să realizeze mobilierul expozițional al Muzeului Mineritului.
Nu vorbim de un mobilier clasic, ci de casete tip vitrină. La prima licitație nu s-a i[..]
|
|
Din capul locului trebuie spus că administrația publică locală uricăneană este mulțumită de modul în care SC Supercom SA se ocupă de ridicarea gunoaielor. „Mai ales că, îmi spunea viceprimarul Corneliu Braia, societatea a răspuns [..]
|
|
Aproape 3.500 de vehicule verificate tehnic în trafic de inspectorii RAR, în anul 2018, prezentau pericol iminent de accidente.
Registrul Auto Român a verificat, anul trecut, din punct de vedere t[..]
|
|
După cele două puternice valuri de ninsoare, prin tot Petroșaniul au existat și încă mai există, e drept mai puțin, crengi de arbori rupte de zăpadă.
Copacii rupți, vreo 200, au fost ridicați de echipele celor de la DADPP [..]
|
|
Sâmbătă, 16 februarie, la Motelul „Casablanca” din Băcia a avut loc Adunarea Generală de Dare de Seamă a Asociației de Pescuit Sportiv „Pro Pescar” Petroșani.
75 de membri prezenți
Fiind cea mai importantă [..]
|
|
În fine, și-au dat seama și edilii șefi că DN 66A e de belea. De cum s-a dezghețat gropile au răsărit la tot pasul și cresc de la o zi la alta, ca voinicii din poveste.
Pe departe,
la Vulcan situația cea mai îngrijorătoare s[..]
|
|
Un șofer de doar 19 ani este cercetat acum într-un dosar penal după ce a acroșat cu autoturismul o femei. Aceasta a fost rănită grav, iar accidentul s-a întâmplat din cauza faptului că femeia nu s-a asigurat corespunzător în tim[..]
|
|
INSEMEX Petroșani investește în reabilitarea hotelului „Gambrinus” din Aninoasa, pe care se pare că l-a achiziționat.
Contactat telefonic, directorul general INSEMEX, Artur George Găman, a declarat că sunt speculații pe acea[..]
|
|
Trei străzi din zona sudică a Vulcanului care, mai ales acum, arată ca după război: Morii, Bazinului și Brazilor. La o adică, lor li s-ar putea adăuga și partea de sus a străzii Vasile Alecsandri, segmentul dintre Izvor și locul cunoscut [..]
|
|
Acum mi-e clar de ce a trebuit făcută fotografia aceea de grup cu consilierii locali vulcăneni, dar mai puțin cu trei din câți sunt ei. Cea la care am fost atenționat să stau deoparte. Ea trebuia postată pe internet, împreună cu laud[..]
|
|
„Ziarul Văii Jiului” a fost singurul organ de presă, care a arătat pașii care trebuie urmați pentru licitația serviciului de furnizare și distribuție a agentului termic. În cele din urmă, a fost pusă în practică altă soluț[..]
|
|
L-am rugat pe dl. primar Tiberiu Iacob-Ridzi să ne împărtășească punctul său de vedere referitor la o ipotetică modernizare și reabilitare a rețelelor de distribuție a energie termice și a centralelor pe fonduri europene.
„Lucruril[..]
|
|
Primăria Petrila anunță o reglementară rutieră de ultimă oră, valabilă pentru strada Tudor Vladimirescu.
„Strada Tudor Vladimirescu din Petrila este cu sens unic pe direcția de mers începând cu Școala I.D Sîrbu pân[..]
|
|
Joi, 14 februarie, poliţiştii Postului de Poliție T.F. Petroșani au depistat în flagrant trei tineri, la furat de cărbune.
Cei trei, în vârstă de 18, 26 şi 29 de ani, toţi din Petroșani, sustrăgeau minereu de cărbune de [..]
|
|
La sfârșitul ședinței extraordinare de ieri, doamna consilier personal al primarului Ile i-a rugat pe consilierii locali vulcăneni să mai zăbovească un pic. Pentru o fotografie de grup, a făcut ea cunoscut.
Fără hainele groase [..]
|
|
Pentru că imediat trecem și de cea de-a doua lună a anului, și la 31 martie este termenul limită de plată pentru cei care doresc bonificația de 10% reducere a ceea ce înseamnă impozite pe clădiri și terenuri și pe auto, ieri am purtat o [..]
|
|
Un gest extraordinar va fi făcut de clasa de copii ai doamnei învățătoare Valentina Stroe de la Școala Gimnazială “I.G. Duca” din Petroșani.
Ei au strâns bani din proprie inițiativă și vor plăti pentru 30 de copii [..]
|
|
Ședința extraordinară de ieri a Consiliului Local al municipiului Vulcan l-a luat ca din oală pe veteranul socialist Ion Tilea. Omul era la București, pentru a treia operație pe retină, când a fost anunțat de extraordinara de joi. „Știi c[..]
|
|
Poliţiştii Biroului de Investigații Criminale Lupeni au reușit identificarea a trei tineri din Lupeni bănuiți de comiterea a două tâlhării în localitate.
Este vorba de doi tineri de 19 şi 22 de ani, care, împreună cu o minoră[..]
|
|
Când deschizi site-ul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara te întâmpină un comunicat care îți precizează, pe scurt, că biletele de transport pentru persoanele cu handicap și însoțit[..]
|
|
Primarii celor mai mici localități din Valea Jiului, Uricani și Aninoasa, se declară mulțumiți de cei 1.200 lei pe cap de locuitor pe care îi va primi fiecare localitate. Mulțumiți... cu doi „dacă”…
„Dacă luc[..]
|
|
Legat de bugetul de stat și investiții, Dănuț Buhăescu crede că „cea mai mare investiție pentru Uricani și Valea Jiului ar fi reînceperea lucrărilor pentru drumul spre Herculane”.
„Știu că s-a mai scris de multe o[..]
|
|
Asociația Pensionarilor din Vulcan își are sediul pe strada Nicolae Bălcescu, nr.3. Atunci când au treabă la asociație, membrii ajung mai repede coborând treptele scării care se face la stânga după biserică. Scară care are zec[..]
|
|
• Buhăescu spune că el nu…
Marți, în cadrul unei ședințe la Deva desfășurată la sediul Agenției de Mediu, primarul Dănuț Buhăescu a informat că fosta groapă de gunoi neconforme de la Valomir, de la cariera de pe raza [..]
|
|
Difuzarea presei a fost și încă este în cădere liberă în Valea Jiului. Ea a mai supraviețuit numai la Petroșani și în Vulcan. Nea Nelu Chirculescu, difuzorul de presă pe care-l știe toată lumea de la Uricani, Lupeni[..]
|
|
Joi, 14 februarie 2019, începând cu ora 10:30, la sediul Instituției Prefectului – județul Hunedoara, se va desfășura programul de audiențe al reprezentantului Instituției Avocatului Poporului, Biroul Teritorial din Alba Iulia.
[..]
|
|
Jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Montan Parâng au intervenit marţi, 12 februarie, pentru salvarea şi evacuarea unui bărbat.
Bărbatul a semnalat printr-un apel la numărul unic de urgenţă 112 faptul că a rămas înzăp[..]
|
|
Episodul de iarnă, care sperăm să fie trecător, i-a cam speriat pe unii vulcăneni. Mai ales că ninsoarea a fost însoțită de intensificări ale vântului. Dar, cu toate astea, oamenii au ieșit afară, fie de voie, fie de nevoie.
[..]
|
|
Deși, în prezent, a rămas cu mult în urma suratelor ei din centru, strada Abatorului din Vulcan nu a fost una oarecare. Ea fremăta de viață mai ales la capătul ei estic, cel care dă în strada Crividia, și un pic mai sus de puntea-bal[..]
|
|