|
Câteva cuvinte înainte
Dumitru Ciobanu nu şi-a propus neapărat să fie poet. Deşi, vă asigur, are poezia în suflet. Şi de-a dreapta inimii. O inimă care bate pentru cunoaştere, pentru lucruri fireşti, aş putea [..]
|
|
Disperare
Iubire, bibelou de porţelan
Mai incasabilă decât un vas de iena
Ai dat rateuri multe, peste plan,
Şi-am pentru tine, sigur, toată jena.
Mă mai aştepţi la colţuri bun[..]
|
|
Disperare
Iubire, bibelou de porţelan
Mai incasabilă decât un vas de iena
Ai dat rateuri multe, peste plan,
Şi-am pentru tine, sigur, toată jena.
Mă mai aştepţi la colţuri bun[..]
|
|
Să scrii poezie la 8 ani
Brenda – pe numele mic, Brânduşa Meseşan – pe numele mare, deşi se află în prima parte a începutului dăinuirii sale pe acest pământ (şi în această lume dezlănţuită) pare ([..]
|
|
l Noi nu suntem vecini cu Rusia. Pentru că Rusia se învecinează numai cu cine vrea ea.
l Jiul se varsă în Dunăre. Dunărea se varsă în mare. Marea nu se mai varsă, că n-are în ce.
l Elena din Troia ne provenea de
[..]
|
|
Bancurile acestea nu sunt ale mele. Nici ale voastre.
Ci ale strămoşilor strămoşilor noştri Întârzierea ajungerii neapărate
Vară. Anotimpul visărilor eterne. Soarele, discret, monitorizează tot (şi t[..]
|
|
Bulgăraşi la second hand
* Atinge-l! Atinge-l! striga pacifistul, să nu cumva să fie viu!
* Bulgării sunt perfect rotunzi. Cu o uşoară descentrare ovală.
* De ce sunt reci fulgii de zăpadă? Pentru că p[..]
|
|
Un poet între poeţi
Ion Nicu Ţigăntele s-a născut la 5 februarie 1953, în comuna Moţăţei, judeţul Dolj. După venirea părinţilor în Valea Jiului, a parcurs un traseu şcolar care se cerea în această zonă: şcoala p[..]
|
|
Unuia cu un vocabular bogat
Pot să vă spun că e cuminte
Cu privirea lui expresă.
El sloboade doar cuvinte
Ce îşi caută... adresă.
Jocuri populare
Cel mai tare fiind[..]
|
|
Plimbare cu liftul
Scria pe un afiş tembel
Că apăruse un bordel
Ce era pus pe fapte mari,
Fiind doar pentru milionari.
Şi-a apărut, dar nu în van,
La uşa lui, un barosan
Ce-a întrebat respectuos:
[..]
|
|
Fulgi de nea
l Ninge. Pică apa îngheţată (pe jumătate) din cer. Important e că totuşi... pică ceva!
* Fulgii sunt reci, în casă e rece, timpul e cald, dar acesta trece.
l Albul nu e culoare. Strâns între ge[..]
|
|
Poezia la 12 ani
Ghici cine vine la întâlnirea cu poezia? Uite-o! O fată (aparent) ca oricare dar (în realitate) cu o perso-nalitate foarte rar întâlnită la cei 12 ani pe care (cu o seriozitate ieşită din c[..]
|
|
Texte, texte, texte... care (uneori) spun ce vor ele şi (de fapt) ceea ce nu vrem noi. Un cuvânt deformat, un semn de punctuaţie pus aiurea, sunt în stare de orice aberaţie. Deci:
Prin sau cu?
“Ion Ştefănescu[..]
|
|
Literatura
l Eminescu umbla „sara pe deal”. Ca să nu-l prindă părinţii fumând.
* Lui Coşbuc îi plăcea „iarna pe uliţă”. Nu ştim dacă cu sania sau cu patinele.
l Bacovia a scris poezia „P[..]
|
|
Zoologie
l Ursul are, la oraş, un frate mai mare, ursonul.
* Cangurul se aseamănă cu noi, românii. Umblă aproape tot timpul cu buzunarele goale!
l Vulpea nu e vicleană. Aşa e ea.
* Nimic nu înţeapă mai mult dec&a[..]
|
|
l Dacii i-au iubit pe romani. Până la proba contrarie.
* Turcii nu ştiau carte. De aceea jocul de cărţi a fost interzis. Cu desăvârşire.
l Ştefan cel Mare a avut grijă ca natalitatea princiară să se ridice pe [..]
|
|
Aforisme neninse
Mihaela Gaşpar
* Ce e alb, ca albul ninge.
l La dansul fulgilor de nea doar vântul îşi cerne cântul.
* Tu ai fost la fel de rece ca zăpada. Dar nu la fel de pur.
l Am dat cu câţiva [..]
|
|
Şi iar suntem într-o iarnă de vis (asta doar dacă, în vis, e un ger de crapă pietrele), într-un ianuarie mai alb ca în poveşti (şi mai bântuit de incertitudini sociale şi politice ca niciodată). Şi (culmea) tocmai acu[..]
|
|
Cuvânt înainte
Despre Alexandra Opriţescu, fără îndoială, aţi mai auzit. Chiar în paginile publicaţiei noastre, unde a debutat. În mod fericit. Cu poezie - prima dată, cu proză - a doua oară, cu caricatură - a [..]
|
|
Dialoguri neluate-n seamă
La telefon
- Alo! Cu cine vorbesc?
- Cu mine, doamnă...
Tot acolo
- Alo! Casa Georgescu?
- Nu, domnule!
- Atunci de ce răspundeţi?
Pe şuşea
- Ce mai faceţi,[..]
|
|
Cu sufletul la gură
Seria a doua la „Cu sufletul în pioneze” – cu specificaţia că pionezele le-a cumpărat personajul principal, pentru că, aşa după cum la spital vii cu medicamentele de acasă, şi pe plato[..]
|
|
Mihaela Gaşpar. A fost la un moment dat în poezia Văii Jiului o cometă, cu alte cuvinte o stea cu coadă, deşi ea personal avea părul tuns scurt, care a strălucit preţ de câţiva ani pe cerul poeziei locale, s-a lăfăit prin revistele l[..]
|
|
Epigrame colţurose
Păreri de rău
- A fugit soţia mea!
Nu singură. Cu-n tembel...
- Şi îţi pare rău de ea?
- Nu. Îmi pare rău de... el.
Despre minuni
[..]
|
|
Cronică de carte
„Catrene întârziate”
de Mircea Rămoiu
Precuvântări
de prof.univ.dr. Nicu Vintilă
Marele maestru al epigramei, Cincinat Pavelescu, a spus despre[..]
|
|
Aforisme fără zăpadă
q Şi-a pierdut un deget şi acum nu mai poate număra ca lumea.
q Afară plouă şi tună, iar în casă-i vreme bună.
q Bradul este verde numai cât e verde.
q Prima lui[..]
|
|
Scurtisime
l Ei i-a iertat tot ce nu putea uita.
l Ariciul i-a spus soţiei sale: “Tu înţepi şi când nu vorbeşti”.
l Avea o pisică albă (cu negru) sau neagră (cu alb).
l Câ[..]
|
|
Moto: „Nu am pretenţia că sunt un creator. Mai degrabă un truditor. Împart timpul între şcoală şi atelier. Pentru munca în atelier rămâne întotdeauna puţin. Mult prea puţin!” - Eugen Bencău
&n[..]
|
|
Interviu din anii trecuţi cu actorul Mircea Pânişoară
Moto: Să fii un înger izgonit din rai!
Cunoscutul actor (în special de comedie) în ultimul lui an de viaţă (bineînţeles, el necunoscân[..]
|
|
Care pe care şi toţi ca unul
Preacunoscutul şi în veci neuitatul Ion Liciu era un demn ambasador al umorului pe aceste ţinuturi aflate (în deplină cunoştinţă de cauză) între cele două Jiuri, care se preg[..]
|
|
Cronică de carte:
„Primeniri interioare”
de Ion Nicu Ţigăntele
Moto: „Destin, soartă
sau ursită, totuna”
Nota autorului
Volumul de faţă a fost scris în tinereţe, sub for[..]
|
|
Cronică de carte
„Catrene întârziate”
de Mircea Rămoiu
Precuvântări
de prof.univ.dr. Nicu Vintilă
Marele maestru al epigramei, Cincinat Pavelescu, a spus despre[..]
|
|
Dialoguri cu
Ion şi Mărie
Direcţie direcţionată
- Mărie, îţi place să mergi cu avionul?
- Unde?
Curiozitate canină
- Câinele tău muşcă, Mărie?
-[..]
|
|
S-o luăm înainte, pe dinapoi!
Ion Liciu
- Domnule Liciu...
- S-avem pardon. Cred c-ai vrut să spui: „tovarăşul Liciu”. Am dreptate au ba?
- Mai degrabă ba.
- Deci, cu alte cuvinte, vrei să [..]
|
|
La mulţi ani, Bădie!
Moto: „Îmi place să consider debut ultima poezie publicată, dar nici asta nu ştiu când a fost, aşa că voi debuta probabil acum, aici. Amin!”
Alex Ştefănescu spune d[..]
|
|
Cuvânt înainte
Cele două poete (cu acelaşi prenume) sunt Ana-Maria Heinz şi Ana-Maria Doncilă. Ambele doldora de sensibilitate (nu neapărat şi de sentimentalism), ambele crezând (cu patimă şi năduf) în po[..]
|
|
Aforisme despre toamnă
l Toamna este bătrâneţea naturii.
l Frunzele cad numai toamna. Pe când guvernele cad tot timpul!
l A căzut frunza-n calea ta. Orice reclamaţie se primeşte numai după ora enunţată.
l T[..]
|
|
• A cade mia nu-i totuna cu academia.
• El nu avea putere de cumpărare la termen, iar ea nu avea termen de comparare la cumpărături.
• Fiind născut în zodia berbecului, o cam făcea de oaie.
• El avea dubii, [..]
|
|
Scăpătorii de ruşi
Bunică-mea obişnuia să povestească, cu hazul pe care, se pare, mi l-a împrumutat ulterior mie, că imediat după 1947, peste tot întâlneai, şi-ţi obsedau
privirea, tablouri cu „Tovarăşul Ios[..]
|
|
Panseluţe electorale
l Îi dai un vot şi el îţi ia toată inima!
l Vot cu vot te face mare!
l Urna electorală este sora politică a urnei funerare.
l De când a fost ales, praful s-a ales.
l Cu[..]
|
|
Moto:
„Fericirea nu vine niciodată singură. Trebuie să ştii să ţi-o apropii”
Da capo
Prea cunoscutul (de acum) Petru Bolog (cel care îşi mai adaugă la finalul numelui şi locul de obârşie &nda[..]
|
|
Moto: “Pentru mine, libertatea a fost cea mai mare aventură”
Ştefan Mayer
Sută la sută petroşenean, autentic şi împătimit de Valea Jiului, Ştefan Mayer (cunoscut sub diminutivul Pişta) s-a hotărât [..]
|
|
Pentru a intra în acest deziderat (scuzaţi, acestui umor) cât mai de râs, am purces (ce cuvânt am scos de la naftalină!) la o „anchetă stradală”, cu tot ce presupune ea, la care au răspuns reprezentanţii popor[..]
|
|
Cuvânt înainte
Dana Graţiela Hileagă începe să devină tot mai mult un nume de referinţă în proza din Vale, unde şi-a făcut loc treptat, cu încercări la început timide, apoi tot mai convingătoare, pe [..]
|
|
Culori de uzură
În ţara poveştilor, acolo departe, peste nouă mări (şi un număr echivalent de ţări), unde viaţa e cu totul altfel (cam cum o să fie la noi după alegeri) are loc o întâlnire tripartită (ce fr[..]
|
|
• Să deschizi Porţile de Fier cu Cheile Bicazului.
• Să nu mergi pe Muntele Găina de frica gripei aviare.
• Să te speli pe Capul Midia, în Baia Mare şi să te usuci la Focşani.
• Să ţi se pună Sulina &i[..]
|
|
Citiţi titlul şi ţineţi-l minte!
Pentru că, la fel ca ţigările (oricât ar fi de light) şi băutura (oricâte grade ar avea lipsă), şi prostia poate să-ţi facă viaţa praf. Totul e să te prinzi de asta! Dacă[..]
|
|
Da! Pentru că îndemnul n-a fost făcut gratuit. Sunt sigur că veţi râde. Sunt sigur că umorul acestui împătimit al umorului vă va merge la suflet şi vă va întineri inima, cea atât de încercată în aceste vr[..]
|
|
Cronică de cenaclu cu lansare de carte
Într-o seară de toamnă plumburie (ce frumos sună, este?) plină de vânt, ploaie, frig şi alte efecte speciale, la „Restaurantul Românesc”, devenit (de mult) familiar (sau[..]
|
|
FOMALHAULT
Toate porţile uitate / au rămas desferecate
doar fântânile anume / mă ţin minte după nume
sting cu ochii cerul nopţii / şi adorm în somnul sorţii
câte-o stea se mai aprinde / când uit[..]
|
|
Aforisme din... botanică
„Nu-mi place rasismul” susţinea, sus şi tare, laleaua roşie, vizavi de părerea lalelei galbene despre... laleaua neagră.
„Nu mai lucraţi de florile mărului!” izbu[..]
|
|
Note de călătorie
Chiar şi rromi am întâlnit, nu neapărat cerşeau, dar umblau cu ghicitul, cu farmece, dezlegare de blesteme sau leacuri pentru diverse boli. Nu ei au fost cei care mi-au pricinuit o mare mâhnire. &[..]
|
|
Oamenii de rând ştiau puţin despre Europa, România în special, dar mulţi mă puneau să le povestesc despre ce e pe la noi. Despre cele lumeşti le spuneam cu plăcere, despre politică mai puţin, deşi unii chiar insistau. Şi acolo,[..]
|
|
Partea a doua
Iată că neobositul cutreierător de locuri pitoreşti şi în acelaşi timp esenţiale, Francisc Kalman, locuitor din toate timpurile al oraşului nostru, revine cu o nouă rundă de „Note de călătorie din As[..]
|
|
Cuvinte pentru un suflet mare
Despre Ioan Tiberiu Marcu am mai scris şi, fără îndoială, vă mai amintiţi despre un student la aproape cincizeci de ani, la o facultate din Petroşani, născut şi crescut în comuna Sâ[..]
|
|
Aforisme
Pentru a zbura, unor îngeri nu le lipsesc aripile, ci permisul de zbor.
Nevasta prietenului meu a zburat şi fără aripi. Din serviciu.
Un verişor de-al meu tocmai a terminat (împreun[..]
|
|
Desene înmugurite cu talent
Alexandra Violeta Opriţescu este în proporţie de sută la sută petroşeneancă. S-a născut într-un unsprezece mai acum cincisprezece ani şi la această frumoasă vârstă a ei este [..]
|
|
“Niciodată n-am scris despre lucruri aşa cum s-au întâmplat. Toate scrierile mele sunt în realitate capitole ale unor experienţe nemijlocite şi totuşi nu sunt povestea vieţii mele. Lucrurile care mi s-au întâmplat [..]
|
|
Cei care deschideţi această cărţulie lăsaţi orice speranţă. Nu vă faceţi iluzii. Nu veţi găsi un nou curent filosofic, vreo dogmă nouă, sau o nouă religie. Nu veţi găsi fraze academice, licenţe poetice sau stil sexy. Tot ce am îndr[..]
|
|
Dialoguri la final de toamnă
Familială
Ea: Dragul meu, a venit... toamna!
El: Ce mai speriat, tu! Am crezut că a venit maică-ta.
Incertitudine
Ion: Te-am căutat acasă acum cinci min[..]
|
|
Despre cenaclu numai de bine
Cea mai bună pagină
La o şedinţă de cenaclu, Ioan Dan Bălan, cel mai bun scriitor de origine divină (scuzaţi, moldovenească), ne citeşte dintr-un nou ciclu de poezie, comis cu câte[..]
|
|
Variaţiuni pe teme de cenaclu
Statul în staţie
La cenaclul literar “Venus”, unde era strânsă (sau adunată) aproape toată crema creatorilor din Vale, astfel că în şedinţe[..]
|
|
Variaţiuni pe teme de cenaclu
Statul în staţie
La cenaclul literar “Venus”, unde era strânsă (sau adunată) aproape toată crema creatorilor din Vale, astfel că în şedinţe[..]
|
|
Cuvânt înainte
Cunoscut dumneavoastră cu ocazia mărturisirii impresiilor despre Afganistan, Francisc Kalman revine cu „Note de călătorie” de astă dată din Kyrgyzstan, acolo unde a lucrat o bună perioa&[..]
|
|
Toma Silvester, un secui în Valea Jiului
Într-o seară de toamnă, care sta să vină cu întregul ei cortegiu de frunze ruginii, brumă şi ploaie mocănească, uşa de la barul “Mari Cafe” a fost[..]
|
|
Publicată în 23 octombrie 2004
(Ediţie revăzută şi adăugită)
Cică-aici, în Petroşani,
Demult, de vreo câţiva ani,
Nişte inşi ce n-aveau treabă
Săturându-se de slavă
Au purces de s-a[..]
|
|
Extrase comentate din „Săptămâna” din anul 1989
„Recent la Tg. Ocna s-a dat în folosinţă o nouă (şi modernă – ne asigură cei în drept) unitate turistică: Hotelul Măgura. Hotelul a[..]
|
|
Aforisme
Un croitor bate la uşa Guvernului: boc, boc, boc!
Politica nu e pentru cei slabi de inimă. Dar nici pentru cei tari de cap!
Nevastă-sa alerga după doi iepuri. Deşi vroia să sacrifice doar unul.[..]
|
|
Am ajuns căpşunari în Spania
Să vă spună cei mai „mari”
C-ajunserăm cei mai tari,
În Spania, căpşunari,
Iar în ţară... bureţari!
Sistemele de irigaţie s-au furat demult
[..]
|
|
Marţi seara, după ce toată România a auzit că moţiunea a dat de pământ cu Guvernul Boc 2, vulcănenii - nu pot spune că toţi, dar, sigur, destui dintre ei - au mai auzit ceva. Despre întrebarea care li s-a făcut privind o susţin[..]
|
|
Caii tropotind prin sânge
Nella Terezia Băncilă a fost un meteorit pe cerul poeziei autohtone. A venit puternic din urmă, a călcat totul în picioare, a închis răni şi a deschis altele, a captat atenţii pe care le[..]
|
|
“La toţi ni-i greu, da’ nu la toţi la fel!”
(Liviu Florin Ţabrea)
Interviu la rece cu cuvinte calde
Mircea Andraş: Domnule Ţabrea!... respectiv mă Liviuţ! Cum preferi?
Liviu Ţabrea: Judecă şi[..]
|
|
“La toţi ni-i greu, da’ nu la toţi la fel!”
(Liviu Florin Ţabrea)
Interviu la rece cu cuvinte calde
Mircea Andraş: Domnule Ţabrea!... respectiv mă Liviuţ! Cum preferi?
Liviu Ţabrea: Judecă şi[..]
|
|
Spre poezie - înainte!
Avançons avec la poesie
„Cântul Ioan Dan Bălan pare ca o chemare venită din cealaltă parte a nopţii. El îşi are cu siguranţă rădăcinile profunde într-o iluzo[..]
|
|
Spre poezie - înainte!
Avançons avec la poesie
„Cântul Ioan Dan Bălan pare ca o chemare venită din cealaltă parte a nopţii. El îşi are cu siguranţă rădăcinile profunde într-o iluzo[..]
|
|
Cocteil artistic
Conţine artă fotografică şi poezie Preparat de Mircea Andraş
„Arta fotografică e o latură puţin cunoscută a lui Mircea Andraş. Dar ea a ocupat totuşi o parte însemnată &[..]
|
|
Datini, obiceiuri, superstiţii
Înainte vreme, când eram în sat, auzeam sau vedeam unele întâmplări pe care înţelegerea mea de atunci nu-mi da putere de-a le pricepe. Erau multe semne pe care doar bătr&acir[..]
|
|
Pe teme de:
Educaţie...
“Ne jucăm de-a mama şi de-a tata?” a propus băieţelul. “Şi de-a amanta - a completat a doua fetiţă - că suntem trei”.
A fost învăţat să salut[..]
|
|
Cântecul lebedei şi-al
toamnelor noastre
Artista plastică şi
poeta Maria Mareş-Mohonea
Absolventă a Universităţii Bucureşti, facultatea de Drept
Urmează şi cursurile Facultă[..]
|
|
Din nou, despre momârlani
Constelaţia Kogayon
Scriitorul petrilean, de sorginte moldovenească, dar atât de bine implementat în rândurile momârlanilor din această zonă încât aproap[..]
|
|
O nouă carte:
„Petrila în oglinda timpului”
Cunoscutul scriitor petrilean, medicul Dumitru Gălăţan-Jieţ, în colaborare cu Tiberiu Svoboda dau naştere, în cartea de faţă, unor importante şi bin[..]
|
|
Poveşti intrate în legendă
Cunoscuta (de acum) prozatoare Saveta Ititesc revine. Şi nu cu mâna goală. Aduce cu ea, spre edificare, cea de-a şaptea sau a opta carte (nu mai ştiu precis că prea au venit, una după alta),[..]
|
|
Gheorghe Niculescu la a 6-a carte
Iată că acest cunoscut umorist din Uricani, pentru care am o deosebită stimă, Gheorghe Niculescu a ajuns la cartea cu numărul 6 (la mai multe, domnule Niculescu!) parte din ele scrise în tandem cu &l[..]
|
|
Partea a treia
Francisc Kalman: Soba her!
Mircea Andraş: Adică?
F.K.: Adică bună dimineaţa. Sau, mai degrabă, “soba hai” (bună ziua) că suntem la amiază. Astea sunt două din saluturile lor uz[..]
|
|
- Partea a doua -
M.A.: - Revenim la orele noastre.
F.K.: - Mai bine zis la oile noastre. Şi nu mă mai întrerupe că-mi pierd şirul şi rămâi fără interviu. Şi ca să vezi că şi eu am simţul umorului, am să-ţi povestesc [..]
|
|
Prima parte
Un an în Afganistan. Inginerul Francisc Kalman, concitadinul nostru din cele mai vechi timpuri, în calitate de angajat al unei firme germane, a petrecut, recent, aproape un an în Afganistan, ca angajat al unei firme germ[..]
|
|
Pasageri şi pasagere
- Tu, Mărie! zice Ion, eu de-abia acum conştientizez că mie îmi plac mai mult iubirile pasagere...
- Du-te, mă, Ioane, nu mai spune... şi pasagerii nu? zice ea într-un sfârşit.
[..]
|
|
Gheorghe Niculescu este, de departe, un demn reprezentant al umorului în această Vale a Jiului. Un ambasador chiar al acestui gen, care n-a precupeţit niciun efort întru dăruirea silabelor de râs. Autor a opt cărţi de umor, veşnic p[..]
|
|
Dana Graţiela Hileagă
Parodii
Seara, uneori
după Gheorghe Tomozei
Seara se lasă
Se lasă greu
(Aşa sunt serile)
Uneori găsesc că
Seamănă cu mine
Dar nu la fel de
Incandescent[..]
|
|
Epigrame
Cu trezirea, înainte!
Nu ştiu cum s-a nimerit,
Amândoi când s-au trezit,
Ea, chiar înaintea lui
... El `naintea patului.
Să ne lăsăm de lucr[..]
|
|
S-au folosit doar două filme care rulează pe ecrane în această perioadă
“Teroare din oţel”
Terorile sunt fel de fel,
Tot aşteptând ca să mai crească.
Ele se fac doar din[..]
|
|
Cuvânt înainte
Am încercat un mic experiment. Viaţa, ca şi creaţia, de altfel, este plină de astfel de experimente. Acum câteva zile v-am prezentat (cu comentariile de rigoare) cinci poete, pe care publi[..]
|
|
La barieră
Bariera era coborâtă de mult. Semnalul acustic se auzea până departe (cât de departe e atunci când e departe?). Şi totuşi, nu trecuse încă niciun tren. Nici măcar un amărât de mărfa[..]
|
|
Aforisme spre toamnă
Toamna se numără bobocii. În rest se numără euroii.
Soarele e tot mai palid. Sperăm că n-are hepatită.
Pe nevastă-mea, toamna, o apucă un dor de ducă. Ducă-[..]
|
|
Aforisme în completare
* „De treci codrii de aramă”, dai de urşi de ciocolată.
* „La steaua care-a răsărit” nu-s drumuri să ne ducă.
* „La un semn, un ţărm de altul” se aprop[..]
|
|
Special pentru dumneavoastră, astăzi vă prezentăm cinci poete tinere şi de viitor care au debutat şi găsit posibilitate afirmării creaţiilor lor în paginile publicaţiei noastre. Promitem că vom continua descoperirea de noi talent[..]
|
|
Panseluţe
Nevastă-mea mi-a spus că n-am făcut nimic în viaţă. Şi atunci a venit acela micu’.
Am ştiut întotdeauna că umorul e de stânga. A se vedea hazul de necaz!
&bdq[..]
|
|
Aforisme cu alegeri
Şi-a dat seama că nu era uninominal nici la nevastă-sa.
Chemaţi pe cine vreţi! Că cine se nimereşte...
Deşi urna de vot diferă de urna funerară, din amândouă se alege praful.
&n[..]
|
|
Întrebări la Radio Everan
Natalitate
- O întrebare puţin mai discretă:
Se pot face copii în eprubetă?
- Evident, dacă chiar insistaţi.
Dar... aveţi grijă să nu vă tăiaţi!
[..]
|
|
Epigrame cu
răspunsuri ocazionale
Ghicitul în cafea
Se strigă de la masa mea:
- O muscă iarăşi am găsit!
- Ne pare rău! Doar în cafea
Noi ne pricepem... la ghicit!
Un tu[..]
|
|
Epigrame
Medicului
Făcând totul ca la carte,
Ne obligi să fim atenţi.
De ne doreşti sănătate
... Rămâi fără pacienţi.
Vitezomanului
Nu sunt năravuri fel de fel
De care să [..]
|
|