scoală & cultură pe Jiul de Est şi Jiul de Vest
|
Din evenimentele puse la cale de inimoşii organizatori ai Asociaţiei Planeta Petrila în cadrul proiectului de suflet „Exploatarea Culturală Petrila”, organizate în zilele de 10, 11 şi 12 august, am participat vineri, 10 august la &[..]
|
|
În parteneriat cu INCD-INSEMEX Petroşani, Universitatea din Petroşani va găzdui în perioada 11–13 octombrie 2018 cea de-a VIII ediţie a Simpozionului Internaţional Multidisciplinar UNIVERSITARIA SIMPRO 2018, manifestare ştiinţifi[..]
|
|
La Deva se organizează de ceva timp Festivalul Internațional de Folclor „Carpatica”.
Ansamblurile folclorice din țară și străinătate se întâlnesc și oferă spectacole specifice în mai multe locații din județ. Astfe[..]
|
|
În mai toate programele ziarelor apărute în perioada interbelică în Valea Jiuluieste subliniată importanța culturii. Care nu rămâne doar o chestiune declarativă. Publicațiile au rubrici culturale, în unele sunt reflectate [..]
|
|
În județul Hunedoara, la fel ca în tot județul, în prima etapă de admitere în învăţământul profesional şi în învăţământul dual (anul școlar 2018-2019) au fost ocupate doar 356 de locuri la[..]
|
|
Universitatea din Petroșani a încheiat un contract pentru realizarea lucrărilor de reabilitare a corpului B. Acesta este situat practic în prelungirea corpului A, cel în care se află rectoratul, și adăpostește sălile de curs și holur[..]
|
|
Damaris Ilie, elevă a Colegiului Național ”Mihai Eminescu” Petroșani a obținut media 10 după contestații la examenul de Bacalaureat. Damaris Ilie a făcut contestație la proba de limba română scris, unde inițial luase no[..]
|
|
Universitatea din Petroșani a participat, la începutul lunii iulie, în Republica Moldova la Târgul Universităților din România. Viitorii studenți basarabeni s-au arătat interesați de oferta universității noastre: 100 locur[..]
|
|
Astăzi, Diana Maria Beţa, singura elevă din Valea Jiului şi una dintre cele două eleve de la nivelul judeţului care au obţinut media generală 10 la Evaluarea Naţională a fost premiată de primarul Tiberiu Iacob- Ridzi.
Aceasta a primit suma de [..]
|
|
Astăzi au fost afișate rezultatele la Bacalaureat. Veștile sunt bune pentru unii, mai puțin bune pentru alții. În Valea Jiului cel mai bun și cel mai prost liceu, raportat la rezultatele afișate astăzi, sunt la Petroșani. Avem și o notă de 10[..]
|
|
În perioada 9- 20 iulie are loc înscrierea candidaților la sesiunea de admitere organizată de Universitatea Petroșani. Înscrierea se poate face online, la www.upet.ro. Înscrierile au loc de luni până vineri, orele 8.30-15, s&[..]
|
|
Am citit zilele acestea „Jurnalul sinuciderii” al lui Ilarie Voronca. Care nu e tocmai un jurnal (nici al sinuciderii, nici altcum..), ci un elogiu (pe alocuri dramatic) adus iubirii. Nu o spun doar eu, ci și un prieten bun al lui Voronca și cun[..]
|
|
E ceva bun faptul că, pe scena Nedeii Vulcănene, urcă, îndeosebi, cântăreţi, instrumentişti şi dansatori de-ai locului. Talente locale, cum apar ei în programul acestei acţiuni. La actuala ediţie, după cum primarul însu[..]
|
|
Două evenimente culturale, înscrise în programul celei de-a 46-a ediţii a „Nedeii Vulcănene”, au avut loc, ieri dimineaţă la Cinematograful „Luceafărul”. Este păcat că foarte puţini vulcăneni au ajuns în sal[..]
|
|
În perioada 2-4 iulie, rectorul Universităţii din Petroşani va fi prezent într-o delegaţie oficială ce va avea o vizită de lucru în Turkmenistan.
„La începutul lunii iulie va avea loc o vizită oficială a unei delega[..]
|
|
În fiecare an, Primăria, Consiliul Local și Casa de Cultură „Ion Budai Deleanu” din Geoagiu organizează Festivalului Național de Literatură Satirico-Umoristică „Ion Budai Deleanu”.
În concurs sunt evaluate[..]
|
|
După acţiunile din 10, 11 şi 12 mai, când la Universitatea din Petroşani s-au sărbătorit cei 70 de ani de la înfiinţarea instituţiei superioare de învăţământ de Stat de pe Dealul Institutului, un al doilea eveniment se va de[..]
|
|
Prima etapă dedicată înscrierii absolvenților claselor a VIII-a în învățământul profesional de stat și în învățământul dual, în anul școlar 2018-2019, se va desfășura în zilele de 15, 18 și 1[..]
|
|
Direcția Generală Învățământul Preuniversitar din MEN în colaborare cu Agenția Națională Antidrog organizează de câțiva ani un concurs de proiecte antidrog „Împreună” care se bazează pe trei principii efic[..]
|
|
Anul acesta au fost acordate de către stimabilul profesor de matematică petrilean şi fost director de şcoală, domnul Gheorghe Boantă, ultimele premii „Ghiţă Boantă” din perioada cât dascălul a fost activ după o activitate de peste[..]
|
|
Luni, 4 iunie, sala de conferinţe a Bibliotecii Universităţii Petroşani a fost vreme de câteva ceasuri gazda unei interesante dezbateri pe tema „Politici europene pentru tinerii studenţi, antreprenori şi cercetători&rdqu[..]
|
|
Tabăra de creație a fost organizată de Casa de Cultură a Studenților din Petroșani, cu sprijinul financiar al Ministerului Tineretului și Sportului, în perioada 27 mai-1 iunie 2018, vernisajul expoziției colective a participanților având [..]
|
|
Ediţia a şaptea a Festivalului de Fotografie „Locuri de lângă noi” a avut loc sâmbătă, 26 mai 2018, la Casa de Cultură a Studenţilor din Petroşani, după cum v-am informat săptămâna trecută. Astăzi revenim cu câ[..]
|
|
Vineri, 25 mai, ca peste tot în ţară şi în Valea Jiului liceele şi-au sărbătorit şi premiat absolvenţii. Noi, aflaţi cu treabă prin Petrila, am surprins ceremonia de absolvire tocmai în cea mai estică localitate din Vale, Petrila,[..]
|
|
Sâmbătă, 26 mai, începând cu orele 11:00 se va da startul noii ediţii a festivalului ce reuneşte lucrări de artă fotografică studenţească.
Demersul artistic a fost iniţiat în anul 2012 de către Petrişor Crăciunoiu,&nb[..]
|
|
Competiția „Şcoală Europeană” se adresează tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar care au fost şi sunt implicate în programele europene din domeniul educației și formării profesionale.
Lansată î[..]
|
|
După parada absolvenţilor de liceu de la Petroşani organizată miercuri de primărie, unele dintre cele patru licee ale municipiului au organizat, ca să-i zicem aşa, „petrecerea finală”. Noi am fost invitați de Colegiul „Economic&rdqu[..]
|
|
Liceul Tehnologic „Retezat” din Uricani a reuşit o performanţă foarte frumoasă la nivel naţional, situându-se pe un loc unu la „Fabricarea produselor din lemn” şi primind o diploma de onoare la fizică.
Reprezenta[..]
|
|
Acţiunea s-a desfăşurat miercuri, 23 mai, începând cu orele 10:30, în Parcul Central „Carol Schreter”.
Circa 400 de absolvenţi de liceu, peste 100 de părinţi şi prieteni, diriginţii claselor, o parte din dascăli şi[..]
|
|
Anul acesta, Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” aniversează 70 de ani de la înființare, o aniversare frumoasă, care nu putea să treacă fără a fi punctată cum se cuvine, adică prin reprezentații una și una.
Marcel Iureș, F[..]
|
|
Ministrul Educației Naționale, Valentin Popa, a avut vineri, 18 mai, o întâlnire cu o delegație formată din părinți cu copii cu cerințe educaționale speciale (CES).
În cadrul întâlnirii, la care au participat mai mul[..]
|
|
Universitatea din Petroşani, CNASR–Hunedoara şi Casa de Cultură a Studenţilor Petroşani au conlucrat împreună pentru organizarea unui eveniment deosebit din punct de vedere ştiinţific şi cultural. În data de 15 mai a.[..]
|
|
Vineri, 18 mai 2018, la Școala Gimnazială „I.D. Sîrbu” Petrila s-a desfășurat etapa regională a concursului „Mai aproape de natură”, încă o activitate care contribuie la educarea eco-gândirii creative.
Ţi[..]
|
|
Clubul Copiilor Petrila a organizat un eveniment plastic, găzduit de Galeria „Ianza”, din Petroșani.
La expoziția au participat a 11 cluburi și palate ale copiilor din țară. Au fost expuse lucrări ale elevilor din: Alba Iulia, Ha[..]
|
|
6 voluntari de la Caritas au ajuns astăzi la Uricani, la Casa Betania, pentru a petrece puțin timp cu copiii de la acest centru. Și ce este mai frumos decât să pregătești câteva platouri cu fursecuri aromate și fragede, care merg grozav cu [..]
|
|
Deși oarecum trecut sub tăcere, din motive încă neelucidate, evenimentul cultural de la Aninoasa, de la sfârșitul săptămânii trecute, s-a bucurat atât de atenția cetățenilor, cât și a autorităților locale.
Este v[..]
|
|
Proiectul ”Energie în şcolile copilăriei” continuă: Ne implicăm azi pentru un mâine mai sigur!
10 şcoli din judeţele Sibiu, Harghita, Bistriţa Năsăud, Maramureş, Timiş, Hunedoara, Bacău, [..]
|
|
10 şcoli din judeţele Sibiu, Harghita, Bistriţa Năsăud, Maramureş, Timiş, Hunedoara, Bacău, Iaşi, Botoşani şi Vaslui vor beneficia în curând de un iluminat eficient şi modern cu ajutorul E. On, prin proiectul ”Energie în ş[..]
|
|
Să faci parte dintr-o comunitate europeană, alături de unele dintre cele mai dezvoltate țări ale lumii, este un privilegiu despre care este firesc să știm cât mai multe, încă din clasele primare.
Trecând sfera politicii europen[..]
|
|
Vrând, nevrând, iată-mă iar implicat într-un eveniment cultural. Implicat şi, indirect, laureat! Fapt pe care, modest cum mă ştiţi, mă grăbesc să-l fac cunoscut.
S-a încheiat recent, la Bucureşti, Festivalul Naţional al[..]
|
|
Chiar în ziua când Universitatea din Petroşani îşi serba cei 70 de ani de activitate neîntreruptă, Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara şi Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Hunedoara organiz[..]
|
|
La sfârşitul acestei săptămâni, amatorii de stand up comedy au ocazia să se simtă în lumea lor.
Mai întâi la Petrila, unde Paul Mircea, Cosmin Tobă şi Rareş Baba, foşti concurenţi la emisiunea de umor de la Antena [..]
|
|
Graţie unui profesor de istorie inimos, unor membri cu suflet mare din cadrul Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”, subfiliala Petroşani, şi unor tineri pasionaţi de istorie şi de faptele înaintaşilor noştri, ca nişte[..]
|
|
Clasele a II-a, a IV-a și a VI-a încep evaluările săptămâna aceasta, care se vor finaliza la 24 mai.
Prima sesiune de evaluare vizează elevii claselor a II-a și începe astăzi, 7 mai, cu probele scrise la limba română [..]
|
|
Foarte instructiv a fost tête-à-tête-ul pe care l-am avut, vineri după-amiază, cu prietenul şi colegul de redacţie Marian Boboc. Întâlnirea a avut loc, ca şi data trecută, la Restaurantul Ţugu „Căprioara&rdquo[..]
|
|
Ofițerii Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) au desfășurat ieri, 3 mai a.c., în baza protocolului de colaborare încheiat cu Inspectoratul Şcolar Hunedoara, a doua sesiune de informare a[..]
|
|
Clasa „Fluturaşilor” îşi are domiciliul la Şcoala Gimnazială Nr. 2 din Petroşani, în Colonie. Este formată din 15 elevi de care învăţătoarea Petronela Vali Slavu are grijă cum ştie ea mai bine.
[..]
|
|
Cam cinci mii de kilometri a trebuit să străbată Monica Ţugulea, însoţită, fireşte, de tatăl ei, ca să onoreze invitaţia de a participa la evenimentul cultural programat să aibă loc, la sfârşitul săptămânii trec[..]
|
|
Între 26 aprilie – 4 mai 2018 la Petroşani se derulează a treizeci şi şasea ediţie a Salonului Naţional Studenţesc de Artă Religioasă, aceasta fiind cu siguranţă cea mai longevivă manifestare culturală din Valea Jiului. Motto-ul salon[..]
|
|
Prin participarea la Târgul Interjudețean al Firmelor de Exercițiu, organizat de către Colegiul Economic „Hermes” Petroşani și desfășurat joi, 26 aprilie 2018, în „Sala de Marmură” a Primăriei Municipiului Petroșa[..]
|
|
Într-una din zilele trecute, am primit de la Marian Boboc ultima sa carte intitulată „Presa Văii Jiului de la Z la Z. 1887-1942. Programe, polemici, cenzură, calomnii, campanii, atitudini” (Editura Fundației „Alfa”, Cluj-Napo[..]
|
|
te iubesc ca pe o știre bombă
te iubesc ca pe o dezvăluire
te-nghesui în mine ca-n sobă
și îmi spui povești de iubire
te iubesc ca pe un editorial
te iubesc pe două-trei coloane
tu ești femeia fără egal
plină de draci [..]
|
|
Pentru a răspunde întrebării: De ce Marian Boboc? (posibilă interogaţie pentru unii care ar putea considera că am scris prea mult despre el), am să aduc aici în discuţie o fişă a personalităţii sale pe patru dimensiuni: ziaristul, pasio[..]
|
|
Am zăbovit asupra cronicii volumului al cărui autor este Marian Boboc pentru că primul impuls a fost acela ca, în lumina unor argumente culese din interiorul acestuia, să vă instig a-l citi.
Nu voi insista însă pe o astfel de abordare &[..]
|
|
Clubul IMPACT - IMPACT AREA din orașul Petroșani organizează în perioada 27-29 aprilie 2018 la Yoyo’s Irish Pub din Centrul Civic evenimentul BIBLIOTECA VIE ediția a IV-a „De succes în Valea Jiului”, realizat cu sprijinu[..]
|
|
Universitatea din Petroşani este singura universitate de stat din judeţul Hunedoara. Acest fapt atrage, an de an, tineri din toată Valea Jiului şi din judeţele limitrofe, absolvenţi de liceu, care doresc să facă facultatea în Valea Jiului.
[..]
|
|
• Oferta educațională pentru anul şcolar 2018-2019
„Şcoală Europeană” din 2011
Colegiul Economic „Hermes” Petroşani este atestat ca fiind „Şcoală Europeană” încă din anul 2011. A obţinut î[..]
|
|
Cu toate că numele câştigătorilor nu le veţi afla în acest reportaj, ceea ce pot afirma fără teama că aş greşi este faptul că ediţia din acest an a Festivalului “Fii star în ţara ta!” a fost o reuşită. Care, adăuga[..]
|
|
A sosit şi ziua cea mare pentru concurenţi, susţinătorii lor şi pentru publicul larg care a aşteptat cu nerăbdare ediţia a V-a a concursului al cărui început i se datorează iniţiativei omului de afaceri Cătălin Ţugulea şi soţiei sal[..]
|
|
La Localul „Românesc” din Piața Centrală Petroșani la 8 martie a fost inaugurată Nișa de arte BOEMA cu o expoziție de fotografii de epocă cu femei din perioada interbelică din colecția Marian Boboc.
De ieri, iubitorii artelor p[..]
|
|
Marile personalități ale județului Hunedoara, în orice domeniu s-au afirmat, se află în permanență în atenția Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva care, la împlinirea unor frumoase vârste, le [..]
|
|
Joi seara am fost prezenţi la primul vernisaj al acestei primăveri, organizat de Fundaţia Ianza-Art Inter-Cultural la galeria de artă cu acelaşi nume de la sediul fundaţiei de pe strada Timişoarei din Petroşani.
Intitulată sugesti[..]
|
|
În urma obţinerii premiului I pe judeţ, eleva Andreea Riana Floronesc din clasa a VII-a B (de la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” - Școala Gimnazială Nr. 2 Lupeni), pregătită de profesoara Maria Cârlugea, a participat la Olim[..]
|
|
„Corvin Caffé” este cartea unui spectator despre care aflăm, în treacăt, că a fost actor; nu actor de profesie, ci actor pe scena „acestei vânzoleli numită viaţă”. Această ipostaza de actor nu pare să-i fi pr[..]
|
|
Cu prilejul celor 40 de ani de funcţionare neîntreruptă a Bibliotecii Municipale Petroşani, reînfiinţată la 1 aprilie 1978, doamna Delia Grosu, responsabilul acestei instituţii publice foarte importante pentru viaţa culturală a municipiulu[..]
|
|
Indiscutabil o ocazie rară, publicul din Valea Jiului o va putea urmări pe Maia Morgenstern vineri, 13 aprilie, care va juca spectacolul Mic și-al dracu’ alături de Valentin Roșca.
Spectacolul ar fi trebuit să fie jucat în luna martie, [..]
|
|
Seria evenimentelor dedicate celor 40 de ani de funcţionare a Bibliotecii Municipale Petroşani a început în această primăvară, la sediul instituţiei din Cartierul Aeroport, cu un spectacol oferit de elevii claselor a XI-a şi a XII-a de la C[..]
|
|
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează în ziua de 19 aprilie 2018, ora 1330, în Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, o manifestare cultural-educativă [..]
|
|
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează în ziua de 16 aprilie 2018, ora 1700, în Sala de Marmură a Primăriei Municipiului Petroșani, un eveniment cultural prilejuit de sărbătorirea poetului, traducăto[..]
|
|
La Galeria de artă de la Castelul „Ianza” va avea loc astăzi, începând cu orele 18:00, primul vernisaj de primăvară, intitulat: „Artă şi tradiţii pascale româneşti”.
Expoziţia se vrea a fi o re[..]
|
|
Cu ocazia împlinirii a patru decenii de funcţionare a Bibliotecii Municipale Petroşani va avea loc astăzi, 12 aprilie, începând cu orele 13:00, la sediul bibliotecii din Cartierul Aeroport, o întâlnire cu liceenii de la C[..]
|
|
În urma simulării probelor scrise ale examenului național de Bacalaureat, probe organizate în perioada 19-22 martie 2018, situația statistică generată de rezultatele înregistrate relevă că ponderea elevilor de clasa a XII-a cu medii c[..]
|
|
Duminică, 1 aprilie, de la ora 18:00, este concert la Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” Petroșani.
Ada Milea și Bobo Burlăcianu, pe care-l știm din trupa Fără Zahăr, formează un cuplu pe scenă. După ce au străbătut țar[..]
|
|
Marți, 27 martie 2018, preșcolarii și elevii Școlii Gimnaziale „I.D. Sîrbu” Petrila au desfășurat încă o activitate pe gustul lor în cadrul proiectului regional - Parada primăverii, inclus ca activitate în[..]
|
|
Elevii din clasele pregătitoare și primare ale Școlii Gimnaziale Nr. 2 Lupeni au vizitat marţi, 27 martie, sediul Detașamentului 3 Jandarmi Lupeni, în cadrul Programului Național „Școala Altfel”.
În cadrul activității org[..]
|
|
În prima etapă a înscrierilor copiilor în clasa pregătitoare, în județ sunt mai puține cereri depuse decât estimările inspectoratului. Doar 2343 cereri au fost înregistrate în județul Hunedoara în perioada[..]
|
|
Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la formarea Statului Unitar Român, iar în țară și străinătate se desfășoară un număr mare de acțiuni care marchează acest eveniment.
Fundația Ianza-Art Inter-Cultural, cu spr[..]
|
|
Liceul Teoretic „Mircea Eliade” din Lupeni beneficiază de o finanțare importantă prin POCU, cu proiectul „Bahtalo! Împreună combatem sărăcia și discriminarea”, proiect prin care diferite instituții din Lupeni vor ben[..]
|
|
Elevă în clasa a VII-a B la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” din Lupeni, Şcoala Gimnazială Nr. 2, îndrumată de prof. Maria Cârlugea, Riana Andreea Floronesc a obţinut Premiul I la Olimpiada de Limbi romanice - Limba[..]
|
|
Toți profesorii care activează în învățământul non-formal din județul Hunedoara s-au întâlnit joi, 15 martie 2018, la Clubul Copiilor Petrila pentru a căuta soluții de diversificare a acestui tip de învățămâ[..]
|
|
Ministerul Educaţiei Naţionale organizează, în perioada 19 - 22 martie 2018, la nivel național, simularea probelor scrise din cadrul examenului național de Bacalaureat 2018.
Simularea se adresează elevilor înscriși în clasele a X[..]
|
|
Miercuri, 14 martie, a fost semnat ordinul ministrului Educației Naționale nr. 3.329, potrivit căruia valoarea burselor studenților doctoranzi înmatriculați la studii universitare de doctorat finanțate de la bugetul de stat, la forma de &ici[..]
|
|
În perioada 25 februarie-4 martie, trei elevi din clasa a XI-a B de la Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” din Petroşani au participat la sesiunile de „C2. Blended mobilizy for VET learners” din cadrul Proiectului „Trialog&[..]
|
|
Un proiect derulat la scară naţională şi deosebit de atractiv şi util pentru elevii din colegiile tehnice în vederea viitorului lor profesional, intitulat „Săptămâna meseriilor”, este pus în practică în aceste [..]
|
|
Sâmbătă, 10 martie 2018, la orele 17 trecute fix cenacliștii de la BOEMA s-au reîntâlnit la Localul „Românesc” din Petroșani, prin bunăvoința gazdei, inginer Aron Dumitrescu, pentru a sărbători ziua Femeii[..]
|
|
Sâmbătă, 10 martie, ora 17, la Localul „Românesc” din Piața Centrală a Petroșaniului, femeile, dragele de ele, vor pune stăpânire pe Cenaclul BOEMA.
Nefiind misogini din fire (din contră…), boemii vor face o bună[..]
|
|
Între 8 și 11 martie, Aztek Caffe din Petroșani prezintă Zilele Aztek Art.
Manifestarea debutează la ora 17, astăzi, 8 martie, cu vernisajul expoziției artistului Sorin Oprea. După care, Marian Boboc va citi din volumul abia lansat &bdquo[..]
|
|
Elevii Şcolii Gimnaziale „I.D. Sîrbu” au oferit mărţişoare cu multă dragoste pentru natură în luna lui martie.
Ei au dăruit cetăţenilor mărțișoare responsabile, constând în legume și fructe de sezon,[..]
|
|
„A iubi înseamnă, poate, a lumina partea cea mai frumoasă din noi” - spunea Octavian Paler. Oamenii au nevoie de iubire mereu pentru că acest sentiment dă sens vieţii lor. Cu atât mai mult simţi nevoia să iubeşti şi [..]
|
|
În urmă cu 150 de ani a început extracția industrială a cărbunelui în Valea Jiului. Cărbune care a însemnat dezvoltarea Văii Jiului. La ceas jubiliar, „Ziarul Văii Jiului” vă propune câteva povești ale cărbu[..]
|
|
„Dacă îi vorbești unui om într-o limbă pe care o înțelege, cuvintele tale vor ajunge la mintea lui. Dacă îi vorbești în propria lui limbă, cuvintele ajung la inima lui”. Pornind de la acest citat din Nels[..]
|
|
Vernisajul expoziţiei „Între profesie şi... pasiune – Anotimpuri şi... suflet!!!”, organizat de Casa de Cultură a Studenţilor din Petroşani a adunat joi, 23 februarie, începând cu ora 17:00, mai multă lume ca la even[..]
|
|
FATA DE LILIAC&LALELE
am întâlnit o fată pe care o doream demult
avea brațul plin de liliac&lalele
avea pantoful roșu prăfuit și rupt
bătuse ceva drum de la ea dintre stele
eu am invitat-o la o cafea să o mâng&[..]
|
|
Intitulez prezentarea celui de-al șaselea volum de versuri publicat de poetul Marian Boboc – „str.bețivilor. poeme de iubire” (Editura Fundaţiei „Alfa”, Cluj-Napoca, 2018) printr-un vers care îi aparține autorului &icir[..]
|
|
Nu este deloc surprinzător că poetul Marian Boboc ne atrage atenţia din nou cu o carte de poezie prin care întregeşte imaginea sa de artist al cuvintelor, de jucător în hora sentimentelor. Cartea intitulată str. beţivilor. poeme de iubire, [..]
|
|
Imaginea ei pare, deşi nu e decât o istorie vie. Vorbesc despre ea ca despre tot ce nu s-a întâmplat. Dacă n-aş şti, Clara ar sta în continuare la marginea Bucureştilor şi nu l-aş crede pe cel care spune… Şi nu sunt vorb[..]
|
|
L-am cunoscut pe Marian Boboc, în 1995, la București, grație unor prieteni comuni. Pe atunci, nu aveam încredere în ceea ce scriu, mă zbăteam timidă între vers și realitate, încercând să aflu cine sunt. Marian mă co[..]
|
|
Puțini dintre noi au reținut faptul că 2018 este și „Anul patrimoniului cultural european”. Pentru a celebra acest eveniment 14 elevi ai Colegiului Național „Mihai Eminescu” Petroșani (Bănceanu Iustina, Danciu Daniela, Roșca De[..]
|
|
Ministrul Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, a aprobat prin ordin, structura anului şcolar 2018-2019.
Potrivit documentului, cursurile noului an şcolar încep luni, 10 septembrie și însumează 168 de zile lucrătoare (34 de săptăm&acir[..]
|
|
Cu ocazia împlinirii a 142 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi, Centrul de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi”, Consiliul Local şi Primăria Tg-Jiu, în parteneriat cu Institutul Cultural[..]
|
|