scoală & cultură pe Jiul de Est şi Jiul de Vest
|
Sâmbătă, 30 noiembrie 2013, începând cu orele 9:30, la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” Lupeni a avut loc o nouă ediţie a Concursului de istorie „Reîntregirea Neamului”, dedicat Marii Uniri din 1[..]
|
|
► Organizator: Asociaţia „Rosa Multiflora” (preşedinte: Costel Avram)
De multă vreme Petroşaniul nu a mai respirat atâta poezie şi nu a reunit atâţia poeţi şi scriitori de calitate, aşa cum s-a &ic[..]
|
|
„Familia fără surâsul copiilor este ca biserica fără clopote şi sfinţi”
Ideea acestui simpozion i-a aparţinut Doiniţei Maria Bălănesc, preşedinta Organizaţiei Femeilor Liberale - Petrila, care a explicat iniţiativa[..]
|
|
Moto: Lumina şi întunericul sunt părţi din Dumnezeu. Poezia este parte din Dumnezeire. Prin Poet, Creatorul încearcă să se cunoască definitiv, adică să realizeze şi viaţa trecătoare, deoarece pentru Poet a muri înseamnă - vorb[..]
|
|
dacă nu aş fi citit alain ginsberg
probabil că zilele ar fi trecut cenuşii
pe lângă mine
mai mult ca sigur că aş fi gângurit
în aceeaşi găoace a complezenţei sociale
dar înt[..]
|
|
Şcoala Gimnazială Nr. 6, acum parte a Colegiului Naţională „Carmen Sylva” din Petroşani, a organizat ieri un moment de celebrare a Unirii de la 1918.
Prof. Florica Bican a avut, ca şi anul trecut de altfel,iniţiativa r[..]
|
|
Primăria Vulcan, la iniţiativa primarului Gheorghe Ile, a desfăşurat un concurs pentru elevii de gimnaziu, în care s-au promovat personalităţile locale. Teodora Lucaciu şi Dafinel Duinea sunt două dintre numele cu rezonanţă ale lumii artist[..]
|
|
Sub egida UNESCO, în 48 de ţări, printre care şi România, s-a desfăşurat, în perioada 18-24 noiembrie 2013, săptămâna educaţiei permanente, sub genericul: „Festivalul Naţional al Şanselor Tale”. Tematica din ac[..]
|
|
Primăria Petroşani îi invită pe toţi cei interesaţi să vadă proiecţia filmului „Matei, copil de miner”, mâine, 28 noiembrie, la Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroşani. Începând cu ora 15[..]
|
|
La sfârşitul acestei săptămâni, la Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” vor avea loc două premiere: sâmbătă, 30 noiembrie, ora 18:00, „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, iar duminică 1 decembrie, ora [..]
|
|
► Ediţia a XIV-a
La iniţiativa Ministerului Educaţiei Naţionale, în parteneriat cu Inspectoratul Judeţean Hunedoara, în perioada 18–24 noiembrie 2013, s-au derulat o serie de activităţi dedicate sărb[..]
|
|
Cercul de artă populară de la Clubul Copiilor şi Elevilor Petrila a lansat, la începutul anului şcolar, o invitaţie către doi fotografi petrileni, Vlad Bencovici şi Dacian Gheban, ca să creeze o mică comunitate foto, ai cărei beneficiari s[..]
|
|
Opt licee tehnologice din judeţul nostru vor fi premiate pentru bune practici, joi, 28 noiembrie. La festivitatea care se va desfăşura la Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Hunedoara vor participa reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi loca[..]
|
|
Activităţi educative, culturale, ecologice...
La Şcoala Gimnazială „I.D. Sîrbu” Petrila, Şcoala Gimnazială Nr. 6 şi Grădiniţa Nr. 1, în luna noiembrie au fost organizate diverse activităţi educative, culturale, ecol[..]
|
|
Sâmbătă, 23 noiembrie 2013, Şcoala Generală nr. 4 Vulcan a fost gazda concursului de poezie, cântec şi creaţie literară „Niciodată toamna nu fu’ mai frumoasă”.
Concursul,
ajuns la a XIV-[..]
|
|
Însoţiţi de învăţătoarele Rodica Bolog şi Corina Scafariu, vineri, elevii clasei a III-a A, Step by step, de la Şcoala Gimnazială „I. D. Sîrbu”, au fost oaspeţii Centrului de zi de la Organizaţia „Salvaţi Copi[..]
|
|
Începând cu anul şcolar 2013-2014, Şcoala Gimnazială Numărul 4 Vulcan este implicată în proiectul Comenius cu numărul de referinţă 13-PM-273-HD-PL, care se numeşte See the world through children's eyes.
Pro[..]
|
|
Luni dimineaţă, la şedinţa extraordinară a Consiliului Local al municipiului Vulcan au fost prezente şi zece domnişoare. Eleve în anii terminali de la Colegiului Tehnic „Mihai Viteazu”, după cum au fost informaţi, ulterior, cei d[..]
|
|
„Averea” cea mai de seamă a Clubului Copiilor şi Elevilor Petroşani sunt copiii minunaţi, ambiţioşi şi talentaţi, care calcă zilnic pragul instituţiei, dar şi profesorii care se preocupă pentru pregătirea lor… de aici se exp[..]
|
|
E surprinzător câte penibilităţi şi enormităţi se pot găsi în cărţile aşa-zis ştiinţifice pe care acest gazetar de două parale din Valea Jiului le colportează prin cărţile sale. Am arătat în câteva foiletoane anteri[..]
|
|
La sfârşitul săptămânii trecute, între 15 şi 17 noiembrie 2013, a avut loc la Piteşti a şaptea ediţie a Reuniunii Naţionale a Cenaclurilor Literare, reuniune care a fost punctul final al Concursului Naţional Studenţesc de Poezie[..]
|
|
„Lucrezia Borgia”, spectacolul care a deschis stagiunea 2013-2014, se joacă din nou, sâmbătă, 23 noiembrie, ora 18:00, la Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu”.
Regizorul Cristian Ioan despre Lucrezia Bor[..]
|
|
► Primăria Petroşani anunţă cinefilii că intrarea va fi liberă
Ieri a avut loc o şedinţă de îndată a Consiliului Local Petroşani, cu două puncte pe ordinea de zi.
Consilierii locali au votat pe[..]
|
|
Titlul de excelenţă CRIO VEST 2013 este o distincţie acordată unităţilor şcolare din Regiunea Vest, care marchează validarea de către mediul economic a bunelor practici ale acestor unităţi şcolare în dezvoltarea şi promovarea unor oferte[..]
|
|
S-au grăbit, dar nu au făcut rău. Liceeni din Uricani sunt abia la a treia generaţie, pentru că liceul din localitate este unul nou înfiinţat, care încă nu a ajuns la clasa a XII-a.
Aşadar, elevii de clasa a XI-a au o[..]
|
|
Pentru învăţământul românesc, evadarea benefică din „rutina” programelor analitice o constituie, în parte, activităţile extracurriculare, proiectele educative. Evaluarea unei asemenea activităţi extracurriculare [..]
|
|
În chip de argument...
Şcoala Gimnazială „I. D. Sîrbu” Petrila şi Şcoala Gimnazială Petros-Baru au derulat un parteneriat educativ, constând în valorificare tradiţiilor româneşti, ca o reacţie la prov[..]
|
|
Zeci de copii, părinţi, politicieni şi „musafiri” din toate domeniile de activitate s-au aflat sâmbătă la prânz, preţ de câteva ore, într-o locaţie de consum din Piaţa Victoriei din Petroşani, unde a fost organi[..]
|
|
Prin diverse programe naţionale sau iniţiative locale, şi România începe să respecte politicile Uniunii Europene referitoare la mediu.
O mişcare ecologistă activă...
Cu scopul educaţiei pentru mediu, „Patr[..]
|
|
Pentru viitorii absolvenţi ai claselor a VIII-a, mai toate instituţiile de învăţământ liceal organizează „Ziua porţilor deschise”. Aşa s-a întâmplat, vinerea trecută, şi la Colegiul Tehnic „Constantin Br&[..]
|
|
Opinia publică recunoaşte faptul că educaţia este factorul hotărâtor al evoluţiei noastre ca societate, şansa rezolvării situaţiilor de criză şi a dezvoltării noastre din toate punctele de vedere.
Aflaţi la încep[..]
|
|
Pe parcursul săptămânii 4-8 noiembrie, 2013, porţile Colegiului Economic „Hermes” din Petroşani au fost deschise pentru viitorii absolvenţi ai claselor a VIII-a din Valea Jiului.
Cu această ocazie, viitorilor abso[..]
|
|
În aproape toate unităţile de învăţământ, există şi o comisie SNAC (Strategia Naţională de Acţiune Comunitară), care organizează diverse campanii sociale de sprijinire a familiilor aflate în dificultate. La Şcoala Gimna[..]
|
|
Un eveniment important în activitatea oricărui liceu sau colegiu este „Balul bobocilor”. Vineri, la Casa de Cultură „Ladislau Schmidt” din localitate, a fost o sărbătoare pentru Colegiul Tehnic „Constantin Brân[..]
|
|
La prestigioasa editură MJM Craiova, a apărut zilele acestea, în condiţii grafice de excepţie, cea de a şaptesprezecea carte a colaboratorului nostru, etnologul Dumitru Gălăţan-Jieţ. Cartea se intitulează „Petrila dincolo de legende [..]
|
|
Marţi seara, la Casa de Cultură a Studenţilor din Petroşani a avut loc vernisajul expoziţiei „România în Afganistan”, cuprinzând fotografii de Ilie Balint şi Mario Balint.
La vernisaj au participat col[..]
|
|
Elevi din întreaga Europă au posibilitatea să-şi facă prieteni adevăraţi prin mobilităţile organizate în cadrul proiectelor Comenius. Participarea şi activităţile din cadrul proiectelor europene reprezintă instrumente de prezentare [..]
|
|
Nici nu s-au liniştit bine apele după premiera spectacolului „Autorul” de Radu Herjeu, că deja urmează o altă premieră.
Sâmbătă, 9 noiembrie, ora 18:00, Irina Bodea-Radu (Dorra) şi Bianca Holobuţ (Kate) [..]
|
|
De la războiul din Kosovo şi până la cel din Afganistan, Radio România – care a împlinit la 1 noiembrie 85 de ani de la prima emisie – a fost în mod constant un partener al Armatei Române, iar corespondenţii de[..]
|
|
Pe lângă forma tradiţională de învăţământ din ciclul primar, step by step este o alternativă. Este diferită începând chiar cu amenajarea sălii de clasă: „rândurile” de bănci sunt înlocuite cu[..]
|
|
Deşi aceste acţiuni nu prea sunt în ton creştinesc şi nici măcar nu au ca sursă de origine niciun izvor românesc, farmecul lor şi bucuria copiilor, dar şi creativitatea lor ne fac să le reflectăm în paginile ziarului nostru.&nbs[..]
|
|
Ca urmare a desfăşurării proiectului interjudeţean „Drepturile copilului”, sâmbătă, 26 octombrie, a poposit pe meleagurile noastre un grup de elevi din judeţul Timiş.
Coordonatoarele proiectului au fost d[..]
|
|
Dincolo de o poveste, o piesă de teatru sau un scenariu scris este o echipă. O echipă şi o armată de oameni care pun la punct toate detaliile, de la costume, lumini, decor sau muzică. Rezultatul acestei munci în echipă se va vedea sâmbă[..]
|
|
Între oamenii ca oricare dintre noi, luaţi de apele iuţi şi învolburate ale zilelor, se găsesc unii care ar dori să trăiască în viitor şi alţii mai mult în trecut, sau cel puţin interesaţi de valorile „proiecta[..]
|
|
Vineri, 25 octombrie, Liceul Teoretic „Mircea Eliade” (ce legătură o avea Mircea Eliade cu Lupeniul nimeni nu ştie; liceul putea liniştit să poarte numele regretatului prozator Corneliu Rădulescu) din Lupeni a fost în sărbătoare. [..]
|
|
În procesul continuu de reformă, învăţământul românesc începe, totuşi, să se modernizeze, să treacă de la un învăţământ informativ (elevul fiind obligat să memoreze şi să reproducă cunoştinţele pre[..]
|
|
►60 de ani de existenţă neîntreruptă şi şase decenii de rezultate şcolare remarcabile - cu asta se prezintă în faţa invitaţilor unul dintre cele mai bune licee din judeţul Hunedoara
După cum deja v-am mai informa[..]
|
|
Nu de multă vreme pe două dintre terenurile de tenis ale Clubului Sportiv Şcolar Petroşani s-a înălţat un balon gonflabil menit să protejeze suprafaţa de joc. Acest lucru ne-a făcut să fim curioşi pentru că din stradă ceea ce se vedea &i[..]
|
|
Înntr-un Monitor Oficial, din urmă cu fix 150 de ani, la ziua de 12 octombrie 1863 am găsit un text care m-a uimit şi m-a bucurat în egală măsură. E vorba de o lege pe care o propune Mihail Kogălniceanu,[..]
|
|
„Am citit Apologia lui Socrate când aveam 20 de ani: m-a plictisit, nu am înţeles nimc, nu m-a mişcat deloc. Am recitit-o azi, 12 X 1983, şi sunt cutremurat. (Totul trebuie recitit după 50 de ani: mintea cea de pe urmă fiind adevăra[..]
|
|
Mediile de promovare a culturii se luptă din greu pentru a rămâne în atenţia publicului. Tocmai de aceea ne bucurăm când vedem oameni cu iniţiativă, care fac tot ce poate pentru a fi mai aproape de oameni. Biblioteca Orăşeneas­[..]
|
|
Elevii Şcolii Generale „Avram Stanca” din Petroşani sunt printre primii în judeţ în privinţa examenelor de evaluare naţională.
Rezultatele elevilor - bune şi foarte bune!
Mai mult, în [..]
|
|
Acţiunile cultural-educaţionale reunite ale Casei de Cultură a Studenţilor din Petroşani şi Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”, sub tutela Ministerului Tineretului şi Sportului, nu se opresc doar la workshopul organizat ieri dimineaţ[..]
|
|
Sub organizarea Ministerului Tineretului şi Sportului, a Casei de Cultură a Studenţilor din Petroşani şi a Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” la Petroşani, în sala de festivităţi a Şcolii Generale „Avram Stanca&rdqu[..]
|
|
Pamfil Şeicaru, cândva un nume sonor în presa românească, a fost trecut la index de cenzura comunistă vreme de 45 de ani! Director al faimosului ziar de dreapta Curentul, polemist redutabil, Pamfil Şeicaru a părăsit România &i[..]
|
|
► Lucrare prezentată la Simpozionul Naţional de Etnografie şi Etnologie, Alba-Iulia, 23-25 august 2013
Putem spune fără a greşi că boata (ciomagul) este o unealtă profesională care îl însoţeşte pe oier [..]
|
|
Consiliul Local şi Primăria Petroşani au pregătit şi anul acesta surprize pentru profesorii din localitate. Cu ocazia Zilei Internaţionale a Învăţătorului toate cadrele didactice au fost invitate la o masă festivă, care trebuia să aibă l[..]
|
|
În perioada 11-12 octombrie se va desfăşura la Craiova cea de-a V-a ediţie a colocviilor „Ion D. Sîrbu”, cu tema Firesc şi excepţionalism în viaţa şi opera lui Ion D. Sîrbu. Vor participa scriitori, monografi, edi[..]
|
|
Vineri, 4 octombrie 2013, pentru câteva ore biblioteca de la Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” din Petroşani s-a transformat într-o mică sală de petrecere.
Printre volumele lui Sadoveanu, Arghezi, Em[..]
|
|
Beneficiari – peste 1.000 de elevi
Începutul de an şcolar a adus elevilor şi profesorilor de la Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” din Petroşani o plăcută surpriză. Laboratorul de informatică şi-a schimbat faţa [..]
|
|
„Lumina nu-i lumină,
ci doar un grai uitat,
încetul cu încetul
chemând întru a fi.”
Aceste versuri străvezii se găsesc la finalul poemului Timp alb al lui Dumitru Ichim din cartea Nelogoditele [..]
|
|
► „Sufletul se naşte bătrân în corp şi numai pentru a-l întineri, corpul îmbătrâneşte. Platon e tinereţea lui Socrate...” (Oscar Wilde, după spusa lui André Gide)
Un om singu[..]
|
|
Cu două zile înaintea deschiderii stagiunii 2013-2014, cu premiera spectacolului „Lucrezia Borgia”, regizorul Cristian Ioan vorbeşte despre ceea ce se va vedea sâmbătă, 5 octombrie, ora 18:00, pe scena Teatrului Dramatic&nb[..]
|
|
Începutul anului universitar la Petroşani a fost eclipsat de Ziua Internaţională a Vârstnicilor, serbată de fiecare primar în parte, cu mult fast.
Studenţii de la Universitatea din Petroşani au &ici[..]
|
|
Rolul principal al spectacolului de sâmbătă, 5 octombrie, ora 18:00, „Lucrezia Borgia”, are un numitor comun cu actriţa care-l va interpreta: numele.
Nicoleta LUCREŢIA Bolcă, actriţă şi manager general la Teatrul Dramatic &b[..]
|
|
După cum am promis în ediţia de ieri, revenim astăzi asupra evenimentului desfăşurat sâmbătă la Casa de Cultură „Ladislau Schmidt” din Petrila, pus în scenă de organizaţia PNL Petrila, de Asociaţia Rosa Multiflora ([..]
|
|
Până la deschiderea stagiunii 2013-2014, la Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroşani, au mai rămas 5 zile!
După o perioadă în care ne-am isterizat cu subiectul maidanezilor (de parcă ar fi fo[..]
|
|
Sâmbătă dimineaţă, la ora 10, la Clubul Copiilor şi Elevilor Petroşani nu aveai loc să parchezi o maşină, nu aveai loc să arunci un ac. Profesori, copii, părinţi, autorităţi şi-au găsit loc fie pe scenă, fie în curtea club[..]
|
|
► 29 de elevi, 30 de mici artişti plastici şi 13 profesori Bugetul manifestării: peste 110 milioane lei
Continuându-şi trendul ascendent pe care-l înregistrează după alegerea ca preşedinte al organizaţiei a inimosului [..]
|
|
Ce părinte nu-şi doreşte să-şi vadă copilul participând la competiţii, învăţând lucruri inedite, venind acasă cu câte o medalie, sau cu câte o lucrare realizată de mânuţele lui?!
&nb[..]
|
|
De la 1 septembrie 2013 Liceul Teoretic din municipiul Lupeni – unul dintre cele mai cunoscute şi mai bune licee din Valea Jiului, care în decursul anilor şi-a respectat blazonul prin calitatea actului de învăţământ [..]
|
|
Ieri, s-a lansat oficial în România programul „Burse şi cooperare interinstituţională în domeniul învăţământului superior".
Scopul programului îl reprezintă sprijinirea studenţilor d[..]
|
|
Întrucât anul universitar este la câteva zile distanţă, ieri a fost ultima zi de confirmare pentru studenţii care şi-au depus un dosar de admitere la una dintre facultăţile Universităţii din Petroşani. Universitatea din[..]
|
|
Anul universitar 2013-2014 bate la uşă, iar universităţile care activează în judeţul Hunedoara nu au stat degeaba. Câteva date legate de oferta universitară şi facilităţile acordate studenţilor de câteva universi[..]
|
|
Începutul noului an şcolar la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Petroşani a fost marcat şi de proiectul „Vivere insieme” bazat pe parteneriatul cu Institutul „Giustina Rivier” din Beluno, Italia.
[..]
|
|
Deschiderea festivă a anului şcolar la Clubul Copiilor şi Elevilor din Petroşani va avea loc sâmbătă, la ora 10.
Gimnastica aerobică, metaloplastie, electronică, pictură, informatică, caricaturi, acestea sunt ce[..]
|
|
E toamna iar, şi odată cu ea îşi redeschid porţile instituţiilor de învăţământ de pe întreg cuprinsul ţării noastre. Iată-ne, deci, în faţa unui nou început de drum, pe care pornim cu toţii deopotr[..]
|
|
Când vorbeşti despre Grecia trebuie să-i dai mare dreptate lui Thales (cel cu teorema…) care spunea că “trebuie să-ţi câştigi frumuseţea nu la înfăţişare ci şi în felul de viaţă”. Cei care au vizitat-[..]
|
|
Conform ordinului ministrului Educaţiei Remus Pricopie, anul şcolar 2013-2014 a început la 1 septembrie, dar cursurile la clasă au debutat ieri, 16 septembrie.
Acest an şcolar are 36 de săptămâni de cursuri. Se &ic[..]
|
|
► Comunicatul revistei „Argeş”
Vineri, 13 septembrie 2013, la Piteşti a avut loc Festivitatea Premiilor revistei „Argeş” pentru anul 2012, revistă aflată în cel de-al 47-lea an de existenţă.
[..]
|
|
Prima zi de şcoală este, de obicei, una cu multe emoţii pentru elevii care încep şcoala.
Cei mai emoţionaţi sunt cei mici, din clasele pregătitoare, care acum fac cunoştinţă cu un nou ciclu educaţional. Dar şi cei mai m[..]
|
|
În cadrul proiectului cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional prin Fundaţia Comunitară Alba s-a desfăşurat Simpozionul naţional de etnografie şi folclor în Cetatea Marii Uniri din Alba Iulia în perioada [..]
|
|
Cu puţin sprijin, până la sfârşitul anului ar putea urma cel de-al cincilea vernisaj, cu prezentarea unor instrumente de cântat, stilizate, în Parcul Central „Carol Schreter”
Sâmbătă, î[..]
|
|
Sâmbătă, la ora 11, la Casa de Cultură a Studenţilor din Petroşani a avut loc vernisajul primei tabere internaţionale de pictură, fotografie şi sculptură organizate de Fundaţia „Ianza Art Inter Cultural”.
[..]
|
|
Dacă ar fi trăit, Mircea Andraş ar fi împlinit ieri, 8 septembrie, 65 de ani. Din păcate, Mircea s-a prăpădit în 2010. Din fericire, prietenii nu l-au uitat. Doi petrileni, Claudiu Mîrlogeanu şi Ionel Zmău, au avut iniţ[..]
|
|
► In memoriam Ion Cârjoi (1940-2013)
Absolvă facultatea, promoţia 1969, iar după efectuarea stagiilor de şantier - frescă la Mănăstirea Comana şi restaurare la Biserica Icoanei, Bucureşti, cu maestrul Ion Taflan, &i[..]
|
|
Dacă, până acum, toţi părinţii doar visau să-şi vadă copiii geniali, iată că ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a dat liber la genialitate în masă. Astfel, copiii începând de la clasa pregătitoare şi p&aci[..]
|
|
Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, instituţia de învăţământ numărul 15 în topul naţional al liceelor, propune o ofertă educaţională inedită pentru învăţământul gimnazial local: o clasă a V-a intensi[..]
|
|
Poeta Paulina Popa şi elevul Raul-Alex Pipis, primul olimpic internaţional la Fizică din judeţ, au primit din partea Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara diplome de „Excelenţă” şi câte un premiu de 1.000 lei, ca semn de recunoaşte[..]
|
|
Prin iulie primesc un telefon de la poetul Augustin „Gusti” Ţanca din Uricani: „Boboc, ce faci pe 24?”. „Pe 24 iulie?”. „Nu, pe 24 august”. „Păi, nu ştiu ce fac mâine, d-apoi pe 24 august&helli[..]
|
|
Apropierea începutului de an şcolar 2013-2014 determină autorităţile locale din toate localităţile Văii Jiului să accelereze eforturile legate de igienizări şi mici reparaţii, precum şi de aprovizionarea cu combustibil pentru încăl[..]
|
|
Au început ieri probele scrise ale bacalaureatului de toamnă cu examenul la Limba şi literatura română. În judeţul Hunedoara, trei candidaţi au fost eliminaţi din sală pentru că nu au respectat condiţiile de examen.
[..]
|
|
Mihai Barbu prin volumul „Cumpăr înţelepciune sau 7 x 7 = 44?” resuscitează o specie jurnalistică, reportajul, care, cel puţin în presa Văii Jiului, dar nu numai, este pe cale de dispariţie.
Consistentul vo[..]
|
|
Sâmbătă, 24 august 2013, Sala Muzeului Unirii din Cetatea Albei Iulia va găzdui Simpozionul naţional de etnografie şi folclor „Cultura tradiţională în era globalizării”, eveniment inclus în cadrul Festivalului de tradi[..]
|
|
În urma examenelor şi a concursurilor şcolare din vara acestui an, pe site-ul www.admitereliceu.ro a fost publicat clasamentul liceelor din ţară.
Criteriile de ierarhizare au fost stabilite în funcţie de media de ad[..]
|
|
Cinci centre de examen au fost organizate de către Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Hunedoara pentru cei aproape 2.000 de absolvenţi de liceu care s-au înscris în această sesiune de toamnă a examenului de bacalaureat.
&nbs[..]
|
|
Între 8 şi 18 august, în zona Geoparcului Dinozaurilor din Ţara Haţegului, o echipă formată din studenţi şi profesori de la Universitatea din Bucureşti au realizat un studiu interdisciplinar necesar elaborării unor proiecte şi lucrăr[..]
|
|
Primarul Tiberiu Iacob-Ridzi vrea ca de la anul fiecare clasă, de primară şi gimnaziu, să fie dotată, din bugetul local, cu câte o tabletă Ipad.
Tehnologia aduce cu ea performanţa. Acest lucru a fost demonstrat după i[..]
|
|
La sfârşitul săptămânii trecute, Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din Deva a fost gazda conferinţei internaţionale „Civilizaţia şi cultura din spaţiul Carpato–Danubian”.
Evenimentul a r[..]
|
|
Mihai Ganciu, cercetător ştiinţific la Institutul Naţional de Fizică, prof. Dr. Maria Ţiţeica, Alexandru Mironov, acestea sunt doar trei dintre numele grele ale lumii ştiinţifice din România care au venit în Straja pentru a le dezvălu[..]
|
|