|
După titlul de cetăţean de onoare acordat, oarecum pe sub masă, de onor. Consiliul municipal Petroşani până şi unui lătrău al Cântării României şi plastograf în timpul liber, această distincţie pare să fi intrat, cel pu[..]
|
|
În toate acţiunile civile pe care numitul Nemecsek Ștefan le formulează împotriva unui presupus „grup infracţional” scrie, negru pe alb, că ziarul nostru mediatizează „o amendă de 9,5 milioane lei vechi, stabilită conform[..]
|
|
Domnule „primar”,
În decembrie 1989, când, preţ de două săptămâni, am ocupat fotoliul de primar al municipiului în care m-am născut, în care am crescut şi în care trăiesc, eram convins că soarta aces[..]
|
|
În urma aberaţiilor deputatului Cristian Resmeriţă, care a afirmat ieri la Mondo TV şi Mondo FM că Ziarul'Văii Jiului ar încasa lunar 100 de milioane de lei de la Primăria oraşului'Uricani, ne vedem nevoiţi să facem o serie de precizări[..]
|
|
Pentru prima dată de la începutul crizei financiare, Valea Jiului se confruntă cu perspectiva sumbră a unei situaţii fără precedent pentru CNH. Mediul de
afaceri a devenit instabil, astfel că lipsa locurilor de muncă în Valea Jiului a de[..]
|
|
Ca urmare a articolelor Foamete mare la Spitalul Vulcan, publicat în săptămânalul Valea Jiului, nr. 542, şi O femeie din Gorj a fost muşcată de buză de un câine vagabond, publicat în Gazeta Văii Jiului, ediţia de miercuri, 25[..]
|
|
Deşi a recunoscut că a cotizat la examenul de bacalaureat, alături de părinţii fiicei sale din cadrul Colegiului “Mihai Viteazu” din Vulcan, o femeie din localitate, I.B., a primit răspuns de la Inspectoratul Școlar Hunedoara că nu este [..]
|
|
Grupul consilierilor PSD din cadrul Consiliului Local Petrila protestează public şi aduc la cunoştinţă tuturor locuitorilor modalităţile prin care primarul Păducel răsplăteşte clientela “păducelistă”, îndatorând administra[..]
|
|
În urma publicării articolelor referitoare la presupuse fraude din partea Enel Distribuţie Banat - Unitatea Teritorială de Reţea Deva, vă transmitem în cele ce urmează un drept la replică pe care vă solicităm să îl publicaţi,[..]
|
|
Referitor la articolul „Jupânul Gheorghe Ile şi-a făcut vânt când a auzit de presa lui Docea”, cred că dl. Olteanu este total neinformat, dânsul nici nu a fost prezent la această discuţie şi atunci, cum poate relata d[..]
|
|
Umblă vorba prin oraş că, în preajma Balului Bobocilor, la Colegiul Economic “Hermes” din Petroşani e nemulţumire mare în rândul elevilor. În primul rând pentru că, de ani de zile, de coordonarea organizării se[..]
|
|
Răspundem prin prezenta articolului publicat de dumneavoastră în ZVJ din data de 06.10.2010. În urma articolului publicat, Universitatea din Petroşani a cerut firmei noastre notă explicativă cu privire la diferenţa de preţuri dintre oferta [..]
|
|
Constantin Brânduşe, consilier local PNL, susţine că unul din proiectele controversate votate de către „butucii PSD” ai lui Resmeriţă este şi cel legat de construirea unei benzinării chiar la intrarea în municipiu. Acesta consi[..]
|
|
Subsemnatul Gheorghe Truţă, cetăţean român, profesor de matematică la Școala Generală, Nr. 3 Lupeni, membru al Uniunii Scriitorilor din România, autor a 6 cărţi şi de patru ori premiat al aceleiaşi Uniuni, protestez împotriva geno[..]
|
|
La „Protestul” meu (publicat în ediţia de vineri a ZVJ - n.r.) sunt postate, deocamdată, cinci comentarii. Patru decente, pentru care mulţumesc autorilor anonimi. I-aş fi mulţumit şi celui de-al cincilea, chiar dacă m-ar fi înju[..]
|
|
Primul bloc ANL construit la Petroşani după 1990 va fi scos la vânzare de administraţia publică locală de la Petroşani, începând cu mijlocul lunii noiembrie.
Preţul stabilit pentru cele 16 locuinţe, respectiv 13 apartament[..]
|
|
Domnului Director
Subsemnatul, Șchiopu Ioan Dorel, consilier local în cadrul Consiliului Local al municipiului Vulcan, vă supun atenţiei următoarele:
În municipiul Vulcan s-a luat măsura debranşării de la reţeaua de apă a unor scăr[..]
|
|
Către,
REDACȚIA COTIDIANULUI ZIARUL VÄ‚II JIULUI
- domnului director -
În replică la articolul „Poliţiştii lupeneni au luat cu japca un copil nevinovat”, publicat pe în data de 11 noiembrie 2010, conduce[..]
|
|
Datorită dreptului la replică publicat în cotidianul Ziarul Văii Jiului din data 15 noiembrie a.c., cu privire la materialul Grivei urlă! Atenţie la dubă când duceţi gunoiul! / Poliţiştii lupeneni au luat cu japca un copil nevinovat, &nbs[..]
|
|
După ce a transformat unitatea locală de poliţie într-un cuib de interese, conducând-o ca pe un chioşc de colţul străzii, specializat în vânzarea de vodcă ordinară la jumătate, mitocanul dovedit Ilie-Titel Brăgaru a reuşit m[..]
|
|
Consilierul local PRM Ioan Dorel Șchiopu consideră că răspunsul pe care l-a primit de la Instituţia Prefectului judeţului Hunedoara, la sesizarea sa privind adoptarea Hotărârii nr. 88/2010 privind aprobarea tarifului de colectare, transport şi d[..]
|
|
De departe cea mai perversă mişcare a săptămânii a fost cea prin care, acum vreo câteva zile, poliţiştii de curte ai lui Brăgaru (oare-i duc şi gunoiul?) l-au lăsat fără permis de conducere pe Siminel Iordache, patronul de la Keops. V[..]
|
|
Citindu-l, comentariul care urmează m-a uns pe suflet, nu alta. El a fost postat pe site-ul ziarului, în urma publicării, în 26 noiembrie a.c., a articolului “Pe Valea Morii, în Vulcan/Oamenii primăriei repară ce ar fi trebuit s[..]
|
|
Solicităm conducerii IPJ'Hunedoara să reanalizeze situaţia poliţiştilor petroşeneni Gabriel Nica şi Geani Goşa.
Ambii au fost traşi pe linie moartă, în uralele comandantului mitocan Brăgaru, după ce şi-au făcut meseria şi au lua[..]
|
|
Mai mulţi cititori ne-au semnalat faptul că, în mai multe puncte de pe raza localităţii, drapelul naţional fie nu a putut fi observat deloc, fie cârpele montate de administraţia locală dovedeau cel puţin o crasă lipsă de preoc[..]
|
|
Prof. Toroapă, directorul Liceului de Informatică din Petroşani, are cu ce se mândri. A fost scăpat basma curată de procurori, după ce şi-a corectat una dintre fete la bacalaureat, iar asta nu e tot.
În mandatul dumnealui, renumele Liceul[..]
|
|
Într-un articol mizerabil, semnat de Marius Mitrache în Gazeta Văii Jiului de luni, 6 decembrie, autorul afirmă că, duminică, liderul judeţean al PRM, Costel Avram, ar fi făcut campanie electorală în Colegiul Haţeg în favoare[..]
|
|
Semnalăm cu tristeţe confraternă faptul că Gazeta Văii Jiului se îndepărtează pe zi ce trece de regulile elementare ale deontologiei jurnalistice. Cum noi nu stăpânim nicio hală şi nici nu suntem „ctitorii” niciunui dezastru [..]
|
|
Referitor la articolul intitulat “DNA a descins la Casa Pensionarilor Petroşani”, din data de 09.12.2010, Asociaţia Pensionarilor Petroşani, Comitetul Asociaţiei Pensionarilor, reprezentat prin ing. Pavel Gheorghe-Iuliu, în calitate de[..]
|
|
Domnule director Cătălin Docea,
Mă numesc Ardelean Maria, locuiesc în Petrila, str. Al. Sahia, bloc 2, ap. 49, şi sunt pensionară (conform Deciziei nr. 78.493/ 11.10.1999) cu începere de la 01.09.1999. Nici prin gând nu mi-a trecut vr[..]
|
|
Către: Cotidianul Ziarul Văii Jiului
În atenţia d-nei Anamaria NEDELCOFF
Referitor la articolul „În Dallas, / Enel-ul trebuie să intervină de urgenţă!”, publicat în cotidianul dvs., dorim să facem următoarel[..]
|
|
Referitor la articolul publicat în ziarul “Vocea Văii Jiului” nr. 35/30.12.2010 - ”Cine are interes să denigreze Asociaţia Pensionarilor Petroşani?”
Având în vedere sesizările unor pensionari făcute către proc[..]
|
|
Am dedus din ediţia de vineri a unui cotidian local că ar exista în Valea Jiului un poliţist căruia i se spune Șorici. Care Șorici ar fi un luptător împotriva sistemului şi nu s-ar lăsa “umilit de propriii şefi în faţa [..]
|
|
Au participat cadre ale Poliţiei municipiului Petroşani, alături de Garda Financiară şi Jandarmerie, la nivelul anului 2009, la ridicarea mai multor documente financiar contabile de la unitatea nr. 115 a Socom Unirea? Au rămas documentele ridicate &icir[..]
|
|
M-am întâlnit zilele trecute cu un bun prieten, consilier guvernamental, fost coleg de facultate, care tranzita Petroşaniul dinspre Cluj spre Bucureşti. Am apucat să stăm la o cafea. Am avut o discuţie interesantă, frapantă pentru mine. M[..]
|
|
M-am decis să scriu aceste rânduri după ce m-am gândit mult. De ce am făcut-o, totuşi? Deoarece mama mea, o femeie în vârstă, bolnavă de diabet, cu complicaţie polineuropatică adăugată la un atac cerebral şi alte boli card[..]
|
|
N-are astâmpăr. Subordonaţii săi fac presiuni pe la Compania Huilei şi subunităţile CNH'SA pentru a afla, pentru că i-a spus lui un cretin că aşa ar fi, ce relaţii comerciale are ziarul nostru cu industria minieră. Brăgare, n-avem! Nu te mai[..]
|
|
Spre ştiinţa Doamnei Laura Codruţa Kovesi, Procuror General
Doamnei Prim-procuror Maniu Dorica - Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroşani
Stimată doamnă,
Am aflat, fără urmă de surprindere, că prin Ordo[..]
|
|
Stimată redacţie a Ziarului Văii Jiului,
Subsemnatul, Ioan Opriş, domiciliat în Petroşani, doresc să publicaţi în ziarul dumneavoastră, care este cel mai citit ziar din Vale, ce se întâmplă la cimitirul de lângă spi[..]
|
|
Către Domnul DOCEA CÄ‚TÄ‚LIN
Ca urmare a articolului apărut în Cotidianul Ziarul Văii Jiului din 20.01.2011, sub semnătura dvs. şi intitulat „Un set de umile întrebări pe adresa conducerii I.PJ. Hunedoara”, din care r[..]
|
|
Că Dumnezeu îi ia la El, de timpuriu, pe cei mai buni... am crezut până ieri că e doar o “zicere”. Calotă Cosmin, unul dintre cei ucişi la Uricani, era o minune de băiat.
L-am avut elev, l-am pregătit pentru examene, pentru fa[..]
|
|
Au fost voci de hală care au susÈ›inut, probabil conform politicii dictate de UNPR, că primarul Buhăescu a politizat explozia de la EM'Uricani.
Pentru a-i lămuri pe cei ce nu înÈ›eleg rolul unui È™ef de comunitate locală pe lumea asta,[..]
|
|
Zoltan Lacataş, preşedintele Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului (LSMVJ), neagă informaţiile apărute pe posturile naţionale de televiziune, referitoare la salariul său, care ar fi de peste 12.000 de lei lunar, susţinând că sunt de-a dreptul[..]
|
|
Vă invităm la turul retrospectiv al deplasărilor în străinătate, parţial ilustrat cu imagini (unele publicate pentru prima oară în presă). Vă mulţumim şi pe această cale că v-aţi plătit taxele la timp. Deponeul ecologic şi interesu[..]
|
|
Fac o pauză în derularea serialului „Patruzeci” pentru a rezolva o problemă simplă de matematică. Ea poate fi întâlnită în orice manual sau culegere de probleme de clasa a şasea şi sună aşa: „Un obiect cost[..]
|
|
În Valea Jiului, cârtiţele, frustraţii, fugarii şi delatorii din PSD'Petroşani au la dispoziţie un loc de colportat în stil mare: biroul senatorial al numitului Nicula Cosmin, redevenit parlamentar printr-un accident al istori[..]
|
|
Dragă prietene,
Am apreciat sincer modul insuficient conspirat în care o serie de informaţii cu caracter secret din lucrări penale finalizate ori, mai grav, aflate încă în cercetare au transpirat în presa locală.
Inclusiv treab[..]
|
|
Doamne, pot să vorbesc cu Tine? Pot să-ţi spun ce simt ca unui Tată ce-mi eşti?! Dacă nu-î spun îe, atunci la cine să mă plâng?!
Cum să mai cred, ce spun unii netrebnici, c-am fi poporul tău favorit, când Tu, de vreo douăzeci de v[..]
|
|
Deşi în Valea Jiului apar, la acest moment, fix două publicaţii în regim cotidian, tind să cred că Gazeta Văii Jiului caută musai să ajungă pe locul 3. Nu mai este, cred, un secret pentru nimeni faptul că Gazeta şi TV Parâng se [..]
|
|
Ce minunată e tehnica! Spre deosebire de strămoşii noştri care, în lipsa tehnicii, era vai de mama lor, eu, de pildă, pot sta în fotoliu şi pot vedea la televizor cum, în România de azi, stoluri de câte doi bol[..]
|
|
Marele scriitor Camil Petrescu scosese o revistă de... matematică! Și mai marele scriitor Ion Barbu, sublimul geometru Dan Barbilian, a protestat, spunând cam aşa: nimeni n-are voie să editeze o foaie de matematică dacă nu explică de ce &bdquo[..]
|
|
Am început să ne bucurăm, ca tot românul, de vremea caldă, de gândul că vom relua activităţile cultural-educative ale asociaţiei, în care să fie implicaţi în special tinerii. Doar că, după frigul iernii, în sediu[..]
|
|
Ceea ce scriu aici e doar părerea unui cetăţean. Nu e obligatoriu să fie cineva de acord cu mine. Am spus-o răspicat, cu semnătură, că trăim cele mai ridicole vremi din Istoria României. Mi-e ruşine că poporul din care fac parte (nu mai spu[..]
|
|
â–º Ing. Suciu: „Minciuna este atâta de gogonată, încât nu ştiu cum de nu-i este ruşine domnului Răscolean!”
â–º Primarul Păducel: „Acest domn, Răscolean, când îşi cască gura, mă scuzaţi[..]
|
|
Numitul Ștefan Nemecsek, un obişnuit al sediilor de poliţie şi al sălilor de judecată, a început să primească lecţii de la viaţă.
Nenumăratele plângeri depuse la organele de poliţie împotriva membrilor redacţiei ZVJ au fost s[..]
|
|
Actul I. Circumstanţe
Ziarul'Văii Jiului a creat È™i încearcă să întreÈ›ină - în jurul redacÈ›iei care se ocupă de informarea dvs. pe teme de strictă (È™i adesea secretă) actualitate - o miÈ™care culturală. Parte [..]
|
|
...nu poate avea ca temă decât subiectul meu preferat: Marinelul şi trupa lui de suflători în gogoşi. Acum câteva zile, un ţapinar-şef, fost staroste peste vămi, cum altfel?!, şi care, în ciuda vocilor naive care î[..]
|
|
Notificăm pe această cale Primăria municipiului Vulcan cu privire la faptul că, în ciuda prevederilor legale, nu ne-a remis încă niciun răspuns la solicitarea de informaţii publice înregistrată de noi la sediul administraţiei publ[..]
|
|
Ce-au mai strigat „intelectualii” noştri fruntaşi, făcuţi şi nu născuţi, împotriva Dictaturii, când aceasta tocmai murise! Sentimentul a fost atât de profund, încât şi azi continuă să o înfiereze! L-[..]
|
|
Mineriadele au ajuns în America, mai exact la Universitatea Harvard, Universitatea Centrală de Stat Connecticut şi New York. Nu este vorba însă de grupuri de mineri înarmaţi cu bate, răngi şi furtunuri, ci de profesori universita[..]
|
|
Am vrut să renunţ la a mai scrie şi la ziar şi pe blog. Mi s-a făcut un soi de greaţă în a vorbi, parcă în zadar. Dar faptul că, în ultima săptămână, aproape zilnic, am aproape o sută de cititori, din diferite continente, [..]
|
|
De o bună perioadă de timp ai ca unică preocupare activitatea Sindicatului de Pază şi Protecţie - Vulturul Negru şi a preşedintelui ales Voina Ilie-Radu.
De ce nu spui lumii adevăratele motive ale izbucnirilor tale nevrotice şi al acestui delir?
[..]
|
|
Prezent la emisiunea Verde-n faţă, de la Radio Kapital FM Petroşani, prof. univ. dr. ing. Iosif Andraş, preşedintele UDMR Petroşani, a încercat să ne explice ce înseamnă în opinia dumnealui regionalizare, Legea minorităţilor, Con[..]
|
|
Eminescu e ca un continent: dacă porneşti să-l explorezi, pe drum uiţi de unde şi pentru ce ai plecat la drum.
Multă vreme nu am înţeles pe deplin fenomenul Eminescu. Erau lucruri pe care le înţelesesem din prima, dar şi altel[..]
|
|
Nesimţire curată. Și-i rog, pe această cale, pe cei de la Enel să privească problema în modul cel mai serios.
Ieri, adică
miercuri, 20 aprilie, în decurs de zece minute, la mine-n bloc, pe Aleea Crizantemelor din[..]
|
|
Pe Blog, epigramistul Stelian O. mă somează să încep bătălia pe care am promis-o în Protest. Răspunsul meu îl dezamăgeşte şi, printre ironii, mă acuză de laşitate.
Am publicat Protestul în octombrie 2010. De atunci a tr[..]
|
|
Stimate domn,
Dintr-o eroare redacţională (pentru care Marian Boboc, distinsul nostru coleg, promite că va scrie cel puţin un volum pe tema sindicalismului de nişă - adică despre sindicatele cu slabă aderenţă la poporul muncitor), cotidianul nostr[..]
|
|
Să mă mai mire devierile de comportament ale primarului Gheorghe Ile? Deloc. I le ştiu şi s-au învăţat cu ele toţi cei care au lucrat cu el zeci de ani la mina Vulcan. Și, citind comentariile de pe site-ul ziarului, mai bag de seamă că este la[..]
|
|
Sunt un fraier. Eu şi puţinii care continuăm să ne răstim public la portocalii suntem nişte fraieri. Ar trebui să-i lăsăm în pace, să distrugă definitiv această naţiune. Aşa cum vrea, se pare, Destinul.
Nu te poţi lupta cu Destinul. S[..]
|
|
Ca urmare a articolului „Cine doreşte ca spitalul din Vulcan să rămână ceea ce este şi cine doar mimează asta” publicat în ziarul dumneavoastră din data de 03.05.2011, subsemnata, Suciu Veronica, preşedinte al Sindicatului[..]
|
|
Partea întâi:
Câteva precizări privind conţinutul şi sfera noţiunii de „jigodie”. Stadii şi demersuri spre conceptul de "jigodie". Ciudat: tipologia canină se apropie, până la identificare, cu cea uman[..]
|
|
E greu de spus care şi când au fost primele manifestări ale Jigodismului în Istoria românilor. Oricum, ele nu pot data din preistorie, nici dintr-un Ev Mediu prelungit, pentru simplul motiv că, în respectivele epoci polarizarea soci[..]
|
|
„Momentul" Cuza e copilăria, adolescenţa dar şi maturitatea Jigodismului românesc. Și stampa fenomenului. E un moment unic, deopotrivă ciudat, atipic şi obişnuit pentru stadiul şi devenirea J. românesc.
Acum, [..]
|
|
Instituţia Jigodismului mondial, Masoneria, deja făcuse o faptă bună pentru români: îl „instalase” pe Cuza. Și tot ea l-a „abdicat”. „Ce facem cu românii ăştia?! au ridicat din umeri masonii-şefi după[..]
|
|
Despre partide
După decembrie ’89 s-au format în România o mulţime de partide politice (peste 150 la începutul anilor `90), unele create prin sciziuni, absorbţii sau fuziuni. O parte a acestora supravieţuieşte şi astăzi. Alt[..]
|
|
În primii ani ai dictaturii proletare, Jigodismul s-a manifestat spontan, răzleţ, atipic, cu accente de grotesc şi picanterie. Vestitele „demascări” din anii ’50 ţin mai mult de precarităţi de caracter, de ipostaze ale prostie[..]
|
|
Mişcările din ’89 au început ca o revoltă împotriva Jigodismului roşu. Dar, din păcate, „revoluţia” a sfârşit ca o virgulă în J. românesc triumfător.
Primul deceniu al J. democratic, ani de tatonare[..]
|
|
Prin demersul recent şi parţial benefic, făcut de către CNH Petroşani, prin „Notificarea” adresată Ministerului Economiei, Consiliului Concurenţei şi mai departe Comisiei Europene, privind ajutorul de stat acordat pentru închid[..]
|
|
Suntem în plină dictatură. A prostiei. A incompetenţei. A nesimţirii.
Faţă de ce se întâmplă acum, Ceau pare doar un tip mic, anost şi, oricum, mai cinstit.
Un popor de proşti nu poate fi condus decât de proşti.
Un po[..]
|
|
Solicităm conducerii Primărieimunicipiului Petroşani ca, având în vedere dezvăluirile făcute de cotidianul nostru săptămâna trecută cu privire la mai multe încălcări ale legislaţiei în domeniul construcţiil[..]
|
|
Redacţia Ziarul Văii Jiului, conform principiului său fundamental, de a sluji adevărul pentru a fi în slujba cetăţenilor, este nevoită a da publicităţii un drept la replică adresat celuilalt cotidian care apare în Valea Jiului, [..]
|
|
„Domnilor şefi Moloţ şi Resmeriţă, degeaba depuneţi coroane la uzină, la monumentul de la spital, dacă acolo unde îşi dorm somnul de veci minerii ucişi în 1929 se pişă câinii pe mormintele lor...”
&nbs[..]
|
|
Cu cele 56 de pagini, ediţia ZVJ de astăzi, 9 august 2011, a doborât recordul de presă al Avântului, datând din 1937, instalându-se pe poziţia de lider, şi istoric, al presei din Valea Jiului
2008 - 2009[..]
|
|
â— Partener media „Ziarul Văii Jiului”
Această expoziţie de artă fotografică a fost, de fapt, o primă „evaluare” a proiectului asociaţiei Tabăra de creaţie „Artă & Natură”, recent organizată[..]
|
|
Această zicere este folosită de trăitorii din Valea Jiului atunci când se doreşte a exemplifica pedepsirea unui om pentru răutăţile săvârşite.
În ultimul timp s-au scris foarte multe lucruri despre momârlani şi d[..]
|
|
Câteodată mi-aş dori să începem o rubrică în ziar intitulată simplu, „Fără cuvinte”. O rubrică în care să expunem doar câteva imagini grăitoare, care nu mai au nevoie de nicio explicaţie. Cum ar fi cea de a[..]
|
|
În legătură cu incidentul apărut la recitalul grupului Compact de la zilele oraşului Petrila, ţinem să facem următoarele precizări:
- Grupul Compact nu s-a prezentat la proba de sunet anunţată de ei pentru ora 14:00 din ziua recitalului;
-[..]
|
|
Începând cu această ediţie, scriitorul Gheorghe Truţă se întoarce în pagina sa. După cum veţi vedea într-o proximă Școală şi cultură, celebrul dramaturg lupenean nu a şomat, ci a scris vara aceasta nu[..]
|
|
„Reforma” învăţământului românesc are următoarea reţetă: se ia un tinerel modest-intelectual, cu părul rar, dar plimbat prin lume, unde un doctorat nu e chiar o scofală (ca şi, mai nou, în ţară, de altfel.[..]
|
|
Nu este absolut necesar să fii un expert sau analist financiar,
pentru a te convinge că Asociaţia pensionarilor Petroşani se află în pragul unui faliment de răsunet naţional.
Starea de insolvabilitate în care se ,,scaldă”[..]
|
|
Un tânăr plecat la 17 ani din România şi care a lucrat opt ani ca reporter la mari cotidiene occidentale, Andrei Postelnicu, dă un diagnostic interesant României de azi. „România a scăpat de dictatura lui Ceauşescu pentru [..]
|
|
Am auzit într-un grup de oameni, de curând, o discuţie despre mizeria din Lupeni. Și spuneau dumnealor că prea mult se leagă unii de Resmeriţă cu gunoiul din oraş. Că săracul primar ce poate să facă, dacă nu mai are cine să str&acir[..]
|
|
Domnilor guvernanţi,
Având în vedere faptul că în întreaga lume se vorbeşte de criza iminentă de apă, sunteţi datori a opri dezastrul provocat pe toate râurile din România de către cei care le jefuiesc de douăze[..]
|
|
Doar madam Lenţi s-a dat în trocarici, dar poftesc şi altele. De pildă, blonda-adjunctă Vass, cea cu zâmbetul cinic de unguroaică rasată, ca şi Lenţi „cadru universitar”, neică!, „mare specialistă”. În ce?[..]
|
|
Observam în articolul trecut, că un simptom al regimurilor naiv-autoritare este obiceiul de a „împinge" în prim-planul politic femei, în general drăguţe. Alt simptom este megalomania. Un tip special de megalomanie, &ici[..]
|
|
La început am crezut că am greşit eu postul. Apoi, am crezut că au greşit ei invitatul. Îmi propusesem cu o zi înainte să urmăresc emisiunea al cărei invitat era (încă) viceprimarul municipiului Vulcan. Nu mai înţelege[..]
|
|
Niciodată toamna nu fu mai urâtă. Deşi, ca de obicei, Dumnezeu fu ironic: „Vezi, Eu am făcut o Lume frumoasă şi ai putea să te bucuri de ea, cu condiţia să dovedeşti că ai raţiune. Adică, să-ţi alegi, la soroc, conducători [..]
|
|
Pe unde sunt obligat să vorbesc despre neînsemnata mea fiinţă, spun aşa, parafrazând celebrul citat din Lucreţiu Pătrăşcanu: înainte de a fi scriitor român, sunt scriitor oltean. Lumea mă priveşte pieziş: unii,[..]
|
|
Pe unde sunt obligat să vorbesc despre neînsemnata mea fiinţă, spun aşa, parafrazând celebrul citat din Lucreţiu Pătrăşcanu: înainte de a fi scriitor român, sunt scriitor oltean. Lumea mă priveşte pieziş: unii,[..]
|
|
Ieri dimineaţa primesc un telefon de la un cetăţean. Acesta îmi comunică supărat că în Centrul Civic al Petroşaniului s-au tăiat azi noapte cu drujba o grămadă de pomi. Apoi, mai primesc încă vreo două-trei telefoane[..]
|
|